ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5935/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5935/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 501 din 16

iunie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul M.C. la următoarele

pedepse: trei pedepse de câte 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea a trei

infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., trei pedepse a

câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de corupție sexuală

prevăzută de art. 202 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

s-au constatat grațiate integral pedepsele, pentru săvârșirea infracțiunilor de

corupție sexuală.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea

beneficiului grațierii.

A mai fost condamnat și la trei

pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de incest,

prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin.

(2) C. pen., toate împotriva părților vătămate M.I., M.C.M. și M.E.L.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele pentru infracțiunile de viol și

infracțiunile de incest, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

de 20 de ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, inculpatul având de

executat 23 de ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie, interzicându-se acestuia, în condițiile și pe durata prevăzută de art.

71 C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului M.C. pentru încă 30 de zile, începând

cu 6 iulie 2003, până la 5 august 2003, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

arestarea și reținerea de la 29 iulie 1999, la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-au admis acțiunile civile formulate de

părțile civile M.I., M.C.M. și M.E.L. și inculpatul a fost obligat să achite

200.000.000 lei daune morale părții civile M.I., 100.000.000 lei daune morale,

părții civile M.E.L. și 50.000.000 lei daune morale părții civile M.C.M.

În baza art. 193 alin. (1) și art. 191

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat și către părțile civile.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul a fost căsătorit, din

anul 1978, cu numita M.E., din căsătoria acestora rezultând trei copii: M.I. în

vârstă de 24 de ani, în momentul de față, M.E.L. în vârstă de 21 de ani și M.C.M.

în vârstă de 19 ani.

Începând cu anul 1985 inculpatul a

început să se manifeste în mod deviant în raporturile sale cu minora M.I.

Astfel, atunci când era acasă doar

cu partea vătămată, inculpatul o dezbrăca pe fiică, se dezbrăca și el și o

mângâia pe minoră în zona organelor genitale, după care autoexcitându-se, cel

în cauză se retrăgea în baie, pentru a se masturba.

Alteori, inculpatul M.C. nu se

mulțumea doar cu simple mângâieri, atingând cu organele sale sexuale, organele

sexuale externe ale fetiței M.I.

Începând cu perioada 1990-1991, M.C.,

profitând de autoritatea pe care o avea față de minoră, apelând la amenințări

și la o constrângere fizică minimă, a întreținut cu M.I., atât la locuința sa

din municipiul Iași, cât și la reședința din satul Buhalnița, mai multe

raporturi sexuale consumate.

În paralel cu faptele comise asupra

victimei M.I., în anii 1989-1990, inculpatul a săvârșit acte cu caracter obscen

și asupra minorei M.E.L., acte care în cele din urmă au culminat cu

constrângerea victimei la raporturi sexuale.

Într-una din zile, inculpatul fiind

acasă numai cu minora M.E.L., a intrat intempestiv în camera acesteia și a

început să o mângâie în zona organelor genitale, a feselor și a sânilor.

Acest comportament s-a repetat ori

de câte ori cel în cauză a rămas singur cu minora în locuință și avea garanția

că nu va fi surprins de cineva, la actele cu caracter obscen, descrise mai sus,

adăugându-se sărutări erotice și atingerea propriului organ sexual de organele

sexuale ale părții vătămate.

Pe timp când M.E.L. era elevă în

clasa a V-a, inculpatul, prin amenințări și constrângere fizică, a început să

întrețină frecvent raporturi sexuale cu victima, ultimele acte sexuale  consumându-se

în luna octombrie 1998.

În mod similar s-au petrecut faptele

și în legătură cu cea de a treia fiică, M.C.M.

Într-una din zilele anului 1991,

inculpatul venind de la serviciu și găsind-o singură acasă pe fiica sa, M.C.M.,

s-a descheiat la pantaloni, a dezbrăcat-o pe partea vătămată, iar pe patul din

bucătărie a încercat să întrețină cu aceasta raport sexual, fără a reuși o

intromisiune completă, întrucât partea vătămată s-a plâns că o doare și a

început să țipe.

În iarna 1997/1998, profitând că era

singur acasă cu minora M.C.M., care dormea, inculpatul i-a imobilizat mâinile,

a dezbrăcat-o de lenjeria intimă și a întreținut cu aceasta un raport sexual

complet.

În perioada 1991-1998, numitul M.C.,

a încercat de mai multe ori să aibă relații sexuale cu fiica sa mai mică, însă

partea vătămată într-un mod sau altul, a reușit să-l evite pe tatăl său, în

ciuda reproșurilor acestuia că „este proastă și nu știe ce este bine”.

Cele ce preced s-a stabilit pe baza

următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate,

rapoartele de constatare medico-legale, declarațiile martorilor audiați în

cauză, declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut parțial faptele

comise, procesul-verbal de ascultare a mai multor casete audio, înregistrate de

partea vătămată M.I., la data de 10 iunie 1999, casetă ce a fost pusă la

dispoziția organelor judiciare, pe suportul magnetic fiind fixată discuția ce a

avut loc în acea zi între părți cu privire la relațiile intime pe care M.C.

le-a întreținut cu fiicele sale, casetă audio, raport de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L. Iași, din care

rezultă că inculpatul M.C. a comis faptele cu discernământ.

Pe tot parcursul desfășurării

procesului penal, prin numeroasele memorii depuse, inculpatul a încercat să

acrediteze ideea unui complot în care au fost implicate fiicele sale pentru a

fi despărțit de familia sa. Ori, această idee, total nesusținută, este cel

puțin aberantă având în vedere că la data formulării plângerii partea vătămată M.I.

era deja majoră și părăsise domiciliul părintesc, punând astfel capăt

abuzurilor la care a fost supusă de tatăl său.

Ulterior, inculpatul a încercat să

demonstreze faptul că cele două fiice mai mici M.E.L. și M.C.M. au fost

influențate de către sora lor mai mare M.I. și că ele nu ar fi fost victime.

În afara probelor care confirmă

vinovăția inculpatului, din rapoartele de evaluare psihologică efectuate de

Centrul de Mediere și Securitate Comunitare, rezultă că cele trei părți

vătămate, au suferit abuzuri psihologice, abuzuri fizice și abuzuri sexuale din

partea tatălui.

Dat fiind natura relațiilor sociale

ocrotite de lege și încălcate, cadrul ocult în care au avut loc acțiunile

ilicite, este firesc să nu existe probe directe, care să demonstreze prin ele

însele vinovăția celui în cauză.

Însă întreg materialul probator administrat

în cauză și care formează categoria „indiciilor” conduc la o singură concluzie,

cu putere de certitudine și anume aceea că actele sexuale (recunoscute a fi

întreținute cu partea vătămată M.I. și de către inculpat) au avut loc și chiar

înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.

În acest sens sunt și declarațiile

martorilor D.C., C.C., C.D., C.M., etc.

Așa fiind, instanța apreciază că

faptele pentru care inculpatul a fost dedus judecății în prezenta cauză, astfel

cum au fost ele reținute de instanță, întrunesc elementele constitutive a trei

infracțiuni de viol în formă agravantă, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b)

și alin. (3) teza I C. pen., trei infracțiuni de corupție sexuală, prevăzută de

art. 202 C. pen. și trei infracțiuni de incest, prevăzută de art. 203 C. pen.,

toate în formă continuată, urmând să atragă răspunderea penală.

În temeiul textelor de lege

enunțate, instanța urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă pentru

fiecare infracțiune reținută și dovedită în sarcina (respectiv câte trei

pedepse pentru fiecare din infracțiunile reținute) la individualizarea cărora

va avea în vedere dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen. Astfel, instanța va

avea în vedere la dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului

precum și la modalitatea de executare a acestora, gradul deosebit de ridicat al

faptelor săvârșite, natura relațiilor ocrotite de lege, suferințele cauzate

prin săvârșirea faptelor, perseverența și durata în timp a acestora, vârsta

deosebit de fragedă a părților vătămate, pluralitatea de infracțiuni ce

formează obiectul concursului, circumstanțele nefaste ale faptelor,

circumstanțe ce vor conduce instanța la aplicarea unor pedepse orientate spre

limitele maxime prevăzute de normele incriminatoare.

Se va avea în vedere și aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., întrucât pe tot parcursul derulării procesului

penal au intervenit legi succesive de modificare nu numai a conținutului

infracțiunilor prin introducerea agravantei referitoare la calitatea lor de

membru al familiei, a victimei, ci și a pedepselor prin agravarea acestora.

