ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 430 din 24 aprilie 2003, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în cea de actul sexual cu un minor prevăzută de art. 198 din același cod. În baza art. 197 alin. (3) C. pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul B.V. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod. Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2003 la zi și l-a obligat la plata sumelor de: 50.000.000 lei, daune morale și 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă B.A.A.

și 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 13 decembrie 2002, în jurul orei 19,15, inculpatul B.A.V. a așteptat-o pe partea vătămată B.A., în vârstă de 14 ani și 8 luni, în fața școlii și, prin amenințare, a determinat-o să-l însoțească în apartamentul său, unde i-a cerut să se dezbrace pentru a întreține relații sexuale. Partea vătămată a refuzat, iar inculpatul, prin exercitarea unor acte de violență asupra ei, a întreținut un act sexual normal, împotriva voinței ei. De teamă, B.A. nu i-a spus nimic mamei sale despre cele întâmplate, însă a scris în jurnalul său acest eveniment, mama sa luând cunoștință despre faptă după lecturarea jurnalului, sesizând organele de poliție.

Inculpatul, în primele declarații, a negat faptele comise, relatând preocupările pe care le-a avut în ziua și seara de 13 decembrie 2002, când ar fi stat la un prieten P.R., până în jurul orei 21,00, iar acasă a ajuns la ora 23,00. După audierea părții vătămate și a martorului P.R., care au infirmat susținerile sale, inculpatul a recunoscut că a întreținut raport sexual cu partea vătămată, dar nu prin violență, ci cu acordul acesteia, poziție procesuală menținută și în faza cercetării judecătorești.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la: - greșita individualizare a pedepsei, în sensul aplicării minimului special prevăzut de lege, în raport cu gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise și omisiunea aplicării dispozițiilor art. 83 C. pen., privind pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea complicității la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, art. 100 și art. 109 C. pen., în motivele susținute de parchet; - nevinovăția și, respectiv, achitarea sa, în apelul declarat de către inculpat și - greșita reducere a daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, în motivele părții vătămate.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 718 din 2 decembrie 2003, a admis apelurile declarate, a desființat sentința atacată și rejudecând, a modificat pedeapsa principală, în sensul reducerii ei de la 10 ani la 5 ani închisoare, prin aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen., în baza art. 83 din același cod, a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București și a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare, în final, 6 ani și 6 luni închisoare, a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsă detenția la zi și a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000.000 lei, de la 50.000.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de control judiciar, în urma analizei probatoriului, prelungit cu declarațiilor martorilor C.I., M.D. și I.A., a reținut că inculpatul și partea vătămată se cunoșteau de mai mult timp, fiind vecini, iar acesta își petrecea mult timp cu ea, așteptând-o de la școală, ducând-o acasă, arătându-și o afecțiune reciprocă precum și faptul că toți cunoscuții știau că partea vătămată avea 15 ani la data comiterii faptei. S-a mai reținut, totodată, că, partea vătămată era destul de des bătută de către părinți, deoarece lipsea de la școală, aspect care se coroborează și cu concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că leziunile traumatice suferite s-au produs și cu 1-2 zile înainte de 13 decembrie 2002 necesitând tot 1-2 zile de îngrijiri medicale.

În termen legal, împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căruia în mod nejustificat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, inculpatul, care consideră hotărârea netemeinică și nelegală, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) și c) sau d) C. proc. pen., precum și partea vătămată, nemulțumită de daunele morale acordate, apreciate la 400.000.000 lei. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza întâi și pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar recursurile părții civile și al inculpatului nefondate, urmând a fi respinse. 1. În acest sens, din coroborarea declarațiilor părți vătămate, cu cele ale martorilor: C.I., I.A., M.D. și P.R. rezultă că inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, din luna noiembrie 2002, însă nu erau în niște relații deosebite, de „afecțiune” fiecare dintre ei având o prietenă, respectiv, un prieten. În seara zilei de 13 decembrie 2002, inculpatul a așteptat-o pe partea vătămată la ieșirea din școală și prin amenințare a condus-o în locuința sa, unde, după ce a lovit-o, deoarece aceasta nu a acceptat să întrețină cu el relații sexuale, fiind virgină, a avut un raport sexual complet, confirmat de Raportul de expertiză medico-legală, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală, Prof.

dr. Mina Minovici. Partea vătămată a relatat în mod constant pe întreaga desfășurare a procesului penal modul în care s-au petrecut faptele, redând cu lux de amănunte locul unde acestea s-au consumat, infirmând prin acestea, apărările inculpatului după care, fie că partea vătămată nu a fost condusă la domiciliul său niciodată, fie că nu a întreținut cu ea un raport sexual, sau că partea vătămată a dorit acest raport intim, a consimțit la consumarea lui. Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale, astfel cum consideră inculpatul.

2. Referitor la recursul inculpatului, în raport cu modul de săvârșire a faptei, se constată că acesta nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, iar instanța de control judiciar a reținut cu multă ușurință în favoarea lui circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen., aplicând o pedeapsă care nu reflectă nici gradul de pericol social concret al faptei și nici al inculpatului, care a manifestat o atitudine profund nesinceră, în pofida unor dovezi indubitabile. În acest sens, pedeapsa stabilită de prima instanță corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., sancțiunea de 10 ani închisoare, la care se va reveni, este de natură să-și realizeze atât funcțiile, cât și scopul prevăzute în art. 52 din același cod.

3. Nefondat se dovedește și recursul părții civile, privind majorarea daunelor morale la a căror plată a fost obligat inculpatul, întrucât suma, reapreciată de către instanța de apel, reprezintă o „reparare echitabilă a prejudiciului psihic suferit fără ca în același timp să constituie o sursă de îmbogățire fără just temei ”, astfel cum se precizează în hotărârea recurată. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul acestuia, va casa decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, în sensul că va respinge apelul declarat de acesta împotriva sentinței primei instanțe, va menține măsura revocării suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București, care va fi executată alături de pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită în cauză, în final, inculpatul va executa 11 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă B.A.A. și de către inculpatul B.A.V., pe care îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 ianuarie 2003 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 718 A din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul B.A.V. Casează decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul B.A.V. împotriva sentinței penale nr. 430 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală. Menține măsura revocării suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București și dispune executarea ei alături de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, în final, inculpatul având de executat 11 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A.A. și de inculpatul B.A.V. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 ianuarie 2003, la 27 aprilie 2004. Obligă pe recurenta parte civilă și pe recurentul inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2004.