ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 24/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 24/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin Sentința penală nr. 257 din 25 iunie 2009 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. 7368/118/2008, s-a dispus:

În baza art. 197 alin. (1) și (2)

lit. b), b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului Z.E. la pedeapsa

de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 7 ani, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 203 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat

același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de incest.

În baza art. 180 alin. (2

1

)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul și la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte

violențe.

În conformitate cu dispozițiile art.

33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului, stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa

cea mai grea de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe

o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii de 24 ore din 21 mai 2008 și durata arestului preventiv

de la 12 martie 2009 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a

fost menținută starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul către

partea vătămată G.A., prin reprezentant legal D.N., la plata sumei de 5.000

RON, daune morale.

De asemenea, a fost obligat

inculpatul și la 1.730 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Partea vătămată G.A., în vârstă de

13 ani la data săvârșirii faptelor, se afla în îngrijirea inculpatului Z.E.,

tatăl biologic al acesteia, din anul 2006.

Minora era rezultatul relației de

concubinaj a inculpatului cu numita G.N., căsătorită D.

Potrivit susținerilor numitei D.N.,

aceasta fusese constrânsă de mama sa să întrețină relația de concubinaj, după

ce fusese violată de către inculpat, la vârsta de 13 ani.

În timp ce era însărcinată, mama

minorei a părăsit domiciliul inculpatului, din comuna Independența, județ

Constanța, stabilindu-se în comuna Ezeriș, sat Soceni, județ Caraș-Severin,

unde s-a căsătorit și locuiește și în prezent.

La data de 14 februarie 1994, s-a

născut minora G.A.

Paternitatea minorei nu a fost

stabilită față de inculpat întrucât în respectiva perioadă acesta era

încarcerat în executarea unei pedepse privative de libertate, condamnare ce-i

fusese aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice.

Aproape imediat după naștere, minora

a fost luată spre creștere de sora inculpatului, numita Z.C., care s-a ocupat

permanent de îngrijirea ei, până la sfârșitul anului 2006.

Urmare unor neînțelegeri intervenite

între inculpat și sora sa, minora a venit în locuința inculpatului, acesta

hotărând să se ocupe de creșterea minorei împreună cu concubina sa, B.A.

Inculpatul mai avea în îngrijire

încă 3 copii minori rezultați din relația de concubinaj pe care o întreținea cu

B.A.

Predispoziția inculpatului pentru

întreținerea de relații sexuale cu persoane minore și asupra cărora avea un

ascendent, între el și victime existând raporturi apropiate în conținut celor

de familie, a determinat luarea rezoluției infracționale de a întreține

asemenea relații și cu fiica sa naturală, partea vătămată G.A.

Potrivit declarațiilor părții

vătămate, intenția inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu aceasta a

fost exprimată pentru prima dată la sfârșitul lunii noiembrie sau decembrie

2007, când minora a fost chemată în grajdul de animale și i s-a cerut de către

inculpat să-și scoată pantalonii pe care îi purta; partea vătămată a refuzat

și, plângând, l-a rugat pe inculpat să nu îi facă niciun rău, spunându-i

totodată că va relata și concubinei B.A. despre intenția sa.

Inculpatul a cedat rugăminților

părții vătămate, dar nu înainte de a o amenința cu moartea pentru situația în

care îl reclama la poliție sau povestea altor persoane despre cele întâmplate.

Minora nu a vorbit despre cele

petrecute, considerând că nu va fi crezută și că nu avea sprijinul necesar,

toate persoanele cu care locuia fiind rude ale inculpatului.

După circa o săptămână de la primul

incident, inculpatul a intrat în camera în care dormea partea vătămată și a

întreținut cu aceasta un raport sexual.

Cu referire la acest fapt, partea

vătămată a declarat că l-a văzut pe inculpat intrând în camera în care dormea

împreună cu sora și fratele său, minorii Z.G. și B.C.; a văzut cum inculpatul a

pulverizat un gaz în încăpere după ce în prealabil i-a luat pe cei doi minori,

mutându-i într-o altă cameră sau în alt pat.

Partea vătămată nu a putut furniza

și alte amănunte, declarând că a adormit după folosirea spray-ului paralizant.

A menționat însă că a doua zi când

s-a trezit a constatat că nu mai purta aceleași obiecte de îmbrăcăminte, în

încăpere persista un miros neplăcut și avea dureri abdominale, sângerând în

zona genitală.

Totodată, partea vătămată a

menționat că de la concubina inculpatului aflase că acesta pulverizase în

dormitoare un spray paralizant.

Ulterior, într-o discuție avută cu

concubina sa, la care asista și partea vătămată, inculpatul a afirmat că în

noaptea respectivă violase partea vătămată, constatând că era virgină.

Un alt raport sexual între inculpat

și partea vătămată a avut loc în luna ianuarie 2008.

Potrivit declarațiilor părții

vătămate, raportul sexual s-a consumat în grajdul de animale din curtea casei,

unde fusese chemată de către inculpat.

Și de această dată, inculpatul i-a

cerut părții vătămate să se dezbrace și să se întindă pe un pulover aruncat pe

jos.

Minora a refuzat însă cu toată

opoziția manifestată, prin amenințare, inculpatul a reușit să o dezbrace și să

întrețină cu aceasta un raport sexual.

După comiterea faptei, minora a

relatat despre întâmplate martorei Z.C., sora inculpatului, în a cărei

îngrijire se aflase până la momentul când fusese luată în domiciliul

inculpatului.

Martora nu a dat crezare celor

relatate de partea vătămată, considerând că inculpatul nu putea avea un

asemenea comportament față de propriul copil.

În luna aprilie 2008, inculpatul a

întreținut un nou raport sexual cu partea vătămată, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra și de starea de temere pe care i-o

insuflase, prin amenințările și violențele fizice pe care le exercita asupra

ei, în mod repetat.

Tot astfel, la mijlocul lunii mai

2008, inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină un alt raport sexual,

profitând de lipsa concubinei de la domiciliu.

Și de această dată, minora l-a

refuzat; inculpatul a devenit agresiv, dezbrăcând cu forța partea vătămată și

întreținând cu aceasta un raport sexual.

În aceeași zi, partea vătămată a

relatat cele petrecute concubinei inculpatului, dar nu a fost crezută nici de

această martoră.

S-a reținut de către instanță că

încă de la începutul audierilor, partea vătămată precizase că nu a avut

posibilitatea de a o anunța pe mama sa despre abuzurile la care era supusă

întrucât ținea legătura cu ea prin intermediul telefonului mobil aparținând

inculpatului, convorbirile telefonice având loc în prezența acestuia.

Tot ca situație de fapt, s-a reținut

că, în seara zilei de 20 mai 2008, partea vătămată a fost lovită cu severitate

de către inculpat, pe motiv că întârziase la venirea acasă, după terminarea

cursurilor școlare.

A rezultat că în seara respectivă,

partea vătămată se afla în curtea școlii împreună cu alți copii; întrucât

întârziase, inculpatul i-a cerut fiicei sale, Z.G. să o caute pe partea

vătămată, bănuind că aceasta ar putea avea relații sexuale cu alți băieți.

Între cele două surori a izbucnit o ceartă, țipetele acestora fiind auzite de

către inculpat care venise și el în căutarea părții vătămate.

Inculpatul i-a aplicat părții vătămate

mai multe lovituri cu picioarele în spate și cu pumnii în zona umerilor și a

capului, conducând-o cu forța spre casă.

La domiciliu, inculpatul a continuat

să lovească partea vătămată peste fese, cu o curea din cauciuc, precum și cu

pumnii, în zona toracică.

În ziua imediat următoare, partea

vătămată s-a deplasat la postul de poliție al comunei Independența, județ

Constanța, formulând plângere penală împotriva inculpatului.

La aceeași dată, partea vătămată a

fost examinată medico-legal, prin raportul de constatare din 21 mai 2008

eliberat de Serviciul de Medicină Legală Constanța stabilindu-se că leziunile

traumatice prezentate de partea vătămată puteau fi produse prin lovire cu

corpuri dure liniare și că pentru vindecarea acestora erau necesare un număr de

6 - 7 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a constatat că partea

vătămată prezenta o deflorare veche a cărei dată nu putea fi precizată.

Imediat după înregistrarea

sesizării, partea vătămată a fost încredințată spre ocrotire Centrului de

Plasament „M.R." din orașul Constanța.

Întrucât exista suspiciunea că

partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat în luna aprilie

2008, aceasta a fost examinată ginecologic și ecografic.

Examinarea medicală a stabilit că

partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluție, în vârstă de 7 -

8 săptămâni.

La data de 3 iulie 2008, părții

vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator, intervenție medicală

decisă în interesul minorei de către Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului, cu acordul reprezentantului legal D.N.

Produsul de chiuretaj a fost

conservat în vederea determinării profilului genetic.

La data de 4 iulie 2008, produsul de

concepție recoltat prin chiuretaj uterin a fost predat în stare congelată

organelor de urmărire penală de către Spitalul Clinic Județean Constanța,

conform procesului-verbal din 4 iulie 2008, și trimis la Institutul de

Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Generale în

vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice biocriminalistice.

De asemenea, au fost recoltate probe

biologice de la partea vătămată și de la inculpat pentru a se stabili dacă

acesta era tatăl biologic al minorei.

Prin raportul de expertiză din 14

august 2008, depus la dosar urmărire penală, s-a stabilit că inculpatul Z.E.

este tatăl biologic al părții vătămate G.A.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică din 21 iulie 2008, s-a stabilit că inculpatul era tatăl

biologic și al produsului de concepție, cu un indice de paternitate de

1.850.000.

Potrivit raportului de constatare,

în afară de inculpat, 99,99996% din populația studiată nu putea fi tatăl

biologic al produsului de concepție recoltat de la partea vătămată.

La data de 7 iulie 2008, a fost pusă

în executare Sentința civilă nr. 812 din 23 iunie 2008 a Tribunalului

Constanța, prin care se dispusese reintegrarea minorei în familia mamei D.N.

Pe timpul șederii în plasament,

minora a beneficiat de consiliere psihologică și servicii rezidențiale,

potrivit actelor atașate la dosarul cauzei.

S-a reținut de către instanță că

atât în cursul urmăririi penale, cât și timpul judecății, inculpatul a negat

învinuirile aduse, susținând că alte persoane erau vinovate de întreținerea de

relații sexuale cu partea vătămată.

De asemenea, a susținut că

informațiile furnizate de partea vătămată în legătură cu particularitățile

organelor sale genitale erau cunoscute de toată familia, încă din anul 2001,

când fusese condamnat pentru violul comis asupra victimei B.A., sora actualei

concubine B.A.

Inculpatul a mai susținut că partea

vătămată își începuse de timpuriu viața sexuală și că putea indica persoanele

cu care aceasta întreținuse raporturi sexuale.

În schimb, inculpatul a recunoscut

săvârșirea actelor de violență, justificându-și comportamentul ca reacție la

conduita necorespunzătoare a părții vătămate care obișnuia să plece de acasă

fără permisiune, să absenteze de la cursurile școlare, să întârzie fără motiv

și să intre în relații apropiate cu diverși băieți.

În cursul cercetării judecătorești

și partea vătămată a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire

penală, arătând că își menține numai acuzațiile formulate sub aspectul

agresării sale de către inculpat.

În fața instanței, partea vătămată a

susținut că în același sens declarase și în fața procurorului de caz, dar că

declarația scrisă și depusă la dosar și al cărei conținut era incriminator

pentru inculpat, nu îi fusese citită înainte de a o semna.

Partea vătămată a menționat că era

posibil ca declarațiile de la parchet să fi fost copiate după cele întocmite de

organele de poliție din comună, deși tot ea afirmase că o asemenea audiere nu

avusese loc anterior.

Partea vătămată nu a putut oferi

nicio explicație pentru relatările amănunțite făcute în faza de urmărire penală

cu privire la modalitatea și împrejurările de săvârșire a faptelor de către

inculpat.

Ulterior termenului de judecată din

17 noiembrie 2008, când a fost consemnată schimbarea de poziție a părții

vătămate, aceasta s-a prezentat în instanță la termenul din 2 martie 2009 și,

vizibil timorată, a menționat că se teme de inculpat, înțelegându-se din

atitudinea sa, temerea că va suporta consecințele decurgând din declarațiile

incriminatoare formulate împotriva inculpatului.

Partea vătămată a precizat că

dorește să dea o nouă declarație în fața instanței, pentru a reveni asupra

celor declarate la termenul din 17 noiembrie 2008, solicitând ca audierea să se

facă în prezența unui consilier din cadrul Serviciului de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Constanța, cerere ce a fost încuviințată de instanță.

În ziua următoare termenului de

judecată din 2 martie 2009, partea vătămată s-a prezentat la postul de poliție

din comuna Independența și, în prezența unui asistent social din cadrul

Consiliului Local și a unui martor asistent, a declarat că a fost amenințată cu

moartea de către inculpat dacă va reveni asupra declarațiilor de retractare din

fața instanței.

Totodată, partea vătămată a refuzat

să revină în domiciliul inculpatului, din investigațiile efectuate de organele

de poliție, rezultând că partea vătămată locuia în continuare în domiciliul

inculpatului, sora acestuia, Z.C., lipsind din localitate.

Ca urmare, minora partea vătămată a

fost încredințată Centrului de Primire Minori în Regim de Urgență Constanța și

instituționalizată temporar până la termenul din 23 martie 2009.

Prin încheierea din 12 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a

inculpatului, pe o durată de 30 zile, mandat de arestare ce a fost pus în

executare în aceeași zi, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 152 C.

proc. pen.

La termenul de dezbateri din 23

martie 2009 a avut loc o nouă audiere a părții vătămate, în prezența mamei,

avocatului și a unui consilier din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Constanța.

Prin declarația formulată, partea

vătămată a descris activitatea infracțională desfășurată de inculpat, constând

în abuzurile sexuale la care a fost supusă începând cu sfârșitul lunii

noiembrie 2007 și până la data când a sesizat organele de poliție, relatând cu

lux de amănunte împrejurările în care a fost amenințată și forțată să întrețină

relații sexuale, indicându-l pe inculpat ca autor al faptelor.

Declarația părții vătămate era

consecventă relatărilor făcute în faza de urmărire penală, constatându-se de

către instanță concordanța deplină dintre declarații.

La ultimul termen de judecată

stabilit în cauză s-a constatat că partea vătămată depusese în scris o cerere

prin care arăta că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului.

Cererea a fost motivată în fața

instanței prin aceea că partea vătămată nu dorea condamnarea inculpatului,

având în vedere relația lor de rudenie.

Solicitarea părții vătămate nu a

fost valorificată de instanță, reținându-se că în cazul infracțiunilor pentru

care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, retragerea plângerii nu

operează ca și cauză de încetare a procesului penal.

Pe baza probelor administrate în

cauză, instanța a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor

menționate în rechizitoriu.

Au fost înlăturate în acest sens

declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului, constatându-se că susținerile

sale erau infirmate de celelalte probe administrate în cauză, cu referire

specială la declarațiile părții vătămate, raportul de constatare

tehnico-științifică biocriminalistică care îl indica ca tată biologic al

produsului de concepție și referatul de evaluare psihologică întocmit de

psiholog D.P., din al cărui conținut rezulta că parte vătămată prezintă simptomatologia

copilului abuzat sexual.

Declarațiile martorilor P.C., N.B.,

M.R., O.M. și B.A. au fost apreciate ca nerelevante, persoanele audiate

neoferind informații privind stabilirea faptelor cauzei.

În ceea ce privește declarațiile

martorelor Z.C. și B.A., sora și respectiv concubina inculpatului, acestea au

fost apreciate de instanță ca fiind subiective și făcute în scopul de a crea o

situație favorabilă inculpatului.

S-a arătat de către instanță că,

chiar dacă nu au existat martori care să fi avut cunoștință în mod direct de

abuzurile săvârșite asupra părții vătămate, vinovăția inculpatului era

demonstrată de probele științifice administrate în cauză și declarațiile părții

vătămate.

De asemenea, s-a reținut că pe

parcursul procesului penal, inculpatul a prezentat versiuni diferite în

susținerea tezei de nevinovăție, iar probele propuse în apărare nu le-au

înlăturat pe cele administrate în acuzare.

În drept, activitatea infracțională

desfășurată de inculpat, astfel cum a fost expusă în cadrul situației de fapt,

a fost încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3)

teza I C. pen. și art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. b) C. pen., forma continuată de infracțiune fiind atrasă

de săvârșirea faptelor în mod repetat, În intervalul decembrie 2007 - mai 2008.

Fapta aceluiași inculpat de a aplica

lovituri părții vătămate, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare

un număr de 6 - 7 zile îngrijiri medicale, a fost încadrată în dispozițiile

art. 180 alin. (2) din 1 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Starea de recidivă postexecutorie a

fost reținută pe baza condamnărilor anterioare la pedepsele de 4 ani

închisoare, 2 ani închisoare și respectiv, 5 ani închisoare aplicate

inculpatului prin sentințele penale nr. 902 din 16 octombrie 1990, nr. 1115 din

7 iunie 1994 și nr. 363 din 1 octombrie 2001 ale Judecătoriei Mangalia.

La individualizarea judiciară a

pedepselor, cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a avut în

vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârșite și urmările produse asupra

părții vătămate, a cărei dezvoltare normală a fost serios afectată prin

abuzurile la care a fost supusă tocmai de cel care era chemat și vegheze și să

ocrotească partea vătămată, precum și de datele ce caracterizează persoana

inculpatului, condamnat și în trecut pentru fapte similare, cu conduită

nesinceră pe parcursul procesului penal și care nu a ezitat să încerce

obstrucționarea aflării adevărului, prin amenințarea părții vătămate în scopul

de a obține modificarea declarațiilor.

De asemenea, pe baza referatului de

evaluare întocmit în cauză care a oferit elemente importante referitoare la

personalitatea și comportamentul inculpatului în familie și comunitate,

instabilitatea afectivă și tendința spre agresivitate și întreținerea de

relații sexuale cu persoane minore, prima instanță a apreciat că inculpatul

prezintă o periculozitate socială sporită, fiind astfel necesară aplicarea unui

regim sancționator mai sever.

În consecință, aplicând pedepse cu

închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, instanța a dispus

executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Totodată, ca pedeapsă accesorie și

complimentară au fost interzise inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) și d) C. pen., interdicția de exercitare

a drepturilor părintești și dreptul de a fi tutore sau curator justificându-se

în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Sub aspectul laturii civile,

instanța a dispus din oficiu obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 RON

către partea vătămată G.A., cu titlu de daune morale, ca echivalent al

suferințelor psihice și fizice încercate de minoră, prin abuzurile sexuale la

care a fost supusă.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost

atacată cu apel de către inculpatul Z.E.

