ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5395/2006

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 253 din 7 iunie 2006 a Tribunalului Ialomița, inculpatul L.I. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa

de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, și pentru

săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de

5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C.

pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și

interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., pe timp de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 13 septembrie 2005, la zi.

În temeiul

dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3000 lei RON cu titlu de

despăgubiri morale către partea civilă L.A.L., reprezentată

legal de mama sa N.M.D.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei (RON) către partea

civilă și 1000 lei(RON) către stat, onorariul

apărătorului din oficiu în sumă 100 lei (RON) fiind avansat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt,

următoarele:

Minora L.A.L., în

vârstă de 13 ani, este fiica inculpatului L.I.

În noaptea de 10 iunie 2005,

inculpatul L.I. a întreținut raporturi sexuale cu minora, prin amenințare

cu violență. În dimineața zilei de 11 iunie 2005, inculpatul a

întreținut din nou relații sexuale cu fiica sa, cerându-i să nu relateze

cele întâmplate, sub amenințarea cu moartea.

În noaptea de 6 iulie 2005

și în dimineața zilei următoare, inculpatul a procedat la fel,

întreținând raporturi sexuale cu minora prin constrângere morală.

În dimineața zilei de

16 iulie 2005, la o nouă încercare a inculpatului de a o lua cu sine pe

minoră, aceasta a refuzat să-l mai însoțească și i-a

relatat mătușii sale, martora O.L., cele petrecute.

Situația de fapt

și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului

probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii,

declarațiile părții vătămate, raport de expertiză

medico-legală, raport de evaluare psihologică, proces-verbal de

confruntare, declarațiile martorilor O.L., O.M., L.A., S.I., M.P., O.I.S.,

proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de conducere în teren,

planșe fotografice, declarațiile inculpatului care a negat

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul

greșitei condamnări, întrucât nu a săvârșit faptele deduse

judecății, precum și sub aspectul reținerii greșite a

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în sarcina sa, în realitate el

fiind reabilitat de drept.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 179/

A din 581/ A din 27 iulie 20066, a respins, ca nefundat, apelul declarat de

inculpatul L.I., deducând prevenția la zi și menținând starea de

arest a acestuia.

Instanța de control

judiciar a constatat că vinovăția inculpatului a fost corect

stabilită în raport de faptele reținute în sarcina acestuia, astfel

cum rezultă ele din probele administrate în cauză. Cât privește

starea de recidivă postexecutorie, aceasta a fost stabilită în mod

temeinic, în cauză neintervenind reabilitarea inculpatului.

În termen legal, inculpatul

L.I. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale

atacate și, în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în

subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Criticile formulate de

inculpat și care se referă la motivele de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., sunt nefondate.

Din analiza materialului

probator administrat în cauză, Curtea constată că

instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului, dând faptelor săvârșite

de acesta încadrarea juridică legală și temeinică.

Partea

vătămată l-a indicat în mod constant pe inculpat ca fiind cel

care, prin violență și amenințare, a întreținut, în

mod repetat, raporturi sexuale cu ea.

Declarațiile

părții vătămate se coroborează cu cele ale martorilor

O.L. și O.M., cărora minora le-a relatat că a fost violată

de tatăl său, precum și cu depozițiile martorilor S.I. și

M.P., acestuia din urmă fiindu-i relatat faptul că și-a violat

fiica de către inculpatul însuși.

Raportul de expertiză

medico-legală nr. 867 din 18 iulie 2005 întocmit de S.M.L.J. Ialomița

concluzionează că minora prezintă deflorare veche, a cărei

dată de producere nu a putut fi precizată.

Raportul psihologic privind

evaluarea minorei, întocmit de D.G.P.D.C. Ialomița a apreciat că, în

relatările sale, L.A.L. nu a mințit și nu a exagerat cu privire

la faptele săvârșite de tatăl ei.

În consecință,

Curtea constată că în cauză nu există temeiuri de achitare,

condamnarea inculpatului L.I. fiind dispusă în mod just, după o

temeinică analiză a materialului probator al cauzei.

Cât privește modul de

individualizare a pedepsei aplicate, Curtea constată că aceasta

corespunde de deplin criteriilor generale stabilite în conținutul

articolului 72 C. pen.

Faptele săvârșite

de inculpat sunt deosebit de grave și s-au soldat cu consecințe

severe asupra dezvoltării psihice a minorei, fiica sa .

Inculpatul este recidivist,

fiind condamnat de trei ori în perioada 1989 - 1997. În timpul procesului penal

a avut o atitudine de negare a săvârșirii faptelor reținute în

sarcina sa.

Pentru aceste motive, Curtea

constată că pedeapsa aplicată inculpatului este necesară

și suficientă reeducării acestuia, neimputându-se reducerea

cuantumului său.

Întrucât în cauză nu se

constată alte motive de casare, Curtea urmează să respingă

recursul inculpatului ca nefondat.

Durata arestării

preventive se va deduce de la 13 septembrie 2005, la zi.

Recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul

apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b), art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 581 din 27

iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 13 septembrie

2005 la 20 septembrie 2006.

Obligă recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300

lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 septembrie 2006.