ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2396/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2396/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin sentința penală nr. 26 din 25 ianuarie 2012

a Tribunalului

Vrancea, inculpatul C.L.

a fost condamnat la :

- 2 (doi) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de

art. 192 alin. (1), (2) C. pen.;

-

4 ( patru ) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de viol,

prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului

exercitarea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii

și arestării

preventive, începând cu data de 8 octombrie 2011, la zi.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7

din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice

de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

A fost obligat

inculpatul la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 lei, către partea

civilă R.F.R., reprezentată de R.C.

A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de

600 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care 250 lei onorariu

apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a se

hotărî astfel, s-a reținut că, în noaptea de 7/8

octombrie 2011, prin forțarea sistemului de asigurare, inculpatul a

pătruns

fără drept în locuința numitei R.C., unde, găsind-o pe minora R.F.R. în vârstă

de 13 ani singură acasă, prin acte de

violență

a întreținut un raport sexual cu aceasta. Astfel, s-a constatat

că

faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

violare de domiciliu și viol prevăzute de art. de art. 192 alin. (1) și (2) și

art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La examenul medico-legal genital efectuat părții

vătămate au

fost constatate

modificări anatomice lezionale himenale recente ce

pledează pentru consumarea de raporturi sexuale de

intromisiune în

ultimele 24-36 de

ore, modificări ce îmbracă aspectul unei deflorări

(dezvirginări)

recente, iar din punct de vedere medico-legal au

necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Audiat în cursul urmăririi penale, dar si pe

parcursul judecății,

inculpatul a

recunoscut și regretat faptele așa cum acestea au fost reținute în actul de

inculpare, motivând gestul său prin faptul că s-a

aflat în stare de

ebrietate.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului C.L.

, instanța a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și

anume, gradul de

pericol social al

faptelor, împrejurările comiterii acestora, rezultatul

produs, persoana

inculpatului, poziția procesuală adoptată pe

parcursul

întregului proces penal, dar și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

așa cum acestea au fost stipulate în Legea nr.

202/2010.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei ,

instanța a reținut că,

pe parcursul

cercetării judecătorești, reprezentantul legal al victimei

minore - numita R.C., a înțeles să se constituie

parte civilă

cu suma de 10.000 lei

reprezentând daune morale. S-a apreciat că o asemenea solicitare este

întemeiată motivat de faptul că dincolo de o

suferință fizică, există o

traumă morală pe care victima minoră a suferit-o și în raport cu care se impune

acordarea unor despăgubiri de ordin moral în măsură să acopere suferința

îndurată. De asemenea, s-a apreciat că este justificată în totalitate cererea

părții civile deoarece o recuperare psihică a minorei necesită nu numai timp,

dar și asistență, consiliere psihologică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

Parchetul de pe lângă

Tribunalul

Vrancea, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Astfel, s-a susținut că inculpatul a solicitat să

fie judecat în

procedura

simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

dar instanța nu a reținut aceste dispoziții și l-a

condamnat pe inculpat

pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în

judecată, stabilind limite de pedeapsă în mod nelegal.

În ce privește infracțiunea de viol, reprezentantul

Parchetului, a

solicitat, oral

schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) și (3) teza

I

C. pen., având în vedere vârsta părții vătămate.

De asemenea, s-a mai criticat și faptul că nu a

fost aplicată

pedeapsa complementară

pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Curtea de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori,

prin decizia penală nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a admis apelul

declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva

sentinței penale nr. 26 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Vrancea, a

desființat, în parte, sentința și în

rejudecare:

-

l-a condamnat pe inculpatul C.L. la o pedeapsă

de

2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art.

334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea

juridică reținută în sarcina inculpatului C.L.

din infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza

I

C. pen. și, în baza acestei încadrări, l-a condamnat pe inculpat la o

pedeapsă

principală de 6 ani și 8

luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II

și

lit.

b) C. pen. pe o perioadă de 3

ani, cu reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art.

35 alin. (1) C. pen., a

contopit pedepsele aplicate inculpatului și a

dispus ca acesta să

execute pedeapsa

principală cea mai grea, de 6 ani și 8 luni, sporită

la 7 ani și 6 luni

închisoare, la care s-a adaugă pedeapsa

complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza

II

și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

Au fost menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

În baza art.

