ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 253 din 27

iunie 2005, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul M.G., în baza art.

197 alin. (3) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C.

pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen., pe durata executării pedepsei.

A fost dedusă arestarea preventivă

de la data de 1 februarie 2005 la zi și menținută măsura.

Inculpatul a fost obligat către

partea civilă S.L., prin reprezentantul legal A.E., la plata sumei de 20

milioane lei cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

perioada 2002 - 2004 inculpatul M.G. a întreținut relații de concubinaj cu

numita A.E., mama părții vătămate S.L., locuind toți împreună în imobilul inculpatului

din comuna Petrești, județul Dâmbovița.

În același imobil mai locuia și

minorul în vârstă de 15 ani M.A.I., fiul inculpatului.

Începând din luna aprilie 2004,

inculpatul M.G., prin amenințări și violențe a întreținut, repetat, relații sexuale

cu minora parte vătămată S.L., în vârstă de 13 ani, creindu-și condițiile

comiterii infracțiunii prin trimiterea de acasă, sub diferite pretexte, a

concubinei sale, la părinții acesteia din altă localitate.

În vara anului 2004 astfel de

relații sexuale au fost consumate de inculpat cu minora la locul de muncă al

acestuia, ocazii cu care a lovit-o pe minoră peste față, motivând apoi mamei

părții vătămate că au fost atacați cu pietre de persoane necunoscute.

De fiecare dată inculpatul a

amenințat-o pe partea vătămată pentru a o determina să nu divulge faptele.

În noaptea de 14 octombrie 2004,

inculpatul a întreținut relații sexuale normale și anale cu minora, profitând

de lipsa numitei A.E. din locuință, trimisă, de altfel, de inculpat la părinții

ei.

A doua zi, când mama sa a revenit

acasă, partea vătămată i-a relatat ce i s-a întâmplat, fiind sesizat apoi organul

de poliție.

Fiind examinată de medic, s-a

constatat, conform Raportului medico-legal nr. 474/ V din 16 octombrie 2004, că

partea vătămată prezintă o deflorare veche, a cărei dată de producere nu se mai

poate preciza iar la nivelul regiunii anale prezintă leziuni traumatice care

s-au putut produce prin intromisiunea unui corp dur (posibil penis în erecție) și

care pot data din 15 octombrie 2004.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptelor pretinzând că învinuirile ce i se aduc sunt inventate de

partea vătămată, despre care a aflat de la diverse persoane că ar fi fost

văzută în compania altor bărbați.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul

și reprezentanta părții vătămate respectiv A.E., au declarat apel, primul

solicitând achitarea întrucât nu a comis infracțiunea imputată iar cea din urmă

solicitând majorarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 39 din 5

septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reprezentantei părții

vătămate S.L. și, desființând hotărârea atacată, în latura penală, a înlăturat

dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., și a majorat pedeapsa aplicată

inculpatului de la 7 ani la 10 ani închisoare, menținând ambele dispoziții.

A respins apelul inculpatului M.G., ca

nefondat, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția.

Instanța de control judiciar a

constatat, pe de o parte, că probele administrate susțin existența faptei și a

vinovăției inculpatului iar apărarea principală a acestuia, în sensul că nu

putea comite actele sexuale, în noaptea de 14 octombrie 2004, întrucât a dormit

în cameră împreună cu fiul său în vârstă de 15 ani, a fost înlăturată întrucât,

deși este confirmată de martor, depoziția acestuia este considerată subiectivă

și neverosimilă, fiind greu de crezut că minorul nu a dormit toată noaptea.

Pe de altă parte, s-a constatat că

greșit au fost reținute circumstanțele atenuante, față de datele concrete ale

comiterii faptei, asupra unui minor în vârstă de 13 ani, prin repetare în timp

și față de care și-a asumat sarcini de îngrijire, ocrotire și educare.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată de inculpat cu recurs, reiterând criticile din precedenta cale de atac,

respectiv greșita reținere a săvârșirii infracțiunii, urmare unei erori grave

de fapt.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, susținut în

considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt reținută de

instanțe este susținută de mijloacele de probă administrate atât în cursul

urmăririi penale cât și în cel al judecății.

Este, astfel, stabilit și

necontestat de către inculpat că relațiile acestuia de concubinaj cu A.E. erau

stabile, conviețuirea desfășurându-se normal și din care a și rezultat un copil,

născut în luna iulie 2004.

Nu existau tensiuni și nici

nemulțumiri din partea vreunuia dintre cei care locuiau și gospodăreau împreună

în locuința inculpatului.

În acest context nu există nici un

alt motiv al formulării plângerii împotriva inculpatului decât acela existenței

faptei reclamate.

Raportul de constatare medico-legală

confirmă deflorarea veche a părții vătămate dar și existența unor leziuni

traumatice la nivelul regiunii anale a acesteia, care pot data din 15 octombrie

2004.

Aceste constatări se coroborează cu

declarațiile părții vătămate și ale rudelor pe linie maternă (bunici, unchi,

mătuși), acestea din urmă aflând de la minoră împrejurările, modalitățile și

durata în timp a practicilor sexuale la care a fost supusă de inculpat.

Atât caracterizarea făcută de

conducerea școlii la care partea vătămată era elevă cât și declarația

profesoarei P.M. relevă date pozitive în privința comportamentului acesteia,

modificat însă în ultima perioadă, respectiv în cea în care a fost victima

abuzurilor sexuale, când era abătută, obosită și retrasă față de colectivul

clasei.

Apărările formulate de inculpat prin

care a urmărit să demonstreze că partea vătămată minoră ar fi întreținut

relații sexuale cu alte persoane sau că ar fi fost victima unei agresiuni

sexuale anale comisă de doi colegi prin folosirea unui vătrai au fost

justificat înlăturate.

Atât martora profesoară P.M. cât și

cei doi elevi infirmă existența episodului de agresare sexuală invocat de

inculpat.

Cât privește comportamentul libertin

al minorei, pretins de inculpat că ar fi avut loc chiar în ziua de 15 octombrie

2004, martorul N.D., propus în dovedirea acestuia, infirmă că ar avea

cunoștință de așa ceva.

Doar martora T.A., care la începutul

declarației confirmă că este în relații de concubinaj cu inculpatul, pentru ca

apoi să nege o astfel de legătură intimă, susține că în dimineața de 15

octombrie 2004, orele 7,00, ar fi văzut-o pe minoră cu un tânăr în zăvoiul

Argeș care, după ce au salutat-o au mers mai în zăvoi, s-au culcat și au

început să întrețină relații sexuale (!).

Această declarație nu se coroborează

cu nici un alt mijloc de probă și prin detaliile referitoare la timp, loc și

împrejurări, nu este credibilă.

Așa fiind și neconstatând existența

nici unui alt caz de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se ia în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să

fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va scade

timpul arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18 ianuarie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 39 din 5 septembrie

2005 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18

ianuarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 ianuarie 2006.