ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2874/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 315 din 15 noiembrie 2002, Tribunalul Vrancea, a condamnat pe inculpatul B.C. la: - 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen. inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la 16 august 2002, la zi.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu la urmărirea penală, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt următoarele: Inculpatul și familia părții vătămate, locuiesc în aceeași localitate, fiind vecini, între ei existând relații de prietenie. În dimineața zilei de 16 august 2002 inculpatul B.C.,însoțit de numitul M.F., s-a deplasat la domiciliul lui M.C., tatăl părții vătămate, căruia i-a propus să meargă la târg în orașul Adjud.

În aceste împrejurări partea vătămată M.L. a cerut tatălui său M.C., să-i permită să meargă și ea la târg, cerere care i-a fost satisfăcută. Deplasarea a făcută cu căruța aparținând inculpatului B.C. În orașul Adjud, după ce și-au făcut cumpărăturile, toți cei ce au făcut deplasarea s-au oprit la un bar din apropierea târgului. În căruță a rămas numai partea vătămată iar cei trei bărbați și anume inculpatul B.C. și numiții M.C. și M.F. au intrat în bar, unde inculpatul le-a oferit celorlalți doi câte o bere. La puțin timp, inculpatul le-a spus însoțitorilor săi că intenționează să meargă în vizită la sora sa, G.A., care locuiește în Adjud, părăsind barul după ce a lăsat suma de 50.000 lei, pentru plata a încă unui rând de bere.

Fără a da vre-o explicație părții vătămate, inculpatul s-a urcat în căruță alături de aceasta și fără acordul ei a pus căruța în mișcare. La locuința numitei G.A., inculpatul s-a întâlnit la poartă cu nepoata sa, care tocmai pleca în oraș. Profitând de faptul că în locuință nu mai era nimeni, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să intre în casă, unde, prin folosirea de amenințări și acte de violență a dezbrăcat-o de haine și împotriva voinței acesteia a întreținut relații sexuale. Deoarece partea vătămată s-a împotrivit să fie dezbrăcată, inculpatul a tras de pantaloni și lenjeria intimă a acesteia, împrejurare în care a provocat ruperea pantalonilor pe o porțiune de 10 cm. Tatăl părții vătămate, M.C., fiind îngrijorat de întârzierea inculpatului și a fiicei sale, s-a deplasat cu ajutorul unui autoturism, împreună cu M.F.

la locuința numitei G.A., unde intrând în casă l-a surprins pe inculpat în timp ce întreținea raporturi sexuale cu fiica sa. Fiind surprins asupra faptului, inculpatul a cerut tatălui părții vătămate să nu-l reclame, cerere căruia acesta nu i-a dat curs și, imediat, împreună cu fiica sa, s-au deplasat la sediul poliției din Adjud. Inculpatul i-a cerut lui M.F. să-i ducă căruța acasă, întrucât intenționa să părăsească țara, pentru a scăpa de răspundere penală. Cu toate acestea, în aceeași zi, inculpatul a fost reținut în timp ce se afla la domiciliul mătușii sale G.D. Raportul de constatare întocmit în cauză, a concluzionat că minora M.L.

nu prezintă leziuni traumatice corporale și că aceasta prezintă un himen cu atribute morfologice ce pledează, din punct de vedere medico legal, pentru o deflorare mai veche, fără însă a fi exclusă posibilitatea consumării de raporturi sexuale la data de 16 august 2002. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul B.C. Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o consideră greșit individualizată în sensul că este prea blândă, solicitând majorarea acesteia, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante care nu se justifică avându-se în vedere și faptul că acesta are antecedente penale.

Inculpatul a criticat aceeași hotărâre în principal, cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunea de viol, deoarece partea vătămată a fost de acord cu el să întrețină raporturi sexuale, fapta putând fi încadrată în infracțiunea de raport sexual cu o minoră iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea aspră. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 128/ A din 6 martie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul B.C.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că, sub aspectul vinovăției inculpatului privind săvârșirea faptei de viol nu sunt dubii, din moment ce s-a dovedit că acesta a întreținut raporturi sexuale, cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia și prin folosirea de acte de violență, în acest sens fiind elocventă împrejurarea ruperii pantalonilor victimei, cât și declarația acesteia, care în mod constant a susținut că inculpatul a forțat-o să întrețină raporturi sexuale, motiv pentru care nu există temeiuri de schimbare a încadrării juridice în infracțiuna de raport sexual cu o minoră.

Cu privire la motivele de casare invocate atât de parchet cât și de către inculpat, privind greșita individualizea a pedepsei, instanța de apel a arătat că „ a fost corect individualizată în raport de pericolul social al faptei comise, cât și de persoana inculpatului, cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere un copil, este în vârstă de 30 de ani, împrejurări care au fost considerate în mod corect drept circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 alin. (2) C. pen. „ și că aceasta este de natură să realizeze scopul preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu este cazul modificării ei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.C.

pe care a criticat-o în principal, cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunea de viol, solicitând a se dispune achitarea, întrucât raporturile sexuale au fost întreținute cu consimțământul părții vătămate iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa. Recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel, au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport cu care au dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei și pentru care i-au aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată.

Cu privire la criticile invocate de inculpat sunt de arătat următoarele: a) Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința. Fapta are caracter agravat, între altele, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul, împotriva voinței părții vătămate a dus-o la domiciliul mătușii sale, unde, profitând de faptul că nu e nimeni acasă, prin folosirea de acte de violență, a determinat-o să întrețină raporturi sexuale, fiind surpins de către tatăl victimei.

Fiind dovedit faptul că inculpatul a întreținut raporturi sexuale în contra voinței acesteia și prin folosirea de acte de violență, elocvente fiind în acest sens declarația constantă a părții vătămate cât și ruperea pantalonilor acesteia de către inculpat, anterior întreținerii raporturilor sexuale, condamnarea sa pentru infracțiunea de viol este corectă și prin urmare nu se impune a se dispune achitarea. b) Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului ca motiv de casare subsidiar, se constată că nu poate fi considerată exagerată. La dozarea pedepsei instanța de fond a făcut o corectă apreciere și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, care au avut drept consecință reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator.

Executarea acestei pedepse, în limitele stabilite de prima instanță și menținută de instanța de apel, constituie un minim necesar, pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen., motiv pentru care nu se justifică reducerea acesteia. Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C., împotriva deciziei penale nr. 128/ A din 6 martie 2003 a Curții de Apel Galați. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 16 august 2002, la 17 iunie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.