ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 674/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 674/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 413 din data
de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.
11028/118/2011, în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. b)
1
și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.V., la pedeapsa de 7 ani
închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei
închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis
inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din
durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării
preventive, cu începere de la data de 04 august 2011 la zi.
În baza art. 350 raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a
inculpatului.
În baza art. 139 C. proc. pen., a fost
respinsă cererea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive,
ca nefondată.
În baza art. 346 raportat la art. 14
și art. 17 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a fost obligat
inculpatul la plata sumei de 8000 lei către partea civilă C.A.M., prin
reprezentant legal C.M.L., cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc.
pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță a reținut că inculpatul C.V.V. a locuit în județul Constanța,
împreună cu sora sa C.M.L., fiica de 10 ani și 4 luni a acesteia, C.A.M. și
martora R.I., o alta rudă minora.
Inculpatul este un mare consumator de
alcool, fond pe care devine violent în limbaj și atitudine, atât cu vecinii,
dar în special cu membrii de familie.
În ziua de 17 iulie 2011, inculpatul
C.V.L., după ce a consumat alcool, a pus în practică rezoluția infracțională de
a iniția și întreține un raport sexual cu fiica surorii sale, C.A.M., cu care
locuia sub același acoperiș, dar în camere diferite.
Pentru aceasta, inculpatul a solicitat
imperativ minorei să se dezbrace și să vina la el în pat, profitând de lipsa de
la domiciliu a mamei copilei. Victima, de teamă și ținând seama de vârsta ei
fragedă, s-a supus, intrând sub plapumă.
În continuare, inculpatul a sărutat
minora pe organele genitale, după care a început să-i maseze zona genitală cu
degetele în dorința de a iniția penetrarea, pentru întreținerea unui raport
sexual complet.
În timpul exercitării acestor acte,
inculpatul a fost surprins de martora R.I., care a intrat in camera și i-a
cerut să înceteze.
În momentele imediat următoare, partea
vătămată a sărit din plapumă și a fugit să se îmbrace, iar agresorul,
nemulțumit de ceea ce i se întâmplase, a înjurat martora, căreia i s-a adresat
cu expresii și expresii jignitoare.
Minora a fost scoasă în curte de către
martoră și i-a povestit ce se întâmplase, după care cele două au denunțat totul
numitei C.L.M., care a rămas fără reacție o perioadă.
În zilele următoare, martora M.A. a făcut
cunoscut ceea ce aflase că s-a întâmplat la Primărie, fapt pentru care această
instituție s-a adresat organelor de poliție, care au inițiat primele cercetări.
Întrucât la data sesizării Parchetului
de pe lângă Tribunalul Constanța, (02 august 2011), înscrisurile probatorii
aflate la dosar prezentau posibilitatea ca inculpatul să nu aibă discernământ, s-a
procedat la expertizarea medico-legală a acestuia, pentru analiza discernământului
și a eventualei necesități de luare a unor măsuri de siguranță medicală.
Raportul de concluzii preliminare a
stabilit că subiectul anchetei are discernământ, chiar dacă ușor diminuat
(acesta suprasimulând handicapul mintal), precum și faptul că în cauză nu se
impun a fi luate măsuri de siguranță medicală.
Aceste concluzii au fost reiterate și
prin raportul de expertiză psihiatrică, depus la dosarul cauzei în cursul
judecății, inculpatul fiind diagnosticat cu „Oligofrenie gr. I/II. Abuz
Etanolic. Suprasimulare"
S-a reținut că în urma actului sexual
la care a fost supusă, partea vătămată a rămas cu traume psihice, aspect ce se
relevă în cuprinsul actului medicului legist emis de S.M.L. Constanța sub nr.
69/A1S/2011 din 04 august 2011, în care se inserează și necesitatea efectuării
unor tratamente ulterioare de specialitate.
Ca urmare a acestui fapt, minora este
monitorizată de către structurile specializate de protecție a copilului,
evoluția ulterioară a stării de sănătate mintală fiind relevată în conținutul
raportului înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța de către
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Constanța nr.
D40511 din 04 august 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
apel inculpatul C.V.V.. în dezvoltarea motivelor de apel, s-a solicitat
admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, să se dispună
redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Prin decizia penală nr. 3/MP din 13
ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale
cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de
îndreptare a erorii materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași
instanțe, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul
declarat de inculpatul C.V.V. - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva
sentinței penale nr. 413 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul
Constanța, în dosarul penal nr. 11028/118/2011, ca nefondat.
Conform art. 383 cu referire la art.
381 C. proc. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 01 noiembrie 2011 la zi.
Potrivit art. 383 cu referire la art.
350 alin. (1) și art. 160
b
C. proc. pen., s-a menținut starea de
arest preventiv a inculpatului C.V.V., pe o perioadă de până la 60 zile cu
începere de la 13 ianuarie 2012.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare
către stat.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a
dispus că onorariul în cuantum de 150 lei pentru avocat M.M. și onorariul
parțial de 50 lei pentru avocat M.I. se vor plăti din fondurile Ministerului
Justiției.
