ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 133 din 21 martie 2012, Tribunalul Constanța l-a condamnat

pe inculpatul H.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza

I

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

executare în regim de detenție și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64

alin. (1)

lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei

principale, menținând starea de arest și deducând

prevenția de la 09 septembrie 2011 la

zi.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a

menținut măsura sechestrului asigurător

instituită

asupra bunurilor inculpatului prin ordonanța nr. 1800/P/2011 a Parchetului de

pe lângă Tribunalul Constanta.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art.

998 C. civ. și art. 999 C. civ. l-a obligat

pe inculpatul H.I. la plata sumei de 30.000 RON daune

morale către partea vătămată C.O.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut, în esență, că

inculpatul H.I., începând din anul 2006, când partea

vătămată C.O.

avea 10 ani, a întreținut acte sexuale normale anale și

orale cu aceasta, în schimbul cărora îi remite 3/4 RON pentru „prestație”,

atrăgându-i atenția și amenințând-o să nu spună nimănui cele întâmplate.

Î

n anul 2009, martora T.S., bunica părții vătămate

și fosta concubină a

inculpatului, a observat anumite manifestări

necorespunzătoare între cei doi, ocazie cu care minora i-a povestit că

întreține de mai mulți ani relații sexuale cu inculpatul.

Fiindu-i teamă să nu fie descoperiți și să nu suporte rigorile

legii, inculpatul a

determinat-o

pe minoră să noteze nume de băieți pe diferite foi de hârtie, ce au fost

ridicate de poliție cu ocazia cercetării la fața

locului, și despre care trebuia să pretindă

că sunt iubiții săi.

De

asemenea, fratele părții vătămate, martorul C.V., a observat când aceasta

întreținea, în grădină, un raport sexual oral cu inculpatul H.I.

Situația de fapt a fost reținut de instanță în baza

declarațiilor constante ale părții

vătămate

C.O., ale martorilor T.S. și C.V., a actului medical din 23 septembrie 2011 al S.M.L.

Constanța, precum și a raportului

medical din

23 septembrie 2011, potrivit căruia inculpatul este apt din punct

de

vedere funcțional să întrețină raporturi sexuale.

Relevante

au fost considerate și declarațiile martorilor V.N. și B.G. care au evidențiat

manifestările de gelozie ale inculpatului față de minoră.

În

plus, inițial, inculpatul a recunoscut faptele, revenind ulterior sens în care

a afirmat că este impotent sau homosexual, pentru ca în cursul judecății să acrediteze

ideea unei înscenări din partea bunicii minorei.

Împotriva

sentinței penal, în termen legal, inculpatul H.I. a formulat

apel, criticând-o sub aspectul greșitei încadrări

juridice a faptei sens în care a solicitat

schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de act sexual cu un minor, infracțiune pentru care se

impune achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.c) C. proc. pen., iar în

subsidiar, a cerut reindividualizarea pedepsei, întrucât instanța de fond a

ignorat circumstanțele atenuante existente in cauză. Prin decizia penală nr. 11/MP

din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului menținând

starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi.

S-a

reținut că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de

viol în formă calificată și continuată, întrucât, în perioada 2006-2011, în mod

repetat, a întreținut acte sexuale cu minora C.O., relevante la stabilirea

situație de fapt fiind declarațiile martorilor A.M., C.V., B.G., G.T., S.N., G.N.,

G.L., B.A., T.E., M.E. și T.S.

S-a

constatat că inculpatul H.I. a avut o poziție oscilantă, cu ocazia declarației

olografe date la urmărire penală, recunoscând parțial comiterea faptei, sens în

care a arătat că a întreținut relații sexuale normale de 7/10 ori cu minora,

dar la rugămintea acesteia, pentru ca ulterior să revină și să afirme că cele

relatate inițial au fost rezultatul presiunilor exercitate de ofițerul de

poliție.

Raportul

de evaluare psihologică a minorei C.O. a stabilit că aceasta prezintă afectări

cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoțională de tip traumatic, tulburări

de imagine de sine și percepție în sfera relațional-socială, datorată

experienței traumatizante de privare de libertate și supunere de acte de

violență fizică și sexuală, împrejurare ce a dus la recomandarea includerii

părții vătămate într-un program personalizat de consiliere în vederea

stabilizării și asigurării conformului psihic și în vederea depășirii situației

de criză.

S-a

concluzionat, prin raportare la probele administrate, că inculpatul, profitând

de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, acesta

fiind minoră, a întreținut, în mod repetat, actele sexuale cu ea, motiv pentru

care nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de act sexual

cu un minor și achitarea pentru activitatea infracțională desfășurată.

