ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2618/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2618/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 276 din 13 decembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în Dosarul nr.

7861/97/2012 a fost condamnat inculpatul L.P., studii 10 clase, muncitor

necalificat, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și e) C. pen. în cond. art. 65 C. pen., pentru infracțiunea de viol, prev. și

ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și

e) C. pen. în cond. art. 71 C. pen.

S-a dispus prelevarea

de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice

în S.N.D.G.J.

S-a constatat că în

cauză nu s-a făcut constituire de parte civilă.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3500 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus ca suma de

50 RON reprezentând onorariu asistență juridică din oficiu pentru inculpat va

fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:

La data săvârșirii

faptelor, inculpatul L.P. era căsătorit cu L.Ș., împreună cu care are trei

copii minori, în prezent de 13 ani, 12 ani și, respectiv, 2 ani. Dintr-o

relație anterioară, soția inculpatului mai are o fiică, pe partea vătămată și

pe care inculpatul împreună cu soția sa au crescut-o de la vârsta de 7 ani,

anterior aceasta fiind crescută de bunica maternă. Mama părții vătămate este

casnică iar pentru completarea bugetului familiei a prestat activități

sezoniere în Germania sau Italia. În acest context în data de 04 iunie 2011,

L.Ș., mama părții vătămate, a plecat la muncă în Germania pentru o perioadă de

4 luni, toți cei patru copii rămânând în îngrijirea inculpatului.

La data de 06 iulie

2011, la două luni după plecarea mamei sale în Germania, partea vătămată în

vârstă de 14 ani și 11 luni la acea dată, în timp ce se afla acasă cu frații

săi, dormind într-o cameră a garsonierei (modificată) împreună cu sora sa cea

mică, s-a trezit brusc în jurul orei 8 când inculpatul a venit în pat lângă ea,

i-a dat pantalonii de pijama și chiloții jos, până în regiunea genunchilor, și

a încercat să întrețină un raport sexual cu ea, moment în care a țipat iar

inculpatul a plecat imediat din pat și i-a făcut semn amenințător cu pumnul să

tacă. La țipătul părții vătămate s-a trezit fratele său, care dormea într-un

pat alăturat, însă partea vătămată nu i-a spus ce s-a întâmplat. Partea

vătămată a mai declarat că după acest incident a mers la baie unde a constatat

că pe pantalonii de pijama avea o pată de lichid vâscos (lichid seminal).

Inculpatul, în declarația dată, a recunoscut că a intenționat să întrețină un

raport sexual cu partea vătămată la acea dată, însă s-a răzgândit chiar înainte

de a o penetra pe aceasta, gândindu-se că nu e bine ceea ce face. A mai arătat

inculpatul că partea vătămată nu s-a opus inițiativelor sale cu caracter

sexual.

În data de 16 iulie

2011, în timp ce se afla în casă împreună cu partea vătămată și fiica sa minoră

în vârstă de 1 an și 5 luni la acea dată și care dormea într-o cameră

alăturată, inculpatul, împotriva voinței părții vătămate, a întreținut cu

aceasta un raport sexual normal și complet. Inculpatul a întrerupt actul sexual

cu partea vătămată în momentul în care a bătut cineva la ușă și care s-a

dovedit a fi un unchi al părții vătămate. Inculpatul a recunoscut în declarația

dată că a întreținut acest raport sexual cu partea vătămată arătând că aceasta

nu mai era virgină și a fost de acord cu actul sexual, neopunând rezistență.

Despre faptul că

inculpatul se purta necuviincios cu minora, în sensul că o atingea pe picioare,

fund sau sâni, a declarat și fratele acesteia L.D.C.

În urma ultimului act

sexual, partea vătămată, acuzând dureri de spate, a fost internată în spital

ocazie cu care s-a aflat despre fapta inculpatului, au fost anunțate

autoritățile și mama părții vătămate care s-a întors imediat din Germania.

Partea vătămată a relatat incidentul prietenei sale C.V. Deși inițial

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior a recunoscut-o cu

precizarea că partea vătămată ar fi fost de acord.

În fața instanței de

judecată acesta a recunoscut fapta, așa cum a fost reținută prin actul de

sesizare și a invocat aplicarea, în favoarea sa, a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen.,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime în condițiile art.

320

1

C. proc. pen., pericolul social al faptei raportat la natura

relațiilor sociale încălcate cu referire la viața sexuală a persoanei,

pericolul concret al faptei săvârșite analizat prin prisma vârstei părții

vătămate (minoră sub 15 ani) și a relației de încredere pe care o avea față de

inculpat care a crescut-o de mic copil și căruia îi spunea tată și în

îngrijirea căruia fusese lăsată de mama sa când aceasta a plecat la muncă,

traumele atât fizice dar mai ales psihice pe care partea vătămată le-a suferit

urmare a faptei săvârșite de inculpat.

Urmare a pedepsei

principale aplicate inculpatului instanța, în condițiile art. 65 C. pen., i-a

aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani și a cărei

executare va începe în condițiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei

principale.

Pe durata executării

pedepsei, în condițiile art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

La stabilirea

pedepselor principale și complementare instanța a avut în vedere, în acord cu

principiul proporționalității garantat de art. 53 din Constituție, nedemnitatea

exercitării unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sau

funcții elective publice de către o persoană condamnată penal dar și riscul la

care poate fi supus un minor în eventualitatea încredințării tutelei unei

persoane condamnate pentru viol.

Inculpatul a

solicitat în apărarea sa reținerea, pe lângă dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante iar ca modalitate de executare a

pedepsei suspendarea sub supraveghere, apărare pe care instanța nu a

împărtășit-o, atâta timp cât fapta pe care acesta a săvârșit-o prezintă un grad

pericol concret foarte mare în raport de circumstanțele reale și personale ale

cauzei iar scopul pedepsei aplicate, reglementat de art. 52 C. pen., nu poate

fi atins decât în modalitatea reținută de instanță.

În baza art. 7 din Legea

nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea

introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-a constatat că în

cauză nu s-a făcut constituire de parte civilă.

În baza art. 189 și

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de

3500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, în termenul legal, inculpatul L.P., aducându-i

critici de netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate de prima

instanță ca efect al reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

și al circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., precum și suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În expunerea

motivelor de apel, inculpatul a susținut că instanța de fond nu a dat eficiență

corespunzătoare prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., care

prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii

vinovăției. Mai mult, s-a arătat că nu au fost luate în considerare

circumstanțele sale personale, atitudinea sinceră, de regret a faptei, lipsa

antecedentelor penale și împrejurarea că mai are 3 minori în întreținere.

Prin Decizia penală

nr. 34/A din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul

L.P. împotriva Sentinței penale nr. 276 din 13 decembrie 2012 pronunțate de

Tribunalul Hunedoara, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 RON

în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din

oficiu, s-a înaintat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de

Avocați Alba.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:

A constatat că

instanța de fond a realizat o justă interpretare a probelor administrate în

faza de urmărire penală, stabilind corect starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile

legale aplicabile, aceasta în condițiile în care inculpatul a înțeles să uzeze

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește

individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului, Curtea a constatat că s-a

dat eficiență în mod corespunzător atât criteriilor generale de

individualizare, prev. de art. 72 C. pen., cât și dispozițiilor art. 320

1

al. 7 C. proc. pen., inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoarea

îndreptată spre minimul prevăzut de lege, redus cu o treime.

Astfel, având în

vedere că atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul derulării

procedurilor a constituit o cauză de reducere a pedepsei, conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea a reținut că nu se mai justifică și reținerea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. în favoarea

inculpatului, deoarece s-ar da o dublă eficiență juridică aceleiași

împrejurări.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că reducerea pedepsei aplicate inculpatului la limita minimă prevăzută

de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., nu se impune, având în vedere persistența infracțională de care a

dat dovadă inculpatul, gravitatea deosebită a faptei imputate, modalitatea

concretă de comitere și consecințele deosebit de grave asupra dezvoltării

ulterioare a părții vătămate.

Nu se poate ignora

faptul că inculpatul a fost persoana care trebuia să ocrotească minora, să îi

asigure condițiile necesare unei creșteri și dezvoltări armonioase, în

condițiile în care mama sa era plecată la muncă în străinătate. Inculpatul a

profitat însă de vârsta fragedă a minorei, a încercat să întrețină raporturi

sexuale cu aceasta la data de 06 iulie 2011, raporturi consumate în final la

data de 16 iulie 2011. Nu în ultimul rând, inculpatul a adoptat un comportament

indecent față de partea vătămată minoră, martorul L.D.C. relevând că inculpatul

obișnuia să o atingă pe minoră pe picioare, fund și sâni.

În acest context,

Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a luat în considerare cu

predilecție circumstanțele concrete ale comiterii faptei, în detrimentul celor

personale ale inculpatului.

În consecință, s-a

apreciat că pedeapsa, în cuantumul stabilit de prima instanță și executarea

acesteia în regim de detenție, este de natură să asigure realizarea scopului

preventiv și coercitiv prev. de art. 52 C. pen., astfel că au fost apreciate ca

nefondate criticile aduse de inculpatul apelant sentinței atacate.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul L.P.

Apărătorul desemnat

din oficiu a arătat că înțelege să susțină motivul de recurs invocat de

inculpat referitor la individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa de 10

ani închisoare aplicată acestuia este mult prea aspră.

Înalta Curte, față de

punctul de vedere al apărătorului desemnat din oficiu, deși a pus în vedere

acestuia că dispozițiile legale susținute referitoare la individualizarea

pedepsei nu mai sunt în vigoare, inculpatul a insistat să susțină recursul

astfel cum acesta a fost formulat.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385

9

C. proc.

pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat și

urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Înalta Curte

amintește că Decizia penală nr. 34/A a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost pronunțată la data de 19 februarie 2013 după

intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune

analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în

vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.

Întrucât criticile

formulate de recurentul inculpat prin apărător se referă la greșita

individualizare a pedepsei, Înalta Curte amintește că din expunerea de motive

ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat

emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție într-o Curte de Casație, astfel încât exercitarea controlului judiciar

să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.

Reținerea unor

circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare

a reținerii circumstanțelor atenuante, stabilirea modalității de executare a

pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și

nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a

modificării cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată doar sub aspectul

nelegalității pedepsei, fapt pentru care instanța de recurs nu va supune

analizei criticile formulate de inculpat sub acest aspect.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

În temeiul disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva Deciziei penale nr.

34/A din 19 februarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 06 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV