ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 27 iunie 2005, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul M.G., în baza art. 197 alin. (3) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei. A fost dedusă arestarea preventivă de la data de 1 februarie 2005 la zi și menținută măsura. Inculpatul a fost obligat către partea civilă S.L., prin reprezentantul legal A.E., la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în perioada 2002 - 2004 inculpatul M.G. a întreținut relații de concubinaj cu numita A.E., mama părții vătămate S.L., locuind toți împreună în imobilul inculpatului din comuna Petrești, județul Dâmbovița. În același imobil mai locuia și minorul în vârstă de 15 ani M.A.I., fiul inculpatului. Începând din luna aprilie 2004, inculpatul M.G., prin amenințări și violențe a întreținut, repetat, relații sexuale cu minora parte vătămată S.L., în vârstă de 13 ani, creindu-și condițiile comiterii infracțiunii prin trimiterea de acasă, sub diferite pretexte, a concubinei sale, la părinții acesteia din altă localitate. În vara anului 2004 astfel de relații sexuale au fost consumate de inculpat cu minora la locul de muncă al acestuia, ocazii cu care a lovit-o pe minoră peste față, motivând apoi mamei părții vătămate că au fost atacați cu pietre de persoane necunoscute.

De fiecare dată inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată pentru a o determina să nu divulge faptele. În noaptea de 14 octombrie 2004, inculpatul a întreținut relații sexuale normale și anale cu minora, profitând de lipsa numitei A.E. din locuință, trimisă, de altfel, de inculpat la părinții ei. A doua zi, când mama sa a revenit acasă, partea vătămată i-a relatat ce i s-a întâmplat, fiind sesizat apoi organul de poliție.

Fiind examinată de medic, s-a constatat, conform Raportului medico-legal nr. 474/ V din 16 octombrie 2004, că partea vătămată prezintă o deflorare veche, a cărei dată de producere nu se mai poate preciza iar la nivelul regiunii anale prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin intromisiunea unui corp dur (posibil penis în erecție) și care pot data din 15 octombrie 2004. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor pretinzând că învinuirile ce i se aduc sunt inventate de partea vătămată, despre care a aflat de la diverse persoane că ar fi fost văzută în compania altor bărbați. Împotriva acestei hotărâri inculpatul și reprezentanta părții vătămate respectiv A.E., au declarat apel, primul solicitând achitarea întrucât nu a comis infracțiunea imputată iar cea din urmă solicitând majorarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 39 din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reprezentantei părții vătămate S.L. și, desființând hotărârea atacată, în latura penală, a înlăturat dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 10 ani închisoare, menținând ambele dispoziții. A respins apelul inculpatului M.G., ca nefondat, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția. Instanța de control judiciar a constatat, pe de o parte, că probele administrate susțin existența faptei și a vinovăției inculpatului iar apărarea principală a acestuia, în sensul că nu putea comite actele sexuale, în noaptea de 14 octombrie 2004, întrucât a dormit în cameră împreună cu fiul său în vârstă de 15 ani, a fost înlăturată întrucât, deși este confirmată de martor, depoziția acestuia este considerată subiectivă și neverosimilă, fiind greu de crezut că minorul nu a dormit toată noaptea.

Pe de altă parte, s-a constatat că greșit au fost reținute circumstanțele atenuante, față de datele concrete ale comiterii faptei, asupra unui minor în vârstă de 13 ani, prin repetare în timp și față de care și-a asumat sarcini de îngrijire, ocrotire și educare. Decizia penală sus-menționată a fost atacată de inculpat cu recurs, reiterând criticile din precedenta cale de atac, respectiv greșita reținere a săvârșirii infracțiunii, urmare unei erori grave de fapt. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, susținut în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat. Situația de fapt reținută de instanțe este susținută de mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății.

Este, astfel, stabilit și necontestat de către inculpat că relațiile acestuia de concubinaj cu A.E. erau stabile, conviețuirea desfășurându-se normal și din care a și rezultat un copil, născut în luna iulie 2004. Nu existau tensiuni și nici nemulțumiri din partea vreunuia dintre cei care locuiau și gospodăreau împreună în locuința inculpatului. În acest context nu există nici un alt motiv al formulării plângerii împotriva inculpatului decât acela existenței faptei reclamate. Raportul de constatare medico-legală confirmă deflorarea veche a părții vătămate dar și existența unor leziuni traumatice la nivelul regiunii anale a acesteia, care pot data din 15 octombrie 2004. Aceste constatări se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale rudelor pe linie maternă (bunici, unchi, mătuși), acestea din urmă aflând de la minoră împrejurările, modalitățile și durata în timp a practicilor sexuale la care a fost supusă de inculpat.

Atât caracterizarea făcută de conducerea școlii la care partea vătămată era elevă cât și declarația profesoarei P.M. relevă date pozitive în privința comportamentului acesteia, modificat însă în ultima perioadă, respectiv în cea în care a fost victima abuzurilor sexuale, când era abătută, obosită și retrasă față de colectivul clasei. Apărările formulate de inculpat prin care a urmărit să demonstreze că partea vătămată minoră ar fi întreținut relații sexuale cu alte persoane sau că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale anale comisă de doi colegi prin folosirea unui vătrai au fost justificat înlăturate. Atât martora profesoară P.M. cât și cei doi elevi infirmă existența episodului de agresare sexuală invocat de inculpat.

Cât privește comportamentul libertin al minorei, pretins de inculpat că ar fi avut loc chiar în ziua de 15 octombrie 2004, martorul N.D., propus în dovedirea acestuia, infirmă că ar avea cunoștință de așa ceva. Doar martora T.A., care la începutul declarației confirmă că este în relații de concubinaj cu inculpatul, pentru ca apoi să nege o astfel de legătură intimă, susține că în dimineața de 15 octombrie 2004, orele 7,00, ar fi văzut-o pe minoră cu un tânăr în zăvoiul Argeș care, după ce au salutat-o au mers mai în zăvoi, s-au culcat și au început să întrețină relații sexuale (!). Această declarație nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă și prin detaliile referitoare la timp, loc și împrejurări, nu este credibilă.

Așa fiind și neconstatând existența nici unui alt caz de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va scade timpul arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18 ianuarie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 39 din 5 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 1 februarie 2005 la 18 ianuarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2006.