ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1993/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1993/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Prin sentința penală nr. 17 din 23

septembrie 2002, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpații:

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 74 -

art. 76 C. pen.

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele și art. 74 - art. 76 C.

pen.

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

complicitate la săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 26 raportat

la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) și art. 74 - art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 - art. 76 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, instanța de

fond a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată G.C., prin

reprezentantul său legal V.O. și a obligat inculpații să plătească acesteia, în

solidar, iar inculpatul minor S.V. în solidar și cu părțile responsabile

civilmente S.I. și S.F., 60.000.000 lei daune morale și 2.350.000 lei despăgubiri

materiale.

S-a reținut că inculpații S.D.M. și

S.V., în data de 29 septembrie 2001, au întreținut raporturi sexuale, prin

violență, cu partea vătămată G.C.M., minoră.

Aflat împreună cu cei doi inculpați,

pe care I-a însoțit, cunoscând intențiile acestora, inculpatul A.M. a

intenționat la rându-i să o violeze pe partea vătămată, dar a renunțat la

intenția sa, la rugămințile minorei. Așadar, deși nu a exercitat violențe

asupra părții vătămate, inculpatul A.M. s-a aflat tot timpul lângă victimă, insuflându-i

temerea că și el poate interveni agresiv alături de frații S., iar celor doi

inculpați, curaj și încredere în vederea comiterii faptelor.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, cât și inculpații

S.D.M., S.V. și A.M.

Prin apelul declarat în cauză,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a susținut că săvârșirea unui viol în

grup asupra unei minore de 13 ani nu justifică reținerea de circumstanțe

atenuante.

În consecință, parchetul a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței sub acest aspect și aplicarea unei

pedepse peste minimul prevăzut de lege.

Inculpatul S.D.M. a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a se reține doar

tentativă la infracțiunea de viol, cu referire la faptele comise pe islazul

comunal. Totodată, acesta a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen.

Inculpații S.V. și A.M. au solicitat

să se dispună achitarea, întrucât nu sunt dovedite pe deplin elementele

constitutive ale infracțiunii de viol. În subsidiar, inculpatul S.V. a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la săvârșirea

infracțiunii de viol și reducerea pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 286 din 27 mai 2002, a admis apelul declarat de

inculpatul S.D.M., a desființat sentința atacată cu privire la acest inculpat,

a schimbat încadrarea juridică a faptei dintr-o infracțiune de viol în formă

continuată în două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a)

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C.

pen., a stabilit câte o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru fiecare dintre

acestea, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași decizie, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpații S.V. și

A.M. au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a admite apelul declarat de

inculpatul S.D.M., instanța de control judiciar a reținut că, cele două fapte

comise de acesta sunt distincte, fapta săvârșită pe islazul comunal constituind

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen., în timp ce

întreținerea de raporturi sexuale, prin violență, cu aceeași parte vătămată în

locuința familiei P. constituie infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197

alin. (2) lit. a) și alin. (3), cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen.

Totodată, cu referire la același apelant, s-a reținut că nu pot fi primite

apărările privitoare la neconsumarea actului sexual pe islazul comunal,

întrucât această versiune este infirmată de actele medico-legale și

declarațiile concordante ale celorlalți doi inculpați.

Pentru a respinge apelurile

declarate de inculpații S.V. și A.M., instanța de control judiciar, a reținut

că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a aplicat acestora

pedepse just individualizate.

În ceea ce privește apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, instanța de control judiciar a

apreciat că, în raport de conduita bună a inculpaților anterior săvârșirii

infracțiunii, vârsta fragedă și faptul că aceștia se află la prima încălcare a

legii penale, în mod corect prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în

favoarea lor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații

S.D.M., S.V. și A.M.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., cu referire la ambele hotărâri

pronunțate în cauză.

S-a susținut că hotărârile

pronunțate sunt netemeinice și nelegale, întrucât nu se justifică reținerea

circumstanțelor atenuante în beneficiul inculpaților, cu consecința coborârii

pedepselor aplicate sub minimul special și pentru faptul că s-a realizat o

greșită individualizare a pedepselor în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

S-a arătat că vârsta tânără și lipsa

de antecedente penale sunt mai degrabă criterii de individualizare a

pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., cu aplicarea unei condamnări între

limitele speciale și nu stări, situații sau împrejurări de natură a imprima

infracțiunii un grad de pericol social redus, apte din acest motiv a fi

reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților.

Totodată, s-a arătat că prima

instanță nu a avut în vedere la stabilirea pedepselor înțelegerea prealabilă a

inculpaților, numărul acestora, concluziile raportului de expertiză

medico-legală, repetabilitatea raporturilor sexuale în contextul în care

victima era virgină și în vârstă de numai de 13 ani.

În concluzie, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a

hotărârilor atacate, înlăturarea aplicării art. 74 - 76 C. pen. și pe fond,

majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

În ședința de judecată, procurorul a

susținut că instanța de apel a încălcat principiul neînrăutățirii situației în

propria cale de atac, cu referire la inculpatul S.D.M.

Inculpatul A.M., reiterând motivele

apelului a solicitat în principal, achitarea și în subsidiar, reducerea

pedepsei aplicate, susținând că aceasta este mult prea mare, atâta timp, cât

din probele administrate nu rezultă că, deși prezent la locul faptei, ar fi dat

vreun ajutor inculpaților S.V. și S.D.M.

Inculpații S.D.M. și S.V. au

declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 12, 17, 14 și 17

1

C. proc. pen.

S-a mai arătat că, în raport de

concluziile expertizei medico-legale, rezultă că pe islazul comunal nu a avut

loc un raport sexual efectiv cu partea vătămată. Pe de altă parte, nu s-a

acordat semnificația cuvenită faptului că victima se cunoștea mai de mult cu

inculpații, că au fumat împreună pe islaz și că nu prezintă urme de violență

care să justifice concluzia constrângerii.

În condițiile în care s-ar aprecia

asupra existenței constrângerii, în raport de neconsumarea actului sexual pe

islaz și consumarea unui simplu raport sexual cu victima în casa familiei P.,

se susține că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor într-o singură

infracțiune de viol, cu referire la inculpatul S.D.M. și tentativă la

infracțiunea de viol, privitor la inculpatul S.V., în condițiile alin. (1) al

art. 197 C. pen., întrucât inculpatul nu cunoștea vârsta victimei.

În concluzie, în raport de această

încadrare juridică a faptelor se solicită o reindividualizare a pedepselor

aplicate, ținând cont de vârsta fragedă a inculpaților, lipsa antecedentelor

penale și condițiile concrete de penitenciar, care nu oferă posibilități reale

de îndreptare, ci doar o lungă suferință fizică și psihică, la care se adaugă

constanta marginalizare socială consecutivă eliberării.

Pe de altă parte, s-a mai susținut

că decizia pronunțată în apel, cu referire la inculpatul S.D.M., este contrară

legii, întrucât deși apelul acestuia a fost admis, inculpatului i s-a agravat

situația în propria cale de atac.

Examinând cauza în raport de

criticile formulate, se constată următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat că, în data de 29 septembrie 2001, inculpații S.D.M. și S.V.,

împreună cu prietenul lor, inculpatul A.M., au mers la discoteca din comuna

Giurgeni, urmând să înnopteze la familia P., rude ale fraților S.

La discotecă, inculpații s-au

întâlnit cu numita P.R., verișoara fraților S. și cu colega acesteia, numita G.C.M.,

în vârstă de 13 ani.

La propunerea inculpatului S.D.M.,

inculpații au hotărât să întrețină raporturi sexuale cu minora G.C.M.

Astfel, în jurul orelor 23,00,

inculpatul S.V. le-a însoțit pe cele două fete până în apropierea locuinței lui

P., de unde P.R. intenționa să ia un pulover, după care acesta s-a întors la

discotecă unde s-a întâlnit cu ceilalți doi inculpați.

Ajunsă acasă, P.R. și-a anunțat

prietena că rămâne la domiciliu, motiv pentru care G.C.M. a fost nevoită să se

întoarcă singură la discotecă. Pe drum, s-a întâlnit cu cei trei inculpați

care, în realizarea planului, o urmăriseră pe partea vătămată.

Aceștia i-au propus părții vătămate

să-I însoțească și pentru că au fost refuzați, inculpatul S.D.M. a lovit-o cu

palmele peste cap după care, ajutat și de fratele său, au prins fata de câte un

braț și au condus-o pe islazul de la marginea comunei.

Inculpatul A.M., care cunoștea

planul, nu a intervenit în sensul de a exercita violențe asupra părții

vătămate.

Ajunși pe islaz, inculpații S. au

cerut părții vătămate să se dezbrace și cum aceasta a refuzat, inculpatul

S.D.M. a lovit-o din nou.

Constatând că nici în urma

loviturilor primite partea vătămată nu se dezbracă, inculpatul S.V. a

imobilizat-o, iar inculpatul S.D.M. a dezbrăcat-o, după care, acesta din urmă,

a întreținut cu victima un raport sexual complet. A urmat inculpatul S.V. care,

și el, a avut un raport sexual complet cu victima.

În tot acest timp, inculpatul A.M. a

stat și a privit tot ce s-a întâmplat, la o distanță de aproximativ 2 - 3 m de

locul unde partea vătămată era violată.

După consumarea celui de al doilea

raport sexual, inculpatul A.M. s-a dezbrăcat și s-a apropiat de partea

vătămată, care era întinsă pe pământ, pentru a întreține și el raport sexual,

intenție la care, la rugămințile fetei a renunțat.

Inculpatul S.D.M. a ajutat-o pe

partea vătămată să se îmbrace, după care, toți patru s-au îndreptat către sat.

În sat, inculpații S.V. și A.M. au

mers la discotecă, iar inculpatul S.D.M. a obligat-o pe partea vătămată să îl

însoțească la casa familiei P. unde, tot prin violență, a întreținut un nou

raport sexual cu minora.

Din raportul de expertiză

medico-legală rezultă că victima prezintă deflorare recentă ce poate data din

29 septembrie 2001. Totodată, s-a mai arătat că aceasta nu prezintă semne de

violență pe corp sau leziuni de violență, care să-i pună viața în primejdie.

Potrivit dispozițiilor art. 197 C.

pen., consumarea infracțiunii de viol are loc prin întreținerea unui raport

sexual prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se

apăra ori de a-și exprima voința, deci împotriva voinței acesteia.

Ca atare, susținerile cu privire la

neconsumarea actului sexual pe islazul de la marginea comunei, în raport de

materialul probator administrat în cauză, se constată a fi neîntemeiate.

Pe de altă parte, vârsta victimei,

la data consumării actelor sexuale cu frații S., exclude, susținerea

caracterului voit al acestora, deoarece în lipsa unei reprezentări clare a

semnificației biologice și morale a actului sexual, aceasta nu ar fi putut să

ia o hotărâre în cunoștință de cauză, astfel că este irelevant faptul că

victima nu a prezentat urme de violență.

Așa fiind, în mod corect, instanțele

au stabilit că inculpații S.D.M. și S.V. se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunii de viol, iar inculpatul A.M. de complicitate la săvârșirea

aceleiași infracțiuni.

În ceea ce privește încadrarea

juridică, corect s-a reținut și alin. (3) al art. 197 C. pen., întrucât

inculpații cunoșteau vârsta victimei, aceasta fiind colegă cu verișoara lor,

P.R.

De asemenea, instanța de apel, pe

baza situației de fapt stabilită, a schimbat corect încadrarea juridică,

reținând că fapta de viol consumată în locuința familiei P. întrunește

elementele infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Pe de altă parte, în raport de modul

de redactare a art. 74 C. pen., recunoașterea unora dintre împrejurările

enumerate exemplificativ de acest text drept circumstanțe atenuante judiciare

este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Această apreciere va ține seama de

pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a

săvârșit acțiunea, de urmările produse, precum și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana infractorilor.

Totodată, circumstanțele care

atenuează răspunderea penală constituie și un criteriu de individualizare a

pedepsei.

Examinând cauza prin prisma acestor

condiții legale, se constată că prima instanță, reținând circumstanțe atenuante

în favoarea inculpaților, a aplicat pedepse ce răspund exigențelor unei juste

individualizări a acesteia, astfel că nu se impune nici înlăturarea

circumstanțelor atenuante, dar nici reducerea pedepsei.

Se constată însă că, instanța de

control judiciare, admițând apelul declarat de inculpatul S.D.M. și schimbând

încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de viol în formă continuată în

două infracțiuni de viol, în concurs real, i-a creat acestuia o situație mai

grea în propria cale de atac.

Or, potrivit art. 372 C. proc. pen.,

„instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru

cel care a declarat apel”.

Ca atare, creând inculpatului o

situație mai grea în propria cale de atac, instanța de control judiciar a

pronunțat o hotărâre contrară legii, supusă din acest motiv cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În consecință, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de către parchet,

va casa decizia atacată, în sensul că se va admite apelul parchetului și se va

respinge apelul declarat de către inculpatul S.D.M., urmând a se menține

celelalte dispoziții.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpați.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedepsele aplicate celor trei inculpați, perioada reținerii și a

arestării preventive de la 30 septembrie 2001, la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

286 din 27 mai 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpații S.V., S.D.M. și A.M.

Casează decizia atacată în sensul că

se admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și se

respinge apelul declarat de inculpatul S.D.M.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.V., S.D.M. și A.M. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepse durata reținerii

și arestării preventive de la 30 septembrie 2001, până la 17 aprilie 2003,

pentru cei trei inculpați.

Obligă recurenții inculpații la câte

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.