ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1479/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1479/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 862 din 02 noiembrie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 61260/3/2011, Tribunalul București, secția I

penală, l-a condamnat pe inculpatul G.M.C., la pedeapsa de 14 ani închisoare,

în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravantă

prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 26 mai 2011 la zi.

În baza art. 14 și 346

C. proc. pen., a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de

10.000 RON, daune morale, către partea civilă minor T.I., prin reprezentant legal

C.C.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, inculpatul G.M.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 25 mai 2011,

după ce a venit de la școală, minorul parte vătămată T.I. a ieșit să se joace cu

alți copii de aceeași vârstă, pe str. B. din orașul Pantelimon, unde locuiește împreună

cu bunica sa maternă, C.I. La un moment dat, când se jucau de-a v-ați ascunselea,

el având ochii acoperiți, în timp ce ceilalți copii se ascundeau, minorul a auzit

o fluierătură. Deschizând ochii, l-a văzut pe „M. al lui G. din D.” care i-a făcut

semn să vină la el. Inculpatul i-a propus părții vătămate să-l însoțească la un

magazin, urmând să-i cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord și, pentru

că îl cunoștea pe inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi

văzut de către ceilalți copii tovarăși de joacă, întrucât aceștia erau ascunși,

aflându-se în timpul jocului. În drum spre magazin, cei doi s-au deplasat pe o stradă

pe care se aflau mai multe case în construcție. Inculpatul i-a propus părții vătămate

să intre într-unul dintre aceste imobile în care se aflau niște cățeluși cu care

urmau să se joace. Întrucât îi plăceau mult cățeii, minorul a acceptat propunerea

și au intrat într-o casă, inculpatul sugerând să urce la etaj. Pe scări însă, între

etaje, inculpatul G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile și

l-a dezbrăcat cu forța de pantaloni, după care a întreținut cu acesta relații sexuale

anale. După ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat

minorului o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate și

apoi a fugit.

Minorul a plecat imediat

la domiciliul bunicii sale, iar în cursul serii, întrucât îl durea foarte tare în

zona anală, i-a povestit acesteia cele întâmplate. A doua zi, bunica părții vătămate,

C.I., a anunțat organele de poliție.

În cursul urmăririi penale,

situația de fapt a fost reținută pe baza plângerii și declarațiilor bunicii minorului,

C.I., declarațiilor minorului parte vătămată T.I., declarațiilor numitei C.C., mama

minorului, raportului de evaluare psihologică a minorului-parte vătămată, raportului

de expertiză medico-legală, procesului-verbal de recunoaștere din grup, planșei

foto și declarațiilor inculpatului.

În faza de judecată au

fost audiate numitele C.I. și C.C. și s-a administrat proba cu acte în circumstanțiere

pentru inculpat.

Inculpatul nu a dorit

să fie audiat în instanță, ci doar a susținut că este nevinovat.

Reprezentantul legal al

minorului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 RON reprezentând

daune morale.

Instanța de fond, analizând

actele și lucrările dosarului a reținut că la

data de 25 mai 2011, după ce a venit de

la școală, minorul parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani și 11 luni, a ieșit să

se joace cu alți copii de aceeași vârstă, pe str. B. din orașul Pantelimon, unde

locuiește împreună cu bunica sa maternă, C.I.

La un moment dat, în timp

ce se jucau „de-a v-ați ascunselea”, el având ochii acoperiți, în timp ce ceilalți

copii se ascundeau, minorul a auzit o fluierătură.

Deschizând ochii, l-a

văzut pe „M. al lui G. din D.” care i-a făcut semn să vină la el. M. (inculpatul

G.M.C.) i-a propus părții vătămate să îl însoțească la un magazin, urmând să îi

cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord și, pentru că îl cunoștea pe

inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi văzut de către ceilalți

copii, tovarăși de joacă, întrucât aceștia, erau ascunși, aflându-se în timpul jocului.

În drum spre magazin cei doi s-au deplasat pe o stradă pe care se aflau mai multe

case în construcție. Inculpatul i-a propus părții vătămate să intre într-unul din

aceste imobile, în care se aflau cățeluși, cu care urmau să se joace întrucât îi

plăceau mult cățeii, minorul a acceptat propunerea inculpatului și au intrat într-o

casă, inculpatul sugerând să urce la etaj. Pe scări însă, între etaje, inculpatul

G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile și l-a dezbrăcat cu

forța de pantaloni, după care a întreținut cu acesta relații sexuale anale. După

ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat minorului

o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate și apoi a fugit.

