ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. l8/ S din 10

aprilie 2012, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus condamnarea

inculpatului O.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare cu executare în regim de

detenție pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen.,

aplicându-i, totodată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o

durată de 5 ani după executare pedepsei principale și a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului, deducând prevenția de la 28 iunie 2011 la

zi.

În baza art. 346

C. proc. pen. și art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata de

daune

morale în cuantum

de 10.000 Euro către parte civilă N.P.E.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că, la data de 19 iunie 2011, inculpatul

O.A. a întreținut, prin constrângere fizică și profitând de faptul că partea

vătămată minoră N.P.E., în vârstă de 13 ani, era în imposibilitate de a-și

exprima acordul, dat fiind deficiență mintală ușoară de care suferea, a

încercat să întrețină raporturi sexuale normale cu acesta, dar realizând că

este virgină i-a introdus degetul în vagin și anus.

Situația de fapt a fost reținută de

instanță pe baza declaraților părții vătămate N.P.E., ale martorilor N.L., M.G.,

C.E. și C.A., ce se coroborează cu concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 223020 din 13 septembrie 2011 potrivit cărora

inculpatul a avut un comportament simulat la toate întrebările relevante

cauzei, ale expertizei medico-legală care atestă că minora prezintă o leziune

traumatică în vestibulul vaginal, ce s-a putut produce prin introducerea

forțată a unui deget de către o altă persoană, ale evaluării psihologice, și nu

în ultimul rând cu declarațiile inculpatului O.A., care a recunoscut inițial

săvârșirea faptei, nuanțându-și ulterior susținerile în sensul că a fost

provocat de partea vătămată care i-a cerut să întrețină raporturi sexuale,

pentru ca în fața instanței să nege, afirmând că este o răzbunare mamei părții

vătămate pe care nu a luat-o de soție, deși au avut o relație sentimentală.

În drept,

instanța a apreciat că fapta inculpatului O.A. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de viol

prevăzute de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret ridicat

al faptei, determinat de modalitatea de comitere, respectiv asupra unei minore

cu vârsta mai mică de 15 ani, profitând de relația de încredere dintre ei și de

incapacitatea părții vătămate de a avea reprezentarea exactă a celor

întâmplate, întrucât are o deficiență mintală ușoară, dar și datele care

caracterizează persoana inculpatului care a

revenit

asupra declarațiilor de recunoaștere și a comis fapta în stare de recidiva

postexecutorie.

Împotriva sentinței penale au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și

inculpatul O.A.

În motivarea apelului parchetul a

arătat că aplicarea unei pedeapsă orientată spre de minimul special prevăzut de

lege nu este de natură a contribui la atingerea efectului preventiv și

educativ, dată fiind poziția inculpatului de negare a faptei și în raport de

antecedentele sale penale, hotărârea fiind nelegală și sub aspectul că

despăgubirile civile nu au fost acordate în monedă națională, precum și pentru

că instanța a omis obligarea inculpatului la tratament medical conform art. l 13

C. pen.

Inculpatul O.A. a solicitat achitarea

întrucât probele administrate nu dovedesc dincolo de orice dubiu că a întreținut

raporturi sexuale cu partea vătămată, iar în ipoteza contrară să se constate că

a existat consimțământul victimei, motiv pentru care se impune schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.

În subsidiar, a mai solicitat

achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a

fost iresponsabil în momentul săvârșirii faptei, deoarece are un IQ de 40

situat sub cel al părții vătămate minore.

Prin decizia penală nr. 81/ Ap din 3

iulie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a

admis apelul parchetului, a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând

a prelevat probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului

genetic în S.N.D.G.J., i-a aplicat măsura de siguranță prevăzută de art. l 13 C.

pen. și l-a obligat la plata în moneda națională a contravalorii daunelor

morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a reținut prin

raportare la probele administrate în cauză, situația de fapt, încadrarea

juridică și vinovăția inculpatului O.A.

În acest sens, a avut în vedere

declarația olografa a părții vătămate N.P.E. în care a arătat că inculpatul „a

reușit să-i lase pantalonii, s-a dezbrăcat și i-a introdus ceva între picioare

și în fund”, coroborată cu susținerile inițiale ale inculpatului care a relatat

că a întreținut „un raport sexual normal și

anal

..

ea s-a împotrivit, dar eu nu am vrut să mă opresc, am penetrat cu

degetele”, aceeași poziție menținându-o și cu ocazia audierii în prezența

apărătorului ales, respectiv „mi-a venit să întrețin cu ea raport sexual .. nu

am forțat pentru că am simțit că este virgină, regret cele întâmplate deoarece

știam că P. are 13 ani și jumătate”, cu declarațiile mamei părții vătămate,

martora N.L., cărei minora i-a povestit cele întâmplate și i-a arătat chilotul

„pătat cu ceva gălbui”, cu concluziile raportului medico - legal.

În acest context, instanța de prim

control judiciar a constatat că fapta inculpatului O.A., constând în aceea că,

la data de 19 iunie 2011, a întreținut un raport sexual normal și anal cu

partea vătămată N.P.E., în vârstă de 13 ani, profitând de relația de încredere

pe care o avea cu aceasta și de incapacitatea minorei de a înțelege exact ce i

se întâmplă se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (l) și (3) C.

pen.

S-a mai constatat că în raport de

circumstanțe atât reale cât și personale, instanța de fond a realizat o

judicioasă individualizare a pedepsei, discernământul diminuat al inculpatului

neînlăturând vinovăția și caracterul penal al faptei, dar constituie un element

în circumstanțiere, astfel că scopul pedepsei înscris în art. 52 C. pen. este

atins și ca urmare nu se justificată majorarea acesteia.

În plus, instanța de apel, observând

că infracțiunea de viol este prevăzută în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea

și funcționarea S.N.D.G.J., a apreciat că în mod greșit nu s-au prelevat probe

biologice de la inculpatul O.A. în vederea introducerii profilului genetic.

Față de documentele medicale aflate la

dosarul cauzei s-a considerat că i se impune luarea măsuri de siguranță privind

tratament medical pentru inculpatul O.A.

S-a mai reținut că întrucât inculpatul

O.A. a provocat suferințe fizice și morale grave victimei, suferințe cu

consecințe asupra dezvoltării psihice armonioase a acesteia, da natură a afecta

evoluția sa normală, în mod corect inculpatul a fost obligat la plata daunelor

morale, al căror cuantum trebuia stabilit în moneda națională.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Apel

Brașov și inculpatul O.A.

Parchetul a criticat hotărârea pe

motive de nelegalitate, sub aspectul greșitei

individualizări

a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului în raport cu circumstanțele reale

ale

comiterii faptelor și cele personale ale acestuia, precum și a

reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., deși s-a împlinit termenul de

reabilitare pentru condamnările suferite anterior de inculpat.

Inculpatul nu a

motivat în scris calea de atac declarată.

În drept, parchetul a invocat

dispozițiile art. 385 alin. (l) pct. 14 și pct. 17" C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 14 și pct. 17 C. proc. pen., precum și din oficiu,

potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Apel Brașov,ca fiind fondat, iar al

inculpatului O.A., ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 37 lit. b) C. pen.,

starea de recidivă postexecutorie există dacă infracțiunea care formează cel

de-al doilea termen al recidivei a fost săvârșită cu intenție după executarea

unei pedepse mai mari de 6 luni sau după grațierea totală ori a restului de

pedeapsă. Dacă primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă din

executarea căreia făptuitorul a fost liberat condiționat, aceasta se consideră

executată după împlinirea termenului liberării.

În această situație, termenul de

reabilitare prevăzut în art. 135 C. pen., curge de la data împlinirii

termenului de liberare condiționată.

În speță, din pedeapsa de un an și 4

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2641/2004 a Judecătoriei Brașov,

definitivă prin decizia penală nr. 760/2004 a Tribunalului Brașov, inculpatul a

fost liberat condiționat la data de 06 decembrie 2004, motiv pentru care

termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani

și 8 luni calculat conform dispozițiilor art. 135

lit. a) C. pen., a

curs de la data de 19 august 2005, dată la care a expirat termenul liberării și

s-a împlinit la data de 19 aprilie 2010, întrucât inculpatul O.A., nu a mai

săvârșit, cu intenție, o altă infracțiune, în acest interval de timp.

Ca atare, critica parchetului cu

privire la faptul că instanțele inferioare în mod greșit au reținut starea de

recidivă postexecutorie este fondată și în consecință vor fi înlăturate

dispozițiile art. 37 lit. b) reținute în sarcina inculpatului O.A.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite

de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în

raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul

de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și

atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în

cauză, instanțele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului O.A. pentru săvârșirea infracțiunii viol cu luarea în

considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis

activitatea infracțională, cât și a datelor care caracterizează persoana

inculpatului.

A fost avută în vedere gravitatea

faptei și modul în care a acționat inculpatul (partea vătămată minoră având o

deficiență mintală ușoară a fost constrânsă de inculpat, acesta profitând de

starea de sănătate și de încrederea pe care aceasta o avea în el în virtutea

relațiilor dintre ei ), dar și starea de sănătate a inculpatului care are

discernământul diminuat în raport cu fapta comisă, precum și atitudinea de

nerecunoaștere a faptei.

În acest context, Înalta Curte

constată că în mod corect, instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante în raport de conduita procesuală oscilantă a acestuia

care, inițial, a recunoscut comiterea faptei, pentru ca ulterior să revină

asupra declarațiilor și să nege întreținerea raporturilor sexuale cu minora,

încercând să inducă ideea că plângerea penală făcută împotriva sa reprezintă o

răzbunare a mamei părții vătămate, generată de faptul că nu s-a căsătorit cu

aceasta, sau prezentând o variantă potrivit cărei actul sexual a fost consimțit

de minoră, urmărind astfel să răspundă penal pentru o infracțiune mai ușoară.

Ca atare, pedepsea aplicată

inculpatului a fost judicios proporționalizată, iar datele invocate în favoarea

sa, respectiv starea de sănătate, acesta fiind diagnosticat cu întârziere

mintală medie cu tulburări de comportament, nivelul de pregătire și mediul în

care s-a dezvoltat, au constituit elemente ce au condus la stabilirea unor

pedepse orientate spre minimului special prevăzut de lege.

În plus, trebuire avut în vedere și

faptul că pentru condamnarea suferită anterior a intervenit reabilitarea

judecătorească a inculpatului O.A.

Ca urmare, nu există temeiuri care să

justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever, așa cum a solicitat

parchetul, dar nici unul mai blând, pedeapsa stabilită fiind suficientă, în

contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului O.A. și realizarea

scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) 17" C. proc. pen.,

Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, casând în parte

hotărârile atacate, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.,

cu menținerea pedepsei de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a b), d) și e) C. pen., aplicate inculpatului O.A.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet, menținând restul

dispozițiilor celor două hotărâri.

În baza art. 385 alin. (4) raportat la

art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurentului

inculpat.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

Înalta Curte îl va obliga Ia plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 81/ Ap din 3

iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte

decizia atacată și sentința penală nr. 18/ S din 10 aprilie 2012 pronunțată

de Tribunalul pentru Minori și Familie

Brașov și, rejudecând:

- înlătură aplicarea dispozițiilor art.

37

lit. b)

C. pen. și menține pedeapsa

de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a Il-a lit. b), d) și e) C. pen.,

aplicate inculpatului O.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197

alin. (l) și (3) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de la 28

iunie 2011 la 4 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 04 octombrie/2012.