ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3442/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 170/F din 30 mai 2012 a Tribunalului Ialomița, secția penală, inculpatul U.Ș.  a fost condamnat la 11 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului;

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 9 aprilie 2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la eliberarea acestuia din penitenciar.

S-a luat act că partea vătămată, U.G.I., prin reprezentanți legali U.I. și C.G., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În fapt, s-a reținut, în esență, că în ziua de 8 aprilie 2012, inculpatul l-a obligat, prin amenințări și violențe fizice, pe minorul U.Ș., în vârstă de 6 ani, nepotul său, să întrețină raporturi sexuale orale și anale.

În fața instanței, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor imputate și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La individualizarea pedepsei, instanța fondului a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: modalitatea de exercitare a violențelor, consecințele asupra dezvoltării minorului, ecoul nefavorabil în comunitate și instrucția școlară redusă a inculpatului.

Sentința a fost apelată de inculpat pe motive ce țineau de redozarea pedepsei, apreciată prea severă.

Prin Decizia penală nr. 222A din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului U.Ș. și dedusă prevenția la zi.

Totodată, inculpatul a fost obligate la plata a 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat ca neîntemeiată critica inculpatului, pedeapsa aplicată de instanța fondului fiind just cuantificată prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. În acest sens, s-a evaluat corect că această faptă antisocială este de o gravitate extremă, având în vedere că ea s-a produs asupra unui copil de 6 ani, nepotul inculpatului, care potrivit raportului de consiliere psihologică aflat la dosar, era atașată de unchiul său, având deplină încredere în el, că victima a fost lovită pentru a ceda inculpatului necesitând 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, iar ceea ce este mai grav este că, potrivit aceluiași raport, copilul a manifestat anxietate și traumă emoțională cu posibile consecințe nefaste pentru dezvoltarea sa psiho-socială.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de față invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 74 și art. 76 C. pen., în raport cu care a solicitat reducerea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind prea aspră. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale; sub acest aspect instanța de fond, confirmată de instanța de apel, a procedat corect atunci când a făcut aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă și maximă - ale pedepsei.

Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaștere a faptei și solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanța, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv conduita inculpatului în cursul procesului penal, să rețină și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - prezentarea în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că art. 74 C. pen. în ansamblul său prevede împrejurări care constituie circumstanțe atenuante judiciare, instanța având însă posibilitatea, și nu obligația, să decidă în raport de toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu să fie reținute în favoarea inculpatului și să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.

Recunoașterea unor date sau împrejurări ale realității ca putând fi circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.

În cauză însă inculpatul a comis o infracțiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atributelor sale (viață, integritate corporală, inviolabilitate sexuală, libertate demnitate) fără nicio justificare plauzibilă.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput- o și săvârșit-o (l-a obligat, prin amenințări și violențe fizice, pe minorul U.Ș., în vârstă de 6 ani, nepotul său, să întrețină raporturi sexuale orale și anale), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că 11 ani și 6 luni închisoare reprezintă un cuantum necesar și suficient realizării dublei finalități a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 222A din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 aprilie 2012 la 24 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA