Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6177/2006

HOTĂRÂRE
25.10.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6177/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 520/ F din 27 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 40172/3/2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul C.V., la pedeapsa principală de: - 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata de 5 ani (pedeapsa complementară), pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive, cu începere de la 17 august 2005 la zi.

Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată V.E.V., prin reprezentantul legal al acesteia V.F. mama sa, precum și C.A.S.M.B., pentru Spitalul Clinic pentru Copii M.S. Curie, nu s-au constituit în cauză părți civile. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt că, în noaptea de 17 aprilie 2005, inculpatul a profitat de imposibilitatea părții vătămată V.E.V., în vârstă de 2 ani, de a-și exprima voința și a se apăra și a avut cu aceasta un act sexual (prin introducerea degetului în vagin) în următoarele împrejurări: Începând cu luna aprilie 2005, V.F., alături de fiica sa, partea vătămată V.E.V., în vârstă de 2 ani, au locuit în imobilul din str. Cornești.

În seara zilei de 17 aprilie 2005, martorii V.F. și T.N. s-au întâlnit cu inculpatul C.V. și împreună au consumat băuturi alcoolice la locuința martorului T.S. După ora 21,30, martorii menționați mai sus și inculpatul s-au deplasat la imobilul din str. Cornești, unde se aflau și alte persoane: R.E. și C.R. cu care, au continuat să consume băuturi alcoolice. V.F. a intrat în încăperea folosită pentru locuit și, pe pat a așezat-o pe partea vătămată, V.E.V., fiica sa. La scurt timp au venit în încăpere T.N., R.E., C.R. și inculpatul C.V. care, au continuat să consume băuturi alcoolice. În jurul orelor 01,00, martorii V.F. și T.N. au părăsit încăperea pentru a cumpăra țigări, iar partea vătămată a rămas împreună cu inculpatul și martorii R.E.

și C.R. V.F. și T.N. au revenit în încăpere, în jurul orelor 03,00, unde, pe pat l-au găsit pe inculpatul C.V. Totodată, au observat lipsa părții vătămate dar și a cearșafului de pe pat. Martora R.E. (aflată într-o încăpere alăturată) a venit imediat cu partea vătămată, V.E.V. pe care a predat-o mamei sale, V.F. Totodată, i-a relatat acesteia faptul că, a fost trezită de plânsul părții vătămate și, în momentul în care a mers în încăpere să vadă ce s-a întâmplat l-a surprins pe inculpatul C.V. cu partea vătămată așezată cu fața în jos, peste genunchii săi. Tot martora R.E. i-a relatat martorei V.F. și faptul că, pe cearșaful patului a observat o pată de sânge. În dimineața zilei de 18 aprilie 2005 lucrătorii Secției 16 poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în imobilul din str. Cornești, a fost violată o fetiță de aproximativ 3 ani.

Cu ocazia cercetării locului faptei a fost ridicat în vederea examinării „un cearceaf de culoare albă ce prezenta pete de culoare brun-roșcată ..”. La data de 18 aprilie 2005 medicii legiști au procedat la examinarea medico-legală a părții vătămate, minora V.E.V., în vârstă de 2 ani, întocmindu-se Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/4420 din 1 august 2005 cu următoarele concluzii: „.. Minora V.E.V. prezintă o ruptură himeneală completă, cu ruptură a comisurii vulvare, care s-au putut produce la data de 17 din 18 aprilie 2005 prin acțiunea intempestivă a unui corp dur, posibil deget. Leziunile necesită 12 zile de îngrijiri medicale de la data producerii și nu au pus viața victimei în primejdie.

Pe tamponul cu probe recoltate nu s-a găsit spermă; spermatozoizi absenți; reacții Florence și Barberio-negative (Buletin de analiză nr. 405 din 28 aprilie 2005)”. Serviciul Criminalistic din D.G.P.M.B. a efectuat, la solicitarea organelor de cercetare penală, o constatare tehnico-științifică asupra petelor de culoare brun-roșcată prelevate de pe cearceaful ridicat cu ocazia cercetării la locul faptei, întocmind „Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 223657 din 26 mai 2005 cu următoarele concluzii: „Pe cearșaful de culoare albă, pus la dispoziție în cauza, privind violul la data de 18 aprilie 2005 asupra victimei V.E.V. s-au pus în evidență urme de sânge uman care aparțin probabil grupei sanguine 01. Pe cearșaful mai sus menționat nu s-au pus în evidență urme de spermă”.

Atât pe parcursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești inculpatul a negat comiterea faptei, admițând posibilitatea agresării părții vătămate, dar fără intenția consumării vreunui act sau raport sexual. Audiat pe situația de fapt a declarat că „..după ce am rămas singur m-am așezat pe un scăunel, la masă, pentru a-i aștepta pe T.N. și F. însă, după circa zece minute fetița s-a trezit și a început să plângă motiv pentru care, am mers lângă ea și m-am așezat pe marginea patului. Deoarece mirosea a fecale mi-am dat seama că fetița făcuse pe ea, motiv pentru care am dezbrăcat-o de pantaloni și i-am scos scutecul tip pampers pentru a o schimba. După ce am dezbrăcat fetița am șters-o la fund cu pampersul și cu o cârpă pe care am găsit-o în cameră și am așezat-o la loc pe pat, după ce am îmbrăcat-o cu aceiași pantaloni.

Imediat a intrat în cameră concubina lui R. care m-a întrebat de ce plânge copilul, iar eu i-am răspuns că a făcut pe ea .. . Precizez că nu i-am introdus fetei în vagin degetul sau un alt obiect însă, este posibil să o fi zgâriat în zona vaginală în momentul în care am șters-o de fecale ..”. Cu rezoluția motivată nr. 1500349 din 16 mai 2005 organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei testări cu tehnica de detecție a comportamentului simulat a inculpatului C.V. pentru a stabili dacă „răspunsurile subiectului față de întrebările relevante ale cauzei sunt însoțite de modificările stresului emoțional, semnificativ caracteristic comportamentului simulat”. Laboratorul de detecție psihologică a comportamentului simulat din D.G.P.M.B.

a întocmit „Raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat” nr. 223713 din 18 mai 2005 cu următoarele concluzii: „Răspunsurile subiectului C.V. la întrebările relevante (5, 8, 10, 11) AU PROVOCAT în traseele diagramelor obținute modificări semnificative caracteristice indicilor de comportament simulat. Subiectul recunoaște în discuția cu examinatorul că este posibil să o fi rănit cu degetul în zona vaginală când a șters-o pe fetiță precum și faptul că, imediat după ce a șters-o a văzut petele de sânge pe cearceaf ..”.

Declarațiile inculpatului au fost înlăturate de instanța ca nesincere cu motivarea că au caracter singular aflându-se în raport de contrarietate cu datele și informațiile concrete stabilite pe baza celorlalte probe administrate în cauză de natură a confirma în mod indubitabil existența ca infracțiune de viol, în condițiile art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a faptei penale deduse judecății prin rechizitoriu. În conformitate cu dispozițiile art. 72 și urm. C. pen., instanța a stabilit ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie orientată către minimul legal special de 10 ani închisoare, respectiv 12 ani închisoare, având în vedere în acest sens pericolul social concret ridicat al infracțiunii în raport cu vârsta victimei de numai 2 ani, comportarea inculpatului, care a mai săvârșit anterior fapte penale și a negat, fără justificare, fapta comisă.

Apelul declarat în cauză de inculpat, cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar de a se reduce pedeapsa aplicată prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72 și urm. C. pen., a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 556/ A din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, fiind obligat acesta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului-apelant fiind computată din pedeapsă detenția în continuare la zi, potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva deciziei amintite s-a declarat recurs de aceeași parte, reiterându-se criticile de nelegalitate și netemeinicie din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen. Cazurile de casare invocate sunt nefondate. Aprecierea făcută probelor administrate în cursul procesului penal de către prima instanță, confirmată în apel cu consecința reținerii faptei imputate în sarcina inculpatului de a fi avut act sexual cu partea vătămată (prin introducerea degetului în vagin) profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și a-și exprima voința datorită vârstei acesteia de numai 2 ani, corespunzător infracțiunii calificate de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., pedepsită de la 10 la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, este justificată, avându-se în vedere concluziile categorice în acest sens formulate prin actele medico-legale, care se coroborează cu depozițiile constante ale martorei oculare R.E.

și ale celorlalți martori audiați imediat după comiterea faptei, precum și detecția psihologică a comportamentului simulat al inculpatului, efectuată la urmărire penală. În acest context probator susținerile inculpatului privind lipsa intenției specifice infracțiunii de viol nu poate fi acceptată ca fiind verosimilă, astfel cum în mod corect au apreciat și instanțele anterioare și confirmate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. pen. Pedeapsa aplicată în cuantum de 12 ani închisoare, orientată către minimul legal special prevăzut de lege, valorificată integral criteriile de individualizare din art. 72 și urm. C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea din art. 52 C. pen. Examinând cauza din oficiu în limitele art. 385 9 alin. (3) și 385 8 C. proc.

pen., se reține legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice privind pedeapsa complementară și accesorie aplicate inculpatului de instanțele anterioare. În consecință în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 17 august 2005 la 25 octombrie 2006. În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la plata sumei de 220 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției, cu titlu de cheltuieli judiciare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 556/ A din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 17 august 2005 la 25 octombrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2012
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. l8/ S din 10 aprilie 2012, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus condamnarea inculpatului O.A. la pedeapsa de 12 ani închi
ÎCCJ 2005-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3385/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.V.I. la: - 5 ani și 6 luni închisoar
ÎCCJ 2003-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4175/2003
de viol. În baza art. 174 și art. 175 lit. b) C. pen. și art. 176 lit. a) și d) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăz
ÎCCJ 2002-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2003
de inculpat prin care susținea că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând, motivele din apel referitoare la nevinovăție. Apărătorul său a solicitat reducerea pedepse
ÎCCJ 2004-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 430 din 24 aprilie 2003, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiune
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă