ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1539/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1539/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 318 din 29

septembrie 2005 pronunțată de tribunalul Hunedoara (dosar 3074/2005) a fost

condamnat inculpatul M.M., la 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 5 ani,

pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (2)

lit. b) și lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., și la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de incest,

prevăzută și pedepsită de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit.

b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea

de 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

A fost privat inculpatul de

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 9 mai

2005 la 29 septembrie 2005.

S-a constatat că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei respectiv 300 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000.000 lei, respectiv 100 RON

onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut, în fapt, că

inculpatul M.M. trăia în concubinaj cu numita M.V. de 15 ani și din această

relație a rezultat 5 copii cu vârste cuprinse între 12 și 9 ani, printre care

și minora M.A.M., în vârstă de 12 ani.

Începând cu vara anului 2004,

relațiile dintre cei doi concubini au devenit tensionate, uneori inculpatul

lovind-o de mai multe ori și alungând-o pe concubină de la domiciliul conjugal

cu excepția minorei M.A.M.

În noaptea de 08 mai 2005,

inculpatul s-a ridicat din patul în care dormea cu concubina sa și s-a dus în

patul unde era minora, parte vătămată, care dormea împreună cu ceilalți frați

ai săi. Acesta a trezit-o pe minoră, după care a început să întrețină relații

sexuale, iar din cauza zgomotelor, concubina inculpatului s-a trezit și i-a

surprins pe inculpat și pe minoră dezbrăcați de la brâu în jos.

Cerându-i-se explicații, minora i-a

spus mamei sale că începând cu luna iunie 2004, tatăl său prin amenințări a

început să întrețină relații sexuale cu aceasta.

Văzând cele întâmplate, concubina

inculpatului a început să se certe cu aceasta, astfel că a fost lovită.

În faza de urmărire penală, precum

și în faza de judecată inculpatul, fiind audiat, nu a recunoscut săvârșirea

faptelor sale, însă, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, inculpatul

a arătat că este posibil să se fi întâmplat așa ceva din cauza stării sale de

ebrietate.

În drept, s-a reținut că faptele

inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b

1

) C. pen. și ale

alin. (3) C. pen. și respectiv de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., ambele

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor,

instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., luându-se în

considerare atitudinea retractară a inculpatului.

În considerentele sentinței au mai

fost făcute referiri și la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor

dispuse.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, în termen, solicitând achitarea, întrucât nu este

vinovat, iar în subsidiar redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 31/ A din 13

decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și

familie, în dosarul nr. 7520/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 378 din 29 septembrie 2005

pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive

de la 09 mai 2005 la 13 decembrie 2005.

A fost obligat apelantul inculpat să

plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare în apel, iar onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 140 lei a fost

suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că probele administrate la instanța de fond au confirmat starea

de fapt și vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunile de viol și incest

prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b

1

) alin.

(3) C. pen. și art. 203 C. pen.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, însă, coroborând declarațiile părții vătămate M.A.M. în

vârstă de 12 ani, cu declarațiile martorilor M.V., M.F.M. și P.M. a rezultat

fără echivoc, că inculpatul, în calitate de tată al minorei M.A.M., în vârstă

de 12 ani, a întreținut raporturi sexuale cu ceasta, prin folosirea de

amenințări, raporturi care au început în anul 2004.

S-a precizat că fiind audiat de

către organele de justiție, cu ocazia prezentării pentru luarea măsurii

arestării preventive, inculpatul a recunoscut faptele, negând doar aspectul

privind perioada de când au început aceste relații nefirești.

Încadrarea juridică dată faptelor a

fost considerată, legală, inculpatul, fiind tatăl părții vătămate în vârstă de

doar 12 ani și cu care a întreținut raporturi sexuale nefirești prin

constrângere.

Pedepsele aplicate inculpatului

pentru fiecare infracțiune comisă, respectiv de 12 ani închisoare pentru viol,

3 ani închisoare pentru incest (contopite apoi în pedeapsa cea mai grea de 12

ani închisoare) orientate spre minimul special prevăzut de legea penală au fost

individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei și al

inculpatului, care nu a recunoscut faptele. Pericolul social al faptelor a

rezultat și din modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, respectiv asupra

fiicei sale în vârstă de 12 ani, prin amenințare, în mod repetat.

La individualizarea pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., iar prin

modalitatea de executare există garanția realizării scopului preventiv și

educativ al pedepsei, conform art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, instanța

de apel a apreciat că în cauză nu se justifică reducerea pedepselor, neexistând

temeiuri pentru reținerea circumstanțelor atenuante, lipsa antecedentelor

penale fiind insuficientă pentru reținerea unor atari circumstanțe atenuante,

raportat la celelalte circumstanțe ale cauzei.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a făcut mențiuni cu privire și la dispozițiile legale corespunzătoare

măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.M., fără a arăta în scris

motivele.

La termenul de astăzi, recurentul

inculpat a depus la dosar un memoriu la care a atașat înscrisuri, menționând că

numita M.V. este în dușmănie cu el, el nu a întreținut raporturi sexuale cu

fiica sa, este necăjit și în vârstă, că au fost spuse numai minciuni.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicată acestuia,

apreciind că este prea aspră, în raport cu împrejurarea că inculpatul este la

primul conflict cu legea penală și atitudinea sa procesuală pozitivă, în sensul

că a recunoscut și regretat faptele săvârșite.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, în

sensul că nu este adevărat faptul că a întreținut relații cu fiica sa, au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul M.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanța de

apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, temeinic

motivat a stabilit vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea infracțiunilor

pentru care acesta a fost trimis în judecată, în condițiile reținerii și a

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare dintre acestea, așa cum

s-a solicitat și s-a pus în discuție, la instanța de fond, în raport cu

situația de fapt reținută.

Astfel, Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu

privire la aprecierea probelor, constatându-se că faptele inculpatului M.M.,

care începând cu anul 2004 și până la 08 mai 2005, a întreținut, în mod repetat

raporturi sexuale, prin amenințare cu minora M.A.M., în vârstă de 12 ani,

inculpatul fiind tatăl acesteia, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul incriminator al infracțiunilor de viol și incest prevăzute de art. 197

alin. (1) și (2) lit. b) și b

1

) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod și art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din același cod, aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C.

pen.

Prin coroborarea declarațiilor date

de partea vătămată minoră, M.A.M., în prezența reprezentantului legal,

respectiv mama sa M.V., în cursul urmăririi penale și în fața instanței de

fond, unde a fost prezent și reprezentantul Autorității tutelare din cadrul

Primăriei Romoz în care a descris în amănunt modul în care tatăl său a început

să întrețină relații sexuale cu ea, prin amenințare, care au avut loc repetat,

când mama sa era plecată la lucru, momentul surprinderii inculpatului după

consumarea unui asemenea raport sexual de către martora M.V., mama sa, lovirea

acesteia de către inculpat, cu declarațiile martorelor M.V. și P.M., prima,

relatând că l-a surprins pe inculpat că întreținuse raport sexual cu fiica sa,

iar cea de-a doua, că a auzit că acesta întreținea raporturi sexuale cu fiica

sa minoră, cu certificatul medico-legal, care atestă că M.A.M. prezintă

deflorare veche a cărei dată nu poate fi stabilită a fost infirmată poziția

inculpatului de nerecunoaștere a faptelor comise, dovedindu-se, dimpotrivă

vinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, în formă

continuată.

Astfel, Înalta Curte consideră că

între percepția materialului probator administrat și soluția pronunțată de

instanța de apel există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate pentru fiecare din faptele comise a fost făcută o corectă

adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de

circumstanțele reale în care acestea au fost săvârșite, respectiv a relațiilor

de rudenie între inculpat și partea vătămată, respectiv tată și fiică, minoră,

în vârstă de 12 ani, prin amenințare, consecințele pe care le au asemenea

fapte, producerea unor traume, dar și de circumstanțele personale ale

inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, este fără ocupație, are

o relație de concubinaj, din care au rezultat 5 copii minori, nu are

antecedente penale.

Prin cuantumurile pedepselor

aplicate, orientate către minim, urmând ca în baza dispozițiilor art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, în

regim de detenție, s-a apreciat just că numai aceasta poate să asigure

realizarea scopurilor de exemplaritate și educative, dându-i posibilitatea unei

resocializări viitoare pozitive.

În raport cu cele menționate, nu

poate fi avută în vedere nici critica recurentului inculpat, în sensul reducerii

pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile

specifice individualizării judiciare, în stabilirea pedepsei aplicate, așa

încât nu este aplicabil nici cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că instanța

de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea

atacată, nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei

penale nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

pentru minori și familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9

martie 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9

martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON

(1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

martie 2006.