ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 47/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/MF din 17 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul G.M. a fost condamnat la:

- 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen.;

- 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen.

In baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, sporită cu un an și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen., pedeapsa principală urmând a se executa în condiții privative de libertate.

S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 21 noiembrie 2009.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile P.A.I. suma de 10.000 lei daune morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,30, inculpatul s-a deplasat la grajdurile aparținând SC D.D. SRL Bradu, unde locuia într-o cameră familia P.C.V. și P.R. – părinții părții vătămate P.A.I. Negăsind în locuință decât pe minoră, inculpatul, fără să anunțe pe părinții acesteia, a luat-o la domiciliul său situat la o distanță de aproximativ 2 km, cu intenția de a întreține relații sexuale cu aceasta.

Astfel, a lăsat minora în grija mamei sale, iar între orele 18-20,00 a consumat băuturi alcoolice pe raza localității Bradu, iar când s-a întors a comunicat mamei sale că în noaptea respectivă minora va dormi în aceeași cameră cu el, sens în care a încuiat ușa și a îndepărtat pe mama și fiul lui, M., (de vârstă aproximativă cu partea vătămată) din aceea cameră.

Auzind plânsetele minorei, mama inculpatului – martora R.F. a revenit la camera inculpatului și i-a cerut insistent să o lase în pace și să-i permită să doarmă într-o altă cameră, însă inculpatul a refuzat să-i deschidă prin interior ușa camerei în care se afla.

Pe timpul nopții, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra, a dezbrăcat-o și a încercat de mai multe ori să întrețină raporturi sexuale normale și anale cu aceasta, obligând-o în același timp să facă gesturi obscene pe care minora la vârsta ei nu avea cum să le cunoască, astfel că refuzând, a fost lovită peste față.

Realizând lipsa minorei, părinții acesteia au căutat-o toată noaptea, iar în dimineața zilei următoare s-au deplasat împreună cu martorul D.I. la domiciliul inculpatului care, deși a recunoscut că aceasta este la el, a întârziat predarea sa către părinți.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 563/A.10 din 10 decembrie 2009, emis de Serviciul Medico-legal Argeș, rezultă că, la examinarea ce a avut loc după săvârșirea faptei, minora a prezentat „fisuri anale multiple precum și alte leziuni traumatice, produse prin lovire cu/sau de corp dur și ținând cont de topografia leziunilor traumatice se apreciază că acestea au putut fi produse prin consumarea parțială a unui raport sexual normal și consumarea unui act sexual anal”.

In drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea.

Individualizarea pedepselor a fost făcută în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și ținându-se seama de toate datele speței, precum și de împrejurarea că inculpatul este recidivist (recidivă postexecutorie) au fost aplicate pedepse care să-și atingă scopul menționat de art. 52 C. pen., iar în urma contopirii pedepselor conform art. 34 C. pen. s-a aplicat un spor de 1 an și 6 luni închisoare.

Inculpatul a fost obligat la despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive de desființare a acesteia:

- prima instanță nu a administrat toate probele necesare ce puteau conduce la aflarea adevărului, astfel că nu a beneficiat de un proces echitabil;

- s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptelor, reținându-se în mod nelegal și infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 C. pen., cu toate că din probele administrate în cauză nu rezultă intenția de a o priva de libertate pe partea vătămată. Atât timp cât în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de viol, aceasta absoarbe în mod natural și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., deoarece infracțiunea de viol cuprinde în conținutul ei și actele de perversiune sexuală la care victima ar putea fi supusă până în momentul săvârșirii actului sexual;

- încadrarea juridică în infracțiunea consumată de viol este greșită, deoarece din raportul medico-legal întocmit în cauză rezultă că partea vătămată este virgină, astfel că actul sexual nu a fost consumat;

- în raport de starea în care se afla inculpatul la data săvârșirii faptei – sub influența băuturilor alcoolice – trebuiau reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat și prin decizia penală nr. 87/A din 19 octombrie 2010 l-a respins, ca atare.

Printr-o amplă motivare, instanța de control judiciar a analizat fiecare critică și a reținut la fel ca și prima instanță că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită pe baza declarațiilor părții vătămate, a mamei inculpatului, actului medico-legal și parțial a recunoașterii inculpatului.

Astfel din raportul medico-legal rezultă că inculpatul nu s-a limitat numai la a încerca să aibă raport sexual normal și anal cu partea vătămată ci, dimpotrivă, un asemenea raport s-a consumat. Medicul legist a descris leziuni traumatice și a concluzionat că fisurile anale multiple și alte leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur au putut fi produse prin consumarea parțială a unui raport sexual normal și consumarea unui act sexual anal.

Tot astfel, prin lipsirea de libertate a minorei nu numai pe timpul cât inculpatul a avut raport sexual cu aceasta ci pe o perioadă mai îndelungată de câteva ore (pe durata unei nopți) corect s-a reținut că actele de lipsire nu fac parte din latura obiectivă a infracțiunii de viol, ele constituind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în concurs cu infracțiunea de viol.

Referitor la reținerea ca infracțiune separată de corupție sexuală a actelor cu caracter obscen, Curtea a motivat că din probe rezultă că inculpatul a determinat-o pe minoră să se manifeste obscen și chiar el a participat la aceste acte. Așa fiind, cum actele nu s-au limitat doar la întreținerea actului sexual s-a reținut că este corectă reținerea infracțiunii de corupție sexuală în concurs cu infracțiunea de viol.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a atacat-o cu recurs.

Prin motivele de recurs a criticat hotărârile pronunțate de cele două instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art. 285

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Reiterând criticile din apel, a solicitat în principal, casarea hotărârilor și schimbarea încadrării din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracțiunea de tentativă de viol prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (3) C. pen. în concurs cu infracțiunea de corupție sexuală prev. de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei, susținând că are un copil minor în întreținere iar mama sa este bolnavă și bătrână și nu poate avea grijă de minor.

Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanțele au reținut corect că faptele inculpatului de a încerca să întrețină raport sexual normal și de a întreține și un act sexual anal cu o minoră de 7 ani constituie infracțiunea de viol prev. și ped. de art. 197 alin. (3) C. pen.

Obligarea minorei să participe la acte obscene, altele decât cele sexuale, cerându-i să-i bage limba în gură, să o pipăie pe abdomen și în alte părți, acte pe care la vârsta sa de 8 ani, minora nu avea cum să le cunoască, au fost corect încadrate în dispozițiile art. 202 C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. Așa cum a motivat și instanța de apel, este total neîntemeiată cererea inculpatului de a fi reținute circumstanțe atenuante și de a fi redusă pedeapsa sub minimul special de 10 ani închisoare cât timp s-ar putea susține că prin consumarea de băuturi alcoolice pe tot parcursul după amiezii (între orele 18.00 - 20.00) inculpatul și-a făcut curaj pentru a săvârși infracțiunea.

Astfel, după ce a luat-o pe minoră și a dus-o la el acasă unde a închis-o într-o cameră, a plecat la bufet și a consumat cantități apreciabile de băuturi alcoolice, apoi revenit acasă în jurul orelor 22.00 a reținut-o pe minoră pe tot parcursul nopții și a violat-o, deși propria mamă i-a cerut repetat să o lase în pace pe fetiță.

Așa fiind, se constată că nu există motive de casare a deciziei și sentinței și reducerea pedepse și ținând seama de disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă arestul preventiv executat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 noiembrie 2009 la 11 ianuarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 ianuarie 2011.