ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
penal de față;
Examinând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Ialomița,
prin sentința penală nr. 179/F din 25 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2288/98/2011,
în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.F.P. la pedeapsa de 9 ani închisoare și
4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.,
pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 71 C.
pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercițiul
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
A făcut în cauză
aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea de
probe biologice.
În baza art. 350 C.
proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.
pen., a dedus din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării
preventive, de la 13 martie 2011 la zi.
S-a admis acțiunea
civilă promovată de partea civilă minoră, G.G., prin reprezentanți legali, G.T.
și G.L.
A fost obligat
inculpatul către partea civilă la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând daune
morale.
A fost obligat
inculpatul la 1.250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul
pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a asigura părții civile minoră
asistență juridică, în sumă de 150 lei, a fost avansat din fondurile
Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr. 146/P/2011 din 4 mai 2011,
înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 2288/98/2011 din 05 mai
2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.F.P. pentru săvârșirea
infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3)
C. pen.
S-a reținut în actul
de inculpare că în ziua de 12 martie 2011, profitând de imposibilitatea minorei
G.G., în vârstă de 13 ani, de a se apăra sau de a-și exprima voința, a
întreținut cu aceasta raport sexual normal.
În faza urmăririi
penale s-a procedat la administrarea unui material probator complet și complex,
precum: procesul-verbal de conducere în teren, de examinare a obiectelor de
vestimentație ale victimei și autorului, planșele foto, declarațiile
inculpatului, victimei și martorilor, raportul de constatare medico-legală a
părții vătămate minore și referatul de evaluare psihologică a acesteia,
referatul de evaluare a inculpatului, alte înscrisuri și procese-verbale.
Înainte de începerea
cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 320
1
C.
proc. pen., inculpatul a solicitat judecarea cauzei în baza probelor
administrate în faza urmăririi penale, declarând personal că recunoaște în
totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu
solicită administrarea de probe și regretă cele întâmplate.
În aceste condiții,
instanța de fond a reținut că din probele administrate în faza urmăririi penale
a rezultat că fapta inculpatului este stabilită dincolo de orice dubiu
rezonabil și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru a
permite stabilirea unei pedepse.
Ca urmare, toate
împrejurările de fapt ale cauzei fiind lămurite, pe baza probelor de la
urmărirea penală, urmare a aplicării procedurii simplificate, instanța de fond
a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul T.F.P.
locuiește în sat Iazu, comuna Scânteia și are un spațiu comercial închiriat pe
raza localității Murgeanca, unde societatea IF STAR T.E., ce aparține soției,
are un punct de lucru (magazin și bar).
În data de 12 martie
2011, în jurul orelor 14
00
, inculpatul se afla singur la magazin,
ocupându-se atât de vânzare, dar și de marfa cu care recent se aprovizionase.
În acest interval de
timp a venit martorul R.N.V., care, după ce a luat ceva de mâncare, și-a luat
și o bere pe care a consumat-o pe terasa magazinului. Imediat a sosit și
martorul A.L., pentru a-și cumpăra un pachet de țigări, după care a rămas
împreună cu R.N.V., întrucât acesta l-a cinstit cu o bere.
În timp ce R.N.V. și A.L.
erau pe terasă la magazin, a venit partea vătămată G.G., de 13 ani, însoțită de
fratele său mai mic, de 8 ani, G.C.M., dar și de un alt băiețel din familie, de
2 ani, pentru a cumpăra pâine pe datorie.
Partea vătămată face
parte dintr-o familie numeroasă formată din 9 copii, mama G.L. și tatăl G.T.,
iar veniturile provin din alocația acestora, ajutorul social și banii câștigați
de tată, ca zilier. Din acest motiv cei din familia G.I. alimente pe datorie de
la magazinul administrat de cei din familia T., alimentele erau trecute într-un
caiet, iar când primeau alocația achitau ce cumpăraseră în avans.
În același mod au
procedat și în ziua de 12 martie 2011 când mama, G.L., i-a trimis pe G. și pe
fratele său M. la magazin să cumpere pâine, pentru că era gata masa.
Minora G.G. prezenta
deficiențe de ordin psihic, urmare a unui decalaj între dezvoltarea cronologică
și cea psihologică, astfel încât deși ca vârstă biologică avea la acel moment
13 ani, vârsta mintală nu depășea 5 ani, deci un nivel al gândirii și
limbajului limitate, se exprimă cu greutate, în cuvinte puține și redundante,
fiind practic încadrabilă într-un grad de handicap. Tocmai aceste aspecte, de
altfel cunoscute de inculpat, l-au încurajat în comiterea faptei, profitând de
imposibilitatea fetei de a aprecia gravitatea celor întâmplate și sperând că
minora nu va putea relata evenimentul persoanelor din familie.
În momentul în care
au cerut pâinea, T.F.P. a refuzat și l-a trimis pe M. acasă după un bilet din
care să rezulte că într-adevăr vroiau să cumpere pâine.
După ce M. și cu
copilul în vârstă de 2 ani au plecat acasă după bilet, inculpatul T.F.P. a
rămas cu G., a închis ușa magazinului, care însă până în acel moment fusese
larg deschisă, după care a împins-o în magazia din spate, fără să o lovească în
vreun fel.
Aici inculpatul T.F.P.
a așezat-o pe spate, pe un suport din scândură, i-a dat pantalonii jos până la
genunchi (nu avea chiloți pe ea), i-a pus mâna în zona genitală și i-a introdus
degetul în vagin, fapt care i-a produs durere, după care inculpatul și-a
desfăcut șiretul cu care erau legați pantalonii, s-a așezat peste ea și a
introdus penisul în vagin, aceasta a țipat din nou de durere, fapt care l-a
determinat să renunțe. S-a ridicat, s-au îmbrăcat cu pantalonii atât inculpatul
cât și fata și au ieșit amândoi, prin spate, în magazin. Inculpatul a mers să
deschidă ușa și la scurt timp a revenit M. cu un bilet pe care era scris „4
pâini” și o semnătură. După ce a dat biletul inculpatului, copiii au primit în
schimb cele 4 pâini și câte o prăjitură, apoi au plecat cu toții spre
domiciliu, situat la circa 450-500 metri față de magazin.
La câțiva metri de
magazin s-au întâlnit cu mama lor care, îngrijorată că întârzie, le-a ieșit în
cale. Imediat ce s-au întâlnit, G. i-a spus că inculpatul a închis-o în magazin
și că și-a bătut joc de ea. G.L. i-a cerut socoteală inculpatului pentru ceea
ce făcuse, iar T., în replică, a făcut-o “panaramă” și a amenințat-o cu acte de
violență.
Imediat, G.L. a mers
la postul de poliție, împreună cu minora și au depus plângere împotriva lui T.F.P.,
după care copila a fost prezentată medicului legist pentru examinare.
Conform Raportului
medico-legal din 13 martie 2011, G.G. prezintă o deflorare recentă ce poate
data din 12 martie 2011.
În declarațiile sale
inițiale, inculpatul a negat comiterea faptei de viol, dar despre faptul
prezenței celor trei copii în magazin, trimiși să cumpere pâine, acesta a
relatat încă de la început, iar susținerile sale se coroborează cu cele ale
victimei minore și ale martorilor G.I. și G.P., surorile părții vătămate, G.C.M.,
G.L., A.L. și R.N.V.
Potrivit
procesului-verbal de conducere în teren, semnat de martorul asistent, D.E.,
minora i-a condus pe criminalist și pe reprezentanții organului de cercetare
penală, în magazia unității, arătându-le inclusiv podețul din scândură pe care
s-a consumat fapta.
Urmare a verificării
coșului de gunoi din magazin, s-a descoperit biletul purtând mențiunea “4
pâini” și o semnătură indescifrabilă.
Aspectul că acest
bilet a fost scris și semnat de o persoană din familia victimei, rezultă,
indubitabil, din declarațiile martorilor G.I. și G.P., aceleași martore
declarând că au fost surprinse de solicitarea inculpatului, obiceiul fiind de a
le da pâine pe datorie, fără nicio dovadă scrisă din partea părinților.
