ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3984/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3984/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva decizii

penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curții de apel București, Secția I penală,

constată;

Prin sentința penală nr. 113 din 14

februarie 2012 a Tribunalului București - Secția I Penală, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

în art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 182 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 lit.

d) C. pen., art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la pedeapsa de 6

luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4

București și a dispus cumularea acestei pedepse cu cea din prezenta urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția inculpatului de la 10 mai 2009 până la 24 iunie 2009.

În baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată E.C.M.

și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 5.000 lei, cu titlu de

daune morale.

A admis acțiunea civilă formulată de

Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și a obligat inculpatul la plata

către acesta a sumei de 7049,90 lei, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 10 mai 2009 E.C.M. a fost internat la Spitalul

Clinic „Bagdasar-Arseni" cu diagnosticul: „șoc hemoragie, plagă tăiată

profundă 1/3 medie braț stâng cu secționarea tuturor elementelor vasculare și

nervoase; traumatism cranio-facial, plăgi tăiate fronto-temporale stângi".

Conform raportului de expertiză

medico-legală nr. Al/J/274/2009 „E.C.M. prezintă leziuni traumatice care au

putut fi produse prin lovire cu corp dur cât și cu corp tăietor (posibil cuțit

sau similar). Leziunile pot data din 09 mai 2009 și necesită 90 de zile de

îngrijiri medicale. Leziunile au pus în primejdie viața victimei. Aprecieri

privind o eventuală infirmitate fizică permanentă nu se pot face decât prin

reexaminarea pacientului la cel puțin 1 an de la prezenta examinare și numai

după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice."

Materialul probator administrat în

cauză a evidențiat că în seara de 09 mai 2009, la un bar din localitatea

Jilava, în apropierea gării, se aflau mai mulți tineri printre care partea

vătămată E.C.M. și inculpatul C.V., dar și martorii A.D., A.L., S.F. și E.D.M.

Marcată de consumul de alcool, partea

vătămată E.C.M. a început să spargă sticlele goale de bere din navetele

localului; întrucât concubina inculpatului era angajata barului și avea în

gestiunea sa ambalajele returnabile, între C.V. și E.C.M. a izbucnit un conflict.

Astfel, inculpatul le-a atras atenția

consumatorilor, inclusiv părții vătămate E.C., să nu mai arunce sticlele.

Deranjat de aceste atenționări E.C.M., partea vătămată a aruncat conținutul

sticlei de bere către inculpat după care s-a îndreptat către acesta din urmă și

a început să-l lovească cu pumnii și picioarele. La un moment dat, în urma

loviturilor primite de la partea vătămată, inculpatul a căzut la podea, moment

în care a apucat o sticlă și l-a lovit cu aceasta pe partea vătămată în cap.

Tribunalul a reținut că situația de

fapt descrisă anterior a rezultat din materialul probator administrat în cauză,

în ambele faze procesuale și a fost confirmată inclusiv de declarațiile celor

doi implicați în cauză.

Urmare a loviturii aplicate partea

vătămată a prezentat leziuni traumatice atât la nivelul cranio-facial cât și la

nivelul brațului stâng, leziuni descrise în raportul de expertiză medico-legală

nr. A.l/J/274/2009, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 de zile de

îngrijiri medicale. In același raport de expertiză medico-legală se menționează

că leziunile au pus în primejdie viața victimei.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptei instanța a apreciat că în

cauză

este incident art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. și nu dispozițiile art. 20 raportat

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât modalitatea în care s-au

derulat evenimentele incriminate în speță nu a relevat existența intenției

inculpatului de ucidere a părții vătămate, ci de vătămare a acestuia.

Tribunalul a reținut că pentru calificarea

unei fapte de lovire chiar și în zone vitale ca fiind o încercare de a ucide o

persoană nu sunt suficiente argumente privitoare la zonele vizate sau la

consecințele agresiunii. Se impun a fi stabilite și alte condiții care să

convingă instanța că mobilul agresiunii este acela al suprimării vieții

persoanei.

