ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5935/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 501 din 16 iunie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul M.C. la următoarele pedepse: trei pedepse de câte 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., trei pedepse a câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate integral pedepsele, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție sexuală.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea beneficiului grațierii. A mai fost condamnat și la trei pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., toate împotriva părților vătămate M.I., M.C.M. și M.E.L. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele pentru infracțiunile de viol și infracțiunile de incest, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, inculpatul având de executat 23 de ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie, interzicându-se acestuia, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului M.C. pentru încă 30 de zile, începând cu 6 iulie 2003, până la 5 august 2003, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea și reținerea de la 29 iulie 1999, la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile M.I., M.C.M. și M.E.L. și inculpatul a fost obligat să achite 200.000.000 lei daune morale părții civile M.I., 100.000.000 lei daune morale, părții civile M.E.L. și 50.000.000 lei daune morale părții civile M.C.M. În baza art. 193 alin. (1) și art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către părțile civile.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul a fost căsătorit, din anul 1978, cu numita M.E., din căsătoria acestora rezultând trei copii: M.I. în vârstă de 24 de ani, în momentul de față, M.E.L. în vârstă de 21 de ani și M.C.M. în vârstă de 19 ani. Începând cu anul 1985 inculpatul a început să se manifeste în mod deviant în raporturile sale cu minora M.I. Astfel, atunci când era acasă doar cu partea vătămată, inculpatul o dezbrăca pe fiică, se dezbrăca și el și o mângâia pe minoră în zona organelor genitale, după care autoexcitându-se, cel în cauză se retrăgea în baie, pentru a se masturba. Alteori, inculpatul M.C. nu se mulțumea doar cu simple mângâieri, atingând cu organele sale sexuale, organele sexuale externe ale fetiței M.I.

Începând cu perioada 1990-1991, M.C., profitând de autoritatea pe care o avea față de minoră, apelând la amenințări și la o constrângere fizică minimă, a întreținut cu M.I., atât la locuința sa din municipiul Iași, cât și la reședința din satul Buhalnița, mai multe raporturi sexuale consumate. În paralel cu faptele comise asupra victimei M.I., în anii 1989-1990, inculpatul a săvârșit acte cu caracter obscen și asupra minorei M.E.L., acte care în cele din urmă au culminat cu constrângerea victimei la raporturi sexuale. Într-una din zile, inculpatul fiind acasă numai cu minora M.E.L., a intrat intempestiv în camera acesteia și a început să o mângâie în zona organelor genitale, a feselor și a sânilor.

Acest comportament s-a repetat ori de câte ori cel în cauză a rămas singur cu minora în locuință și avea garanția că nu va fi surprins de cineva, la actele cu caracter obscen, descrise mai sus, adăugându-se sărutări erotice și atingerea propriului organ sexual de organele sexuale ale părții vătămate. Pe timp când M.E.L. era elevă în clasa a V-a, inculpatul, prin amenințări și constrângere fizică, a început să întrețină frecvent raporturi sexuale cu victima, ultimele acte sexuale consumându-se în luna octombrie 1998. În mod similar s-au petrecut faptele și în legătură cu cea de a treia fiică, M.C.M. Într-una din zilele anului 1991, inculpatul venind de la serviciu și găsind-o singură acasă pe fiica sa, M.C.M., s-a descheiat la pantaloni, a dezbrăcat-o pe partea vătămată, iar pe patul din bucătărie a încercat să întrețină cu aceasta raport sexual, fără a reuși o intromisiune completă, întrucât partea vătămată s-a plâns că o doare și a început să țipe.

În iarna 1997/1998, profitând că era singur acasă cu minora M.C.M., care dormea, inculpatul i-a imobilizat mâinile, a dezbrăcat-o de lenjeria intimă și a întreținut cu aceasta un raport sexual complet. În perioada 1991-1998, numitul M.C., a încercat de mai multe ori să aibă relații sexuale cu fiica sa mai mică, însă partea vătămată într-un mod sau altul, a reușit să-l evite pe tatăl său, în ciuda reproșurilor acestuia că „este proastă și nu știe ce este bine”.

Cele ce preced s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, rapoartele de constatare medico-legale, declarațiile martorilor audiați în cauză, declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut parțial faptele comise, procesul-verbal de ascultare a mai multor casete audio, înregistrate de partea vătămată M.I., la data de 10 iunie 1999, casetă ce a fost pusă la dispoziția organelor judiciare, pe suportul magnetic fiind fixată discuția ce a avut loc în acea zi între părți cu privire la relațiile intime pe care M.C. le-a întreținut cu fiicele sale, casetă audio, raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L.

Iași, din care rezultă că inculpatul M.C. a comis faptele cu discernământ. Pe tot parcursul desfășurării procesului penal, prin numeroasele memorii depuse, inculpatul a încercat să acrediteze ideea unui complot în care au fost implicate fiicele sale pentru a fi despărțit de familia sa. Ori, această idee, total nesusținută, este cel puțin aberantă având în vedere că la data formulării plângerii partea vătămată M.I. era deja majoră și părăsise domiciliul părintesc, punând astfel capăt abuzurilor la care a fost supusă de tatăl său. Ulterior, inculpatul a încercat să demonstreze faptul că cele două fiice mai mici M.E.L. și M.C.M. au fost influențate de către sora lor mai mare M.I. și că ele nu ar fi fost victime.

