ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 525/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 525/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 175 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută

și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin. (3) C.

pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1)

C. pen.

A condamnat pe

inculpatul M.M., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. în

condițiile art. 65 C. pen. pentru infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită

de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen.

A interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și e) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

A menținut măsura

arestării preventive.

A dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 15

iunie 2011 și până la 29 septembrie 2011.

A dispus prelevarea

de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice

în S.N.D.G.J., măsura fiindu-i adusă la cunoștință acestuia.

A obligat pe inculpat

să-i plătească părții civile M.S.R., suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei

reprezentând onorariu asistență juridică din oficiu s-a dispus să fie avansată

din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut că

inculpatul M.M. este fratele tatălui părții vătămate M.S.R., fiind rude de

gradul III în linie colaterala. În cursul lunii decembrie 2007, inculpatul a

venit din Moldova, unde locuia împreună cu părinții, la locuința fratelui său M.M.

unde a rămas o perioadă de timp după care a plecat. În cursul lunii februarie

2008, inculpatul a revenit la locuința fratelui său M.M., l-a ajutat pe acesta

în gospodăria proprie, a lucrat și la alte persoane din sat contribuind, astfel

la asigurarea mijloacelor necesare traiului zilnic pentru el și familia

fratelui său.

În lipsa spațiului

locativ, inculpatul a fost cazat într-o cameră împreună cu două dintre minorele

familiei M.M. și V.C., una dintre minore fiind partea vătămată M.S.R.

Această stare de fapt

s-a conturat urmare a probelor administrate în cauză, declarații de parte

vătămată (f. 3-9 dosar urmărire penală), declarația martorului M.M. (f. 44-46

dosar urmărire penală, f. 42 instanță) și a fost confirmată și de inculpat

(declarație f. 57-63 dosar urmărire penală, f. 15 instanță).

Potrivit

declarațiilor date de partea vătămată (f. 3-9 dosar urmărire penală, f. 16

instanță), într-o noapte din luna aprilie 2008, inculpatul, aflat sub influența

alcoolului și fiind singur în cameră cu partea vătămată care dormea și care la

acea dată avea vârsta de 13 ani, s-a așezat lângă ea în pat și a început să o

pipăie. Partea vătămată s-a trezit speriată și i-a cerut inculpatului să plece

din patul său însă acesta i-a acoperit gura cu palma și, în ciuda opoziției ei,

a dezbrăcat-o și a întreținut raport sexual vaginal cu aceasta. Întrucât partea

vătămată s-a opus, pe măsura calităților ei fizice, inculpatul a amenințat-o cu

moartea pentru a-și finaliza activitatea infracțională.

Partea vătămată,

speriată de amenințările inculpatului dar și reacția tatălui său, nu a

împărtășit părinților cele întâmplate.

Inculpatul recunoaște

că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată dar declară că au fost cu

acordul acesteia și mai mult, ar fi fost provocat de conduita părții vătămate

care l-ar fi provocat prin efectuarea unor masaje și prin efectuarea igienei

corporale de față cu el (f. 15 instanță, f. 57-63 dosar urmărire penală).

Tribunalul nu poate

fi de acord cu starea de fapt evocată de inculpat având în vedere vârsta părții

vătămate dar și a inculpatului de la data săvârșirii faptei, relația de rudenie

cu inculpatul, lipsa de experiența sexuală a părții vătămate, aceasta fiind

virgină la data săvârșirii faptei (aspect rezultat din declarația dată în faza

de urmărire penală în care arată că în ziua următoare incidentului inculpatul

i-a spus să spele cearceaful pe care se aflau urme de sânge ca urmare a

deflorării). Comportamentul părții vătămate este confirmat și de martora D.L.A.,

diriginta sa, care arată că partea vătămată era o persoană retrasă.

Urmare a faptei

săvârșite de inculpat, la data de 05 ianuarie 2009, partea vătămată a dat

naștere unui minor al cărui tată biologic este inculpatul, potrivit RCTS nr.

1573695 din 21 martie 2011 efectuat în cauză (f. 11-13 dosar urmărire penală).

Fapta inculpatului, așa

cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin.

(3) C. pen. și pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

La individualizarea

pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen., limitele

de pedeapsă prevăzute de partea specială a Codului penal, împrejurările în care

a fost săvârșită fapta, urmările acesteia asupra părții vătămate, persoana

inculpatului, așa cum este caracterizată de referatul psiho-social efectuat în

cauză.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a formulat apel, în termenul legal, inculpatul M.M., aducându-i

critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de viol în infracțiunea de act sexual cu un

minor, întrucât raportul sexual s-a realizat fără constrângere și la inițiativa

părții vătămate, care a avut o atitudine provocatoare, precum și reducerea

pedepsei aplicate, considerate prea aspră raportat la fapta săvârșită.

În apel, în

conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1) ind. 1 C. proc. pen., s-a adus

la cunoștință inculpatului posibilitatea de a da o declarație, însă acesta a

uzat de dreptul la tăcere.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul

inculpatului M.M. este nefondat.

Prima instanță a

interpretat just probatoriul administrat în cauză, stabilind în mod corect

starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile.

A rezultat că într-o

noapte din cursul lunii aprilie 2008, inculpatul M.M., unchiul părții vătămate M.S.R.,

a întreținut un raport sexual normal cu aceasta, prin amenințare și profitând

de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința.

În urma acestui raport,

minora, în vârstă de 13 ani la acea dată, a rămas însărcinată, dând naștere, la

data de 05 ianuarie 2009, unui băiat – M.D., din raportul de constatare

tehnico-științifică genetică întocmit în cauză rezultând că inculpatul este

tatăl copilului.

Referitor la

acuzațiile aduse, inculpatul a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu

partea vătămată minoră, susținând însă că acestea au fost consimțite, întrucât

minora, prin întreaga sa conduită, a fost cea care l-a determinat să comită

fapta.

În consecință, ceea

ce a contestat constant inculpatul, inclusiv în cadrul prezentei căi de atac, a

fost modalitatea în care s-au derulat aceste raporturi, aspect esențial pentru

a încadra fapta fie în prevederile art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) ind. 1 și (3)

C. pen., fie în cele ale art. 198 alin. (3) C. pen., cum a solicitat apelantul

inculpat.

Referitor la aceste

aspecte, Curtea reține că infracțiunea de viol reținută în sarcina inculpatului

se realizează, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective,

prin constrângere – fizică sau morală, sau profitând de neputința victimei de a

se apăra sau de a-și exprima voința, fiind vorba despre un raport sexual

realizat fără consimțământ, respectiv prin încălcarea libertății și

inviolabilității sexuale a victimei.

Pe de altă parte,

infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzut de art. 198 C. pen., presupune

realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani,

însă cu consimțământul acestuia.

Analizând încadrarea

juridică dată faptei inculpatului, Curtea reține că, în declarațiile date,

minora a arătat că a fost amenințată de inculpat pentru a întreține raporturi

sexuale cu el, deoarece nu a dorit să se dezbrace la solicitarea acestuia și

nici nu a vrut să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul. Mai mult, a doua

zi, la indicațiile inculpatului, a spălat urmele de sânge de pe cearșaf,

întrucât era virgină la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.

Aceste împrejurări au

fost relatate de minoră și părinților săi, când, cu ocazia unui control

medical, au descoperit că aceasta este însărcinată în 36 săptămâni(declarația

martorului M.M. – fila 42 dosar fond).

Mai mult,

declarațiile martorei D.L.A. – diriginta părții vătămate, au relevat faptul că

minora era o persoană retrasă și liniștită, iar din concluziile raportului de

expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a rezultat că minora a

suferit o traumă majoră, însă în urma consilierii și a sprijinului acordat de

familie, în prezent este echilibrată psiho-emoțional și prezintă doar elemente

depresive reziduale în remisie.

În tot contextul

relevat, nu se poate considera că în speță s-au realizat doar elementele

constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198

alin. (1) și (3) C. pen., cum a susținut inculpatul, neputându-se reține că

minora a consimțit la întreținerea raporturilor sexuale cu acesta. În plus,

trebuie relevat faptul că susținerile inculpatului, în sensul că relațiile

sexuale au avut loc la inițiativa părții vătămate, nu a suport probator, după

cum nu a fost confirmată nici pretinsa conduită provocatoare a părții vătămate

minore.

Pe cale de

consecință, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că în

cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, iar nu

cele ale infracțiunii de act sexual cu un minor.

Pentru motivele

arătate, Curtea apreciază nefondat apelul inculpatului sub acest aspect,

nefiind justificată o soluție de schimbare a încadrării juridice a faptei în

sensul solicitat.

În ceea ce privește

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că instanța de fond

s-a orientat spre o sancțiune îndreptată spre minimul special prevăzut de lege,

aplicând acestuia pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru viol comis

asupra unui minore, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) ind. 1 și (3)

C. pen. Având în vedere consecințele grave ale faptei comise, faptul că minora

îi era nepoată, iar în urma acțiunilor inculpatului aceasta a dat naștere unui

copil, la vârsta de doar 14 ani, Curtea constată că nu se impune o reducere a

sancțiunii sub limita minimă prevăzută de lege, o pedeapsă mai mică nefiind de

natură să asigure realizarea scopului preventiv și coercitiv prevăzut de art.

52 C. pen.

Lipsa antecedentelor

penale ale inculpatului, respectiv întemeierea unei familii după comiterea

faptei, nu sunt elemente care să determine reținerea circumstanțelor atenuante

judiciare în favoarea acestuia, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege. Reținerea circumstanțelor atenuante judiciare este

facultativă și, având în vedere gravitatea faptei imputate inculpatului,

modalitatea concretă de comitere, precum și atitudinea inculpatului pe

parcursul procesului penal, complet nejustificată în cazul de față.

Constatând că și sub

acest aspect criticile aduse de inculpat hotărârii atacate sunt nefondate, în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge apelul declarat

în cauză.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 23/A din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat

de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 175 din 29 septembrie 2011

pronunțate Tribunalul Hunedoara, secția penală.

În baza dispozițiilor

art. 383 alin. (1)/1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului apelant M.M.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 15

iunie 2011 până la data de 07 noiembrie 2011.

În baza dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe numitul inculpat apelant la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei s-a dispus

să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.M., criticând-o ca

nelegală și netemeinică prin

apărătorul inculpatului M.M. prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen., întrucât inculpatul susține că a avut acordul minorei, și în

raport de această nouă încadrare juridică aplicarea unei pedepse

corespunzătoare.

În subsidiar, a

solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art.

76 C. pen. și reducerea pedepsei aplicate într-un cuantum sub minimul special

prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea

faptei.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate

și de cazurile de casare susindicate, Înalta Curte, are în vedere că recursul

de față declarat de inculpatul M.M. se privește ca nefondat și urmează a fi

respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

a) Sub aspectul

primului motiv de critică prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de viol în cea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198

alin. (3) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.

Aceasta, întrucât cu

titlu de premisă se are în vedere că, printr-o examinare coroborată a

mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, și

anume : plângere penală (f. 2), declarații parte vătămată (f. 3-9), raport de

constatare tehico-științifică (f. 11-14), act de prelevare a probelor ADN (f.

15-21), acte medicale (f. 22-26), anchetă socială (f. 28), raport de expertiză

medico-legală (f. 30), raport de constatare tehnico-științifică-poligraf (f.

32-41), declarații martori (f. 42-47), proces-verbal de confruntare (f. 48) și

declarații inculpat (f. 57-63) coroborate cu cele administrate la cercetarea

judecătorească a instanței de fond, aceasta prin sentința pronunțată menținută

prin decizia instanței de apel, a reținut corect situația de fapt imputată,

constând în aceea că inculpatul M.M. care este unchiul părții vătămate M.S.R.,

într-una din serile lunii aprilie 2008, întors acasă în stare de ebrietate, s-a

așezat în pat lângă partea vătămată care dormea, a început să o pipăie iar când

aceasta s-a trezit și i-a cerut să plece din patul ei, i-a acoperit gura cu

palma, a dezbrăcat-o și a întreținut raport sexual normal și complet cu

aceasta, amenințând-o cu moartea atunci când aceasta s-a opus.

După consumarea raportului

sexual, inculpatul i-a cerut părții vătămate să nu deconspire ceea ce s-a

întâmplat între ei, spunându-i că în caz contrar, o să-i facă mult rău, când

vor rămâne doar ei acasă.

Dimineața, pentru

a-și acoperi urmele faptei sale, inculpatul i-a cerut părții vătămate să spele,

fără știința părinților, cearceaful, care prezenta urme de sânge, ca urmare a

actului de deflorare a victimei, atrăgându-i încă o dată atenția asupra

pericolului la care se expunea dacă urma să-l denunțe.

În luna ianuarie

2009, partea vătămată minoră a dat naștere unui băiețel al cărui tată s-a

stabilit a fi inculpatul.

Prin motivele de

recurs invocate se are în vedere că, în esență recurentul inculpat M.M. a

recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră,

susținând însă că acestea au fost consimțite, întrucât minora, prin întreaga sa

conduită, a fost cea care l-a determinat să comită fapta.

În consecință, ceea

ce a contestat constant inculpatul, inclusiv în cadrul prezentei căi de atac, a

fost modalitatea în care s-au derulat aceste raporturi, aspect esențial pentru

a încadra fapta fie în prevederile art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) ind. 1 și (3)

C. pen., fie în cele ale art. 198 alin. (3) C. pen., cum a solicitat apelantul

inculpat.

Cu titlu de premisă pentru

o judicioasă încadrare a faptei imputate recurentului inculpat M.M., Înalta

Curte, are în vedere că infracțiunea de viol se consumă din punct de vedere al

elementului material al laturii obiective, prin constrângere – fizică sau

morală, sau profitând de neputința victimei de a se apăra sau de a-și exprima

voința, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimțământ,

respectiv prin încălcarea libertății și inviolabilității sexuale a victimei.

Pe de altă parte,

infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzut de art. 198 C. pen., presupune

realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani,

însă cu consimțământul acestuia.

Or, în speță în mod

constant prin declarațiile date, victima minoră a arătat că a fost amenințată

de recurentul inculpat pentru a întreține raporturi sexuale cu el, deoarece nu

a dorit să se dezbrace la solicitarea acestuia și nici nu a vrut să întrețină

raporturi sexuale cu inculpatul. Mai mult, a doua zi, la indicațiile

inculpatului, a spălat urmele de sânge de pe cearșaf, întrucât era virgină la

momentul săvârșirii faptei de către inculpat.

Aceste împrejurări au

fost relatate de minoră și părinților săi, când, cu ocazia unui control

medical, au descoperit că aceasta este însărcinată în 36 săptămâni(declarația

martorului M.M. – fila 42 dosar fond).

Mai mult,

declarațiile martorei D.L.A. – diriginta părții vătămate, au relevat faptul că victima

minoră nominalizată era o persoană retrasă și liniștită, iar din concluziile

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a rezultat

că minora a suferit o traumă majoră, însă în urma consilierii și a sprijinului

acordat de familie, în prezent este echilibrată psiho-emoțional și prezintă

doar elemente depresive reziduale în remisie.

Așadar, nu se poate

considera că în speță s-au realizat doar elementele constitutive ale

infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) C.

pen., cum a susținut inculpatul recurent, neputându-se reține că minora a

consimțit la întreținerea raporturilor sexuale cu acesta. În plus, trebuie

relevat faptul că susținerile inculpatului recurent, în sensul că relațiile

sexuale au avut loc la inițiativa părții vătămate, nu au suport probator, după

cum nu a fost confirmată nici pretinsa conduită provocatoare a părții vătămate

minore.

Așa fiind, se

conchide că în mod legal și temeinic ambele instanțe de fond și prim control

judiciar au statuat că în drept fapta inculpatului M.M., care deține calitatea

de unchi al părții vătămate M.S.R., de a întreține raport sexual cu aceasta, ce

avea 13 ani, prin violență, constituie infracțiunea de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) și (2) lit. b)

1

și (3) C. pen.

b) Nu este fondată

nici critica secundă din recursul de față declarat de recurentul inculpat M.M.,

prin care se tinde la reducerea pedepsei stabilite prin hotărârea primei

instanțe și menținută prin decizia recurată, pronunțată de instanța de apel,

într-un cuantum de 10 ani închisoare, așadar la limita minimă a textului de

lege incriminator al faptei comise de recurent; pretinzând a fi reținută

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Aceasta, întrucât

pedeapsa cu închisoarea în regim de executare aplicată este aptă în totalitate

să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C.

pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a

recurentului inculpat M.M., cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni care să aducă atingere libertății și inviolabilității sexuale a persoanelor

de sex feminin.

Concomitent, aceeași

pedeapsă este judicios dozată în raport de criteriile legale de individualizare

judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., sens în care se reține că au fost avute

în vedere în mod corespunzător pericolul social, generic și concret, extrem de

sporit al infracțiunii comise, împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia,

și anume vârsta părții vătămate dar și a inculpatului de la data săvârșirii

faptei, relația de rudenie cu inculpatul, lipsa de experiența sexuală a părții

vătămate, aceasta fiind virgină la data săvârșirii faptei (aspect rezultat din

declarația dată în faza de urmărire penală în care arată că în ziua următoare

incidentului inculpatul i-a spus să spele cearceaful pe care se aflau urme de

sânge ca urmare a deflorării).

Pe de altă parte, au

fost avute în vedere inclusiv datele care caracterizează persoana recurentului

inculpat M.M., așa cum rezultă din referatul psiho-social efectuat în cauză,

iar împrejurarea inexistenței antecedentelor penale nu poate fi reținută cu

titlu de circumstanță atenuantă, dată fiind gravitatea extremă a infracțiunii

săvârșită, prin care a fost pusă în primejdie dezvoltarea ulterioară a victimei

M.S.R., minoră în vârstă de 13 ani.

Față de toate cele de

mai sus se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice

cererea de reducere a pedepsei stabilită în cauză.

Urmează ca în baza

art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C.

proc. pen. să se compută prevenția pentru recurentul inculpat M.M. de la 15

iunie 2011 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.

împotriva deciziei penale nr. 23/A din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.M.,

durata reținerii și arestării preventive de la 15 iunie 2011 la 22 februarie

2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.