Minorul a plecat imediat

la domiciliul bunicii sale, iar în cursul serii, întrucât îl durea foarte tare în

zona anală, i-a povestit acesteia cele întâmplate. A doua zi, bunica părții vătămate,

C.I., a anunțat organele de poliție.

Situația de fapt reținută

de instanța de fond a reieșit din plângerea și declarațiile date de către numita

C.I., bunica minorului persoană vătămată T.I., căreia acesta i-a mărturisit cele

întâmplate; declarațiile minorului parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani și 11

luni, în care acesta descrie comiterea faptelor, astfel cum au fost expuse în situația

de fapt (în plus, minorul a precizat că, în momentul în care a fost agresat de către

inculpat s-a speriat foarte tare, a încercat să țipe și să se elibereze, însă acesta

era mai puternic decât el și nu a reușit să se împotrivească); declarațiile numitei

C.C., mama minorului parte vătămată, aceasta cunoscând derularea evenimentelor,

astfel cum i-au fost mărturisite de către fiul său; raportul de evaluare psihologică

a minorului parte vătămată, întocmit de către specialiști din cadrul Direcției Generale

de Asistență Socială și Protecția Copilului din orașul Voluntari, din care rezultă

că acesta a fost afectat de abuzul suferit, apărând repercusiuni vizibile în comportamentul

său (amintiri obsesive, evitarea, probleme de concentrare, tulburări anxioase, labilitate

crescută, panică) care pot crea o inabilitate pe viață a copilului de a dezvolta

relații de apropiere și de încredere; raportul de expertiză medico-legală care concluzionează

că minorul T.I. a prezentat leziuni (eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au

putut fi produse prin distensia forțată a sfincterului anal, ce pot data din data

de 25 mai 2011, și pentru a căror vindecare a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Examenul serologic nu

a evidențiat spermă pe cele două tampoane cu secreție anală recoltate de la minor.

Această concluzie este normală și se coroborează cu declarațiile inculpatului, care

a precizat că a finalizat actul sexual în exterior. S-au mai reținut ca probe în

dovedirea situației de fapt, procesul-verbal și planșa cu fotografii judiciare executate

cu ocazia efectuării unei recunoașteri a inculpatului de către minorul parte vătămată

dintr-un grup de persoane, procesul-verbal și planșa fotografică executate cu ocazia

efectuării unei cercetări la fața locului comiterii infracțiunii.

La stabilirea situației

de fapt, instanța de fond a avut în vedere și unele dintre declarațiile inculpatului

care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În sensul celor de mai

sus a fost reținută declarația inculpatului dată organului de urmărire penală imediat

după ce a fost prins, ocazie cu care a dat dovadă de sinceritate, recunoscând comiterea

faptei și descriind modalitatea concretă în care a comis-o.

Declarațiile ulterioare

ale inculpatului în care a adoptat o poziție de nerecunoaștere a faptei au fost

înlăturate de instanța de fond cu motivarea că sunt contrazise de probele administrate

în cauză, inclusiv de rezultatul testului poligraf efectuat chiar la solicitarea

acestuia și care a concluzionat că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante

privind violul din data de 25 mai 2011 au provocat modificări specifice comportamentului

simulat.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului G.M.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de viol prev. și ped. de art. 97 alin. (1) și (3) C. pen.

Individualizarea pedepsei

s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se

că executarea de către inculpat a pedepsei de 14 ani închisoare în condiții de detenție

este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C.

pen.

În ce privește latura

civilă a cauzei s-a reținut că prin fapta săvârșită, prin modalitatea de comitere

a acesteia și prin urmările produse, inculpatul i-a creat părții vătămate minore

un prejudiciu moral evaluat la suma de 10.000 RON. S-au avut în vedere la soluționarea

laturii civile a cauzei și concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului,

dar și declarațiile martorei C.I. - bunica minorului, care a arătat că după săvârșirea

faptei, acesta a devenit trist, fără a avea un comportament adecvat unui copil de

vârsta sa.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul, care, în principal, a solicitat achitarea în conformitate

cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea

că nu a comis infracțiunea de viol asupra minorului parte vătămată T.I.