Martorele au relatat
și despre obiceiul ca G., copil cu deficiențe psihice, să fie supravegheată
îndeaproape și să nu fie lăsată singură în afara curții.
Mărturiile celor două
surori ale părții vătămate minore sunt sincere și explică comportamentul mamei,
îngrijorată de întârzierea copiilor și în special a G., oprită la magazin de
inculpat, plecând în întâmpinarea fetei.
În faza urmăririi
penale s-a procedat inclusiv la verificarea vestimentației purtată de inculpat
la momentul comiterii faptei, încheindu-se proces-verbal și realizându-se
planșe foto în acest sens.
S-a constatat astfel
că inculpatul purta pantaloni legați cu un șiret, șiret care nu se putea
observa (fiind acoperit de pulover) decât în ipoteza în care acesta ar fi dorit
să se dezbrace.
Această constatare a
confirmat relatările detaliate ale părții vătămate referitor la procedeul
inculpatului de a închide ușa magazinului, a o duce într-o cameră din spate și
a o viola, minora susținând, printre altele, că inculpatul și-a dat pantalonii
jos, desfăcându-și un șiret cu care erau legați.
De altfel, martora G.P.
a menționat că minora i-a povestit cum inculpatul o mai “închisese” în magazin
în urmă cu ceva timp, ceea ce poate demonstra hotărârea inculpatului de a
comite fapta și întări convingerea instanței în sensul vinovăției acestuia.
Toate acestea,
înscrisuri, procese-verbale, declarații, inclusiv raportul medico-legal, ce
evidențiază o deflorare recentă, se constituie în probe irefutabile ale
vinovăției și care, alături de depozițiile martorilor A.L. și R.N.V., au fost,
în opinia instanței de fond, suficiente pentru a pronunța condamnarea
inculpatului.
Astfel, martorul A.L.
știe că inculpatul i-a trimis pe cei doi băieți înapoi acasă, pentru a obține
un bilet scris, iar pe fată a oprit-o la magazin.
Martorul, aflat pe
terasa barului, a văzut când inculpatul a închis ușa, pentru ca timp de
aproximativ 20 de minute nimeni să nu intre și să nu iasă din magazin. Același
martor a asistat inclusiv la discuția ulterioară dintre inculpat și mama
minorei, a auzit acuzațiile acesteia din urmă, aduse inculpatului, în sensul că
și-ar fi bătut joc de fata sa, cât și reproșurile inculpatului, cum că aceasta
îi este răsplata după ce le-a asigurat mâncare toată iarna.
Aceleași aspecte sunt
relatate în mare și de către celălalt martor, R.N.V., lipsa unor amănunte din
declarațiile acestuia datorându-se și așezării sale, pe terasa barului, cu
spatele spre ușa magazinului.
Relevantă este și
afirmația aceluiași martor, A.L., referitor la rugămintea inculpatului de a
spune că el s-ar fi aflat tot timpul pe terasă, în compania celor doi clienți.
După cum martora G.I.
declară, iar numita G.L. confirmă, că, la câteva zile de la incident, s-a
prezentat la ei acasă soția inculpatului, oferindu-le bani în schimbul
retragerii plângerii.
Toate aceste
încercări de a se disculpa, ale inculpatului, nu sunt decât dovezi ale
vinovăției sale, fapta sa fiind indubitabil stabilită, iar datele oferite de
probele administrate în faza urmăririi penale, suficiente pentru a se pronunța
o hotărâre de condamnare.
S-a reținut, în
drept, în raport și de vârsta victimei, dovedită cu actele de stare civilă,
aflate la fila 58 ale dosarului de urmărire penală, că fapta inculpatului
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și
pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.