Examinând sentința apelată în raport
de motivele de apel și de actele și lucrările dosarului, instanța a constatat
că apelul formulat în cauză nu este fondat, prima instanță reținând în mod
corect starea de fapt și făcând o analiză temeinică a probelor administrate în
cauză, stabilind vinovăția inculpatului sub forma intenției directe prevăzute
de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
Curtea de apel a constatat că instanța
de fond a apreciat în mod corect că, în pofida gradului de handicap constatat
(oligofrenie gr.I/II), în favoarea inculpatului nu poate opera cauza de
înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art.48 C. pen., mai
ales că întregul comportament al inculpatului, orientat în direcția de a fi
exonerat de răspundere penală, denota intenția de suprasimulare a stării de
iresponsabilitate psihică; acest comportament simulat, evidențiat și prin
raportul de expertiză psihiatrică, s-a accentuat pe măsura trecerii timpului,
odată ce inculpatul a conștientizat gravitatea faptei comise, deși relația de
comunicare cu medicul psihiatru relevă împrejurarea că inculpatul are
deprinderea de a munci, iar în familie își arogă rolul de conducător, pe fondul
heteroagresivității stimulate de consumul de alcool.
S-a constatat totodată că nu se poate
reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta sub imperiul stării de
iresponsabilitate, mai ales că martorii M.A. și P.V., audiați în instanță, au
susținut că inculpatul se înțelege cu cei din jur, prestează diferite munci,
face cumpărături și cunoaște semnificația banilor, comunicând cu vecinii, în
pofida handicapului de care suferă.
În cadrul operațiunii de
individualizare judiciară a pedepsei s-a reținut că pedeapsa de 7 ani
închisoare aplicată de către instanța de fond a fost orientată spre minimul
special al pedepsei de 5 ani închisoare, limitele speciale fiind închisoare de
la 5 ani la 12 ani și 6 luni, astfel că, s-a constatat că instanța de fond a
avut în vedere atât faptul că inculpatul este infractor primar, precum și
faptul că acesta a fost diagnosticat cu „ Oligofrenie gr. I/II. Abuz
etanolic" (fila 39 d.u.p.), fiind încadrat cu gradul
II
de handicap (fila 32 d.u.p).
Totodată, s-a constatat că nu se
impune reducerea pedepsei și, față de modalitatea concretă de săvârșire a
faptei, de pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei săvârșite, de
atitudinea nesinceră a inculpatului, nu se impune reținerea în favoarea
acestuia a vreunei circumstanțe atenuante facultative prev. de art.74 C. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 3/MP din
13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze
penale cu minori și de familie, și a încheierii de îndreptare a erorii
materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, în termen legal, a
declarat recurs inculpatul C.V.V.,
solicitând,
prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate
și reducerea pedepsei aplicate, prin raportare și la circumstanțele personale
ale inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul
declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul
cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt reținută de instanța
de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină
concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că
inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de viol calificat în formă
agravată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. b)
1
și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2011, a inițiat
spre a întreține un raport sexual cu minora în vârstă de 10 ani și 4 luni
C.A.M., fiica surorii sale, cu care locuia sub același acoperiș, dar în altă
cameră, activitate ce a fost întreruptă de intervenția martorei R.I.
Sub aspectul individualizării pedepsei
aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate,
Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a
pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de
alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților
acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reține că în cauză, în
procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute
de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată
inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale
ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acestuia.
De altfel, ca să-și poată îndeplini
funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al
legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau
neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului
de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât
și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de
reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai
printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana
căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul
adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârșită
prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă
prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în
care a fost comisă și modul de acționare (asupra părții vătămate aflate la o
vârstă deosebit de fragedă, cu care inculpatul conviețuia, în sânul familiei,
într-o locuință, pe timp de zi, profitând de lipsa mamei minorei și de
ascendentul moral asupra victimei, timorată prin conduita agresivă a
inculpatului).
Existența uneia sau unora din
împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora
asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe
atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din
redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor asemenea
împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de
judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al
faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de
urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana
infractorului.
Recunoașterea circumstanțelor
atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea
acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în
acord cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea
circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de
pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele
de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată
activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează
persoana inculpatului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se
justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante
prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și
legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere cu
prilejul aplicării sancțiunii.
Ca atare, Înalta Curte, în acord cu
instanța de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă de 7 ani închisoare,
cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și
de reeducare al pedepsei, consfințit prin
disp. art. 52
C. pen., cât și principiului
proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale
inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.
În lumina acestor considerații,
criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate,
circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului,
care este infractor primar și, de asemenea, a fost diagnosticat cu „Oligofrenie
gr. I/II. Abuz etanolic" (f.39 d.u.p.), fiind încadrat cu gradul
II
de handicap, nefiind de natură a
atrage adoptarea unei soluții de reducere a pedepsei, astfel că, neexistând
nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor,
recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385
15
pct.
1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 385
17
alin.
(4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la
04 august 2011 la 12 martie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către
stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,
conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.V.L. împotriva deciziei penale nr. 3/MP din 13
ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale
cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de
îndreptare a erorii materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași
instanțe.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 04 august 2011
la 12 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12
martie 2012.