ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1479/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 862 din 02 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 61260/3/2011, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul G.M.C., la pedeapsa de 14 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravantă prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. În baza art. 65 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 26 mai 2011 la zi. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, daune morale, către partea civilă minor T.I., prin reprezentant legal C.C. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatul G.M.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 25 mai 2011, după ce a venit de la școală, minorul parte vătămată T.I.

a ieșit să se joace cu alți copii de aceeași vârstă, pe str. B. din orașul Pantelimon, unde locuiește împreună cu bunica sa maternă, C.I. La un moment dat, când se jucau de-a v-ați ascunselea, el având ochii acoperiți, în timp ce ceilalți copii se ascundeau, minorul a auzit o fluierătură. Deschizând ochii, l-a văzut pe „M. al lui G. din D.” care i-a făcut semn să vină la el. Inculpatul i-a propus părții vătămate să-l însoțească la un magazin, urmând să-i cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord și, pentru că îl cunoștea pe inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi văzut de către ceilalți copii tovarăși de joacă, întrucât aceștia erau ascunși, aflându-se în timpul jocului.

În drum spre magazin, cei doi s-au deplasat pe o stradă pe care se aflau mai multe case în construcție. Inculpatul i-a propus părții vătămate să intre într-unul dintre aceste imobile în care se aflau niște cățeluși cu care urmau să se joace. Întrucât îi plăceau mult cățeii, minorul a acceptat propunerea și au intrat într-o casă, inculpatul sugerând să urce la etaj. Pe scări însă, între etaje, inculpatul G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile și l-a dezbrăcat cu forța de pantaloni, după care a întreținut cu acesta relații sexuale anale. După ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat minorului o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate și apoi a fugit.

Minorul a plecat imediat la domiciliul bunicii sale, iar în cursul serii, întrucât îl durea foarte tare în zona anală, i-a povestit acesteia cele întâmplate. A doua zi, bunica părții vătămate, C.I., a anunțat organele de poliție. În cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută pe baza plângerii și declarațiilor bunicii minorului, C.I., declarațiilor minorului parte vătămată T.I., declarațiilor numitei C.C., mama minorului, raportului de evaluare psihologică a minorului-parte vătămată, raportului de expertiză medico-legală, procesului-verbal de recunoaștere din grup, planșei foto și declarațiilor inculpatului. În faza de judecată au fost audiate numitele C.I. și C.C. și s-a administrat proba cu acte în circumstanțiere pentru inculpat.

Inculpatul nu a dorit să fie audiat în instanță, ci doar a susținut că este nevinovat. Reprezentantul legal al minorului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale. Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului a reținut că la data de 25 mai 2011, după ce a venit de la școală, minorul parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani și 11 luni, a ieșit să se joace cu alți copii de aceeași vârstă, pe str. B. din orașul Pantelimon, unde locuiește împreună cu bunica sa maternă, C.I. La un moment dat, în timp ce se jucau „de-a v-ați ascunselea”, el având ochii acoperiți, în timp ce ceilalți copii se ascundeau, minorul a auzit o fluierătură. Deschizând ochii, l-a văzut pe „M.

al lui G. din D.” care i-a făcut semn să vină la el. M. (inculpatul G.M.C.) i-a propus părții vătămate să îl însoțească la un magazin, urmând să îi cumpere ceva. Partea vătămată T.I. a fost de acord și, pentru că îl cunoștea pe inculpat, a plecat împreună cu acesta spre magazin, fără a fi văzut de către ceilalți copii, tovarăși de joacă, întrucât aceștia, erau ascunși, aflându-se în timpul jocului. În drum spre magazin cei doi s-au deplasat pe o stradă pe care se aflau mai multe case în construcție. Inculpatul i-a propus părții vătămate să intre într-unul din aceste imobile, în care se aflau cățeluși, cu care urmau să se joace întrucât îi plăceau mult cățeii, minorul a acceptat propunerea inculpatului și au intrat într-o casă, inculpatul sugerând să urce la etaj.

Pe scări însă, între etaje, inculpatul G.M.C. i-a acoperit minorului parte vătămată gura cu mâinile și l-a dezbrăcat cu forța de pantaloni, după care a întreținut cu acesta relații sexuale anale. După ce inculpatul a terminat actul sexual, finalizând în exterior, i-a dat minorului o bancnotă de un leu, i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate și apoi a fugit. Minorul a plecat imediat la domiciliul bunicii sale, iar în cursul serii, întrucât îl durea foarte tare în zona anală, i-a povestit acesteia cele întâmplate. A doua zi, bunica părții vătămate, C.I., a anunțat organele de poliție.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a reieșit din plângerea și declarațiile date de către numita C.I., bunica minorului persoană vătămată T.I., căreia acesta i-a mărturisit cele întâmplate; declarațiile minorului parte vătămată T.I., în vârstă de 7 ani și 11 luni, în care acesta descrie comiterea faptelor, astfel cum au fost expuse în situația de fapt (în plus, minorul a precizat că, în momentul în care a fost agresat de către inculpat s-a speriat foarte tare, a încercat să țipe și să se elibereze, însă acesta era mai puternic decât el și nu a reușit să se împotrivească); declarațiile numitei C.C., mama minorului parte vătămată, aceasta cunoscând derularea evenimentelor, astfel cum i-au fost mărturisite de către fiul său; raportul de evaluare psihologică a minorului parte vătămată, întocmit de către specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din orașul Voluntari, din care rezultă că acesta a fost afectat de abuzul suferit, apărând repercusiuni vizibile în comportamentul său (amintiri obsesive, evitarea, probleme de concentrare, tulburări anxioase, labilitate crescută, panică) care pot crea o inabilitate pe viață a copilului de a dezvolta relații de apropiere și de încredere; raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că minorul T.I.

a prezentat leziuni (eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au putut fi produse prin distensia forțată a sfincterului anal, ce pot data din data de 25 mai 2011, și pentru a căror vindecare a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Examenul serologic nu a evidențiat spermă pe cele două tampoane cu secreție anală recoltate de la minor. Această concluzie este normală și se coroborează cu declarațiile inculpatului, care a precizat că a finalizat actul sexual în exterior. S-au mai reținut ca probe în dovedirea situației de fapt, procesul-verbal și planșa cu fotografii judiciare executate cu ocazia efectuării unei recunoașteri a inculpatului de către minorul parte vătămată dintr-un grup de persoane, procesul-verbal și planșa fotografică executate cu ocazia efectuării unei cercetări la fața locului comiterii infracțiunii.

La stabilirea situației de fapt, instanța de fond a avut în vedere și unele dintre declarațiile inculpatului care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În sensul celor de mai sus a fost reținută declarația inculpatului dată organului de urmărire penală imediat după ce a fost prins, ocazie cu care a dat dovadă de sinceritate, recunoscând comiterea faptei și descriind modalitatea concretă în care a comis-o. Declarațiile ulterioare ale inculpatului în care a adoptat o poziție de nerecunoaștere a faptei au fost înlăturate de instanța de fond cu motivarea că sunt contrazise de probele administrate în cauză, inclusiv de rezultatul testului poligraf efectuat chiar la solicitarea acestuia și care a concluzionat că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante privind violul din data de 25 mai 2011 au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului G.M.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 97 alin. (1) și (3) C. pen. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că executarea de către inculpat a pedepsei de 14 ani închisoare în condiții de detenție este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că prin fapta săvârșită, prin modalitatea de comitere a acesteia și prin urmările produse, inculpatul i-a creat părții vătămate minore un prejudiciu moral evaluat la suma de 10.000 RON. S-au avut în vedere la soluționarea laturii civile a cauzei și concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului, dar și declarațiile martorei C.I.