Tribunalul a considerat că în

condițiile în care între cei doi nu au existat relații de dușmănie, conflictul

fiind unul spontan și provocat de partea vătămată și mai mult inculpatul a

acționat în modul periculos doar când s-a aflat la podea nu s-a putut susține,

fără putință de tăgadă, că inculpatul a acționat în scopul de a ucide pe partea

vătămată. În sensul reținut de instanță au fost toate declarațiile martorilor

direcți audiați în cauză, ale căror depoziții s-au coroborat cu declarațiile

inculpatului. Astfel, martorul S.F. a arătat că „consumatorii printre care și E.C.

începuseră să arunce cu sticle afară, iar inculpatul le tot zicea să nu mai

arunce, atunci E.C. a aruncat cu conținutul sticlei de bere către inculpat după

care s-a îndreptat către acesta și a început să-l lovească cu pumnii. În timp

ce era lovit inculpatul a apucat o sticlă de bere și l-a lovit pe partea

vătămată în cap cu aceasta, partea vătămată a ridicat brațul să se apere și este

posibil să se fi tăiat la braț".

Martorul A.L. a arătat că „ momentul

în care inculpatul a lovit pe partea vătămată cu sticla în cap, inculpatul era

înghesuit într-un colț al terasei, nemaiavând cale de scăpare de loviturile

părții vătămate".

Având în vedere aspectele mai sus

reținute s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă a omor, art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182

alin. (1) și (2) C. pen., întrucât fapta inculpatului i-a pricinuit

integrității corporale a victimei o vătămare ce a necesitat îngrijiri medicale

mai mult de 60 de zile și a pus în primejdie viața acestuia conform actului

medico-legal aflat la dosarul cauzei.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului instanța a reținut ca circumstanță atenuantă provocarea, conform art.

73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză

rezultă că inculpatul a aplicat lovitura cu sticla de bere urmare a tulburării

determinate de violența părții vătămate. Se constată astfel că inculpatul a

apelat la această metodă violentă doar pentru a se apăra de loviturile aplicate

în mod continuu de partea vătămată aflat în stare de ebrietate.

În acest sens, martorul E.D.M. a

arătat „Partea vătămată E.C. a început să-l lovească pe inculpat cu pumnii și

picioarele, doborându-l sub o masă, după care chiar într-un colț al terasei,

moment în care inculpatul l-a lovit cu sticla în cap pe partea vătămată, probabil

pentru a se apăra de loviturile necontenite ale acestuia din urmă.

Împrejurări asemănătoare au fost

relatate și de ceilalți consumatori din barul respectiv.

Instanța nu a reținut însă legitima

apărare în ceea ce-l privește pe inculpat nici în teza prevăzută de art. 44 alin.

(2) C. pen. și nici în cea prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât

atacul material executat de partea vătămată nu a fost de neînlăturat și nu a

pus în pericol grav persoana inculpatului încât să necesite aplicarea unei lovituri

care să fi pus în primejdie viața atacatorului.

La individualizarea pedepsei,

tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare,

natura și gravitatea faptei, cauzele de agravare sau de atenuare a pedepsei,

urmările grave care se puteau produce, datele care caracterizează persoana

inculpatului - recidivist, în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În același timp, tribunalul a reținut

că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, a

săvârșit fapta sub imperiul unei provocări determinate de agresivitatea părții

vătămate, împrejurare ce a fost reținută ca circumstanță atenuantă. De

asemenea, împrejurarea că acesta este tânăr, faptul că partea vătămată a fost

cel care a provocat acest incident - prin lovirea inculpatului, Tribunalul a

redus pedeapsa conform art. 76 lit. d) C. pen.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

inculpatul C.V. și partea civilă E.C.M.

Parchetul a

criticat soluția pentru greșita schimbare a încadrării juridice, având în

vedere modalitatea de comitere a faptei, instrumentul folosit și zona vitală

vizată, precum și intensitatea loviturii. Al doilea motiv de apel a fost acela

că, deși s-a reținut provocarea, nu s-a dispus și înjumătățirea sumei la care a

fost obligat inculpatul către partea civilă spital.

Inculpatul, prin apelul său, a

solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a fost provocat.

Partea civilă

a criticat în scris soluția pentru următoarele motive:

fond ar fi trebuit să extindă procesul penal cu privire la alte persoane,

deoarece, alături de inculpat au participat și alte persoane la agresarea sa.

s-a pronunțat pe o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, prin schimbarea încadrării juridice.

s-a pronunțat cu privire la despăgubiri materiale în valoare de 10.400 lei,

conform înscrisurilor de la dosar și a diminuat în mod greșit daunele morale

cerute.

Verificând sentința atacată pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel prin decizia

penală nr. 176/2012, în

temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.V., împotriva sentinței

penale nr. 113 din 14 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală,

A desființat în parte sentința penală

apelată, numai în ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și,

rejudecând în fond, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art.

313 din Legea nr. 95/2006, cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., a

obligat inculpatul C.V., către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Bagdasar Arseni, la plata sumei de 3.524,95 lei (în loc de 7.049,90 lei) cu

titlu de despăgubiri civile.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

A dedus prevenția inculpatului, de la

data de 11 mai 2009 până la data de 24 iunie 2009. A constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b), C.

proc. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă E.C.M.

împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat apelantul parte civilă E.C.M.,

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în apelurile

parchetului și al inculpatului, au rămas în sarcina statului, iar onorariul de

200 lei pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de apel a reținut că, referitor la primul motiv de apel al parchetului,

s-a constatat, în primul rând, că situația de fapt care a fost reținută este

conformă probelor administrate și, de altfel, necontestată, în cauză, de nici

una dintre părți.

Din declarațiile martorilor S.F. și A.L.,

coroborate cu cele ale inculpatului și părții vătămate, a reieșit că

inculpatul, în timp ce era lovit de partea vătămată, a apucat o sticlă de bere

și l-a lovit pe acesta în cap, partea vătămată ridicând brațul pentru a se

apăra, motive pentru care s-a reținut provocarea ca circumstanță atenuantă,

respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, determinată de acțiunile părții vătămate.

Astfel, din

modalitatea de comitere a faptei, nu a reieșit că inculpatul a avut intenția de

a suprima viața părții vătămate, singura sa hotărâre luată fiind aceea de a

opri acțiunile părții vătămate, fiind provocat să recurgă la lovirea acestuia.

În ceea ce

privește instrumentul folosit, s-a putut afirma că era singurul obiect aflat în

apropierea inculpatului și, chiar dacă o sticlă este un instrument apt să

producă moartea, nu a reprezentat alegerea inculpatului în baza unei hotărâri

de a suprima viața părții vătămate.

Zona vizată și intensitatea loviturii,

au fost determinate de contextul săvârșirii faptei, de existența provocării, de

tulburarea și emoția inculpatului și nu de intenția de a ucide, în condițiile

în care, în momentul loviturii, partea vătămată exercita deja actele de

violență.

În concluzie, determinând voința

inculpatului pe baza probelor aflate la dosar, încadrarea juridică a faptei,

așa cum a fost schimbată de instanța de fond,a fost corectă.

Al doilea motiv de apel a fost fondat,

deoarece scuza provocării determină nu numai consecințe în plan penal, ci și pe

latură civilă, urmând să oblige pe inculpat la 1/2 din cheltuieli către partea

civilă spital, fiind motivul admiterii apelului parchetului, precum și al celui

declarat de inculpat.

În ceea ce privește reducerea pedepsei

solicitată de inculpat, s-a reținut că instanța de fond, a aplicat toate

criteriile de individualizare, a dat eficiență circumstanței atenuante

reținute, dar și stării de recidivă care a atras revocarea suspendării

executării pedepsei anterioare, astfel că nu sunt motive de reducere a pedepsei

aplicate.

Apelul declarat de partea civilă a

fost nefondat.

În ceea ce privește primul motiv de

apel, conform dispozițiilor art. 337 C. proc. pen., procurorul poate cere extinderea

procesului penal, iar partea vătămată nu este titularul acestei cereri.

De altfel, această extindere nu poate

fi făcută nici din oficiu, de către instanță care nu poate pune în mișcare

acțiunea penală.

În legătură cu al doilea motive,

instanța este sesizată cu fapta inculpatului, care rezultă dintr-o situație de

fapt, iar încadrarea juridică a faptei aparține instanței de judecată.

În cauză, este vorba de aceeași faptă,

încadrată juridic la o altă infracțiune, decât cea pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul.

Conform constituirii de parte civilă,

aflată la fila 14 dosar fond, partea civilă a solicitat 30.000 euro daune

materiale și morale, fără a preciza cuantumul daunelor materiale și, implicit,

nici al celor morale.

Diminuarea acestei sume este datorată

în primul rând, existenței scuzei provocării, care a determinat în suficientă

măsură consecințele în plan civil a faptei, precum și pentru evitarea

îmbogățirii fără just temei.

Împotriva deciziei penale nr. 176/2012

a Curții de Apel București, au declarat recurs, în termenul legal Parchetul de

pe lângă Curtea de apel București și inculpatul C.V.

Parchetul a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.,

criticând decizia instanței sub aspectul greșitei

schimbări de încadrare juridică a faptei deduse judecății.

În esență a susținut că din

probatoriul administrat rezultă cu certitudine că, față de modul în care a

acționat, inculpatul, acesta a avut reprezentarea consecințelor faptei sale,

leziunile cauzate punând în primejdie viața victimei astfel că în mod greșit

instanța de apel a apreciat că fapta inculpatului ar fi cea prevăzută de art. 182

C. pen.

Recurentul inculpat a solicitat

casarea deciziei penale și, rejudecând, să i se reducă pedeapsa aplicată, având

în vedere atitudinea procesuală, în sensul recunoașterii ei, dar și ținând cont

de faptul ca a săvârșit fapta sub imperiul provocării.

Analizând

hotărârea recurată, constată următoarele:

Cazul de

casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., este fondat.

Mobilul și scopul comiterii omorului,

evidențiate de instanța de fond și cea de apel ca esențiale pentru stabilirea

intenției cu care a acționat inculpatul, nu sunt elemente de tipicitate ale

conținutului de bază în cazul infracțiunii de omor. În cazul omorului simplu,

mobilul și scopul scot în evidență pericolul social concret și se reflectă în

sancțiunea aplicată.

Problema stabilirii formei de

vinovăție este esențială pentru a delimita omorul de alte infracțiuni contra

vieții unei persoane. Intenția ca element al laturii subiective se deduce din

latura obiectivă, deoarece se prezumă că inculpatul a acționat în conformitate

cu elementul său subiectiv.

Intenția de a ucide se deduce din

următoarele împrejurări de fapt:

- folosirea unui instrument apt să

producă decesul (ținând seama de natura instrumentului, dimensiuni, greutate

etc.;

- locul sau regiunea corporală în care

s-au aplicat loviturile, asupra căreia s-a acționat sau care a fost vizată de

inculpat;

- numărul și intensitatea loviturilor;

- alte

împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente.

Elementul

subiectiv se deduce din întreaga conduită a inculpatului, făcându-se o

apreciere globală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei. Caracteristic

intenției este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei,

reprezentarea mentală a rezultatului faptei.

Atitudinea

făptuitorului trebuie raportată la rezultatul real produs. Existența acestei

modalități a intenției presupune săvârșirea unei fapte susceptibile să producă

cel puțin două rezultate, dintre care unul este urmărit și altul este doar

acceptat. Făptuitorul acționează cu intenție nu numai atunci când prevederea

rezultatului constituie însuși scopul acțiunii sale, dar și atunci când

producerea rezultatului este privită ca un mijloc necesar sau însoțitor al

rezultatului urmărit. în consecință, intenția indirectă există atunci când

făptuitorul care prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deși

nu urmărește producerea acelui rezultat, săvârșește fapta acceptând

eventualitatea producerii lui.

În speță, inculpatul dorind să scape

de loviturile aplicate cu pumnii de partea vătămată a lovit-o puternic în zona

capului, cu o sticlă, fiindu-i indiferent dacă victima își pierdea viața.

Intensitatea loviturii și urmările produse au fost constatate de medicul

legist. Partea vătămată a prezentat leziuni traumatice la nivelul cranio-facial

și la nivelul brațului stâng, leziuni descrise în la spitalizare, conform

A.1/J/274/2009, ca: șoc hemoragie, cod roșu, pacient adus în camera de gardă în

stare agonică, puls central filiform, hemoragie externă masivă. Leziunile au

necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale și au pus în

primejdie viața victimei.

Inculpatul a declarat că: E. m-a lovit

în glumă cu o mătură peste picioare și în cap (..) E. a luat o sticlă de bere

de pe masă și m-a stropit cu bere (..). L-am stropit și eu (..). E. a început

să mă înjure și m-a lovit cu piciorul în zona abdomenului, în stânga. Din

lovitură am căzut pe podea, m-a ridicat, după care m-am așezat pe bancă, iar E.

a început să mă lovească în zona feței cu pumnii. Pentru că stăteam sprijinit

de o navetă cu sticle am luat o sticlă și am mimat că îl lovesc. Deoarece s-a

ferit am reușit să fug 4 metri, dar E. m-a prins de umăr, eu m-am smuls (..).I-am

spus să mă lase în pace pentru că altfel îl lovesc. E. doar a încercat să mă

lovească sau a și lovit cu pumnul, dar eu l-am lovit cu sticla pe care o aveam

în mână în cap (fila 98 dup).

Instanța de recurs apreciază că nu

poate exista o altă concluzie asupra vinovăției inculpatului, decât cea a

existenței intenției indirecte, de acceptare a posibilității ca victima să-și

piardă viața având în vedere că instrumentul folosit era apt să producă

decesul, zona vizată era una vitală, lovitura a avut o intensitate deosebită,

iar leziunile au pus în pericol viața victimei. împrejurările reținute de

instanța de fond și cea de apel, conduita violentă a victimei, faptul că

inculpatul a apucat primul obiect găsit pentru a se apăra, lipsa unor relații

conflictuale anterioare, sunt elemente de natură a caracteriza pericolul social

al faptei și au condus la reținerea de circumstanțe atenuante. Niciunul dintre

aceste elemente nu poate justifica intenția de a lovi, reținută de tribunal și

curtea de apel, în locul intenției de a ucide. Dimpotrivă intensitatea

loviturii, chiar în condițiile în care între părți nu existau relații

conflictuale anterioare, iar inculpatul a luat primul obiect găsit pentru a se

apăra, faptul că a pus în pericol viața victimei prin lovitura aplicată,

justifică încadrarea juridică menționată în actul de sesizare, de tentativă la

omor.

Cazul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cu privire la individualizarea pedepsei, invocat de

către inculpat este nefondat.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel

au reținut circumstanțe atenuante ca scuza provocării și faptul că partea

vătămată avea o conduită violentă.

În condițiile faptei reținute în

sarcina inculpatului, art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) și

art. 80 C. pen., limitele de pedeapsă, dat fiind efectul circumstanțelor

atenuante sunt de la 2 ani și șase luni la șapte ani și șase luni. Apreciind

caracterul tipic al actelor comise de inculpat, instanța va aplica o pedeapsă

egală cu minimul la care se poate ajunge ca urmare a reținerii circumstanțelor

atenuante.

Antecedentele penale, o stare de

recidivă decurgând dintr-o pedeapsă cu suspendarea condiționată, nu permit o

nouă suspendare a executării pedepsei. Săvârșirea unei tentative de omor

calificat la 10 mai 2009, în termenul de încercare de patru ani al suspendării

condiționate aplicate prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008, deci

la mai puțin de un an de la data condamnării anterioare, exclude, conform

legii, posibilitatea ca scopul educativ al pedepsei să fie atins fără privare

de libertate.

Față de considerentele ce preced, va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18 iunie 2012 a Curții de Apel

București - Secția I Penală, va casa decizia penală recurată și, în parte,

sentința penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului București - Secția

I Penală și, rejudecând:

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a), art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) și art. 80 C. pen. va condamna pe

inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83

C. pen., va revoca suspendarea condiționată a executării a pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a

Judecătoriei Sectorului 4 București și va dispune executarea acesteia alăturat

pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 6

luni închisoare.

Va face

aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen.

Va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiași decizii

penale.

Va constata că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen.

și va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 176/A din 18

iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală.

Casează decizia penală recurată și, în

parte, sentința penală nr. 113 din 14 februarie 2012 a Tribunalului București -

Secția I Penală și, rejudecând:

În baza art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 alin.

(2) și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 2 ani și 6

luni închisoare.

În baza art. 83

C. pen., revocă suspendarea condiționată a executării a pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2243 din 17 decembrie 2008 a

Judecătoriei Sectorului 4 București și dispune executarea acesteia alăturat

pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 6

luni închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71, art.

64 lit. a) teza a Ii-a, b) C. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiași decizii penale.

Constată că inculpatul este arestat în

altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 04

decembrie 2012.