383 alin. (1)

1

și art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului C.L.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost

dedusă din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 08 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a

dispus ca,

cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar

suma de 200

lei, reprezentând onorariu

avocatului din oficiu, să fie avansată din

fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a se decide astfel s-au reținut

următoarele:

În raport cu

atitudinea pe care a adoptat-o inculpatul pe parcursul cercetării

judecătorești, în sensul că acesta, la primul termen cu procedură legal

îndeplinită, a solicitat să fie judecat în

condițiile

art. 320

1

C. proc. pen. (a se vedea încheierea din

11 ianuarie 2012), indiferent că s-a hotărât

repunerea cauzei pe rol, pentru

motivele invocate din oficiu de către

instanță, inculpatul C.L. nu putea fi lipsit de beneficiul legal de atenuare a

răspunderii penale, prin reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă, prevăzut în mod expres de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pentru

infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.

192 alin. (1) și (2) C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 3

la 10 ani închisoare. Instanța,

condamnând inculpatul pentru această

infracțiune, a stabilit o pedeapsă

de 2 ani închisoare. Această

pedeapsă ar fi

fost legală dacă instanța, așa cum am arătat mai sus,

ar fi făcut aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., în sensul că,

reducând

atât limita minimă a textului incriminator - 3 ani, cât și limita

maximă

a acesteia - 10 ani, cu o treime, ar fi rezultat ca limite de

pedeapsă: 2 ani închisoare, respectiv, 6 ani și 8

luni închisoare.

În ceea ce

privește infracțiunea de viol, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării

juridice în art. 197 alin. (1) și (3) teza

I

C. pen., avându-se în vedere vârsta părții

vătămate - mai mică de

15 ani, apreciindu-se că de fond a aplicat

inculpatului o pedeapsă

de 4 ani pentru

această infracțiune, deși textul incriminator prevede

pedeapsa

închisorii de la 10 ani la 25 ani închisoare și interzicerea

unor drepturi; chiar dacă instanța de fond - fără

a face vreo mențiune în acest sens - s-ar fi conformat dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

, pedeapsa aplicată nu este legală, deoarece aceasta ar fi

trebuit să se situeze între 6 ani și 8 luni - 16

ani și 8 luni închisoare.

D

e asemenea, instanța de apel a constatat

că , fiind

îndeplinite condițiile art. 65 C.

pen., privind aplicarea pedepsei

interzicerii unor drepturi, chiar în

raport cu pedeapsa închisorii aplicată,de instanța de fond trebuia să se aplice

inculpatului și pedeapsa complementară constând în interzicerea unora dintre

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat,

în termen legal,

recursul de față , prin care , invocând cazul de casare

prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., a solicitat ca, prin

acordarea

de circumstanțe atenuate potrivit de art. 74 lit. C. pen.

să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei,

în sensul reducerii

acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de

constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, iar

prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei

atitudini

corecte față de muncă, față de

ordinea de drept și față de regulile de

conviețuire socială.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a Codului penal, de

limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte

împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

P

revenirea

săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la

împiedicarea

condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și

atenționarea celorlalți destinatari ai legii

penale

de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât

scopul

imediat cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul

preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai

dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni,

ignorându-se

valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate fată de ceilalți

membri ai societății.

Reeducarea sau

îndreptarea condamnatului constă în

aptitudinea

pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a

inocula valențe comportamentale în strictă concordanță

cu cerințele de respectare a dispozițiilor

cuprinse în normele de drept

penal.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că

instanța de apel

a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate,

faptele și

vinovăția inculpatului și au

făcut o încadrare corespunzătoare în

dispozițiile legii penale.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al

faptelor săvârșite -

fapte care au

adus atingere atât relațiilor sociale care se referă la

libertate

oricărei persoane cât și libertății oricărei persoane de a întreține relații sexuale

după propria voință - reflectat de modul în

care

inculpatul le-a conceput și săvârșit (prin forțarea sistemului de

asigurare, inculpatul a pătruns fără drept în

locuința numitei R.C.

și profitând de neputința victimei în vârstă de 13

ani, de a-și exprima voința ), rezultă că instanța de apel a făcut o justă și

corectă individualizare a pedepsei rezultante .

Înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de

7 ani și 6 luni

închisoare aplicată

inculpatului este suficientă pentru reeducarea

acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și

față de regulile de conviețuire socială,

Față de

considerentele ce precedă, avându-se în vedere și

faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor

motive,

care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca

recursul declarat în cauză să fi respins, ca

nefondat, în temeiul art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.L.

împotriva deciziei penale nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a

Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și

arestării preventive de

la 8 octombrie 2011, la 11 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.