ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3189/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 168 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanța a dispus, în baza art. 175 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa închisorii de 21 de ani și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a, lit. b) C. pen. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 24 iulie 2012 la zi.

A constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea obiectelor menționate la pct. 16, 17, 18, 26, 27 din lista corpurilor delicte existentă la fila 7 din dosarul instanței. În baza art. 191 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că victima S.F., în vârstă de 66 de ani, avea o relație de concubinaj cu numita C.D., aceasta întreținând, în paralel, o astfel de relație și cu inculpatul D.G., prezentat, inițial, victimei ca fiind fratele său. Deși inculpatul a fost anterior incidentului în locuința victimei, ulterior, când aceasta a aflat adevărata natură a relației dintre el și C.D., i-a interzis concubinei sale să îl mai invite în apartament.

În data de 20 iulie 2011, jurul orelor 11 00 , aflându-se împreună în locuința victimei din Năvodari, S.F. și martora C.D. au auzit bătăi insistente în ușa apartamentului și, după voce, și-au dat seama că era inculpatul D.G., luând hotărârea să nu-i deschidă. Inculpatul a început să arunce cu bulgări de pământ în geamuri și să strige insistent, cerând să fie primit, fapt ce a determinat-o pe martora C.M., care locuia cu un etaj mai jos, să iasă la fereastră și să îi ceară acestuia să fie atent ca nu cumva să îi spargă geamul. Martora l-a auzit pe inculpat adresând injurii cu conținut pornografic și amenințări, respectiv: „Fănică deschide ușa, că sparg geamurile” și „Te omor”, sesizând, totodată, că acesta avea în mână un par de lemn, ce a fost observat și de martorul M.D.C., care îl cunoștea din vedere din penitenciar.

Întâlnindu-se în aceste împrejurări cu martorul menționat, inculpatul i-a spus că un cetățean „care stă la etajul II” i-a luat nevasta și i-a solicitat să-l însoțească ca să-i aplice împreună o corecție, întrucât el oricum „o să-l omoare și o să-i ia gâtul”, repetând că nu se lasă până când nu-l va ucide. Văzând că martorul M.D.C. ezită să-i răspundă, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a insistat ca acesta „să se bage” în combinație, însă martorul i-a pus în vedere să-și vadă de treabă că nu este bine ce face. În continuare, inculpatul a început să arunce cu bulgări de pământ înspre geamul de la dormitorul apartamentului victimei, strigând la acesta să-i deschidă, întrucât, în caz contrar, îl va omorî, continuând să îl înjure și să-1 amenințe cu moartea și plimbându-se agitat pe aleea din fata blocului.

La un moment dat, inculpatul a urcat pe scări la etajul superior celui la care se afla locuința victimei și nu a mai făcut gălăgie, creând acestuia și martorei C.D. impresia că a plecat din zonă. În acest moment, victima a coborât la chioșcul din apropiere pentru a lua țigări și o sticlă de băutură, iar, când a revenit și a deschis ușa, a fost împinsă de inculpat, care a pătruns și el în apartament. în continuare, inculpatul i-a reproșat victimei legătura cu C.D. și faptul că nu i-a spus acesteia că într-una din zilele trecute a mai fost o dată la el în apartament, fiind obligat să întrețină un raport sexual oral. Inculpatul și-a însoțit reproșurile de lovituri cu pumnii peste figură și în alte zone ale corpului, fără să țină cont de rugămințile victimei care striga: „Nu mai da, că mă omori”.

în timp ce îi aplica lovituri cu pumnii și picioarele victimei, inculpatul a consumat din sticla cu bere de 2 litri pe care o cumpărase S.F. de la chioșc, astfel că starea sa de ebrietate s-a accentuat. După aproximativ 2 ore, inculpatul a renunțat să mai lovească victima, iar martora C.D. s-a deplasat la chioșcul din apropierea blocului, de unde a cumpărat un bidon din plastic de 2 litri cu vin, din care au consumat cu toții. La un moment dat, inculpatul a început din nou să adreseze reproșuri și să-i aplice lovituri victimei S.F., acesta reușind să se ridice de pe patul din sufragerie, unde îl aruncase D.G., și să plece în dormitor, afirmând că nu mai vrea să se certe cu inculpatul și că intenționează să se culce.

După plecarea victimei, martora C.D. s-a întins, la rândul ei, pe pat, iar inculpatul s-a așezat jos, la marginea patului, angajându-se într-o discuție în legătură cu cele întâmplate. La scurt timp, victima a revenit dând buzna în încăpere, având în mână un ciocan de bucătărie de bătut șnițele, cu care i-a aplicat o lovitură în cap lui D.G., astfel încât coada s-a rupt. în momentul în care a reușit să se ridice în urma loviturii primite, inculpatul l-a împins pe S.F. în pat, după care s-a urcat cu genunchii pe pieptul acestuia și aproximativ 30 de minute i-a aplicat în mod repetat lovituri cu pumnii la nivelul corpului. La un moment dat, D.G. s-a enervat pe victimă, întrucât acesta încerca să riposteze la lovituri, dând și el cu picioarele, și i-a spus: „A .. dai cu picioarele, nu-ți ajung pumnii pe care ți i-am dat?

Stai, că iau eu parul „După aceste vorbe, inculpatul a ieșit pe hol și a revenit în cameră cu bățul cu care venise, în lungime de circa 1 m și ceva, având circumferința unui pahar de sticlă obișnuit, și a început să îi aplice lovituri peste tot corpul victimei, care nu apucase să se ridice din pat, în urma acestor lovituri repetate victima decedând. Cu ocazia efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea victimei S.F. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute urmare hemopneumotoraxului bilateral consecutiv traumatismului toracic grav cu fracturi costale pe multiple linii. Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și comprimare între planuri dure având caracter tanato-generator.

Pe data de 24 iulie 2011, organele de poliție au sesizat, în timp ce patrulau pe strada Delfinului, că un bărbat și o femeie ce corespundeau semnalmentelor persoanelor bănuite că l-ar fi ucis pe S.F., se află în zonă, motiv pentru care le-au legitimat, constatând că sunt inculpatul și C.D. La percheziționarea acestora, a rezultat că inculpatul avea asupra sa pașaportul, certificatul de naștere, un certificat de căsătorie, cartea sa de identitate și cartea de identitate a martorei C.D.

Potrivit procesului verbal întocmit de organele de poliție, la examinarea corporală a inculpatului s-au constatat următoarele: o echimoză linerară de 9 cm la arcada ochiului stâng, o escoriație de circa 2 cm cu crustă hematică în zona creștetului, pe antebrațul drept, spre cot, pe fața posterioară o escoriație de formă circulară cu crustă hematică, la încheietura cotului mâinii stângi o escoriație de 3 cm, la nivelul palmei stângi, zona anterioară, 2 escoriații cu crustă hematică, în zona gleznei piciorului drept o echimoză violacee cu durere la apăsare, pe fața exterioară fiind 7,8 escoriații paralele de circa 1-1,5 cm lungime, în zona mediană a tibiei piciorului stâng o escoriație, în zona mediană a tibiei piciorului drept o escoriație de circa 1-1,5 cm lungime.

Totodată, fiind examinate hainele inculpatului, pe pantalonii acestuia s-au constatat 3 urme de substanță brun roșcată, de forma stropilor. Având în vedere declarația acestuia, potrivit căreia la data de 20 iulie 2011 purtase un tricou de culoare verde, inculpatul și organele de poliție s-au deplasat la locuința tatălui acestuia, de unde s-a ridicat obiectul de îmbrăcăminte, constatându-se că pe o suprafață de 10/15 cm prezintă urme brun roșcate, cu aspect de sânge închegat. A fost examinată și C.D., rezultând că aceasta prezenta la încheietura mâinii stângi, pe fața posterioară, o plagă de 2/1 cm, cu crustă hematică și o escoriație la nivelul tălpii piciorului stâng, fața interioară.

Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza întregului material probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor C.D., L.V., C.M., I.F., M.D.C., procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale de depistare și de examinare a inculpatului și a martorei C.D., fișa de constatări nr. 433/A3/2011 întocmită de S.J.M.L. Constanța cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului aparținând victimei, precum și declarațiile inculpatului date în fața organelor de anchetă penală, în care a recunoscut parțial comiterea faptelor.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului care, la data de 20 iulie 2011, a aplicat victimei S.F., în vârstă de 66 de ani, multiple lovituri cu pumnii, picioarele și un băț, ce au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.G., criticând-o sub aspectul eronatei încadrări juridice dată faptei care, în opinia sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., al nereținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și al greșitei individualizări judiciare a pedepsei, considerată prea mare în raport cu circumstanțele sale personale și împrejurările comiterii acțiunii agresive asupra victimei.