Pentru infracțiunea
săvârșită, inculpatului T.F.P. i s-a aplicat o pedeapsă, la stabilirea căreia
au fost avute în vedere criteriile generale obligatorii de individualizare
prevăzute de art. 72 C. pen.: limitele speciale de pedeapsă, prevăzute de
textul de lege incriminator, urmare a reducerii cu o treime, conform art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat
de împrejurările săvârșirii, urmarea produsă și persoana inculpatului.
Referitor la persoana
inculpatului, instanța de fond a apreciat că referatul de evaluare întocmit de
Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița oferă informații
suficiente pentru stabilirea unei pedepse.
În conformitate cu
dispozițiile art. 65 C. pen., Tribunalul a aplicat, pentru infracțiunea de
viol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe care a
individualizat-o, în funcție de natura și gravitatea faptei comise, de persoana
inculpatului, cu respectarea aceluiași principiu al proporționalității, care
cere deci existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și
comportament, precum și de situația persoanei afectate.
În raport de natura
și încadrarea juridică a faptei și de dispozițiile Legii nr. 76/2008, s-a
dispus prelevarea de probe biologice în conformitate cu art. 7.
Sub aspectul laturii
civile, s-a luat act că partea vătămată, minoră, prin reprezentanți legali G.T.
și G.L., a solicitat numai daune morale, în cuantum de 4.000 lei, invocând
cauzarea unui prejudiciu sufletesc.
Nu s-au solicitat
daune materiale și nici nu s-au prezentat date concrete cu privire la existența
și întinderea unei pagube materiale.
În opinia
Tribunalului, în raport și de dispozițiile art. 17-18 C. proc. pen., față de
gravitatea abuzului sexual comis, vârsta victimei și consecințele firești ale
unei asemenea fapte, este indubitabilă producerea unei suferințe psihice
acesteia.
În raport de
dispozițiile procedurale menționate și de dispozițiile art. 998-999 C. civ.,
acțiunea civilă promovată în cauză a fost admisă, iar la cuantificarea în
concret a daunei morale, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă
precizările părții civile și recunoașterile inculpatului, scopul condamnării la
plata lor și care nu poate constitui, nicidecum, o îmbogățire fără just temei,
dar și persoana victimei, care în raport de nivelul dezvoltării sale psihice,
nu poate aprecia realmente gravitatea celor întâmplate, fapt ce va fi de natură
să o facă să treacă mai ușor peste acest eveniment traumatizant, ceea ce nu
justifică însă regretabila faptă comisă, de a profita de naivitatea unui
asemenea copil.
Împotriva acestei
hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul T.F.P. care, personal
și prin apărătorul ales, a solicitat reindividualizarea pedepsei stabilite de
instanța de fond, în sensul aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a), lit. b), lit.
c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 86
1
C. pen., având în
vedere vârsta sa, că este căsătorit și are două fete de 28 și 30 ani, că nu are
antecedente penale, că fapta comisă a recunoscut-o și o regretă, că din
caracterizarea Consiliului local Valea Ciorii rezultă că în calitate de
administrator la un magazin general s-a achitat în mod conștiincios și corect
de sarcinile ce-i reveneau și că a fost de acord cu despăgubirile de natură
civilă, precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv caracterizări
privind persoana sa, apreciind pedeapsa aplicată ca fiind mult prea severă în
raport de circumstanțele reale de comitere a faptei precum și de circumstanțele
personale ale inculpatului.
În susținerea
motivelor de apel au fost depuse la dosar acte în circumstanțiere, respectiv
caracterizări și o declarație notarială.
Prin decizia penală nr.
229/A din 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva
sentinței penale nr. 179/F din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Pentru a decide
astfel s-a reținut că soluția de condamnare a inculpatului T.F.P. este corectă
și se întemeiază pe o interpretare și apreciere obiectivă a întregului material
probator administrat, că prima instanță a acordat semnificația cuvenită tuturor
datelor relevate de actele dosarului și a stabilit corect situația de fapt,
încadrarea juridică și vinovăția inculpatului T.F.P.
