ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3713/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3713/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/F din data de 05

ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus

următoarele:

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în

rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), 3 C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul V.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol în formă continuată.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5

ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, b), d) și e) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, de la 14 august 2007 la 15

august 2007 și perioada arestării preventive de la 17 decembrie 2009 la 23

decembrie 2009.

În baza art. 14 raportat

la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea vătămată I.A.I.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 1.600 RON.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că:

Prin sentința penală

nr. 466/F din 08 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 47196/3/2009, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului

V.C., în infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale

din data de 10 august 2007).

În baza art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul V.C. la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de viol în formă continuată.

Conform art. 65 alin.

(2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În temeiul art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, de la 14 august 2007 la 15

august 2007 și arestarea preventivă de la 17 decembrie 2009 la 23 decembrie 2009.

Conform art. 14 raportat

la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul V.C.,

la plata către partea vătămată I.A.I. a sumei de 100.000 RON daune morale.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală

nr. 210/A din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat în parte sentința penală sus-menționată și rejudecând:

În baza art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat

pe inculpatul V.C. la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii

de viol în formă continuată.

Conform art. 65 alin.

(2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea

pedepsei principale.

A aplicat art. 71 C.

pen., interzicându-i inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, ca

pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d),

e) C. pen.

A obligat inculpatul la

plata sumei de 60.000 RON către partea vătămată minoră I.A.I., cu titlu de daune

morale.

A menținut celelalte dispoziții

ale hotărârii apelate.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas

în sarcina acestuia, iar onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, în cuantum

de 50 RON, s- a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției, iar

împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul invocând ca motiv de nelegalitate,

nulitatea absolută a hotărârii, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., datorită

nerespectării dispozițiilor relative la compunerea instanței, în cauză, existând

cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) C. proc. pen., întrucât judecătorul

care a dispus arestarea sa preventivă a soluționat și fondul cauzei.

Sub aspectul netemeiniciei,

inculpatul a arătat că probatoriul este insuficient pentru fundamentarea soluției

de condamnare, întrucât se bazează numai pe declarația părții vătămate care prezintă

inadvertențe.

Prin decizia penală

nr. 1529 din 15 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul

V.C. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 19 octombrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv

Tribunalul București.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Tribunalului București la data de 05 iulie 2011, sub nr. 47196/3/2009.

În fond după casarea cu

trimitere, Tribunalul, din oficiu, în baza art. 290 C. proc. pen., a declarat ședința

secretă pentru tot cursul judecății, apreciind că judecarea în ședință publică ar

putea aduce atingere vieții intime a părții vătămate I.A.I.

A fost audiat inculpatul

V.C., cu respectarea dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația acestuia

fiind consemnată la dosarul cauzei.

Au fost administrate probe

în susținerea acuzării, în acest sens, fiind audiați martorii S.S., S.D.I., B.I.E.

și I.D.

În apărare au fost încuviințate

proba cu reaudierea martorilor din rechizitoriu, audierea părții vătămate și proba

cu expertiza medico-legală care să stabilească dacă inculpatul prezenta, la data

faptelor, modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale externe care

să împiedice realizarea de raport sexual, expertiză ce a fost depusă la dosarul

instanței de fond.

Examinând actele dosarului,

Tribunalul a reținut următoarele:

În vara anului 2007, inculpatul

V.C. lucra ca muncitor la un depozit de cherestea, perioadă în care l-a cunoscut

pe partea vătămată I.A.I. în vârstă de 9 ani, care locuia în zonă. Între cei doi

s-a stabilit o relație de amiciție, de mai multe ori, partea vătămată întâlnindu-se

cu inculpatul de la care primea uneori mâncare ori sume mici de bani.

În data de 09 august 2007,

partea vătămată a trecut pe la depozitul unde lucra inculpatul V.C. și i-a cerut

bani pentru a-și cumpăra gogoși de la un magazin situat în apropiere, însă inculpatul

i-a spus că nu are bani, cei doi despărțindu-se.

În ziua de 10 august 2007,

în jurul orei 11:30, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, inculpatul s-a

întâlnit cu partea vătămată și i-a propus să-l însoțească la o baracă situată în

incinta unui depozit dezafectat, pe motiv că acolo s-ar afla o cantitate de fier

vechi ce ar putea fi valorificată. Partea vătămată a acceptat propunera inculpatului,

cei doi ajungând în scurt timp la locația respectivă. Inculpatul a deschis poarta

metalică a depozitului pe care, după ce a pătruns în interior împreună cu partea

vătămată a asigurat-o cu un lacăt. În baracă, inculpatul V.C. și-a dat jos pantalonul

și chilotul și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra și-a introdus

penisul în gura acesteia, act sexual ce a durat aproximativ 30 de secunde.

