ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2003

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 278 din 21

mai 2002, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul C.S. la pedeapsa de 15

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma prevăzută de

art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a

contopit pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 968 din

28 februarie 1999 a Judecătoriei Craiova, pentru infracțiunea prevăzută de art.

208 și art. 209 C. pen., cu cea aplicată în prezenta cauză, dispunând să

execute 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest,

deducându-se arestul preventiv executat de la 4 august 1999, la 3 aprilie 2000

și de la 12 martie, 2001 la zi.

S-a luat act că partea vătămată U.F.

prin reprezentantul legal U.B., nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova,

prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen., a reținut următoarele:

În după amiaza zilei, de 29 iulie

1999, partea vătămată U.F. împreună cu L.D. și C.A., s-au deplasat la

bostănăria ce aparținea martorului D.R. cu căruța lui C.A., solicitându-i să le

dea de lucru pentru a procura bani.

Întrucât martorul nu avea lucrări de

executat pentru a-i folosi pe minori, aceștia s-au întors în sat, ajungând în

jurul orei 17,30 la locuința inculpatului C.S., căruia îi aparținea căruța și

care nu fusese înștiințat de fiul său C.A. că ia atelajul din gospodărie.

În momentul în care inculpatul i-a

văzut pe minori că intră cu atelajul în curte, a început să le adreseze

injurii, C.A. și celălalt minor L.D., au fugit, rămânând doar partea vătămată,

pe care inculpatul a imobilizat-o, deplasând-o în una din locuințe, după ce a

asigurat locuința cu un drug, prin constrângere a întreținut raport sexual

anal.

Mai mult decât atât, inculpatul a

amenințat pe partea vătămată să nu fugă, întrucât dacă va încerca îl va

electrocuta, arătându-i doi conductori electrici așezați la ușă.

După consumarea raportului sexual în

acest mod, în condițiile în care era amenințat și constrâns, acesta a plecat la

părinți, fără să povestească nimic.

Noaptea, în jurul orei 1,00, având

un somn agitat, a fost trezit de mama sa U.B., căreia i-a relatat cele

întâmplate, motiv pentru care minorul a fost prezentat la medicul legist.

Urmare verificării părții vătămate

s-a întocmit raportul de constatare medico-legală nr. 2424/ A. 1 din 4 august

1999, ce concluzionează că, partea vătămată a prezentat la nivelul orificiului

anal, leziuni care au putut fi produse în condițiile unui raport sexual ce pot

data de 29 iulie 1999.

Întrucât inculpatul nu a recunoscut

fapta pentru care a fost trimis în judecată, motivând că un astfel de raport nu

se putea consuma sau dacă s-ar fi consumat, leziunile erau mai grave decât cele

consemnate în actul medical, deoarece avea introdusă la nivelul șanțului

prepuțial 3 bile, a fost completat actul medico-legal.

Așa cum rezultă din raportul

medico-legal 2073/ A. 1 din 10 august 1999, întocmit de I.M.L. Laboratorul

Exterior Craiova, ce examinează inculpatul, s-a constatat că acesta are

introduse bile pe prepuț și putea să aibă raport sexual cu victima, iar

leziunile constatate la nivelul anusului părții vătămate au fost produse prin

agresiune sexuală în acest precedent.

Pe lenjeria intimă a părții vătămate

s-au găsit pete de culoare brun-roșcată, pete identificate ca fiind de sânge,

însă datorită insuficientei cantități ridicate nu s-a putut determina grupa

sanguină.

Apreciind dovedită consumarea

raportului sexual în condițiile descrise mai sus, instanța de fond a reținut

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen., în raport de modificările aduse prin O.U.G. nr. 89 din 21 iunie

2001, Codului penal, referitoare la infracțiuni privind viața sexuală.

În termen legal Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj a declarat apel solicitând prin motivele scrise,

majorarea pedepsei considerată blândă în raport de gravitatea faptei.

Oral, procurorul a schimbat motivele

de apel, solicitând încadrarea infracțiunii săvârșite de inculpat în condițiile

art. 197 alin. (1) C. pen., text mai favorabil, potrivit art. 13 C. pen., în

raport de succesiunea în timp a legilor care au modificat C. pen., respectiv

infracțiunile privind viața sexuală.

O altă critică invocată în ședință,

vizează greșita contopire a pedepsei aplicată pentru infracțiunea dedusă

judecății cu pedeapsa de un an închisoare ce constituie prim termen al

recidivei, operațiune juridică ce se impunea a se face conform art. 39 alin.

(2) C. pen., numai cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 122 zile până la

data liberării condiționate a inculpatului.

Hotărârea instanței de fond a fost

supusă și apelului declarat de inculpat ce susține greșita sa condamnare,

invocând drept temei juridic al achitării, prevederile art. 11 pct. 2 lit. a)

combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, apărătorul inculpatului

susține că actul medico-legal ce concluzionează asupra consumării raportului

sexual anal cu partea vătămată minoră, nu reflectă realitatea, o astfel de

infracțiune a cărei victimă să fi fost minorul U.F. nu s-a săvârșit.

Curtea de Apel Craiova prin decizia

penală nr. 548 din 29 noiembrie 2002, a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj și al inculpatului C.S. deținut în Penitenciarul Craiova,

împotriva sentinței penale nr. 278 din 21 mai 2002 a Tribunalului Dolj.

S-a desființat în parte sentința și

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a)

C. pen., text în baza căruia a condamnat inculpatul la 10 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate pentru restul de 122 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 968/1999 a

Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopește cu pedeapsa din prezenta

cauză, urmând să execute în total 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A aplicat art. 64 și art. 71 C. pen.

A dedus în continuare detenția

executată de la 21 mai 2002, la zi.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termen legal, parchetul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării

juridice în art. 197 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 13 C. pen.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele medicale și

întreg probatoriul administrat, în raport de critica formulată, precum și din

oficiu, se constată următoarele:

Situația de fapt reținută de către

instanța de apel este cea corectă și de altfel este necontestată și de

recurent.

Problema pusă în discuție prin

prezentul recurs vizează doar, încadrarea juridică dată faptei, prin analiza

succesivă a modificării textelor ce incriminează fapta săvârșită, așa încât,

aceasta să fie cea legală și cea mai favorabilă făptuitorului potrivit art. 13

C. pen.

Așadar, cum de la data săvârșirii

infracțiunii ce face obiectul dosarului de față, 29 iulie 1999, și până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, trebuie aplicată legea

cea mai favorabilă.

Pentru a se trece la aplicarea

acestui principiu astfel cum este prevăzut de art. 13 C. pen., avem a stabili

care este încadrarea juridică legală, a faptei inculpatului, ce la data

enunțată, a întreținut raport sexual anal, prin constrângere și amenințare cu

electrocutarea victimei, minorul U.D.D., în vârstă de 10 ani.

Rechizitoriul parchetului din 5

aprilie 2001, sesizează instanța cu încadrarea juridică prevăzută de art. 200

alin. (3) C. pen., dar instanța de fond inițial sesizată, Judecătoria Craiova,

în mod legal, în baza art. II din O.U.G. 89 din 14 iunie 2001, constatând

abrogate dispozițiile art. 200 C. pen., a procedat la reîncadrarea faptei inculpatului

în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., declinând în același

timp, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența de soluționare,

în favoarea Tribunalului Dolj. În aceste condiții s-a pronunțat sentința penală

nr. 3466 din 6 septembrie 2001 de către Judecătoria Craiova.

Apoi, Tribunalul Dolj prin sentința

penală nr. 278 din 21 mai 2002, îl condamnă pe inculpat (așa cum s-a arătat la

începutul deciziei de față) la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei sentințe s-au

declarat apeluri de către parchet și inculpat și astfel se ajunge, prin

admiterea acestora, la schimbarea încadrării juridice (temeinic și legal și cu

respectarea legii penale mai favorabile, principiu ignorat de instanța de fond)

din infracțiunea prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen. (sum. se reține în

rechizitoriu) în art. 201 alin. (4) C. pen. și cu aplicarea art. 33 lit. a) și

art. 13 C. pen.

Succesiunea legilor penale

intervenită în timp de la data comiterii faptei (29 iulie 1999 și până în

prezent) ce a fost amplu analizată de către instanța de apel, prin raportare la

activitatea infracțională efectiv desfășurată de inculpat și cu respectarea

art. 13 C. pen., a determinat pe deplin justificat, schimbarea încadrării

juridice din art. 200 alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 201

alin. (4) C. pen., întrunite fiind elementele acesteia și nicidecum ale celei

prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

De altfel, în finalul motivării

recursului de față, se și recunoaște că pedepsele prevăzute de cele două texte,

sunt aceleași și se mai analizează că de fapt art. 197 alin. (1) C. pen., nu

cuprinde și condiția privitoare la vârsta victimei „să nu fi împlinit 15 ani”

(cum e cazul în speță).

În consecință, textul art. 197 alin.

(1) C. pen., nu cuprinde în totalitate fapta în concret săvârșită de inculpat,

în timp ce art. 201 alin. (4) C. pen., cuprinde pe deplin, elementele ce compun

în concret fapta comisă.

Pentru toate aceste considerente,

recursul declarat de parchet urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și menținută hotărârea atacată ca

legală și temeinică sub toate aspectele.

Se vor aplica și prevederile art.

381 și 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 548 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpatul C.S.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 august 1999, la 3 aprilie

2000 și de la 12 martie 2001, la 28 martie 2003.

Onorariul de avocat, în sumă de 300

000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2003.