ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința nr. 430 din 24 aprilie 2003, a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol prevăzută de

art. 197 alin. (3) C. pen., în cea de actul sexual cu un minor prevăzută de

art. 198 din același cod.

În baza art. 197 alin. (3) C. pen.,

instanța l-a condamnat pe inculpatul B.V. la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod.

Tribunalul a menținut starea de

arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 9

ianuarie 2003 la zi și l-a obligat la plata sumelor de: 50.000.000 lei, daune

morale și 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă B.A.A. și

1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, în seara zilei de 13 decembrie 2002, în jurul orei 19,15,

inculpatul B.A.V. a așteptat-o pe partea vătămată B.A., în vârstă de 14 ani și

8 luni, în fața școlii și, prin amenințare, a determinat-o să-l însoțească în

apartamentul său, unde i-a cerut să se dezbrace pentru a întreține relații

sexuale. Partea vătămată a refuzat, iar inculpatul, prin exercitarea unor acte

de violență asupra ei, a întreținut un act sexual normal, împotriva voinței ei.

De teamă, B.A. nu i-a spus nimic

mamei sale despre cele întâmplate, însă a scris în jurnalul său acest

eveniment, mama sa luând cunoștință despre faptă după lecturarea jurnalului,

sesizând organele de poliție.

Inculpatul, în primele declarații, a

negat faptele comise, relatând preocupările pe care le-a avut în ziua și seara

de 13 decembrie 2002, când ar fi stat la un prieten P.R., până în jurul orei

21,00, iar acasă a ajuns la ora 23,00.

După audierea părții vătămate și a

martorului P.R., care au infirmat susținerile sale, inculpatul a recunoscut că

a întreținut raport sexual cu partea vătămată, dar nu prin violență, ci cu

acordul acesteia, poziție procesuală menținută și în faza cercetării

judecătorești.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și partea

vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la:

- greșita individualizare a

pedepsei, în sensul aplicării minimului special prevăzut de lege, în raport cu

gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise și omisiunea

aplicării dispozițiilor art. 83 C. pen., privind pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea complicității la infracțiunea

de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, art. 100 și

art. 109 C. pen., în motivele susținute de parchet;

- nevinovăția și, respectiv,

achitarea sa, în apelul declarat de către inculpat și

- greșita reducere a daunelor morale

la care a fost obligat inculpatul, în motivele părții vătămate.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 718 din 2 decembrie 2003, a admis apelurile

declarate, a desființat sentința atacată și rejudecând, a modificat pedeapsa

principală, în sensul reducerii ei de la 10 ani la 5 ani închisoare, prin

aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen., în baza art. 83

din același cod, a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a

Judecătoriei sectorului 5 București și a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa

de 5 ani închisoare, în final, 6 ani și 6 luni închisoare, a menținut starea de

arest și a dedus din pedeapsă detenția la zi și a majorat cuantumul daunelor

morale la 100.000.000 lei, de la 50.000.000 lei.

Hotărând astfel,

instanța de control judiciar, în urma analizei probatoriului, prelungit cu

declarațiilor martorilor C.I., M.D. și I.A., a reținut că inculpatul și partea

vătămată se cunoșteau de mai mult timp, fiind vecini, iar acesta își petrecea

mult timp cu ea, așteptând-o de la școală, ducând-o acasă, arătându-și o

afecțiune reciprocă precum și faptul că toți cunoscuții știau că partea

vătămată avea 15 ani la data comiterii faptei.

S-a mai reținut, totodată, că,

partea vătămată era destul de des bătută de către părinți, deoarece lipsea de

la școală, aspect care se coroborează și cu concluziile raportului de

expertiză, din care rezultă că leziunile traumatice suferite s-au produs și cu

1-2 zile înainte de 13 decembrie 2002 necesitând tot 1-2 zile de îngrijiri

medicale.

