ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 112 din 26
august 2003, pronunțată în dosarul nr. 1552/2003, Tribunalul Olt a condamnat pe
inculpații:
P.I. la pedeapsa de 8 ani
închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71 din același cod.
Același inculpat a fost condamnat la
pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 239 alin. (1), (2) și (3) teza I cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la 3 ani închisoare, în baza art. 97 alin.
(1) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani
închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului P.I. și s-a dedus prevenția de la 12 decembrie 2002 la zi.
P.G. la pedeapsa de 8 ani
închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71 din același cod.
Același inculpat a fost condamnat la
pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 239 alin. (1), (2) și (3) teza I cu
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la 3 ani închisoare, în baza art. 97 alin.
(1) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani
închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului P.G. și s-a dedus prevenția de la 12 decembrie 2002 la zi.
P.M. la pedeapsa de 5 ani
închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 71 din același cod.
Același inculpat a fost condamnat la
pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 239 alin. (1), (2) și (3) teza I C.
pen. și la 2 ani închisoare, în baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 26/1996 cu
aplicarea art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5
ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului P.M. și s-a dedus prevenția de la 12 decembrie 2002 la zi.
Toți inculpații au fost obligați, în
solidar, la plata sumei de 3.831.800 lei despăgubiri civile către Ocolul Silvic
Caracal și la 5 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă N.P.M.
Instanța a reținut că, în ziua de 6
decembrie 2002, inculpații P.I., P.G. și P.M. (tată și fii) din comuna
Fărcașele au mers în pădurea Reșca cu o căruță trasă de un cal, au tăiat 5
frasini, având la cioată dimensiuni între 22 și 29 cm., iar lemnele rezultate
le-au încărcat în căruță. Au ajuns acasă în jurul orelor 16,00. La ieșirea din
pădure, au fost văzuți de inginerul silvic P.A., șef district și de N.P.M.,
tehnician silvic, persoane responsabile cu paza pădurii și a fondului de
vânătoare.
Deoarece, în același timp, cei doi
salariați ai Ocolului Silvic au mai văzut o căruță care a întors și a intrat în
pădure, P.A. a plecat în urmărirea celei de a doua căruțe, iar N.P.M. a plecat
cu autoturismul proprietate personală în urmărirea căruței în care se aflau cei
trei inculpați. A ajuns din urmă căruța și i-a somat pe cei trei inculpați să
oprească, spunând că este tehnician silvic având atribuții de pază a pădurii.
Văzând că aceștia nu opresc, N.P.M. i-a fotografiat cu aparatul din dotare și a
continuat să-i urmărească. La intrarea în comuna Fărcașele, în satul Hotărani,
partea vătămată N.P.M. a intenționat să le mai facă o fotografie, dar cei trei
inculpați au oprit căruța, s-au apropiat de acesta, l-au înjurat, l-au lovit,
iar unul dintre inculpați a încercat să-i ia aparatul foto. Nu a reușit pentru
că partea vătămată a introdus aparatul în dreptul pieptului.
În urma loviturilor primite de la
inculpați, N.P.M. a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri
medicale, conform certificatului medico-legal aflat la dosar.
Partea vătămată a sesizat poliția
care a început cercetarea penală.
Inculpații au recunoscut parțial
faptele, pretinzând că nu au putut opri căruța în momentul somării de către
tehnicianul silvic, deoarece calul s-a speriat, iar partea vătămată deși le-a
spus că este tehnician silvic a precizat că are atribuții de pază a vânatului,
fiind îmbrăcat civil, iar nu în uniformă.
Aceste declarații sunt contrazise
atât de partea vătămată cât și de martorii P.J., G.G., P.F., D.I., I.I., V.L.T.C.
și M.I.
Prin decizia penală nr. 187 din 19
aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul e
pe lângă Tribunalul Olt și de cei trei inculpați P., a desființat sentința, a
descontopit pedepsele, schimbând, în baza art. 334 C. proc. pen., încadrările
juridice ale faptelor comise de inculpați, astfel: din art. 211 alin. (2) lit. c)
și alin. (3) lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) și alin (2
1
)
lit. a) și b) C. pen.; din art. 97 alin. (1) din Legea nr. 26/1996, în art. 97 alin.
(1) și (4) din Legea nr. 26/1996.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c)
și alin. (2
1
) lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe inculpații P.I.
și P.G., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la câte 7 ani închisoare, iar pe
inculpatul P.M., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare.
În baza art. 97 alin. (1) și (4) din
Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe
inculpații P.I. și P.G. la câte 3 ani închisoare, iar pe inculpatul P.M., fără
antecedente penale, la 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.
pen.
În baza art. 239 alin. (1), (2) și (3)
C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpații P.I.
și P.G. la câte 4 ani închisoare, iar pe inculpatul P.M., cu aplicarea art. 74
și art. 76 C. pen., la 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C. pen., a stabilit pedepsele rezultante astfel: 7 ani închisoare pentru
inculpații P.I. și P.G. și 3 ani închisoare pentru P.M.
A fost dedusă perioada arestării
preventive de la 26 august 2002 la zi, menținându-se starea de arest.
S-au menținut restul dispozițiilor
sentinței.
Împotriva acestei decizii, a
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Recursul, astfel
cum a fost precizat în ședința de dezbateri, vizează doar greșita încadrare a
faptelor săvârșite de inculpați și individualizarea pedepselor, renunțându-se
la motivul de recurs vizând schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie
în infracțiunea prevăzută de art. 98 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996.
Înalta Curte constată că recursul declarat
de Parchet este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește schimbarea
încadrării juridice a faptelor comise de inculpați, Înalta Curte constată că,
într-adevăr, s-a dat o greșită încadrare faptelor de ultraj și a celei
prevăzute de art. 97 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, deoarece, pe de o
parte, calitatea de tehnician silvic a părții vătămate N.P.M. nu atrage
aplicabilitatea alin. (3) din art. 239 C. pen., dispozițiile acestui text
referindu-se la calitatea părții vătămate de magistrat, polițist, jandarm sau
alt militar. Ori, funcția îndeplinită de partea vătămată nu este asimilată cu
nici una dintre aceste funcții. Pe de altă parte, cu referire la infracțiunea
silvică, încadrarea corectă este în aceleași texte (art. 97 alin. (1) și (4)
din Legea nr. 26/1996), dar cu precizarea lit. a), alin. (4) al art. 94 din Legea
nr. 26/1996, care prevede forma calificată a acestei infracțiuni.
Ca urmare, în baza art. 334 C. proc.
pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei de ultraj din art. 239 alin.
(1), (2) și (3) C. pen., în art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. și din art. 97 alin.
(1) și (4) din Legea nr. 26/1996, în art. 97 alin. (1) și (4) lit. a) din
aceeași lege.
Referitor la individualizarea
pedepselor și contopirea acestora, Înalta Curte constată că nu sunt fondate
criticile Parchetului, pedepsele fiind bine individualizate atât în raport cu
gravitatea faptelor comise cât și cu persoana fiecărui inculpat, potrivit
criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Totodată, s-a efectuat corect și
contopirea pedepselor, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.
Așadar, sub aspectul pedepselor
stabilite și a pedepselor rezultante aplicate inculpaților, cuantumul stabilit
pentru fiecare dintre inculpați se va menține.
Înalta Curte observă, în plus, că
instanța de control judiciar a făcut o eronată deducere a perioadei de arest
preventiv a inculpaților, de la data de 26 august 2002 (dată la care nici nu se
săvârșise fapta, aceasta având loc la 6 decembrie 2002), în loc de data de 12
decembrie 2002, dată la care inculpații au fost arestați preventiv.
În consecință, Înalta Curte va
admite recursul declarat de Parchet, desființând ambele hotărâri, în sensul
menționat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc.
pen., onorariul de avocat în sumă de câte 400.000 lei, pentru apărarea din
oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva Deciziei penale nr. 187 din 19
aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații P.I., P.G. și P.M.
Casează decizia și sentința penală nr.
112 din 26 august 2003 a Tribunalului Olt, numai cu privire la greșita
încadrare juridică a faptelor de ultraj și cea de tăiere fără drept de arbori
și la greșita deducere a perioadei de arestare preventivă.
Înlătură dispozițiile art. 33 lit.
a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., descontopește pedepsele rezultante în
pedepsele componente, astfel:
Referitor la inculpatul P.I.:
- descontopește pedeapsa rezultantă
de 7 ani închisoare în pedepsele componente de: 7 ani închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2
1
) lit.
a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., 3 ani închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 97 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu
aplicarea art. 37 lit. b) și 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.
239 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Referitor la inculpatul P.G.:
- descontopește pedeapsa rezultantă
de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 7 ani închisoare, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2
1
) lit.
a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., 3 ani închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 97 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea
art. 37 lit. b) și 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin.
(1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Referitor la inculpatul P.M.:
- descontopește pedeapsa rezultantă
de 3 ani închisoare în pedepsele componente de 3 ani închisoare, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2
1
) lit.
a) și b), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., 4 luni închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 97 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu
aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și 4 luni închisoare pentru infracțiunea,
prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 și
art. 76 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen.,
schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 97 alin.
(1) și (4) din Legea nr. 26/1996 în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 97 alin.
(1) și (4) lit. a) din aceeași lege și menține pedepsele aplicate inculpaților
pentru această infracțiune.
În baza art. 334 C. proc. pen.,
schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 239 alin.
(1), (2) și (3) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art. 239 alin. (1)
și (2) teza I C. pen. și menține pedepsele aplicate inculpaților pentru această
infracțiune.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C. pen., dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea
de către inculpați astfel: 7 ani închisoare inculpatul P.I., 7 ani închisoare
inculpatul P.G. și 3 ani închisoare inculpatul P.M.
Deduce din pedepsele aplicate,
timpul arestării preventive a inculpaților de la 12 decembrie 2002 la 30 iulie
2004.
Menține celelalte dispoziții ale
hotărârilor.
Onorariul de avocat în sumă de câte
200.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
30 iulie 2004.