ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3984/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva decizii penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curții de apel București, Secția I penală, constată; Prin sentința penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului București - Secția I Penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București și a dispus cumularea acestei pedepse cu cea din prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului de la 10 mai 2009 până la 24 iunie 2009. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată E.C.M. și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

A admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 7049,90 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 10 mai 2009 E.C.M. a fost internat la Spitalul Clinic „Bagdasar-Arseni" cu diagnosticul: „șoc hemoragie, plagă tăiată profundă 1/3 medie braț stâng cu secționarea tuturor elementelor vasculare și nervoase; traumatism cranio-facial, plăgi tăiate fronto-temporale stângi". Conform raportului de expertiză medico-legală nr. Al/J/274/2009 „E.C.M.

prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât și cu corp tăietor (posibil cuțit sau similar). Leziunile pot data din 09 mai 2009 și necesită 90 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile au pus în primejdie viața victimei. Aprecieri privind o eventuală infirmitate fizică permanentă nu se pot face decât prin reexaminarea pacientului la cel puțin 1 an de la prezenta examinare și numai după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice." Materialul probator administrat în cauză a evidențiat că în seara de 09 mai 2009, la un bar din localitatea Jilava, în apropierea gării, se aflau mai mulți tineri printre care partea vătămată E.C.M. și inculpatul C.V., dar și martorii A.D., A.L., S.F.

și E.D.M. Marcată de consumul de alcool, partea vătămată E.C.M. a început să spargă sticlele goale de bere din navetele localului; întrucât concubina inculpatului era angajata barului și avea în gestiunea sa ambalajele returnabile, între C.V. și E.C.M. a izbucnit un conflict. Astfel, inculpatul le-a atras atenția consumatorilor, inclusiv părții vătămate E.C., să nu mai arunce sticlele. Deranjat de aceste atenționări E.C.M., partea vătămată a aruncat conținutul sticlei de bere către inculpat după care s-a îndreptat către acesta din urmă și a început să-l lovească cu pumnii și picioarele.

La un moment dat, în urma loviturilor primite de la partea vătămată, inculpatul a căzut la podea, moment în care a apucat o sticlă și l-a lovit cu aceasta pe partea vătămată în cap. Tribunalul a reținut că situația de fapt descrisă anterior a rezultat din materialul probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale și a fost confirmată inclusiv de declarațiile celor doi implicați în cauză. Urmare a loviturii aplicate partea vătămată a prezentat leziuni traumatice atât la nivelul cranio-facial cât și la nivelul brațului stâng, leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală nr. A.l/J/274/2009, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale. In același raport de expertiză medico-legală se menționează că leziunile au pus în primejdie viața victimei.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei instanța a apreciat că în cauză este incident art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. și nu dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât modalitatea în care s-au derulat evenimentele incriminate în speță nu a relevat existența intenției inculpatului de ucidere a părții vătămate, ci de vătămare a acestuia. Tribunalul a reținut că pentru calificarea unei fapte de lovire chiar și în zone vitale ca fiind o încercare de a ucide o persoană nu sunt suficiente argumente privitoare la zonele vizate sau la consecințele agresiunii. Se impun a fi stabilite și alte condiții care să convingă instanța că mobilul agresiunii este acela al suprimării vieții persoanei.

Tribunalul a considerat că în condițiile în care între cei doi nu au existat relații de dușmănie, conflictul fiind unul spontan și provocat de partea vătămată și mai mult inculpatul a acționat în modul periculos doar când s-a aflat la podea nu s-a putut susține, fără putință de tăgadă, că inculpatul a acționat în scopul de a ucide pe partea vătămată. În sensul reținut de instanță au fost toate declarațiile martorilor direcți audiați în cauză, ale căror depoziții s-au coroborat cu declarațiile inculpatului. Astfel, martorul S.F. a arătat că „consumatorii printre care și E.C. începuseră să arunce cu sticle afară, iar inculpatul le tot zicea să nu mai arunce, atunci E.C. a aruncat cu conținutul sticlei de bere către inculpat după care s-a îndreptat către acesta și a început să-l lovească cu pumnii.