În subsidiar, inculpatul

a cerut să se dea o mai mare eficiență criteriilor generale de individualizare a

pedepsei, așa cum sunt ele prevăzute de art. 72 C. pen., precum și împrejurărilor

ce pot constitui circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen., respectiv

conduita bună avută înainte de săvârșirea faptei și care rezultă din probele în

circumstanțiere depuse la dosar și, în consecință, să se reducă pedeapsa sub minimul

special prevăzut de lege.

Prin decizia penală

nr. 3/A din 12 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 61260/3/2011 (3945/2011),

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpat, a menținut starea de arest a acestuia și a dedus prevenția de la 26

mai 2011, la zi.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că instanța de fond a realizat o riguroasă și coroborată

analiză a ansamblului probator administrat în cauză, stabilind corect situația de

fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului, iar

în ce privește pedeapsa aplicată acestuia, a fost corect individualizată în raport

de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat

recurs inculpatul G.M.C., care, invocând cazurile de care prev. în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea în conformitate

cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece

din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis fapta pe care a recunoscut-o

inițial, deoarece a fost obligat de organele de poliție, iar în subsidiar, în cazul

în care se va constata că este vinovat, a cerut să rețină în favoarea sa circumstanțe

atenuante și să se reducă pedeapsa care, în opinia sa este exagerată.

Examinând hotărârea atacată

atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se încadrează în cazurile

de casare sus-menționate, cât și din oficiu în conformitate cu disp. art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În ce privește prima critică

adusă deciziei, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurent, că situația

de fapt expusă pe larg în considerentele sentinței a fost corect reținută de instanța

de fond și confirmată de instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză,

analizate în mod judicios și care conduc fără dubiu la vinovăția acestuia în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Declarația inițială dată

de recurent imediat după ce a fost prins de organele de poliție, în care a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, descriind modalitatea în care a comis-o, se coroborează

cu declarațiile intimatului parte vătămată T.I., cu declarațiile martorei C.I.,

bunica părții vătămate, căreia aceasta i-a mărturisit cele întâmplate, cu declarațiile

martorei C.C., precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, care

sunt în sensul că minorul T.I. a prezentat la data examinării medico-legale leziuni

(eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au putut fi produse prin distensia forțată

a sfincterului anal, pot data din 25 mai 2011 și necesită pentru vindecare a 1-2

zile de îngrijiri medicale.

Nu lipsite de relevanță

în reținerea faptului că recurentul-inculpat este autorul faptei de viol comis asupra

minorului T.I. în vârstă de 7 ani și 11 luni sunt și concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică din 04 iulie 2011 asupra comportamentului simulat al inculpatului

care a evidențiat faptul că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale

cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Revenirea ulterioară a

inculpatului la declarațiile anterioare, cu precizarea că nu a comis infracțiunea,

în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond și de instanța de apel cu motivarea

că este contrazisă de probele administrate în cauză și care dovedesc contrariul.

Apărarea inculpatului

în sensul că a fost forțat de organele de poliție să recunoască fapta și împrejurările

în care a comis-o nu este susținută de niciun mijloc de probă și este evident nesinceră,

cu atât mai mult cu cât, ascultarea acestuia s-a realizat în prezența apărătorului.

Prin urmare, prima critică

adusă deciziei de către recurent vizând greșita sa condamnare este nefondată

În ce privește ce-a de

a doua critică adusă deciziei și care vizează individualizarea pedepsei care în

opinia inculpatului este exagerată, Înalta Curte constată că executarea de către

acesta a unei pedepse de 14 ani închisoare, apropiată de minimul prevăzut de lege

[infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. este pedepsită cu închisoare

de la 10 la 25 ani] este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut

de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului.

Având în vedere gradul

ridicat de pericol social al faptei și periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul,

rezultate din modalitatea în care a comis fapta, asupra unui minor în vârstă de

numai 7 ani și 11 luni, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, date

fiind vârsta, locul în care a fost ademenit de recurent să-l însoțească, respectiv

într-o zonă în care se aflau imobile în construcție, nelocuite, urmările de natură

fizică și psihologică pe care fapta le-a produs asupra părții vătămate, atestate

medical, cererea recurentului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante,

cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator

este nejustificată.

În consecință, reținând

că decizia atacată este legală și temeinică, apreciind că sunt neîntemeiate criticile

formulate de inculpat și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și

netemeinicie care să atragă casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel, recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate

cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.M.C., se

va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2011 la 09 mai 2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3/A din 12

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce din cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului G.M.C., durata reținerii și arestării preventive de la 26

mai 2011 la 09 mai 2012.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2012.