În termen legal, împotriva deciziei

au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căruia

în mod nejustificat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu reducerea corespunzătoare

a pedepsei, inculpatul, care consideră hotărârea netemeinică și nelegală,

întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, solicitând

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit.

a) și c) sau d) C. proc. pen., precum și partea vătămată, nemulțumită de

daunele morale acordate, apreciate la 400.000.000 lei.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 teza întâi și pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei recursul parchetului fondat, urmând

a fi admis, iar recursurile părții civile și al inculpatului nefondate, urmând

a fi respinse.

declarațiilor părți vătămate, cu cele ale martorilor: C.I., I.A., M.D. și P.R.

rezultă că inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, din luna noiembrie 2002,

însă nu erau în niște relații deosebite, de „afecțiune” fiecare dintre ei având

o prietenă, respectiv, un prieten.

În seara zilei de 13 decembrie 2002,

inculpatul a așteptat-o pe partea vătămată la ieșirea din școală și prin

amenințare a condus-o în locuința sa, unde, după ce a lovit-o, deoarece aceasta

nu a acceptat să întrețină cu el relații sexuale, fiind virgină, a avut un

raport sexual complet, confirmat de Raportul de expertiză medico-legală,

întocmit de Institutul Național de Medicină Legală, Prof. dr. Mina Minovici.

Partea vătămată a relatat în mod

constant pe întreaga desfășurare a procesului penal modul în care s-au petrecut

faptele, redând cu lux de amănunte locul unde acestea s-au consumat, infirmând

prin acestea, apărările inculpatului după care, fie că partea vătămată nu a

fost condusă la domiciliul său niciodată, fie că nu a întreținut cu ea un

raport sexual, sau că partea vătămată a dorit acest raport intim, a consimțit

la consumarea lui.

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii

de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., rezultă fără nici un dubiu

din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe,

care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale,

astfel cum consideră inculpatul.

inculpatului, în raport cu modul de săvârșire a faptei, se constată că acesta

nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, iar instanța de control

judiciar a reținut cu multă ușurință în favoarea lui circumstanțele atenuante

judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen., aplicând o pedeapsă care nu reflectă

nici gradul de pericol social concret al faptei și nici al inculpatului, care a

manifestat o atitudine profund nesinceră, în pofida unor dovezi indubitabile.

În acest sens, pedeapsa stabilită de

prima instanță corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

sancțiunea de 10 ani închisoare, la care se va reveni, este de natură să-și

realizeze atât funcțiile, cât și scopul prevăzute în art. 52 din același cod.

părții civile, privind majorarea daunelor morale la a căror plată a fost

obligat inculpatul, întrucât suma, reapreciată de către instanța de apel,

reprezintă o „reparare echitabilă a prejudiciului psihic suferit fără ca în

același timp să constituie o sursă de îmbogățire fără just temei ”, astfel cum

se precizează în hotărârea recurată.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului

de recurs formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul acestuia, va casa decizia atacată numai cu privire la pedeapsa

privativă de libertate aplicată inculpatului, în sensul că va respinge apelul

declarat de acesta împotriva sentinței primei instanțe, va menține măsura

revocării suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a

Judecătoriei sectorului 5 București, care va fi executată alături de pedeapsa

de 10 ani închisoare, stabilită în cauză, în final, inculpatul va executa 11

ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile

declarate de partea civilă B.A.A. și de către inculpatul B.A.V., pe care îi va

obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar din pedeapsa aplicată

inculpatului se va deduce timpul reținerii și al arestării preventive de la 9

ianuarie 2003 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

718 A din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul B.A.V.

Casează decizia atacată numai cu

privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, în sensul că respinge

apelul declarat de inculpatul B.A.V. împotriva sentinței penale nr. 430 din 24

aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală.

Menține măsura revocării suspendării

condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5

București și dispune executarea ei alături de pedeapsa de 10 ani închisoare

aplicată în prezenta cauză, în final, inculpatul având de executat 11 ani și 6

luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă B.A.A. și de inculpatul B.A.V. împotriva aceleiași

decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 ianuarie 2003, la 27

aprilie 2004.

Obligă pe recurenta parte civilă și

pe recurentul inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2004.