În acest moment, prin

curtea depozitului se plimba martorul S.D.I., în vârstă de 13 ani, a cărei locuință

era amplasată în incinta aceluiași depozit, martorul observând că inculpatul V.C.

se afla în picioare, iar partea vătămată în genunchi, cu capul în zona organelor

genitale ale inculpatului. Martorul s-a îndepărtat de locul respectiv și ulterior

i-a relatat tatălui său, martorul S.S., ceea ce văzuse.

După consumarea actului

sexual oral, inculpatul l-a dezbrăcat de pantalon partea vătămată și i-a introdus

penisul în anus. Deoarece minorul a țipat, inculpatul a renunțat, cei doi părăsind

baraca, fiind observați de martorul B.I.E.

În ziua de 14 august 2007,

partea vătămată i-a spus mamei sale, I.D., că inculpatul a întreținut un act sexual

oral cu el, după care cei doi, împreună și cu tatăl minorului au pornit în căutarea

inculpatului, pe care l-au întâlnit pe Șos. C. Observându-i, inculpatul a fugit

și în timp ce era urmărit de părinții minorului, a intervenit un echipaj de

poliție care i-a condus la Secția 5, atât pe inculpat, cât și pe celelalte persoane.

La data de 15 august 2007,

partea vătămată I.A.I. s-a deplasat împreună cu mama sa, I.D., la Institutul Național

de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde minorul a susținut că inculpatul a întreținut

cu el și un act sexual anal. Partea vătămată a fost examinată de medicul legist,

în raportul de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2007, consemnându-se că

la examenul anal al minorului I.A.I. s-au constatat leziuni traumatice (hematoame)

care se puteau produce prin extensia forțată a anusului și prin acțiunea unui corp

dur la acest nivel (posibil act sexual anal), care pot data din data de 10

august 2007 și pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale.

La stabilirea situației

de fapt sus-menționate, Tribunalul a avut în vedere: declarațiile părții vătămate

I.A.I., declarațiile inculpatului V.C. din datele de 14 și 15 august 2007, declarațiile

martorilor S.D.I., B.I.E., S.S., I.D., mențiunile cuprinse în raportul de expertiză

medico-legală din 17 septembrie 2007, în raportul de evaluare psihologică a minorului

întocmit la data de 18 septembrie 2007, în raportul întocmit de Direcția Generală

de Asistență Socială și Protecția Copilului – Serviciul Anchete Psihosociale și

Exprimarea Liberă a Opiniei Copilului din data de 09 noiembrie 2009, în raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la data de 19 mai 2010, precum și

concluziile expertizei medico-legale din data de 08 decembrie 2011, mijloace de

probă în raport de care a concluzionat că declarațiile inculpatului de nerecunoaștere

a infracțiunii nu se coroborează cu faptele și împrejurările ce au rezultat din

ansamblul probelor existente în cauză, potrivit art. 69 C. proc. pen.

Martorul B.I.E., în declarațiile

date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, a arătat că

la data de 10 august 2007 i-a văzut pe inculpat și pe partea vătămată în clădirea

dezafectată, le-a atras atenția că nu au ce căuta acolo, că inculpatul era transpirat

și desfigurat, iar copilul, referindu-se la partea vătămată, era speriat. A mai

arătat martorul că, inițial, nu și-a dat seama ce se întâmplase însă mai târziu

a aflat de la vecinul său, martorul S.S., că și fiul său îi văzuse pe cei doi în

clădire.

Martorul S.S. a relatat

că la data de 10 augsut 2007 s-a întâlnit cu vecinul său I., care i-a spus că în

ziua respectivă a văzut într-o baracă un copil care stătea pe scaun, era transpirat,

cu capul în dreptul organelor genitale ale băiatului blond și i-a atras atenția

să nu li se întâmple și copiilor săi la fel. Totodată, martorul a menționat că și

fiul său, martorul S.D.I., i-a relatat despre cele petrecute în depozitul părăsit

între inculpat și partea vătămată.

Martorul S.D.I., în declarația

dată la organul de urmărire penală în ziua de 27 februarie 2008 a menționat că în

luna august 2007, trecând pe lângă clădirea dezafectată a văzut pe inculpatul V.C.