În afara probelor care confirmă vinovăția inculpatului, din rapoartele de evaluare psihologică efectuate de Centrul de Mediere și Securitate Comunitare, rezultă că cele trei părți vătămate, au suferit abuzuri psihologice, abuzuri fizice și abuzuri sexuale din partea tatălui. Dat fiind natura relațiilor sociale ocrotite de lege și încălcate, cadrul ocult în care au avut loc acțiunile ilicite, este firesc să nu existe probe directe, care să demonstreze prin ele însele vinovăția celui în cauză. Însă întreg materialul probator administrat în cauză și care formează categoria „indiciilor” conduc la o singură concluzie, cu putere de certitudine și anume aceea că actele sexuale (recunoscute a fi întreținute cu partea vătămată M.I.

și de către inculpat) au avut loc și chiar înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. În acest sens sunt și declarațiile martorilor D.C., C.C., C.D., C.M., etc. Așa fiind, instanța apreciază că faptele pentru care inculpatul a fost dedus judecății în prezenta cauză, astfel cum au fost ele reținute de instanță, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de viol în formă agravantă, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., trei infracțiuni de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. și trei infracțiuni de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., toate în formă continuată, urmând să atragă răspunderea penală. În temeiul textelor de lege enunțate, instanța urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune reținută și dovedită în sarcina (respectiv câte trei pedepse pentru fiecare din infracțiunile reținute) la individualizarea cărora va avea în vedere dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen.

Astfel, instanța va avea în vedere la dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului precum și la modalitatea de executare a acestora, gradul deosebit de ridicat al faptelor săvârșite, natura relațiilor ocrotite de lege, suferințele cauzate prin săvârșirea faptelor, perseverența și durata în timp a acestora, vârsta deosebit de fragedă a părților vătămate, pluralitatea de infracțiuni ce formează obiectul concursului, circumstanțele nefaste ale faptelor, circumstanțe ce vor conduce instanța la aplicarea unor pedepse orientate spre limitele maxime prevăzute de normele incriminatoare. Se va avea în vedere și aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., întrucât pe tot parcursul derulării procesului penal au intervenit legi succesive de modificare nu numai a conținutului infracțiunilor prin introducerea agravantei referitoare la calitatea lor de membru al familiei, a victimei, ci și a pedepselor prin agravarea acestora.

De asemenea, instanța va avea în vedere că pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de „corupție sexuală”, prevăzută de art. 202 C. pen., intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 543/2000 și va face aplicarea dispozițiilor art. 1 din actul normativ invocat, privind grațierea acestor pedepse. Totodată, va atenționa pe inculpat asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În cadrul procesului penal, părțile vătămate s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de câte 250.000.000 lei fiecare, reprezentând daune morale. Temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciul cauzat, în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 și art. 999 C. civ.

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea acesteia, indiferent de cuantumul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de prejudiciu fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia. Față de aceste împrejurări, este incontestabil că părților civile li s-a creat un prejudiciu moral, constând în suferințe psihice și afective de mare intensitate și întindere, prin lipsa angajării unei relații sentimentale de durată (suferințe evaluate prin raportul de constatare psihologică). Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile formulate de inculpat se referă la faptul că hotărârea este nemotivată fiind lovită de nulitate, nu cuprinde mențiuni privind apărările inculpatului, privind nulitățile procedurale din faza de urmărire penală și anume: nu i s-a pus în vedere că are dreptul să-și angajeze avocat și numai în lipsa unui avocat ales se poate desemna unul din oficiu, nu i s-a pus în vedere că are dreptul să încunoștințeze un membru al familiei despre măsura arestării luată împotriva sa, nu i s-a luat o declarație olografă. Inculpatul a recunoscut inițial, săvârșirea faptelor în momentul arestării, însă ulterior, a negat constant, iar instanța nu motivează alegerea declarației de recunoaștere. Martorii propuși de inculpat, rude ale sale, au declarat că părțile vătămate amenințau că vor face rău tatălui lor, iar instanța nu a reținut aceste probe.

Proba verificării la poligraf a fost respinsă de către instanțe, iar proba înregistrărilor audio a fost reținută, deși nu este valabilă, nefiind administrată în condiții legale. Inculpatul a criticat hotărârea și sub aspectul nelegalității, susținând că a fost condamnat fără probe certe de vinovăție, hotărârea judecătorească se sprijină pe înregistrarea care nu poate fi considerată probă, certificatele medico-legale ale părților vătămate, care nu demonstrează comiterea vreunei fapte penale, iar martorii propuși au declarat din auzite. A mai susținut că indiciile nu pot înlocui probele și prezumția de nevinovăție nu a fost infirmată, iar condamnarea este nelegală. Prin decizia penală nr. 366 din 9 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de inculpat. Astfel, probatoriul administrat în cauză dovedește cu prisosință faptele și vinovăția inculpatului, astfel cum au fost reținute și descrise în detaliu de instanța de fond, nemaifiind necesară reluarea lor. Susținerile inculpatului în sensul că nu este autorul faptelor reținute în sarcina sa sunt infirmate de probele dosarului.

Sunt de reținut, în acest sens, următoarele probe: plângerile și declarațiile părților vătămate, rapoartele de constatare medico-legală, declarațiile martorilor audiați în cauză, declarația inculpatului, prin care acesta a recunoscut, parțial faptele comise, raportul de expertiză medico-psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L. Iași, din care reiese că inculpatul a avut discernământ în comiterea faptelor. Deși inculpatul a încercat să convingă instanțele că este victima unui „complot”, în care au fost implicate fiicele sale sau că fiicele mai mici au fost influențate de fiica cea mare, M.I., în ideea de a-l acuza, aceste susțineri sunt contrazise de probe, apărarea inculpatului neavând nici un suport și, în consecință, declarațiile sale de nerecunoaștere a faptelor nu pot fi reținute.

Așa încât, solicitarea inculpatului în sensul de a fi achitat întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa, nu poate fi primită. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C., împotriva deciziei penale nr. 366 din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 29 iulie 1999, până la 16 decembrie 2003. Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2003.