De asemenea, instanța va avea în

vedere că pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de „corupție

sexuală”, prevăzută de art. 202 C. pen., intră sub incidența dispozițiilor

Legii nr. 543/2000 și va face aplicarea dispozițiilor art. 1 din actul normativ

invocat, privind grațierea acestor pedepse.

Totodată, va atenționa pe inculpat

asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În cadrul procesului penal, părțile

vătămate s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpatului la

plata sumelor de câte 250.000.000 lei fiecare, reprezentând daune morale.

Temeiul răspunderii civile a

inculpatului pentru prejudiciul cauzat, în urma săvârșirii infracțiunii îl

constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este

reglementat în art. 998 și art. 999 C. civ.

Cerințele legii impun ca persoana

care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au

rezultat din comiterea acesteia, indiferent de cuantumul lor, ceea ce rezultă

din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul

general de prejudiciu fără a distinge în raport cu caracterul material sau

moral al acestuia.

Față de aceste împrejurări, este

incontestabil că părților civile li s-a creat un prejudiciu moral, constând în

suferințe psihice și afective de mare intensitate și întindere, prin lipsa

angajării unei relații sentimentale de durată (suferințe evaluate prin raportul

de constatare psihologică).

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile formulate de inculpat se

referă la faptul că hotărârea este nemotivată fiind lovită de nulitate, nu

cuprinde mențiuni privind apărările inculpatului, privind nulitățile

procedurale din faza de urmărire penală și anume: nu i s-a pus în vedere că are

dreptul să-și angajeze avocat și numai în lipsa unui avocat ales se poate

desemna unul din oficiu, nu i s-a pus în vedere că are dreptul să încunoștințeze

un membru al familiei despre măsura arestării luată împotriva sa, nu i s-a luat

o declarație olografă.

Inculpatul a recunoscut inițial,

săvârșirea faptelor în momentul arestării, însă ulterior, a negat constant, iar

instanța nu motivează alegerea declarației de recunoaștere.

Martorii propuși de inculpat, rude

ale sale, au declarat că părțile vătămate amenințau că vor face rău tatălui

lor, iar instanța nu a reținut aceste probe.

Proba verificării la poligraf a fost

respinsă de către instanțe, iar proba înregistrărilor audio a fost reținută,

deși nu este valabilă, nefiind administrată în condiții legale.

Inculpatul a criticat hotărârea și

sub aspectul nelegalității, susținând că a fost condamnat fără probe certe de

vinovăție, hotărârea judecătorească se sprijină pe înregistrarea care nu poate

fi considerată probă, certificatele medico-legale ale părților vătămate, care

nu demonstrează comiterea vreunei fapte penale, iar martorii propuși au

declarat din auzite.

A mai susținut că indiciile nu pot

înlocui probele și prezumția de nevinovăție nu a fost infirmată, iar

condamnarea este nelegală.

Prin decizia penală nr. 366 din 9

octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța

de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptelor comise de inculpat.

Astfel, probatoriul administrat în

cauză dovedește cu prisosință faptele și vinovăția inculpatului, astfel cum au

fost reținute și descrise în detaliu de instanța de fond, nemaifiind necesară

reluarea lor.

Susținerile inculpatului în sensul

că nu este autorul faptelor reținute în sarcina sa sunt infirmate de probele

dosarului.

Sunt de reținut, în acest sens,

următoarele probe: plângerile și declarațiile părților vătămate, rapoartele de

constatare medico-legală, declarațiile martorilor audiați în cauză, declarația

inculpatului, prin care acesta a recunoscut, parțial faptele comise, raportul

de expertiză  medico-psihiatrică nr. 184 din 4 octombrie 2001 al I.M.L. Iași,

din care reiese că inculpatul a avut discernământ în comiterea faptelor.

Deși inculpatul a încercat să

convingă instanțele că este victima unui „complot”, în care au fost implicate

fiicele sale sau că fiicele mai mici au fost influențate de fiica cea mare, M.I.,

în ideea de a-l acuza, aceste susțineri sunt contrazise de probe, apărarea

inculpatului neavând nici un suport și, în consecință, declarațiile sale de

nerecunoaștere a faptelor nu pot fi reținute.

Așa încât, solicitarea inculpatului

în sensul de a fi achitat întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa,

nu poate fi primită.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins

recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.C., împotriva deciziei penale nr. 366 din 9 octombrie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 29 iulie 1999, până la 16 decembrie 2003.

Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 decembrie 2003.