și pe un băiat cam de 10 ani care avea capul în poala acestuia.

Același martor, în declarația

din data de 28 octombrie 2009, a reluat cele afirmate anterior, completând depoziția

cu afirmația „când l-am revăzut în acea cameră era în patru labe și avea pe el niște

pantaloni scurți albi. Apoi am văzut că V.C. era în picioare, iar copilul în genunchi,

umbla cu mâinile în zona intimă, respectiv a penisului lui V.C.”

Deși martorul S.D.I.,

în cele două cicluri ale judecării cauzei în fond, a retractat declarațiile din

faza de urmărire penală, Tribunalul nu a luat în considerare schimbarea depoziției

acestuia deoarece nu a oferit argumente pertinente care să justifice retractarea,

dimpotrivă, a arătat că declarațiile i-au fost citite de organul de anchetă, ceea

ce exclude posibilitatea unei consemnări eronate a celor afirmate de martor.

Nu în ultimul rând, s-a

constatat că acest martor a fost asistat la audierea din data de 04 august 2008

de către tatăl său, martorul S.S., aspect ce a întărit convingerea Tribunalului

că relatările făcute de martor la organul de urmărire penală sunt corecte.

În ce privește declarația

martorei I.D., mama părții vătămate, în care a relatat cele întâmplate fiului său,

instanța de fond a reținut că este susținută de probele analizate mai sus, precum

și de celelalte probe efectuate în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a avut în vedere

și procesul-verbal încheiat de organele de poliție la data de 14 august 2007, în

care s-a consemnat că în timp ce inculpatul era urmărit de un grup de persoane,

s-a trecut la urmărirea și imobilizarea acestuia, ocazie cu care a afirmat că nu

știe motivul pentru care este urmărit.

În declarațiile din datele

de 14 august 2007 și 15 august 2007, inculpatul a recunoscut infracțiunea pentru

care a fost trimis în judecată, susținând declarațiile părții vătămate.

Revenirea ulterioară a

inculpatului la declarațiile anterioare, în sensul nerecunoașterii faptei pentru

care a fost trimis în judecată nu a fost susținută de niciun mijloc de probă, în

plus, inculpatul nu a oferit argumente suficiente care să determine reținerea unei

situații de fapt contrare care să conducă la achitarea acestuia.

Astfel, în apărarea sa,

inculpatul a susținut că datorită afecțiunilor medicale de care suferă, se află

în imposibilitate fizică de a întreține raporturi sexuale. Pentru a verifica apărarea

inculpatului, instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză medico-legală care

să stabilească dacă inculpatul prezintă disfuncție erectilă.

Potrivit concluziilor

expertizei medico-legale din data de 08 decembrie 2011 „din examinarea medico-legală

a numitului V.C. nu rezultă modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale

externe care să împiedice realizarea de raport sexual”.

În drept, instanța de

fond a reținut că fapta inculpatului V.C., constând în aceea că în ziua de 10

august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de imposibilitatea

de a se apăra a minorului parte vătămată, I.A.I., în vârstă de 9 ani a întreținut

cu acesta două acte sexuale (unul oral și unul anal), întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de viol, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei,

Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și

anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul ridicat

de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă

valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală. Sub acest din urmă aspect, s-a reținut modalitatea concretă în care a fost

săvârșită fapta, urmarea produsă (trauma psihică produsă minorului) și atitudinea

oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal.

În ce privește latura

civilă a cauzei instanța de fond a reținut că partea vătămată nu s-a constituit

parte civilă însă, întrucât aceasta nu are capacitate de exercițiu, a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen. potrivit cărora, instanța este

obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale.

În consecință, constatând

că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999

C. civ., ținând seama și de principiul non reformatio in pejus, în baza art. 14

raportat la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., instanța de fond l- a obligat

pe inculpat la plata către partea vătămată a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune

morale.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel inculpatul V.C., solicitând achitarea deoarece, în prezent, partea

vătămată se află în evidența unei unități școlare pentru copii cu dizabilități,

iar din raportul de evaluare psihologică rezultă o dezvoltare intelectuală a acesteia

sub nivel mediu.

A mai arătat inculpatul

că și el prezintă aceleași simptome, concluzionând în sensul că la dosar nu sunt

probe certe din care să rezulte că agresiunea sexuală ar fi avut loc.

