ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1671/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 517 din 30 noiembrie 2005, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații: - I.N., în baza art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., la 6 ani și 4 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. A fost dedusă prevenția de la 22 iunie 2005 la zi și menținută arestarea preventivă. - I.C., în baza art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 71 C. pen.

și art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. A fost dedusă prevenția de la 22 iunie 2005 la zi și menținută arestarea preventivă. Inculpații au fost obligați în solidar către partea vătămată minoră D.I., prin reprezentanții legali D.F. și O.A. la plata sumei de 15 milioane lei despăgubiri civile, daune morale. Inculpații au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut în fapt, că în luna ianuarie 2005, partea vătămată D.I., minoră în vârstă de 14 ani împreună cu mama sa și concubinul acesteia au locuit cu chirie în imobilul inculpatului I.N. din orașul Năvodari. Sus-numitul inculpat era văduv, el locuind cu fiii gemeni, inculpatul I.C. și numitul I.C. În luna martie 2005 mama minorei parte vătămată și concubinul ei s-au mutat, minora rămânând în continuare în acel imobil întrucât intrase în relații de concubinaj cu numitul I.C.

La începutul lunii iunie 2005, I.C. a plecat la București pentru a-și căuta de lucru, partea vătămată rămânând în locuința din Năvodari cu inculpații, tată și fiu, I.N. și I.C. Conform declarațiilor martorei P.M., la data de 12 iunie 2005, partea vătămată a vizitat-o, ocazie cu care i s-a plâns că se simte amenințată de inculpatul I.N., inclusiv că o va viola, motiv pentru care dorește să plece la tatăl ei în localitatea Ovidiu. Întâlnindu-se în aceeași zi în stație de microbuz cu inculpatul I.C., partea vătămată D.I. a fost convinsă de acesta să-l însoțească la sora inculpatului, I.A., unde însă l-au găsit și pe inculpatul I.N. și în cele din urmă, la insistențele inculpaților, minora s-a întors în locuința lor.

După ce au ajuns acasă, au apărut și numiții T.L., minor în vârstă de 17 ani și I.A., minor în vârstă de 16 ani și deși era târziu, fiind orele 23,00, inculpatul I.N. i-a invitat în bucătărie. La un moment dat, inculpatul I.N., în accese de furie a început să o lovească pe partea vătămată, cerându-i și obligând-o, în prezența celorlalți, să se dezbrace complet. După aceasta sus-numitul inculpat a condus-o pe minoră în altă cameră unde, deși aceasta plângea, a obligat-o să întrețină un raport sexual. Ieșind din cameră, inculpatul I.N. i-a cerut numitului T.L., aflat cu ceilalți în bucătărie, să intre și el în camera în care se afla partea vătămată și să întrețină raport sexual cu aceasta. Deși inițial refuzase, T.L., în fața atitudinii amenințătoare a inculpatului I.N., aflat în stare de ebrietate, a intrat în cameră și a întreținut raport sexual cu minora.

A urmat inculpatul I.C. care, deși rugat de partea vătămată să o scape, a replicat prin lovirea acesteia și, sub constrângere, a întreținut și el raport sexual cu aceasta. În succesiunea stabilită de inculpatul I.N. și la insistențele acestuia, a urmat minorul I.A., care a întreținut și el un raport sexual cu minora parte vătămată. După cele astfel săvârșite cei doi minori au plecat, inculpatul I.C. culcându-se într-o cameră iar inculpatul I.N. dormind cu partea vătămată cu care, peste noapte, a mai întreținut raporturi sexuale. A doua zi dimineața, inculpatul I.N. a adus în cameră o funie și a amenințat-o pe partea vătămată că o va lega. La cererea acestui inculpat, partea vătămată a mers în camera alăturată, unde l-a găsit întins pe pat pe martorul T.I., care, însă, i-a făcut un semn discret spre fereastra care era deschisă, sugerându-i astfel să fugă.

Minora a profitat de ocazie, a sărit fereastra și a fugit, fiind însă urmărită de inculpatul I.N. care, neputând să o ajungă, a renunțat. Pe câmp minora, îmbrăcată sumar, doar în chiloți și o bluză i-a întâlnit pe martorii L.N. și Z.V., cărora le-a povestit împrejurările și motivele fugii sale și care i-au dat o pereche de pantaloni, îndrumând-o la poliție. Partea vătămată s-a deplasat la prietena ei T.F., de la care și-a sunat mama, cerându-i să vină și să-i aducă haine. În timp ce își aștepta mama, minora a fost văzută de inculpatul I.N., care a alergat-o, însă a reușit să scape. Sosindu-i mama, minora i-a relatat cele întâmplate și împreună au mers la Poliția din Năvodari, depunând plângere.