- bunica minorului, care a arătat că după săvârșirea faptei, acesta a devenit trist, fără a avea un comportament adecvat unui copil de vârsta sa. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu a comis infracțiunea de viol asupra minorului parte vătămată T.I. În subsidiar, inculpatul a cerut să se dea o mai mare eficiență criteriilor generale de individualizare a pedepsei, așa cum sunt ele prevăzute de art. 72 C. pen., precum și împrejurărilor ce pot constitui circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută înainte de săvârșirea faptei și care rezultă din probele în circumstanțiere depuse la dosar și, în consecință, să se reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 3/A din 12 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 61260/3/2011 (3945/2011), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menținut starea de arest a acestuia și a dedus prevenția de la 26 mai 2011, la zi. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că instanța de fond a realizat o riguroasă și coroborată analiză a ansamblului probator administrat în cauză, stabilind corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului, iar în ce privește pedeapsa aplicată acestuia, a fost corect individualizată în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.M.C., care, invocând cazurile de care prev. în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., a solicitat, în principal, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis fapta pe care a recunoscut-o inițial, deoarece a fost obligat de organele de poliție, iar în subsidiar, în cazul în care se va constata că este vinovat, a cerut să rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și să se reducă pedeapsa care, în opinia sa este exagerată. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se încadrează în cazurile de casare sus-menționate, cât și din oficiu în conformitate cu disp. art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În ce privește prima critică adusă deciziei, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurent, că situația de fapt expusă pe larg în considerentele sentinței a fost corect reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză, analizate în mod judicios și care conduc fără dubiu la vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Declarația inițială dată de recurent imediat după ce a fost prins de organele de poliție, în care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, descriind modalitatea în care a comis-o, se coroborează cu declarațiile intimatului parte vătămată T.I., cu declarațiile martorei C.I., bunica părții vătămate, căreia aceasta i-a mărturisit cele întâmplate, cu declarațiile martorei C.C., precum și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, care sunt în sensul că minorul T.I.

a prezentat la data examinării medico-legale leziuni (eroziuni) la nivelul mucoasei anale care au putut fi produse prin distensia forțată a sfincterului anal, pot data din 25 mai 2011 și necesită pentru vindecare a 1-2 zile de îngrijiri medicale. Nu lipsite de relevanță în reținerea faptului că recurentul-inculpat este autorul faptei de viol comis asupra minorului T.I. în vârstă de 7 ani și 11 luni sunt și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 04 iulie 2011 asupra comportamentului simulat al inculpatului care a evidențiat faptul că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Revenirea ulterioară a inculpatului la declarațiile anterioare, cu precizarea că nu a comis infracțiunea, în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond și de instanța de apel cu motivarea că este contrazisă de probele administrate în cauză și care dovedesc contrariul.

Apărarea inculpatului în sensul că a fost forțat de organele de poliție să recunoască fapta și împrejurările în care a comis-o nu este susținută de niciun mijloc de probă și este evident nesinceră, cu atât mai mult cu cât, ascultarea acestuia s-a realizat în prezența apărătorului. Prin urmare, prima critică adusă deciziei de către recurent vizând greșita sa condamnare este nefondată În ce privește ce-a de a doua critică adusă deciziei și care vizează individualizarea pedepsei care în opinia inculpatului este exagerată, Înalta Curte constată că executarea de către acesta a unei pedepse de 14 ani închisoare, apropiată de minimul prevăzut de lege [infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

este pedepsită cu închisoare de la 10 la 25 ani] este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului. Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei și periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, rezultate din modalitatea în care a comis fapta, asupra unui minor în vârstă de numai 7 ani și 11 luni, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, date fiind vârsta, locul în care a fost ademenit de recurent să-l însoțească, respectiv într-o zonă în care se aflau imobile în construcție, nelocuite, urmările de natură fizică și psihologică pe care fapta le-a produs asupra părții vătămate, atestate medical, cererea recurentului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator este nejustificată.

În consecință, reținând că decizia atacată este legală și temeinică, apreciind că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie care să atragă casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.M.C., se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2011 la 09 mai 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.M.C., durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2011 la 09 mai 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2012.