Cât privește pedeapsa
stabilită de prima instanță, s-a apreciat că aceasta a fost corect
individualizată, nejustificându-se reținerea în favoarea inculpatului a
circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C.
pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
S-a constatat că
prima instanță, condamnându-l pe inculpatul T.F.P. la o pedeapsă de 9 ani
închisoare cu executare în regim de detenție, a realizat o justă
individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei
comise și periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de
probele dosarului.
În opinia Curții
datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P., respectiv vârsta,
faptul că este căsătorit și are doi copii, atitudinea sinceră de recunoaștere
și regret a faptei comise, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a fost
de acord cu despăgubirile civile pe care de altfel le-a achitat jumătate,
astfel cum rezultă din actele depuse, caracterizările favorabile ale
Consiliului local al comunei Valea Ciorii, Județul Ialomița și ale Consiliului
local al comunei Scânteia, județul Ialomița din care rezultă că acesta are un
comportament corespunzător în familie și societate, referatul de evaluare din
care reiese că inculpatul este descris ca o persoană liniștită care, prin
comportamentul său, nu a creat animozități în rândul cetățenilor, nu sunt în
măsură, în raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reținerea
circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C.
pen., reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C.
pen.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul T.F.P., criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 10 și pct. 14 C. proc. pen.
Cu privire la pct. 10
al art. 385
9
C. proc. pen., a susținut că instanța nu s-a pronunțat
asupra unor cereri esențiale. A arătat că, chiar dacă a beneficiat de
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., instanța trebuia să se
pronunțe asupra cererilor formulate de acesta, respectiv să-i admită sau să-i
respingă probele solicitate, respectiv prelevarea de probe biologice
solicitate.
Cu privire la pct. 14
al art. 385
9
C. proc. pen., a susținut că pedeapsa este greșit
individualizată, întrucât nu au fost aplicate dispozițiile art. 74 lit. a), lit.
b) și lit. c) C. pen. și nu s-a ținut seama de faptul că a avut o conduită
bună, are o familie, are copii, nu a avut antecedente penale și a colaborat cu
organele de urmărire penală.
Recursul este
nefondat.
Examinând actele și
lucrările dosarului raportat la criticile formulate, cazurile de casare
invocate, art. 385
9
alin. (1) pct. 10 și pct. 14 C. proc. pen., dar
și la dispozițiile art. 385
9
alin. (2) și (3) C. proc. pen.,
constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca
atare.
Referitor la cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul
inculpat, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză pentru
considerentele ce se vor arăta:
Potrivit
dispozițiilor art. 385
9
alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea
este supusă casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte
reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele
probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să
garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Așadar, cazul de
casare menționat, invocat de inculpatul T.F.P. prin prisma situației învederate
de acesta, vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor
cereri, apreciate de inculpat ca fiind esențiale, cereri care ar fi fost de
natură să-i garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.
Trebuie observat că
pentru a opera acest caz de casare este necesar ca cererile să fie formulate cu
respectarea condițiilor legale, iar instanța să omită a se pronunța asupra lor
sau să le respingă fără a arăta motivele.
Legea mai pretinde ca
cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile lor, să
influențeze soluția procesului, în sensul că cererea trebuie să fie de așa
natură încât să se poată aprecia că, dacă aceasta s-ar fi admis, s-ar fi schimbat
soluția procesului.
Or, în cauză, critica
formulată de inculpatul T.F.P. referitoare la faptul că instanța nu s-a
pronunțat cu privire la cererea de prelevare de probe biologice nu se
circumscrie exigențelor impuse de textul legal sus-menționat.
În raport de probele
administrate și coroborate în cauză, de solicitarea inculpatului de a se face
aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., solicitare
concretizată, de altfel, în beneficiul acestuia, instanța a apreciat că toate
împrejurările de fapt ale cauzei sunt lămurite, astfel că cererea inculpatului,
deși de natură să garanteze drepturile sale, nu era de natură să influențeze
soluția procesului.
Cum îndeplinirea
condițiilor prevăzute în art. 385
9
alin. (1) pct. 10 teza a II-a C.
proc. pen. este imperativă și cumulativă, Înalta Curte constată că motivul de
casare invocat nu este incident în cauza pendinte.