Prin decizia penală nr. 86/ P din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul D.G., a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 16 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., reținând și incidența dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. (I 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.G., iar, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia perioada arestării preventive de la data de 11 aprilie 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielile judiciare avansate de acesta. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt, în acord cu materialul probator administrat în cauză, însă a apreciat că aceasta nu poate conduce la concluzia premeditării faptei de către inculpat.

S-a arătat, astfel, că premeditarea presupune trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul executării infracțiunii, interval în care infractorul chibzuiește asupra modului și împrejurărilor în care va comite fapta, precum și existența unor acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei. Potrivit situației de fapt reținută, în speță, inculpatul a plecat spre domiciliul victimei cu intenția de a-i aplica o corecție și de a-l omorî, neexistând, însă, nicio dovadă că, anterior acestui moment, ar fi chibzuit asupra modulului și împrejurărilor în care va comite fapta. Astfel, aflând că martora C.D. se află la domiciliul victimei, inculpatul a hotărât spontan să se deplaseze în acel loc pentru a-i cere acesteia explicații, înarmându-se și cu un par pentru a-i aplica o corecție.

Susținerea sa, în sensul că va lua gâtul victimei, nu s-a concretizat și în aducerea unui obiect apt să conducă la tăierea gâtului victimei, apreciindu-se ca fiind plauzibil ca inculpatul, inițial, să fi intenționat să aplice victimei doar lovituri, raportat și la obiectul cu care s-a înarmat. S-a apreciat că modalitatea în care a pătruns inculpatul în domiciliul victimei nu constituie un argument pentru reținerea premeditării, acesta acționând în modalitatea descrisă față de împrejurarea că victima și martora au refuzat să-i deschidă, așteptând doar un moment prielnic pentru a intra în locuință. Argumentul care infirmă pe deplin existența premeditării a fost considerat de instanța de apel acela că, după un prim incident în care s-au aplicat lovituri numai cu pumnii și picioarele, victima a plecat, însă, a revenit și a aplicat inculpatului o lovitură cu un ciocan, împrejurare în care acesta a decis să-i mai aplice lovituri victimei inclusiv cu parul cu care venise.

Inculpatul nu a făcut niciun act de pregătire pentru comiterea faptei, nu a existat niciun interval de timp în care acesta să chibzuiască asupra comiterii infracțiunii, astfel încât s-a concluzionat că nu se poate reține circumstanța agravantă a premeditării. Referitor la susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost provocat de victimă, Curtea de apel a apreciat că, în favoarea acestuia, nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul fiind cel care s-a deplasat la locuința victimei pentru a-i aplica o corecție și pentru a-l omorî, cel care i-a adresat reproșuri însoțite de aplicarea de multiple lovituri cu pumnii și picioarele, reacția victimei de a-l lovi pe inculpat cu un ciocan fiind determinată de comportamentul deosebit de violent al acestuia și fiind manifestată într-un moment apropiat de cel al încetării agresiunii de către inculpat.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că se impune, în cauză, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. a) C. pen., în cea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. și, procedând la o nouă individualizare a pedepsei pentru această infracțiune, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama la cuantificarea sancțiunii penale de gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei comise, de atitudinea adoptată de inculpat după comiterea faptei, de comportamentul său procesual, precum și de datele personale ale acestuia, fiind anterior condamnat tot pentru o infracțiune care implică folosirea violenței, respectiv aceea de tâlhărie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul D.G., pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen., Ministerul Public a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpat, susținând că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru existența premeditării, în sensul art. 175 lit. a) C. pen. S-a arătat, în esență, sub acest aspect, că hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat într-un anumit interval de timp, care a fost mai îndelungat decât cel obișnuit, acesta neacționând spontan, sub stăpânirea unui impuls de moment.

Totodată, s-a subliniat că fapta a fost comisă la câteva ore de la luarea hotărârii infracționale, mobilul fiind răzbunarea, din gelozie, având în vedere că inculpatul se afla în relații de concubinaj cu martora C.D., care, la rândul său, întreținea astfel de relații și cu victima S.F. S-a mai menționat, de asemenea, că reacția violentă a victimei nu este de natură să conducă la înlăturarea elementului circumstanțial agravant al premeditării, din moment ce inculpatul luase deja hotărârea de a ucide victima și continuase să aplice acesteia multiple lovituri în toată perioada în care s-a aflat în apartamentul ei. În ședința publică din data de 8 octombrie 2012, cu ocazia cuvântului la dezbateri, reprezentantul Parchetului a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., susținând că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel este greșit individualizată sub aspectul cuantumului, solicitând majorarea acestuia în raport cu gravitatea deosebită a faptei comise de intimatul recurent. Cuantumul sancțiunii penale stabilite de Curtea de apel a fost criticat, prin prisma aceluiași caz de casare, și de inculpatul D.G., care a susținut incidența dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., față de împrejurarea că a comis fapta în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și fiind provocat de victimă, și a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. Examinând decizia penală atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul D.G. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. În ceea ce privește critica referitoare la greșita calificare juridică dată de instanța de prim control judiciar faptei comise de inculpatul D.G., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de recurentul intimat a fost în mod corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174 C. pen. Potrivit art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat uciderea unei persoane cu premeditare.

Acțiunea premeditată implică, pe de o parte, un proces psihic de reflectare, de chibzuire asupra modului de săvârșire a infracțiunii, iar, pe de altă parte, efectuarea unor acte de pregătire care să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, presupunând, totodată, existența unui anumit interval de timp între momentul luării rezoluției și punerea ei în executare.

Trecerea unei perioade de timp între momentul în care inculpatul a luat hotărârea de a comite infracțiunea și cel al realizării acesteia nu este, însă, suficientă pentru existența premeditării, atâta timp cât nu se dovedește că agresorul a meditat asupra rezoluției luate, că a cântărit șansele ei de reușită și că și-a concentrat forțele psihice în vederea executării cu succes a acesteia, efectuând anterior activități premergătoare punerii ei în practică, legate de procurarea sau adaptarea instrumentelor necesare în vederea comiterii omorului sau de crearea condițiilor necesare săvârșirii faptei (alegerea locului sau momentului în timp care să favorizeze comiterea infracțiunii).

Cu alte cuvinte, existența unei simple hotărâri luate cu un anumit timp anterior comiterii omorului, fără ca acesta să fi fost pregătit dinainte, nu atrage reținerea prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., putând constitui doar o împrejurare care agravează vinovăția făptuitorului, ce trebuie avută în vedere la individualizarea pedepsei, și nicidecum elementul circumstanțial agravant al premeditării, în sensul textului de lege menționat. În cauză, așa cum a reținut și Curtea de apel, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în ambele faze procesuale este faptul că inculpatul D.G., aflând că martora C.D. se află în apartamentul victimei S.F., a luat, în mod spontan, hotărârea de a se deplasa la locuința acesteia pentru a-i cere explicații și a-i aplica o corecție, motiv pentru care s-a înarmat cu un par (bâtă).

Imediat după adoptarea acestei rezoluții, inculpatul a plecat spre domiciliul victimei în vederea punerii în practică a hotărârii luate, neexistând nicio dovadă că acesta, în perioada anterioară comiterii agresiunii, ar fi meditat asupra modului în care va săvârși fapta, că și-ar fi conceput un plan de acțiune pentru a asigura reușita activității sale ilicite sau că ar fi efectuat anumite acte de pregătire menite să-i garanteze realizarea cu succes a operațiunii preconizate. Astfel, deși reale susținerile Parchetului referitoare la afirmațiile făcute de inculpat în fața martorilor C.M. și M.D.C.

în sensul exprimării intenției de a omorî victima, de a-i lua gâtul, afirmații necontestate, de altfel, nici de recurentul intimat, se constată că acestea nu evidențiază decât hotărârea luată de agresor în vederea comiterii infracțiunii, și nicidecum existența premeditării, atâta timp cât nu rezultă și nu s-a dovedit în cauză că inculpatul a și pregătit dinainte omorul, acțiunile sale nefiind anterior configurate și planificate, condițiile de timp și de loc nefiind favorabile săvârșirii acestuia, din moment ce victima se afla în apartamentul său, în care inculpatul nu avea acces, iar instrumentul folosit nefiind apt să conducă la tăierea gâtului victimei și, deci, la reușita activității infracționale.

