ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 674/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 413 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 11028/118/2011, în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.V., la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 04 august 2011 la zi. În baza art. 350 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 139 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive, ca nefondată. În baza art. 346 raportat la art. 14 și art. 17 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8000 lei către partea civilă C.A.M., prin reprezentant legal C.M.L., cu titlu de daune morale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că inculpatul C.V.V. a locuit în județul Constanța, împreună cu sora sa C.M.L., fiica de 10 ani și 4 luni a acesteia, C.A.M. și martora R.I., o alta rudă minora. Inculpatul este un mare consumator de alcool, fond pe care devine violent în limbaj și atitudine, atât cu vecinii, dar în special cu membrii de familie. În ziua de 17 iulie 2011, inculpatul C.V.L., după ce a consumat alcool, a pus în practică rezoluția infracțională de a iniția și întreține un raport sexual cu fiica surorii sale, C.A.M., cu care locuia sub același acoperiș, dar în camere diferite. Pentru aceasta, inculpatul a solicitat imperativ minorei să se dezbrace și să vina la el în pat, profitând de lipsa de la domiciliu a mamei copilei.

Victima, de teamă și ținând seama de vârsta ei fragedă, s-a supus, intrând sub plapumă. În continuare, inculpatul a sărutat minora pe organele genitale, după care a început să-i maseze zona genitală cu degetele în dorința de a iniția penetrarea, pentru întreținerea unui raport sexual complet. În timpul exercitării acestor acte, inculpatul a fost surprins de martora R.I., care a intrat in camera și i-a cerut să înceteze. În momentele imediat următoare, partea vătămată a sărit din plapumă și a fugit să se îmbrace, iar agresorul, nemulțumit de ceea ce i se întâmplase, a înjurat martora, căreia i s-a adresat cu expresii și expresii jignitoare. Minora a fost scoasă în curte de către martoră și i-a povestit ce se întâmplase, după care cele două au denunțat totul numitei C.L.M., care a rămas fără reacție o perioadă.

În zilele următoare, martora M.A. a făcut cunoscut ceea ce aflase că s-a întâmplat la Primărie, fapt pentru care această instituție s-a adresat organelor de poliție, care au inițiat primele cercetări. Întrucât la data sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, (02 august 2011), înscrisurile probatorii aflate la dosar prezentau posibilitatea ca inculpatul să nu aibă discernământ, s-a procedat la expertizarea medico-legală a acestuia, pentru analiza discernământului și a eventualei necesități de luare a unor măsuri de siguranță medicală. Raportul de concluzii preliminare a stabilit că subiectul anchetei are discernământ, chiar dacă ușor diminuat (acesta suprasimulând handicapul mintal), precum și faptul că în cauză nu se impun a fi luate măsuri de siguranță medicală.

Aceste concluzii au fost reiterate și prin raportul de expertiză psihiatrică, depus la dosarul cauzei în cursul judecății, inculpatul fiind diagnosticat cu „Oligofrenie gr. I/II. Abuz Etanolic. Suprasimulare" S-a reținut că în urma actului sexual la care a fost supusă, partea vătămată a rămas cu traume psihice, aspect ce se relevă în cuprinsul actului medicului legist emis de S.M.L. Constanța sub nr. 69/A1S/2011 din 04 august 2011, în care se inserează și necesitatea efectuării unor tratamente ulterioare de specialitate. Ca urmare a acestui fapt, minora este monitorizată de către structurile specializate de protecție a copilului, evoluția ulterioară a stării de sănătate mintală fiind relevată în conținutul raportului înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Constanța nr. D40511 din 04 august 2011. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.V.V..

în dezvoltarea motivelor de apel, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, să se dispună redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Prin decizia penală nr. 3/MP din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul C.V.V. - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 413 din data de 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 11028/118/2011, ca nefondat.

Conform art. 383 cu referire la art. 381 C. proc. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 01 noiembrie 2011 la zi. Potrivit art. 383 cu referire la art. 350 alin. (1) și art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.V.V., pe o perioadă de până la 60 zile cu începere de la 13 ianuarie 2012. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus că onorariul în cuantum de 150 lei pentru avocat M.M. și onorariul parțial de 50 lei pentru avocat M.I. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel și de actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că apelul formulat în cauză nu este fondat, prima instanță reținând în mod corect starea de fapt și făcând o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăția inculpatului sub forma intenției directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

Curtea de apel a constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect că, în pofida gradului de handicap constatat (oligofrenie gr.I/II), în favoarea inculpatului nu poate opera cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art.48 C. pen., mai ales că întregul comportament al inculpatului, orientat în direcția de a fi exonerat de răspundere penală, denota intenția de suprasimulare a stării de iresponsabilitate psihică; acest comportament simulat, evidențiat și prin raportul de expertiză psihiatrică, s-a accentuat pe măsura trecerii timpului, odată ce inculpatul a conștientizat gravitatea faptei comise, deși relația de comunicare cu medicul psihiatru relevă împrejurarea că inculpatul are deprinderea de a munci, iar în familie își arogă rolul de conducător, pe fondul heteroagresivității stimulate de consumul de alcool.

S-a constatat totodată că nu se poate reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta sub imperiul stării de iresponsabilitate, mai ales că martorii M.A. și P.V., audiați în instanță, au susținut că inculpatul se înțelege cu cei din jur, prestează diferite munci, face cumpărături și cunoaște semnificația banilor, comunicând cu vecinii, în pofida handicapului de care suferă. În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei s-a reținut că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată de către instanța de fond a fost orientată spre minimul special al pedepsei de 5 ani închisoare, limitele speciale fiind închisoare de la 5 ani la 12 ani și 6 luni, astfel că, s-a constatat că instanța de fond a avut în vedere atât faptul că inculpatul este infractor primar, precum și faptul că acesta a fost diagnosticat cu „ Oligofrenie gr.

I/II. Abuz etanolic" (fila 39 d.u.p.), fiind încadrat cu gradul II de handicap (fila 32 d.u.p). Totodată, s-a constatat că nu se impune reducerea pedepsei și, față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei săvârșite, de atitudinea nesinceră a inculpatului, nu se impune reținerea în favoarea acestuia a vreunei circumstanțe atenuante facultative prev. de art.74 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 3/MP din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.V.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și reducerea pedepsei aplicate, prin raportare și la circumstanțele personale ale inculpatului, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de viol calificat în formă agravată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2011, a inițiat spre a întreține un raport sexual cu minora în vârstă de 10 ani și 4 luni C.A.M., fiica surorii sale, cu care locuia sub același acoperiș, dar în altă cameră, activitate ce a fost întreruptă de intervenția martorei R.I.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acestuia.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare (asupra părții vătămate aflate la o vârstă deosebit de fragedă, cu care inculpatul conviețuia, în sânul familiei, într-o locuință, pe timp de zi, profitând de lipsa mamei minorei și de ascendentul moral asupra victimei, timorată prin conduita agresivă a inculpatului). Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen.

rezultă că recunoașterea unor asemenea împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere cu prilejul aplicării sancțiunii. Ca atare, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, care este infractor primar și, de asemenea, a fost diagnosticat cu „Oligofrenie gr. I/II. Abuz etanolic" (f.39 d.u.p.), fiind încadrat cu gradul II de handicap, nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 04 august 2011 la 12 martie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.L. împotriva deciziei penale nr. 3/MP din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 04 august 2011 la 12 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.