În timp ce era lovit inculpatul a apucat o sticlă de bere și l-a lovit pe partea vătămată în cap cu aceasta, partea vătămată a ridicat brațul să se apere și este posibil să se fi tăiat la braț". Martorul A.L. a arătat că „ momentul în care inculpatul a lovit pe partea vătămată cu sticla în cap, inculpatul era înghesuit într-un colț al terasei, nemaiavând cale de scăpare de loviturile părții vătămate". Având în vedere aspectele mai sus reținute s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă a omor, art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât fapta inculpatului i-a pricinuit integrității corporale a victimei o vătămare ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile și a pus în primejdie viața acestuia conform actului medico-legal aflat la dosarul cauzei.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului instanța a reținut ca circumstanță atenuantă provocarea, conform art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a aplicat lovitura cu sticla de bere urmare a tulburării determinate de violența părții vătămate. Se constată astfel că inculpatul a apelat la această metodă violentă doar pentru a se apăra de loviturile aplicate în mod continuu de partea vătămată aflat în stare de ebrietate. În acest sens, martorul E.D.M. a arătat „Partea vătămată E.C. a început să-l lovească pe inculpat cu pumnii și picioarele, doborându-l sub o masă, după care chiar într-un colț al terasei, moment în care inculpatul l-a lovit cu sticla în cap pe partea vătămată, probabil pentru a se apăra de loviturile necontenite ale acestuia din urmă.

Împrejurări asemănătoare au fost relatate și de ceilalți consumatori din barul respectiv. Instanța nu a reținut însă legitima apărare în ceea ce-l privește pe inculpat nici în teza prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. și nici în cea prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât atacul material executat de partea vătămată nu a fost de neînlăturat și nu a pus în pericol grav persoana inculpatului încât să necesite aplicarea unei lovituri care să fi pus în primejdie viața atacatorului. La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura și gravitatea faptei, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei, urmările grave care se puteau produce, datele care caracterizează persoana inculpatului - recidivist, în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În același timp, tribunalul a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, a săvârșit fapta sub imperiul unei provocări determinate de agresivitatea părții vătămate, împrejurare ce a fost reținută ca circumstanță atenuantă. De asemenea, împrejurarea că acesta este tânăr, faptul că partea vătămată a fost cel care a provocat acest incident - prin lovirea inculpatului, Tribunalul a redus pedeapsa conform art. 76 lit. d) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C.V. și partea civilă E.C.M. Parchetul a criticat soluția pentru greșita schimbare a încadrării juridice, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, instrumentul folosit și zona vitală vizată, precum și intensitatea loviturii.

Al doilea motiv de apel a fost acela că, deși s-a reținut provocarea, nu s-a dispus și înjumătățirea sumei la care a fost obligat inculpatul către partea civilă spital. Inculpatul, prin apelul său, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a fost provocat. Partea civilă a criticat în scris soluția pentru următoarele motive: 1. Instanța de fond ar fi trebuit să extindă procesul penal cu privire la alte persoane, deoarece, alături de inculpat au participat și alte persoane la agresarea sa. 2. Instanța s-a pronunțat pe o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin schimbarea încadrării juridice. 3. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la despăgubiri materiale în valoare de 10.400 lei, conform înscrisurilor de la dosar și a diminuat în mod greșit daunele morale cerute.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel prin decizia penală nr. 176/2012, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.V., împotriva sentinței penale nr. 113 din 14 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, A desființat în parte sentința penală apelată, numai în ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și, rejudecând în fond, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul C.V., către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, la plata sumei de 3.524,95 lei (în loc de 7.049,90 lei) cu titlu de despăgubiri civile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A dedus prevenția inculpatului, de la data de 11 mai 2009 până la data de 24 iunie 2009. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b), C. proc. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă E.C.M. împotriva aceleiași sentințe penale. A obligat apelantul parte civilă E.C.M., la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în apelurile parchetului și al inculpatului, au rămas în sarcina statului, iar onorariul de 200 lei pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că, referitor la primul motiv de apel al parchetului, s-a constatat, în primul rând, că situația de fapt care a fost reținută este conformă probelor administrate și, de altfel, necontestată, în cauză, de nici una dintre părți.

Din declarațiile martorilor S.F. și A.L., coroborate cu cele ale inculpatului și părții vătămate, a reieșit că inculpatul, în timp ce era lovit de partea vătămată, a apucat o sticlă de bere și l-a lovit pe acesta în cap, partea vătămată ridicând brațul pentru a se apăra, motive pentru care s-a reținut provocarea ca circumstanță atenuantă, respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de acțiunile părții vătămate. Astfel, din modalitatea de comitere a faptei, nu a reieșit că inculpatul a avut intenția de a suprima viața părții vătămate, singura sa hotărâre luată fiind aceea de a opri acțiunile părții vătămate, fiind provocat să recurgă la lovirea acestuia.