Pe de altă parte, deși a adoptat rezoluția infracțională, inculpatul nu a persistat în hotărârea de a comite fapta, probele administrate dovedind, așa cum au reținut și instanțele inferioare, că acesta, într-o primă fază, a aplicat victimei lovituri doar cu pumnii și picioarele, după care părțile, împreună cu martora C.D., au discutat și au consumat împreună băuturi alcoolice, atitudinea ulterioară a recurentului intimat constând în imobilizarea victimei și lovirea ei repetată cu parul, pumnii și picioarele constituind o reacție față de manifestarea acesteia de a-i aplica o lovitură cu un ciocan de bucătărie în zona capului.

Deși, în principiu, așa cum s-a arătat de către procuror, este posibilă coexistența premeditării cu săvârșirea unui act provocator de către victimă, în cauză, se observă, astfel cum s-a arătat anterior, că nu sunt îndeplinite cerințele elementului circumstanțial agravant prevăzut de lit. a) a art. 175 alin. (1) C. pen., astfel încât, nefiind vorba de o acțiune premeditată a inculpatului, nu se poate reține nici condiționarea săvârșirii acesteia de conduita victimei, cum în mod eronat s-a susținut în cuprinsul motivelor de recurs ale Parchetului. Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de prim control judiciar a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în cea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. 2. În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea stabilită de instanța de apel, aspect în legătură cu care atât procurorul, cât și inculpatul au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susținerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere de Curtea de apel importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunii, modalitatea în care a acționat inculpatul care, pe fondul consumului excesiv de alcool, a imobilizat-o pe victimă și i-a aplicat lovituri repetate cu un par, cu pumnii și picioarele în toate zonele corpului, cauzându-i leziuni traumatice (toracice, fracturi costale ș.a.) care au fost de natură să producă moartea, după care a încuiat-o în locuință, aruncând cheile, fără a lua măsurile necesare și a anunța serviciul medical de urgență în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și datele ce caracterizează persoana acestuia, în vârstă de 29 de ani, consumator de băuturi alcoolice în exces, cu un comportament violent, recidivist postexecutoriu, fiind condamnat prin sentința penală nr. 75 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 385 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța la 2 ani și 8 luni închisoare tot pentru comiterea unei infracțiuni de violență [(tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c) C. pen.)], aspect ce denotă perseverența sa infracțională și demonstrează împrejurarea că scopul pedepsei aplicate anterior,

ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare si prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins, și atitudinea sa procesuală oscilantă, inculpatul încercând să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că infracțiunea a fost comisă de martora C.D.

Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanța de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancțiunii penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpatului, așa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea unei pedepse mai ușoare, așa cum a cerut recurentul, sancțiunea penală aplicată de Curtea de apel fiind corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporțională atât cu gravitatea faptei, cât și cu circumstanțele personale ale inculpatului și aptă să asigure reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, raportat la situația de fapt reținută în actul de sesizare și confirmată de instanțele inferioare, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., care condiționează reținerea scuzei provocării de îndeplinirea mai multor cerințe, respectiv ca infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acțiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În speță, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în ambele faze procesuale, respectiv depozițiile martorilor C.D., C.M.

și M.D.C., este faptul că cel care a inițiat conflictul dintre părți este inculpatul D.G., care s-a deplasat la locuința victimei, i-a reproșat relația pe care o avea cu martora C.D. și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, atitudine care a determinat-o pe aceasta să riposteze și să îl lovească cu un ciocan de bucătărie în zona capului. Ca urmare, se constată că, în mod întemeiat, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține, în speță, nicio acțiune provocatorie din partea victimei S.F., produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa față de inculpat constituind o reacție la comportamentul violent al acestuia, comportament ce a stat la baza declanșării situației conflictuale dintre părți.

Toate aceste elemente, supuse examinării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum și împrejurarea că starea de beție voluntară provocată de inculpat pentru a-și spori curajul în săvârșirea faptei nu constituie nicidecum o împrejurare atenuantă, ci, dimpotrivă, o cauză de agravare a răspunderii penale, conduc, în opinia Înaltei Curți, la concluzia că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și că nu se justifică reținerea în favoarea recurentului nici a prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei aplicate, prin orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, sancțiunea penală stabilită de instanța de prim control judiciar într-un cuantum moderat, fiind singura în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale în viitor.

Ca urmare, se observă că nu își găsesc aplicarea, în speță, nici dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul D.G. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 24 iulie 2011 la zi și, având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 86/ P din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 08 octombrie 2012. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.