Referitor la cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta
Curte constată că acesta este neîntemeiat.
Potrivit art. 72 C.
pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții
generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de
gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru infracțiunea
săvârșită, inculpatului T.F.P. i s-a aplicat o pedeapsă, la stabilirea căreia
au fost avute în vedere criteriile generale obligatorii de individualizare
prevăzute de art. 72 C. pen.: limitele speciale de pedeapsă, prevăzute de
textul de lege incriminator, urmare a reducerii cu o treime, conform art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat
de împrejurările săvârșirii, urmarea produsă și persoana inculpatului.
Referitor la persoana
inculpatului, instanța a apreciat că referatul de evaluare întocmit de
Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița oferă informații
suficiente pentru stabilirea unei pedepse.
În raport de
conținutul acestui referat, de întregul material probator administrat în cauză,
s-a apreciat în mod corect că aspecte precum lipsa antecedentelor penale sau
atitudinea de recunoaștere a faptei cu ocazia prezentării materialului de
urmărire penală sau atitudinea din fața instanței, nu sunt argumente suficiente
pentru a convinge, în sensul reținerii de circumstanțe atenuante, cu consecința
coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau aplicării unei
modalități fără executare efectivă, așa cum s-a solicitat.
Este adevărat că
inculpatul nu are antecedente penale, dar conform datelor inserate în raportul
de evaluare nici nu beneficiază de aprecieri favorabile, având în vedere
suspiciunea comiterii unei alte infracțiuni de viol în tinerețe, consumul
excesiv de alcool, urmat de comiterea unor fapte antisociale, o condamnare
penală cu suspendarea executării.
Toate aceste
informații prezentate în referatul de evaluare și necontestate de inculpat,
sunt de natură a forma convingerea că fapta dedusă judecății nu este o
întâmplare, cum dorește inculpatul să arate, în încercarea sa de a-și contura
imaginea unui om drept, familist, cinstit, ci rezultatul unui comportament
contrar regulilor de conduită socială.
Contrar solicitării
inculpatului, împrejurările săvârșirii faptei nu justifică reținerea de
circumstanțe atenuante, gravitatea acesteia fiind determinată de starea precară
a sănătății mintale a subiectului pasiv, cunoscută, de altfel, de inculpat,
aspect care a facilitat acțiunea acestuia și i-a întărit încrederea că actul
său nu va fi descoperit.
Faptul că inculpatul
a acționat asupra unei minore de 13 ani, cu un evident retard mintal, aflată
într-o evidentă imposibilitate de a se apăra, că a încercat inițial să inducă
în eroare organele de urmărire penală, prin declarații nesincere, sunt
împrejurări care justifică cuantumul pedepsei aplicate, precum și modalitatea
de executare, în regim de detenție.
Pentru ca pedeapsa
să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen.,
trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei
comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă
persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub
influența sancțiunii.
În opinia Înaltei
Curți, datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P. în susținerea
recursului declarat, respectiv vârsta, faptul că este căsătorit și are doi
copii, atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, lipsa
antecedentelor penale, împrejurarea că a fost de acord cu despăgubirile civile
pe care de altfel le-a achitat jumătate, astfel cum rezultă din actele depuse,
caracterizările favorabile ale Consiliului local al comunei Valea Ciorii,
Județul Ialomița și ale Consiliului local al comunei Scânteia, județul Ialomița
din care rezultă că acesta are un comportament corespunzător în familie și
societate, referatul de evaluare din care reiese că inculpatul este descris ca o
persoană liniștită, cu un comportament corespunzător, nu sunt în măsură, în
raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reținerea circumstanțelor
atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., reducerea
cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
Pentru considerentele
arătate, văzând că nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care
să atragă casarea hotărârii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat
recursul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din
30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Văzând dispozițiile art.
385
17
alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului perioada executată de la 13 martie 2011 la data
pronunțării prezentei decizii.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,
durata prevenției de la 13 martie 2011 la 05 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând
onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 05 aprilie 2012.