În ceea ce privește instrumentul folosit, s-a putut afirma că era singurul obiect aflat în apropierea inculpatului și, chiar dacă o sticlă este un instrument apt să producă moartea, nu a reprezentat alegerea inculpatului în baza unei hotărâri de a suprima viața părții vătămate. Zona vizată și intensitatea loviturii, au fost determinate de contextul săvârșirii faptei, de existența provocării, de tulburarea și emoția inculpatului și nu de intenția de a ucide, în condițiile în care, în momentul loviturii, partea vătămată exercita deja actele de violență. În concluzie, determinând voința inculpatului pe baza probelor aflate la dosar, încadrarea juridică a faptei, așa cum a fost schimbată de instanța de fond,a fost corectă.

Al doilea motiv de apel a fost fondat, deoarece scuza provocării determină nu numai consecințe în plan penal, ci și pe latură civilă, urmând să oblige pe inculpat la 1/2 din cheltuieli către partea civilă spital, fiind motivul admiterii apelului parchetului, precum și al celui declarat de inculpat. În ceea ce privește reducerea pedepsei solicitată de inculpat, s-a reținut că instanța de fond, a aplicat toate criteriile de individualizare, a dat eficiență circumstanței atenuante reținute, dar și stării de recidivă care a atras revocarea suspendării executării pedepsei anterioare, astfel că nu sunt motive de reducere a pedepsei aplicate. Apelul declarat de partea civilă a fost nefondat. În ceea ce privește primul motiv de apel, conform dispozițiilor art. 337 C. proc.

pen., procurorul poate cere extinderea procesului penal, iar partea vătămată nu este titularul acestei cereri. De altfel, această extindere nu poate fi făcută nici din oficiu, de către instanță care nu poate pune în mișcare acțiunea penală. În legătură cu al doilea motive, instanța este sesizată cu fapta inculpatului, care rezultă dintr-o situație de fapt, iar încadrarea juridică a faptei aparține instanței de judecată. În cauză, este vorba de aceeași faptă, încadrată juridic la o altă infracțiune, decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Conform constituirii de parte civilă, aflată la fila 14 dosar fond, partea civilă a solicitat 30.000 euro daune materiale și morale, fără a preciza cuantumul daunelor materiale și, implicit, nici al celor morale.

Diminuarea acestei sume este datorată în primul rând, existenței scuzei provocării, care a determinat în suficientă măsură consecințele în plan civil a faptei, precum și pentru evitarea îmbogățirii fără just temei. Împotriva deciziei penale nr. 176/2012 a Curții de Apel București, au declarat recurs, în termenul legal Parchetul de pe lângă Curtea de apel București și inculpatul C.V. Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., criticând decizia instanței sub aspectul greșitei schimbări de încadrare juridică a faptei deduse judecății. În esență a susținut că din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că, față de modul în care a acționat, inculpatul, acesta a avut reprezentarea consecințelor faptei sale, leziunile cauzate punând în primejdie viața victimei astfel că în mod greșit instanța de apel a apreciat că fapta inculpatului ar fi cea prevăzută de art. 182 C. pen.

Recurentul inculpat a solicitat casarea deciziei penale și, rejudecând, să i se reducă pedeapsa aplicată, având în vedere atitudinea procesuală, în sensul recunoașterii ei, dar și ținând cont de faptul ca a săvârșit fapta sub imperiul provocării. Analizând hotărârea recurată, constată următoarele: Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., este fondat. Mobilul și scopul comiterii omorului, evidențiate de instanța de fond și cea de apel ca esențiale pentru stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul, nu sunt elemente de tipicitate ale conținutului de bază în cazul infracțiunii de omor. În cazul omorului simplu, mobilul și scopul scot în evidență pericolul social concret și se reflectă în sancțiunea aplicată.

Problema stabilirii formei de vinovăție este esențială pentru a delimita omorul de alte infracțiuni contra vieții unei persoane. Intenția ca element al laturii subiective se deduce din latura obiectivă, deoarece se prezumă că inculpatul a acționat în conformitate cu elementul său subiectiv. Intenția de a ucide se deduce din următoarele împrejurări de fapt: - folosirea unui instrument apt să producă decesul (ținând seama de natura instrumentului, dimensiuni, greutate etc.; - locul sau regiunea corporală în care s-au aplicat loviturile, asupra căreia s-a acționat sau care a fost vizată de inculpat; - numărul și intensitatea loviturilor; - alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente.

Elementul subiectiv se deduce din întreaga conduită a inculpatului, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei. Caracteristic intenției este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei. Atitudinea făptuitorului trebuie raportată la rezultatul real produs. Existența acestei modalități a intenției presupune săvârșirea unei fapte susceptibile să producă cel puțin două rezultate, dintre care unul este urmărit și altul este doar acceptat. Făptuitorul acționează cu intenție nu numai atunci când prevederea rezultatului constituie însuși scopul acțiunii sale, dar și atunci când producerea rezultatului este privită ca un mijloc necesar sau însoțitor al rezultatului urmărit.