S-a

mai constatat și că pedeapsa a fost corect individualizată atât sub aspectul

cuantumului, cât și al modalității de executare.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul H.I. criticând-o sub

aspectul greșitei încadrării juridice dată faptei, întrucât din probele

administrate în cauză nu rezultă că întreținerea raporturilor sexuale s-a făcut

fără acordul părții vătămate, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de act sexual cu un minor, iar în subsidiar a

solicitat redozarea pedepsei.

Examinând

hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul

H.I., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 198 alin. (1) C. pen., infracțiunea de act sexual cu un minor presupune

sub aspectul laturii obiective ca actul sexual să fie realizat cu

consimțământul victimei care însă nu a împlinit vârsta de 14 ani.

Astfel,

cel ce realizează un act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 14

ani prin profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și

exprima voința, săvârșește infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen.

În

deplin acord cu instanțele inferioare, Înalta Curte constată că, în cauză,

probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul H.I. a

întreținut, în mod repetat, acie sexuale cu o minoră, încă de când aceasta avea

vârsta de 10 ani, profitând de imposibilitatea părții vătămate C.O. de a se

apăra și de a-și exprima voința.

Fiind

în neputință de a-și manifesta voința datorată vârstei, partea vătămată

neavând reprezentarea acțiunilor desfășurate de

inculpatul, nu și-a putut exprima liber acordul sau dezacordul în legătură cu

actele sexuale realizate de acesta.

Astfel vârsta fragedă a minorei, i-a permis inculpatului

care avea un ascendent

asupra

acesteia atât din punct de vedere al dezvoltării psihico-fizice, cât și al

relațiilor

de familie (fostul concubin al

bunicii materne) să întrețină relații sexuale cu partea

vătămată,

profitând de naivitatea sa și de imposibilitatea de a-și exprima voința.

De

altfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat, inculpatul a făcut tot

posibilul să-i câștige încredere și afecțiunea

părții vătămate prin oferirea de cadouri,

treptat ajungând s-o izoleze

de prieteni, aceștia petrecându-și tot mai mult timp împreună, împrejurare în

care a profitat de starea sa emoțională și de ascendentul adultului asupra unui

minor și a întreținut relații sexuale cu C.O.

Ca

atare, în mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului că a întreținut

relații sexuale cu acordul victimei minore, în condițiile în care din probele

administrate rezultă contrariul.

Având

în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte apreciază că infracțiunea

comisă de inculpatul H.I. este cea de viol în

formă calificată și continuată,

motiv pentru care nu va reține cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Referitor

la critica privind greșita individualizarea a pedepsei aplicate

inculpatului H.I. se constată că instanțele

inferioare au luat în considerare

toate criteriilor generale

reglementate de art.72 alin. (1) C. pen., stabilind o sancțiune penală judicios

individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională

și datele care caracterizează persoana inculpatului.

Astfel,

a fost avută în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de

lege și puse în pericol prin acțiunile ilicite

(libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale),

caracterul și

gravitatea urmărilor ce s-au produs (vătămarea dezvoltării psihice a minorei C.O.

care potrivit referatului de evaluare psihologică trebuie să urmeze un program

personalizat de consiliere în vederea stabilizării și asigurării conformului

psihic, dar și a depășirii situației de criză), amploarea activității

infracționale concretizată în acte repetate comise de-a lungul mai multor ani

în baza

unei rezoluții infracționale unice,

vârsta fragedă a părții vătămate, precum și conduita

inculpatului

înainte și după comiterea faptelor, care deși este la primul conflict cu

legea penală și a recunoscut inițial că a

întreținut raporturi sexuale cu minora, dar cu

acordul acesteia, a

revenit, însă, ulterior asupra declarațiilor negând în mod constant comiterea

faptelor.

În

acest context, Înalta Curte consideră că lipsa antecedentelor penale ale

inculpatului H.I. nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă

pentru a justifica reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege

pentru

săvârșirea infracțiunii de viol în

formă calificată și continuată, având în vedere poziția

sa psihică față

de faptă, acesta încercând pe tot parcursul procesului penal să inducă ideea că

nu a întreținut acte sexuale cu minora, cât și gravitatea deosebită a

acțiunilor comise întrucât a profitat de neputința victimei, în vârstă de 10

ani, de a se apăra și a-și exprima voința pentru a întreține relații sexuale.

Față

de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată

inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza

I

C. pen. cu aplicarea

art.41 alin. (2) C. pen. a fost corect

individualizată,

astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare,

care

ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului

preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În

consecință, având în vedere, că în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen. și nici

nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385

15

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I., deducând prevenția la zi.

Având

în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr.

11/MP din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării

preventive, de la 09 septembrie 2011 la 06 septembrie 2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 06 septembrie 2012.