Prin decizia penală

nr. 106/A din 02 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 870/2/2012 (348/2012), Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat și l-a obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat,

cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371

alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul

în mod corect a stabilit, în urma coroborării întregului material probator administrat

în cauză, situația de fapt, constând în aceea că în ziua de 10 august 2007, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, profitând de imposibilitatea părții vătămate

- în vârstă de 9 ani - de a se apăra, apelantul inculpat V.C. a întreținut cu aceasta

două acte sexuale (unul oral și unul anal), faptă ce întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) teza

I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva deciziei a declarat

recurs inculpatul V.C. solicitând, prin apărătorul ales, să se constate că în cauză

s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință, pronunțarea unei hotărâri

greșite de condamnare a sa. Invocând cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., inculpatul a cerut achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, inculpatul a arătat că probele dosarului se bazează doar pe declarația

părții vătămate care este o persoană retardată psihic, că aceasta nu a fost în măsură

să indice nici locul, nici data când a avut loc presupusa agresiune, că martorii

audiați în cauză nu au cunoștință despre faptă, iar concluziile raportului de constatare

medico-legală sunt incerte. A mai arătat inculpatul că și el suferă de afecțiuni

medicale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Examinând hotărârea atacată,

atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se circumscriu cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât și

din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cerințele pe care eroarea

de fapt trebuie să le îndeplinească pentru a fi gravă, în sensul cerut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., și anume să fie evidentă, adică starea

de fapt reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente

la dosar și să fie esențială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor

hotărâte de instanță, nu sunt îndeplinite în speța dedusă judecății.

Contrar celor susținute

de recurent și în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel, Înalta Curte

constată, în urma examinării materialului probator administrat în cauză, constând

în declarațiile intimatului parte vătămată, declarațiile martorilor S.D.I., B.I.E.,

S.S. și I.D. (mama părții vătămate), concluziile raportului de expertiză medico-legală

din 17 septembrie 2007, concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului

întocmit la data de 18 septembrie 2007, concluziile raportului întocmit de Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Serviciul Anchete Psihosociale

și Exprimarea Liberă a Opiniei Copilului din data de 09 noiembrie 2009, concluziile

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 19 mai 2010, concluziile

raportului de expertiză medico-legală din 08 decembrie 2011 și declarațiile recurentului

inculpat din datele de 14 august 2007 și 15 august 2007, în care a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, că atât situația de fapt (însușită de instanța de apel), cât și încadrarea

juridică și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost trimis

în judecată au fost corect reținute de instanța de fond.

Susținerile intimatului

parte vătămată I.A.I. în sensul că în ziua de 10 august 2007, recurentul-inculpat

a întreținut cu el două acte sexuale (unul oral și unul anal) au fost confirmate

inițial și de recurent, care în declarațiile pe care le-a dat la organul de urmărire

penală în datele de 14 august 2007 și 15 august 2007, imediat după ce a fost prins

de organele de poliție sesizate de mama părții vătămate, a recunoscut faptele, recunoaștere

asupra căreia a revenit ulterior, fără însă a oferi o explicație plauzibilă pentru

schimbarea atitudinii sale procesuale și fără ca aspectele noi relatate de el să

se coroboreze cu vreun alt mijloc de probă administrat în cauză, de natură a servi

la aflarea adevărului, așa cum cer dispozițiile art. 69 C. proc. pen. În consecință,

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond și cea de apel au înlăturat

ca nesincere declarațiile date de recurent ulterior audierilor din datele de 14

august 2007 și 15 august 2007.

De asemenea, se constată

că în mod corect instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului în sensul

că se află în imposibilitate fizică de a întreține raporturi sexuale datorită afecțiunilor

medicale de care suferă, deoarece, raportul de expertiză medico-legală întocmit

la data de 08 decembrie 2011, după examinarea medico-legală a inculpatului, concluzionează

că „nu rezultă modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale externe

care să împiedice realizarea de raport sexual”.

În sprijinul concluziei

la care au ajuns instanța de fond și instanța de apel în sensul că

recurentul-inculpat a comis infracțiunea dedusă judecății este și raportul de expertiză

medico-legală din 17 septembrie 2007 întocmit de Institutul Național de Medicină

Legală „Mina Minovici”, instituție unde a fost prezentată partea vătămată de

către mama sa, martora I.D., în care se arată că la examenul anal al minorului I.A.I.

s-au constatat leziuni traumatice (hematoame) care se puteau produce prin extensia

forțată a anusului și prin acțiunea unui corp dur la acest nivel (posibil act sexual

anal) care pot data din 10 august 2007 și pentru care necesită 3-4 zile de îngrijiri

medicale.

Nu lipsite de relevanță

în reținerea existenței faptei și a vinovăției recurentului-inculpat în săvârșirea

acesteia sunt declarațiile martorilor audiați în cauză atât în cursul cercetării

judecătorești, cât și în faza de urmărire penală.

Astfel, martorul B.I.E.

a declarat că în data de 10 august 2007 a văzut atât pe inculpat, cât și pe partea

vătămată în clădirea dezafectată, le-a atras atenția că nu au ce căuta acolo, inculpatul

era transpirat și desfigurat, iar partea vătămată era speriată. A arătat martorul

că inițial nu și-a dat seama ce se întâmplase între cei doi, însă mai târziu a aflat

de la vecinul său, martorul S.S., că și fiul acestuia îi văzuse pe cei doi în clădirea

respectivă.

Martorul S.S. confirmă

faptul că la data de 10 august 2007 s-a întâlnit cu vecinul său, martorul B.I.E.,

care i-a spus că în ziua respectivă a văzut într-o baracă un copil transpirat, stătea

pe scaun, cu capul în dreptul organelor genitale ale bărbatului blond - inculpatul

V.C. - și i-a atras atenția să nu li se întâmple și copiilor săi același lucru.

A mai declarat martorul că și fiul său, martorul S.D.I., i-a relatat despre cele

petrecute între inculpat și partea vătămată.

Martorul S.D.I., în declarația

inițială dată la organul de urmărire penală în prezența tatălui său, martorul S.S.

a arătat că în luna august 2007, trecând pe lângă clădirea dezafectată l-a văzut

pe inculpatul V.C. și pe un băiat în vârstă de aproximativ 10 ani care avea capul

în poala celui dintâi.

În declarația dată la

28 octombrie 2009, martorul S.D.I. a reluat aspectele relatate inițial și, în plus,

a adăugat, referindu-se la partea vătămată: „când l-am revăzut în acea cameră era

în patru labe și avea pe el niște pantaloni scurți albi. Apoi am văzut că V.C. era

în picioare, iar copilul în genunchi umbla cu mâinile în zona intimă, respectiv,

a penisului lui V.C.”

Revenirea martorului S.D.I.

în cursul cercetării judecătorești la declarațiile anterioare a fost înlăturată

în mod corect de instanța de fond și de cea de apel în condițiile în care martorul

nu a oferit o motivație rezonabilă care să justifice o atare revenire și, întrebat

fiind de către instanța de fond, a precizat că declarațiile i-au fost citite de

către organul de urmărire penală. Într-o atare situație este exclusă consemnarea

de către organul de urmărire penală în declarațiile martorului a altor aspecte decât

cele relatate de acesta.

Nu lipsită de relevanță

este declarația martorei I.D., mama părții vătămate, care după ce a aflat de la

fiul său ce i s-a întâmplat a anunțat organele de poliție.

Împrejurarea că partea

vătămată este o persoană care suferă de retard mintal nu este de natură a-l exonera

de răspundere penală pe recurent pentru fapta comisă, în condițiile în care, susținerile

acesteia se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, judicios analizate

de instanțele de fond și apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62 și ale art.

63 C. proc. pen.

Tot astfel, susținerea

recurentului inculpat în sensul că suferă de afecțiuni psihice de natură a-i afecta

discernământul a fost verificată de instanța de fond care la termenul de judecată

din data de 11 martie 2010 a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice care să

stabilească dacă inculpatul are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptelor

pentru care a fost trimis în judecată, înaintând dosarul la Institutul Național

„Mina Minovici” București - Secția Psihiatrie.

La data de 19 mai 2010,

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a întocmit raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică concluzionând, în urma examinării psihiatrice și psihologice

a inculpatului că acesta prezintă „diagnosticul de retard mintal ușor. Interferențe

toxic etilice. Hepatopatie cronică toxică. A avut capacitate psihică de apreciere

critică a conținutului și consecințelor faptelor pentru care este cercetat și față

de care discernământul a fost păstrat”.

În concluzie, reținând

că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către inculpatul V.C. și neconstatând

din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, recursul

declarat de acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 300 RON din care suma de 100 RON reprezentând onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 02

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 14 noiembrie 2012.