ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4572/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 637 din 6

octombrie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul Ș.N. la 15 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b

1

) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte

vătămată fiind Ș.L.M.); la 13 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată fiind Ș.L.C.); la 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (parte vătămată fiind Ș.L.M.) și la 5 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 42 alin. (1) C.

pen. (parte vătămată fiind Ș.L.C.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv,

respectiv de la 12 iulie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească suma de 262.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă

Ș.L.C. (din care suma de 250.000.000 lei reprezintă daune morale) și suma de

250.000.000 lei, daune morale către partea civilă Ș.L.M., cât și la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în ziua de 26 iunie 2002, în timp ce se afla în locuința

proprietate personală din municipiul Craiova, împreună cu soția sa, Ș.A.F. și

cele două fiice ale acestora (Ș.L.C., în vârstă de 20 ani și respectiv Ș.L.M.,

în vârstă de 15 ani) inculpatul, rămânând singur într-un dormitor cu Ș.L.C., a

întreținut raporturi sexuale cu aceasta, prin amenințare.

După cele întâmplate, partea

vătămată s-a deplasat la Poliția municipiului Craiova, unde a reclamat fapta

comisă de inculpat. Fiind condusă la Spitalul Clinic nr. 1 din localitate,

victimei i s-au recoltat probe biologice.

În seara zilei respective, Ș.L.C. nu

a mai revenit în locuință, însă a telefonat mamei sale, Ș.A.F., căreia i-a

relatat cele întâmplate, situație în care, sora sa mai mică, Ș.L.M., a

destăinuit mamei că de circa un an și ea a fost constrânsă de inculpat să

întrețină, în mod repetat, cu el, raporturi sexuale, în domiciliul comun din

orașul Hunedoara și în locuința bunicilor materni.

A doua zi, mama celor două părți

vătămate a depus plângere împotriva inculpatului.

Aceeași instanță a mai reținut că în

luna ianuarie 1998, inculpatul a pătruns în camera în care dormea fiica sa

Ș.L.C. și prin amenințări și violențe a întreținut raporturi sexuale cu ea,

faptele repetându-se de la acea dată în domiciliul comun din orașul Hunedoara,

în locuința bunicilor materni din localitatea Ciuciș, jud. Hunedoara, cât și în

locuința din municipiul Craiova.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 168 din 31 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care

inculpatul cerea să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu a comis faptele pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat.

În considerentele deciziei se arată

că faptele de viol și incest reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite,

invocându-se în acest sens declarațiile constante ale părților vătămate,

rapoartele de constatare medico-legală întocmite cu ocazia examinării acestora,

cât și rezultatele analizelor de laborator, coroborate cu declarațiile

martorilor Ș.A.F. (mama părților vătămate), G.R., B.M., C.L., C.C.

După analizarea probelor

administrate în legătură cu faptele comise împotriva părților vătămate Ș.L.C.,

instanța de apel reține că „fapte de genul celor săvârșite asupra fiicei mai

mari, L.C., demonstrat de un probatoriu concludent, se puteau consuma și asupra

fiicei mai mici, L.M.”.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul Ș.N. a declarat recurs, solicitând casarea lor, în temeiul art. 385

9

pct. 10, 12, 14 și 18 C. proc. pen., întrucât instanțele nu s-au pronunțat

asupra unor cereri de probatorii formulate de acesta, de natură să influențeze

soluția procesului, că administrarea unor probe (cu referire specială la

analizele de laborator) s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale,

infracțiunile de viol și incest, reținute în sarcina sa, nefiind dovedite.

Examinând hotărârile pronunțate, în

raport de motivele de casare invocate în recursul inculpatului, cât și din

oficiu, se constată că cele două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc.

pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că

nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la

faptele și împrejurările cauzei.

Astfel, deși latura obiectivă a

infracțiunii de viol constă în raportul sexual cu o persoană de sex feminin,

prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra,

ori de a-și exprima voința, în cauză, cele două instanțe nu au stabilit dacă

prin actele de violență exercitate asupra fiicelor sale în decursul celor 4

ani, inculpatul a urmărit să anihileze voința acestora pentru a întreține cu

ele raporturi sexuale.

Stabilirea legăturii de cauzalitate

între frecventele corecții aplicate de inculpat celor două fiice și presupusele

raporturi sexuale pe care le-ar fi avut cu acestea, se impunea cu atât mai mult

cu cât este dovedită împrejurarea că acestea obișnuiau să părăsească domiciliul

părinților pentru a se întâlni cu diverși prieteni, comportament neacceptat de

tatăl lor, care era preocupat să le asigure un nivel de trai ridicat și o

educație aleasă.

Deși inculpatul a negat, constant

comiterea faptelor imputate de soție și cele două fiice ale sale, nici organele

de urmărire penală și nici instanțele de judecată nu au procedat la

confruntarea acestora, acceptând în totalitate declarațiile părților vătămate,

care nu sunt susținute decât cu probe indirecte, toți martorii audiați în

cauză, inclusiv mama părților vătămate relatând fapte și împrejurări aflate de

la acestea.

Cu ocazia audierii martorei Ș.A.F.,

instanțele nu au urmărit să stabilească o serie de aspecte esențiale pentru

justa soluționare a cauzei și anume: dacă la declanșarea procesului aceasta se

afla în relații de dușmănie cu inculpatul; cum explică faptul că până la data

de 26 iunie 2002, martora, care este mama celor două părți vătămate, nu a

sesizat că inculpatul întreținea cu acestea raporturi sexuale, uneori zilnic;

motivul pentru care, în scrisorile trimise inculpatului, după arestarea

acestuia, a afirmat că totul se va rezolva și se va termina dacă va accepta

fără comentarii condițiile puse de ea.

În cauză era necesară audierea atât

a martorei R.G. de la Poliția municipiului Craiova și a medicului L.G., care,

potrivit susținerilor inculpatului, au fost implicați direct în administrarea

probelor, pentru a se stabili, cu certitudine, dacă recoltarea probelor

biologice de la partea vătămată Ș.L.C., la data de 26 iunie 2002, s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor legale.

Se impunea, totodată, să se solicite

celor două instituții judecătorești, documentațiile întocmite cu acea ocazie pe

baza cărora să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se

stabili dacă lichidul seminal recoltat de la partea vătămată Ș.L.C. conținea

A.D.N. - ul acesteia.

În vederea justei soluționări a

cauzei se impunea, de asemenea, audierea martorilor P.C., P.V., C.I., C.P. și

R.G. indicați de către inculpat și numeroasele memorii adresate instanțelor de

judecată cât și Ministerului Justiției, pe tot parcursul procesului.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpatul Ș.N., fiind întemeiat, în baza art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și a se

trimite cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.

Totodată, se va dispune punerea, de

îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Ș.N. împotriva deciziei penale nr. 168 din 31 martie 2004 a Curții

de Craiova.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința penală nr. 637 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj.

Trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Dolj.

Dispune punerea în libertate a

inculpatului Ș.N., dacă nu este arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 septembrie 2004.