ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2396/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 26 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Vrancea, inculpatul C.L. a fost condamnat la : - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.; - 4 ( patru ) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 8 octombrie 2011, la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 lei, către partea civilă R.F.R., reprezentată de R.C. A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 250 lei onorariu apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut că, în noaptea de 7/8 octombrie 2011, prin forțarea sistemului de asigurare, inculpatul a pătruns fără drept în locuința numitei R.C., unde, găsind-o pe minora R.F.R.

în vârstă de 13 ani singură acasă, prin acte de violență a întreținut un raport sexual cu aceasta. Astfel, s-a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și viol prevăzute de art. de art. 192 alin. (1) și (2) și art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. La examenul medico-legal genital efectuat părții vătămate au fost constatate modificări anatomice lezionale himenale recente ce pledează pentru consumarea de raporturi sexuale de intromisiune în ultimele 24-36 de ore, modificări ce îmbracă aspectul unei deflorări (dezvirginări) recente, iar din punct de vedere medico-legal au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Audiat în cursul urmăririi penale, dar si pe parcursul judecății, inculpatul a recunoscut și regretat faptele așa cum acestea au fost reținute în actul de inculpare, motivând gestul său prin faptul că s-a aflat în stare de ebrietate. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului C.L. , instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii acestora, rezultatul produs, persoana inculpatului, poziția procesuală adoptată pe parcursul întregului proces penal, dar și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. așa cum acestea au fost stipulate în Legea nr. 202/2010. În ceea ce privește latura civilă a cauzei , instanța a reținut că, pe parcursul cercetării judecătorești, reprezentantul legal al victimei minore - numita R.C., a înțeles să se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.

S-a apreciat că o asemenea solicitare este întemeiată motivat de faptul că dincolo de o suferință fizică, există o traumă morală pe care victima minoră a suferit-o și în raport cu care se impune acordarea unor despăgubiri de ordin moral în măsură să acopere suferința îndurată. De asemenea, s-a apreciat că este justificată în totalitate cererea părții civile deoarece o recuperare psihică a minorei necesită nu numai timp, dar și asistență, consiliere psihologică. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pentru motive de nelegalitate. Astfel, s-a susținut că inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. dar instanța nu a reținut aceste dispoziții și l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, stabilind limite de pedeapsă în mod nelegal. În ce privește infracțiunea de viol, reprezentantul Parchetului, a solicitat, oral schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., având în vedere vârsta părții vătămate. De asemenea, s-a mai criticat și faptul că nu a fost aplicată pedeapsa complementară pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinței penale nr. 26 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Vrancea, a desființat, în parte, sentința și în rejudecare: - l-a condamnat pe inculpatul C.L.

la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului C.L. din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și, în baza acestei încadrări, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă principală de 6 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, cu reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani și 8 luni, sporită la 7 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 383 alin. (1) 1 și art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului C.L. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 08 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocatului din oficiu, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se decide astfel s-au reținut următoarele: În raport cu atitudinea pe care a adoptat-o inculpatul pe parcursul cercetării judecătorești, în sensul că acesta, la primul termen cu procedură legal îndeplinită, a solicitat să fie judecat în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. (a se vedea încheierea din 11 ianuarie 2012), indiferent că s-a hotărât repunerea cauzei pe rol, pentru motivele invocate din oficiu de către instanță, inculpatul C.L. nu putea fi lipsit de beneficiul legal de atenuare a răspunderii penale, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, prevăzut în mod expres de art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani închisoare. Instanța, condamnând inculpatul pentru această infracțiune, a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare. Această pedeapsă ar fi fost legală dacă instanța, așa cum am arătat mai sus, ar fi făcut aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că, reducând atât limita minimă a textului incriminator - 3 ani, cât și limita maximă a acesteia - 10 ani, cu o treime, ar fi rezultat ca limite de pedeapsă: 2 ani închisoare, respectiv, 6 ani și 8 luni închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de viol, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., avându-se în vedere vârsta părții vătămate - mai mică de 15 ani, apreciindu-se că de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani pentru această infracțiune, deși textul incriminator prevede pedeapsa închisorii de la 10 ani la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi; chiar dacă instanța de fond - fără a face vreo mențiune în acest sens - s-ar fi conformat dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. , pedeapsa aplicată nu este legală, deoarece aceasta ar fi trebuit să se situeze între 6 ani și 8 luni - 16 ani și 8 luni închisoare.

D e asemenea, instanța de apel a constatat că , fiind îndeplinite condițiile art. 65 C. pen., privind aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, chiar în raport cu pedeapsa închisorii aplicată,de instanța de fond trebuia să se aplice inculpatului și pedeapsa complementară constând în interzicerea unora dintre drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de față , prin care , invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat ca, prin acordarea de circumstanțe atenuate potrivit de art. 74 lit. C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

P revenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate fată de ceilalți membri ai societății. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale. În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite - fapte care au adus atingere atât relațiilor sociale care se referă la libertate oricărei persoane cât și libertății oricărei persoane de a întreține relații sexuale după propria voință - reflectat de modul în care inculpatul le-a conceput și săvârșit (prin forțarea sistemului de asigurare, inculpatul a pătruns fără drept în locuința numitei R.C.

și profitând de neputința victimei în vârstă de 13 ani, de a-și exprima voința ), rezultă că instanța de apel a făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei rezultante . Înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 octombrie 2011, la 11 iulie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.