în consecință, intenția indirectă există atunci când făptuitorul care prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deși nu urmărește producerea acelui rezultat, săvârșește fapta acceptând eventualitatea producerii lui. În speță, inculpatul dorind să scape de loviturile aplicate cu pumnii de partea vătămată a lovit-o puternic în zona capului, cu o sticlă, fiindu-i indiferent dacă victima își pierdea viața. Intensitatea loviturii și urmările produse au fost constatate de medicul legist. Partea vătămată a prezentat leziuni traumatice la nivelul cranio-facial și la nivelul brațului stâng, leziuni descrise în la spitalizare, conform A.1/J/274/2009, ca: șoc hemoragie, cod roșu, pacient adus în camera de gardă în stare agonică, puls central filiform, hemoragie externă masivă.

Leziunile au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. Inculpatul a declarat că: E. m-a lovit în glumă cu o mătură peste picioare și în cap (..) E. a luat o sticlă de bere de pe masă și m-a stropit cu bere (..). L-am stropit și eu (..). E. a început să mă înjure și m-a lovit cu piciorul în zona abdomenului, în stânga. Din lovitură am căzut pe podea, m-a ridicat, după care m-am așezat pe bancă, iar E. a început să mă lovească în zona feței cu pumnii. Pentru că stăteam sprijinit de o navetă cu sticle am luat o sticlă și am mimat că îl lovesc. Deoarece s-a ferit am reușit să fug 4 metri, dar E. m-a prins de umăr, eu m-am smuls (..).I-am spus să mă lase în pace pentru că altfel îl lovesc.

E. doar a încercat să mă lovească sau a și lovit cu pumnul, dar eu l-am lovit cu sticla pe care o aveam în mână în cap (fila 98 dup). Instanța de recurs apreciază că nu poate exista o altă concluzie asupra vinovăției inculpatului, decât cea a existenței intenției indirecte, de acceptare a posibilității ca victima să-și piardă viața având în vedere că instrumentul folosit era apt să producă decesul, zona vizată era una vitală, lovitura a avut o intensitate deosebită, iar leziunile au pus în pericol viața victimei. împrejurările reținute de instanța de fond și cea de apel, conduita violentă a victimei, faptul că inculpatul a apucat primul obiect găsit pentru a se apăra, lipsa unor relații conflictuale anterioare, sunt elemente de natură a caracteriza pericolul social al faptei și au condus la reținerea de circumstanțe atenuante.

Niciunul dintre aceste elemente nu poate justifica intenția de a lovi, reținută de tribunal și curtea de apel, în locul intenției de a ucide. Dimpotrivă intensitatea loviturii, chiar în condițiile în care între părți nu existau relații conflictuale anterioare, iar inculpatul a luat primul obiect găsit pentru a se apăra, faptul că a pus în pericol viața victimei prin lovitura aplicată, justifică încadrarea juridică menționată în actul de sesizare, de tentativă la omor. Cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la individualizarea pedepsei, invocat de către inculpat este nefondat. Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut circumstanțe atenuante ca scuza provocării și faptul că partea vătămată avea o conduită violentă.

În condițiile faptei reținute în sarcina inculpatului, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen., limitele de pedeapsă, dat fiind efectul circumstanțelor atenuante sunt de la 2 ani și șase luni la șapte ani și șase luni. Apreciind caracterul tipic al actelor comise de inculpat, instanța va aplica o pedeapsă egală cu minimul la care se poate ajunge ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante. Antecedentele penale, o stare de recidivă decurgând dintr-o pedeapsă cu suspendarea condiționată, nu permit o nouă suspendare a executării pedepsei.

Săvârșirea unei tentative de omor calificat la 10 mai 2009, în termenul de încercare de patru ani al suspendării condiționate aplicate prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008, deci la mai puțin de un an de la data condamnării anterioare, exclude, conform legii, posibilitatea ca scopul educativ al pedepsei să fie atins fără privare de libertate. Față de considerentele ce preced, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală, va casa decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului București - Secția I Penală și, rejudecând: În baza art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen. va condamna pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen., va revoca suspendarea condiționată a executării a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București și va dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 6 luni închisoare. Va face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiași decizii penale. Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. și va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală. Casează decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului București - Secția I Penală și, rejudecând: În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen., revocă suspendarea condiționată a executării a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București și dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiași decizii penale. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.