Raportul de constatare medico-legală atestă că partea vătămată D.I. prezintă o deflorare veche, precum și raport sexual produs recent, ce poate data din noaptea de 12 iunie 2005. Împotriva acestei hotărâri ambii inculpați au declarat apel. Inculpatul I.N. a solicitat achitarea, susținând că nu a întreținut relații sexuale cu partea vătămată. Inculpatul I.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât nu a exercitat constrângeri asupra părții vătămate pentru a întreține raportul sexual.

Prin decizia penală nr. 1 din 13 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților, constatând că situația de fapt reținută și vinovăția ambilor inculpați rezultă din probele administrate, fiind întemeiat înlăturată declarația părții vătămate din fața instanței, prin care revine asupra celor susținute în cursul urmăririi penale întrucât și în prezent minora locuiește în casa inculpatului I.N., conviețuind cu fiul acestuia, I.C. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul I.N., nemotivat în scris însă susținut oral, personal și prin apărător, în principal solicitând achitarea întrucât nu a întreținut raport sexual cu partea vătămată iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Procurorul de ședință, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului inculpatului motivat de faptul că ședința de judecată la instanța de fond nu a fost publică, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Excepția a fost însușită și de către inculpat. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul susținut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 4, 18 și 14 C. proc. pen., nu este fondat. Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., privind publicitatea ședinței de judecată, nu sunt întemeiate.

În adevăr, începând cu termenul din 15 septembrie 2005, ședința de judecată la instanța de fond a fost declarată secretă pe toată durata procesului, în considerarea atingerilor ce ar putea fi aduse demnității persoanei vătămate, minoră în vârstă de până la 15 ani, dacă judecata s-ar fi desfășurat în ședință publică. Această măsură a fost dispusă prin încheierea din 15 septembrie 2005 și a fost respectată până la dezbateri, în ședința din 30 noiembrie 2005, inclusiv. Măsura luată de instanță este justificată și legală, având suport în prevederile art. 290 alin. (2) C. proc. pen. Referitor la susținerile inculpatului I.N., în sensul că nu a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Instanțele au reținut în cauză o corectă situație de fapt, în concordanță cu probele administrate în ambele faze ale procesului penal. Prin declarațiile repetate ale părții vătămate din cursul urmăririi penale sunt detaliate împrejurările în care a fost victima și a violului comis de inculpatul I.N. care, folosind violența, a obligat-o să se dezbrace în prezența celorlalți participanți și apoi a dus-o în altă cameră în care s-a consumat actul sexual. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele ale inculpatului I.C., inclusiv din fața instanței și din care rezultă fără echivoc actele de violență săvârșite de inculpatul I.N. asupra minorei, pentru a o determina să se dezbrace și apoi întreținerea, pe rând, de către toți cei prezenți de raporturi sexuale cu aceasta.

Aceleași acte de violență, care au precedat raporturile sexuale, sunt invocate și de cei doi minori, I.A. și T.L., iar martorii Z.V. și L.N. relatând urmărirea părții vătămate, îmbrăcată sumar, de către inculpatul I.N., aceștia reținând din explicațiile victimei că sus-numitul inculpat a încercat să o violeze în acea dimineață. Împrejurări esențiale, care contribuie la stabilirea adevărului rezultă și din declarațiile martorilor P.A., P.M., T.I.G. și T.L., potrivit cărora partea vătămată își exprima, anterior faptelor, temerea de inculpatul I.N. că o va bate și viola, iar ulterior, aflând de la aceasta că a fost violată. În sfârșit, mama părții vătămate, O.A. a detaliat, în cursul urmăririi penale, împrejurările comunicate de fiica sa, în care a fost victima violurilor din noaptea de 12 iunie 2005, precum și intervențiile ulterioare ale inculpatului I.N.

pentru a-și schimba declarațiile. De altfel, în cursul urmăririi penale și inculpatul I.N. a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu minora parte vătămată. Revenirile acestuia, ca și ale părții vătămate, în cursul judecății, prin care susține inexistența raporturilor sexuale au fost justificat înlăturate, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă și fiind explicate prin faptul că și în prezent partea vătămată locuiește în imobilul inculpatului I.N., reluând relațiile de conviețuire cu fiul acestuia, I.C. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.N. au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv împrejurările în favoarea acestuia, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

Reducerea pedepsei, așa cum solicită inculpatul, nu se justifică în raport de necesitatea realizării funcțiilor de constrângere și reeducare și a scopului sancțiunii, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Constatând, sub toate aspectele de fapt și de drept, că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, recursul inculpatului I.N. urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul reținerii și al arestării preventive, de la data de 22 iunie 2005 la 15 martie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 1/ MP din 13 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2005 la 15 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2006.