ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2874/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 315 din 15

noiembrie 2002, Tribunalul Vrancea, a condamnat pe inculpatul B.C. la:

- 7 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen. inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor,

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la

16 august 2002, la zi.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru

apărarea din oficiu la urmărirea penală, urmează a se avansa din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt următoarele:

Inculpatul și familia părții

vătămate, locuiesc în aceeași localitate, fiind vecini, între ei existând

relații de prietenie.

În dimineața zilei de 16 august 2002

inculpatul B.C.,însoțit de numitul M.F., s-a deplasat la domiciliul lui M.C.,

tatăl părții vătămate, căruia i-a propus să meargă la târg în orașul Adjud.

În aceste împrejurări partea

vătămată M.L. a cerut tatălui său M.C., să-i permită să meargă și ea la târg,

cerere care i-a fost satisfăcută. Deplasarea a făcută cu căruța aparținând

inculpatului B.C.

În orașul Adjud, după ce și-au făcut

cumpărăturile, toți cei ce au făcut deplasarea s-au oprit la un bar din

apropierea târgului.

În căruță a rămas numai partea

vătămată iar cei trei bărbați și anume inculpatul B.C. și numiții M.C. și M.F.

au intrat în bar, unde inculpatul le-a oferit celorlalți doi câte o bere.

La puțin timp, inculpatul le-a spus

însoțitorilor săi că intenționează să meargă în vizită la sora sa, G.A., care

locuiește în Adjud, părăsind barul după ce a lăsat suma de 50.000 lei, pentru

plata a încă unui rând de bere.

Fără a da vre-o explicație părții

vătămate, inculpatul s-a urcat în căruță alături de aceasta și fără acordul ei

a pus căruța în mișcare.

La locuința numitei G.A., inculpatul

s-a întâlnit la poartă cu nepoata sa, care tocmai pleca în oraș.

Profitând de faptul că în locuință

nu mai era nimeni, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să intre în

casă, unde, prin folosirea de amenințări și acte de violență a dezbrăcat-o de

haine și împotriva voinței acesteia a întreținut relații sexuale.

Deoarece partea vătămată s-a

împotrivit să fie dezbrăcată, inculpatul a tras de pantaloni și lenjeria intimă

a acesteia, împrejurare în care a provocat ruperea pantalonilor pe o porțiune

de 10 cm.

Tatăl părții vătămate, M.C., fiind

îngrijorat de întârzierea inculpatului și a fiicei sale, s-a deplasat cu

ajutorul unui autoturism, împreună cu M.F. la locuința numitei G.A., unde

intrând în casă l-a surprins pe inculpat în timp ce întreținea raporturi

sexuale cu fiica sa.

Fiind surprins asupra faptului,

inculpatul a cerut tatălui părții vătămate să nu-l reclame, cerere căruia

acesta nu i-a dat curs și, imediat, împreună cu fiica sa, s-au deplasat la sediul

poliției din Adjud.

Inculpatul i-a cerut lui M.F. să-i

ducă căruța acasă, întrucât intenționa să părăsească țara, pentru a scăpa de

răspundere penală.

Cu toate acestea, în aceeași zi,

inculpatul a fost reținut în timp ce se afla la domiciliul mătușii sale G.D.

Raportul de constatare întocmit în

cauză, a concluzionat că minora M.L. nu prezintă leziuni traumatice corporale

și că aceasta prezintă un himen cu atribute morfologice ce pledează, din punct

de vedere medico legal, pentru o deflorare mai veche, fără însă a fi exclusă

posibilitatea consumării de raporturi sexuale la data de 16 august 2002.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul B.C.

Parchetul a criticat hotărârea

instanței de fond, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o

consideră greșit individualizată în sensul că este prea blândă, solicitând

majorarea acesteia, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante care nu se

justifică avându-se în vedere și faptul că acesta are antecedente penale.

Inculpatul a criticat aceeași

hotărâre în principal, cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunea

de viol, deoarece partea vătămată a fost de acord cu el să întrețină raporturi

sexuale, fapta putând fi încadrată în infracțiunea de raport sexual cu o minoră

iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea

aspră.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 128/ A din 6 martie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul B.C.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că, sub aspectul vinovăției inculpatului privind

săvârșirea faptei de viol nu sunt dubii, din moment ce s-a dovedit că acesta a

întreținut raporturi sexuale, cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia și

prin folosirea de acte de violență, în acest sens fiind elocventă împrejurarea

ruperii pantalonilor victimei, cât și declarația acesteia, care în mod constant

a susținut că inculpatul a forțat-o să întrețină raporturi sexuale, motiv

pentru care nu există temeiuri de schimbare a încadrării juridice în

infracțiuna de raport sexual cu o minoră.

Cu privire la motivele de casare

invocate atât de parchet cât și de către inculpat, privind greșita

individualizea a pedepsei, instanța de apel a arătat că „ a fost corect

individualizată în raport de pericolul social al faptei comise, cât și de

persoana inculpatului, cu antecedente penale, este căsătorit, având în

întreținere un copil, este în vârstă de 30 de ani, împrejurări care au fost

considerate în mod corect drept circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 alin.

(2) C. pen. „ și că aceasta este de natură să realizeze scopul

preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu este cazul

modificării ei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul B.C. pe care a criticat-o în principal, cu privire la greșita

sa condamnare pentru infracțiunea de viol, solicitând a se dispune achitarea,

întrucât raporturile sexuale au fost întreținute cu consimțământul părții

vătămate iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, prin acordarea unei mai mari

eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul declarat de inculpatul B.C.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel, au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în

raport cu care au dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei și pentru

care i-au aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată.

Cu privire la criticile invocate de

inculpat sunt de arătat următoarele:

a) Potrivit art. 197 alin. (1) C.

pen., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, raportul

sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând

de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Fapta are caracter agravat, între

altele, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Din materialul probator administrat

în cauză rezultă că inculpatul, împotriva voinței părții vătămate a dus-o la

domiciliul mătușii sale, unde, profitând de faptul că nu e nimeni acasă, prin

folosirea de acte de violență, a determinat-o să întrețină raporturi sexuale,

fiind surpins de către tatăl victimei.

Fiind dovedit faptul că inculpatul a

întreținut raporturi sexuale în contra voinței acesteia și prin folosirea de

acte de violență, elocvente fiind în acest sens declarația constantă a părții

vătămate cât și ruperea pantalonilor acesteia de către inculpat, anterior

întreținerii raporturilor sexuale, condamnarea sa pentru infracțiunea de viol

este corectă și prin urmare nu se impune a se dispune achitarea.

b) Cât privește pedeapsa aplicată

inculpatului ca motiv de casare subsidiar, se constată că nu poate fi

considerată exagerată.

La dozarea pedepsei instanța de fond

a făcut o corectă apreciere și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.,

reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, care au avut drept

consecință reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul de lege

încriminator.

Executarea acestei pedepse, în

limitele stabilite de prima instanță și menținută de instanța de apel,

constituie un minim necesar, pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.,

motiv pentru care nu se justifică reducerea acesteia.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat și

a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.C., împotriva deciziei penale nr. 128/ A din 6 martie

2003 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 16 august 2002,

la 17 iunie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.