ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1539/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 318 din 29 septembrie 2005 pronunțată de tribunalul Hunedoara (dosar 3074/2005) a fost condamnat inculpatul M.M., la 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de incest, prevăzută și pedepsită de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen.

și art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 5 ani. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2005 la 29 septembrie 2005. S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei respectiv 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000.000 lei, respectiv 100 RON onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut, în fapt, că inculpatul M.M. trăia în concubinaj cu numita M.V. de 15 ani și din această relație a rezultat 5 copii cu vârste cuprinse între 12 și 9 ani, printre care și minora M.A.M., în vârstă de 12 ani. Începând cu vara anului 2004, relațiile dintre cei doi concubini au devenit tensionate, uneori inculpatul lovind-o de mai multe ori și alungând-o pe concubină de la domiciliul conjugal cu excepția minorei M.A.M. În noaptea de 08 mai 2005, inculpatul s-a ridicat din patul în care dormea cu concubina sa și s-a dus în patul unde era minora, parte vătămată, care dormea împreună cu ceilalți frați ai săi.

Acesta a trezit-o pe minoră, după care a început să întrețină relații sexuale, iar din cauza zgomotelor, concubina inculpatului s-a trezit și i-a surprins pe inculpat și pe minoră dezbrăcați de la brâu în jos. Cerându-i-se explicații, minora i-a spus mamei sale că începând cu luna iunie 2004, tatăl său prin amenințări a început să întrețină relații sexuale cu aceasta. Văzând cele întâmplate, concubina inculpatului a început să se certe cu aceasta, astfel că a fost lovită. În faza de urmărire penală, precum și în faza de judecată inculpatul, fiind audiat, nu a recunoscut săvârșirea faptelor sale, însă, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat că este posibil să se fi întâmplat așa ceva din cauza stării sale de ebrietate.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b 1 ) C. pen. și ale alin. (3) C. pen. și respectiv de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., luându-se în considerare atitudinea retractară a inculpatului. În considerentele sentinței au mai fost făcute referiri și la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, în termen, solicitând achitarea, întrucât nu este vinovat, iar în subsidiar redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie, în dosarul nr. 7520/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 378 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 09 mai 2005 la 13 decembrie 2005. A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare în apel, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 140 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că probele administrate la instanța de fond au confirmat starea de fapt și vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunile de viol și incest prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b 1 ) alin. (3) C. pen. și art. 203 C. pen. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă, coroborând declarațiile părții vătămate M.A.M. în vârstă de 12 ani, cu declarațiile martorilor M.V., M.F.M. și P.M. a rezultat fără echivoc, că inculpatul, în calitate de tată al minorei M.A.M., în vârstă de 12 ani, a întreținut raporturi sexuale cu ceasta, prin folosirea de amenințări, raporturi care au început în anul 2004. S-a precizat că fiind audiat de către organele de justiție, cu ocazia prezentării pentru luarea măsurii arestării preventive, inculpatul a recunoscut faptele, negând doar aspectul privind perioada de când au început aceste relații nefirești.

Încadrarea juridică dată faptelor a fost considerată, legală, inculpatul, fiind tatăl părții vătămate în vârstă de doar 12 ani și cu care a întreținut raporturi sexuale nefirești prin constrângere. Pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune comisă, respectiv de 12 ani închisoare pentru viol, 3 ani închisoare pentru incest (contopite apoi în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare) orientate spre minimul special prevăzut de legea penală au fost individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei și al inculpatului, care nu a recunoscut faptele. Pericolul social al faptelor a rezultat și din modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, respectiv asupra fiicei sale în vârstă de 12 ani, prin amenințare, în mod repetat.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., iar prin modalitatea de executare există garanția realizării scopului preventiv și educativ al pedepsei, conform art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, instanța de apel a apreciat că în cauză nu se justifică reducerea pedepselor, neexistând temeiuri pentru reținerea circumstanțelor atenuante, lipsa antecedentelor penale fiind insuficientă pentru reținerea unor atari circumstanțe atenuante, raportat la celelalte circumstanțe ale cauzei. În considerentele deciziei, instanța de apel a făcut mențiuni cu privire și la dispozițiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.M., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu la care a atașat înscrisuri, menționând că numita M.V. este în dușmănie cu el, el nu a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, este necăjit și în vârstă, că au fost spuse numai minciuni. Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicată acestuia, apreciind că este prea aspră, în raport cu împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală și atitudinea sa procesuală pozitivă, în sensul că a recunoscut și regretat faptele săvârșite. Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, în sensul că nu este adevărat faptul că a întreținut relații cu fiica sa, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în condițiile reținerii și a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare dintre acestea, așa cum s-a solicitat și s-a pus în discuție, la instanța de fond, în raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, constatându-se că faptele inculpatului M.M., care începând cu anul 2004 și până la 08 mai 2005, a întreținut, în mod repetat raporturi sexuale, prin amenințare cu minora M.A.M., în vârstă de 12 ani, inculpatul fiind tatăl acesteia, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de viol și incest prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b 1 ) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin coroborarea declarațiilor date de partea vătămată minoră, M.A.M., în prezența reprezentantului legal, respectiv mama sa M.V., în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, unde a fost prezent și reprezentantul Autorității tutelare din cadrul Primăriei Romoz în care a descris în amănunt modul în care tatăl său a început să întrețină relații sexuale cu ea, prin amenințare, care au avut loc repetat, când mama sa era plecată la lucru, momentul surprinderii inculpatului după consumarea unui asemenea raport sexual de către martora M.V., mama sa, lovirea acesteia de către inculpat, cu declarațiile martorelor M.V. și P.M., prima, relatând că l-a surprins pe inculpat că întreținuse raport sexual cu fiica sa, iar cea de-a doua, că a auzit că acesta întreținea raporturi sexuale cu fiica sa minoră, cu certificatul medico-legal, care atestă că M.A.M.

prezintă deflorare veche a cărei dată nu poate fi stabilită a fost infirmată poziția inculpatului de nerecunoaștere a faptelor comise, dovedindu-se, dimpotrivă vinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, în formă continuată. Astfel, Înalta Curte consideră că între percepția materialului probator administrat și soluția pronunțată de instanța de apel există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate pentru fiecare din faptele comise a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de circumstanțele reale în care acestea au fost săvârșite, respectiv a relațiilor de rudenie între inculpat și partea vătămată, respectiv tată și fiică, minoră, în vârstă de 12 ani, prin amenințare, consecințele pe care le au asemenea fapte, producerea unor traume, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, este fără ocupație, are o relație de concubinaj, din care au rezultat 5 copii minori, nu are antecedente penale.

Prin cuantumurile pedepselor aplicate, orientate către minim, urmând ca în baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenție, s-a apreciat just că numai aceasta poate să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educative, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive. În raport cu cele menționate, nu poate fi avută în vedere nici critica recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare, în stabilirea pedepsei aplicate, așa încât nu este aplicabil nici cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele. Totodată, verificând hotărârea atacată, nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9 martie 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2006.