Prin motivele de apel formulate s-a

solicitat, în principal, achitarea inculpatului, pe motiv că faptele de viol și

incest reținute în sarcina sa nu existau în realitate, judecătorul primei

instanței interpretând eronat probele cauzei, cu ignorarea apărărilor

inculpatului și a contradicțiilor existente între declarațiile părții vătămate

și actele dosarului.

De asemenea, a fost criticată

omisiunea organelor judiciare de a încuviința efectuarea în cauză a unei

expertize medico-legale prin care să se stabilească paternitatea produsului de

concepție recoltat prin chiuretaj uterin de la partea vătămată, având în vedere

declarațiile acesteia, prin care recunoscuse întreținerea de relații sexuale cu

alte persoane.

Prin Decizia penală nr. 20/MP din 27

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor

și vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza

unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.

Au fost menționate sub acest aspect

declarațiile martorilor audiați în proces, precum și declarațiile inițiale ale

părții vătămate, toate aceste declarații coroborându-se cu concluziile

raportului de expertiză din 14 august 2008 prin care inculpatul fusese declarat

tatăl produsului de concepție recoltat de la partea vătămată.

De asemenea, s-a constatat că

activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător

încadrată juridic, faptele reținute în sarcina sa întrunind elementele

constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Și împotriva acestei decizii și, în

esență, pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul

Z.E., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 din 9 pct. 10, 14 și 18

C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., a fost invocat refuzul

instanței de apel de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize ADN asupra

produsului de concepție recoltat de la partea vătămată și de a se lămuri pe

această cale dacă inculpatul întreținuse sau nu relații sexuale cu partea

vătămată, având în vedere că acesta suferea de o boală venerică cu transmitere

sexuală.

În legătură cu acest aspect,

apărarea a menționat că partea vătămată nu prezenta boala venerică cu care

inculpatul era diagnosticat, or fiind vorba de o boală cu transmitere sexuală,

era obligatoriu să se stabilească științific dacă era posibil ca partea

vătămată să nu prezinte același diagnostic în ipoteza întreținerii de relații

sexuale.

De asemenea, s-a arătat că aceeași

opinie trebuia exprimată și în legătură cu produsul de concepție recoltat de la

partea vătămată.

S-a arătat că în condițiile

neefectuării acestei expertize persistă dubiul cu privire la vinovăția

inculpatului, celelalte probe administrate în cauză nesusținând temeinicia

actului de acuzare.

Deși în susținerea orală a motivelor

de recurs, apărătorul din oficiu pentru inculpat a învederat instanței că nu

înțelege să mențină cererea de achitare formulată în cadrul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va lua în

examinare și această critică îndreptată împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, având în vedere declarația inculpatului din recurs, precum și apărările

formulate cu ocazia acordării ultimului cuvânt, momente procesuale în care

inculpatul a negat în continuare săvârșirea faptelor de care era acuzat.

Tot ca și critică subsidiară celei

încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., invocând greșita individualizare a pedepsei, inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei de 17 ani închisoare, apreciată ca fiind deosebit de severă în raport

de circumstanțele sale personale și împrejurările de săvârșire a faptelor.

Examinând cauza în raport de

criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute

în vedere fiind următoarele:

Solicitând trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel, apărarea susține că în cauză era necesară

efectuarea unei expertize ADN pentru stabilirea paternității produsului de

concepție (avorton) recoltat de la partea vătămată, criticându-se refuzul

instanței de administrare a respectivei probe în apel.

Critica formulată nu este

întemeiată.

Din actele și lucrările dosarului se

reține că imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, partea vătămată

a fost examinată medical pentru verificarea acuzelor de agresare sexuală și

comportament violent aduse inculpatului.

Prin raportul de constatare din 21

mai 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța a fost stabilit

mecanismul de producere a leziunilor traumatice constatate pe corpul părții

vătămate, precum și faptul că aceasta prezenta o deflorare veche a cărei dată

nu putea fi precizată.

Întrucât din datele de anchetă exista

suspiciunea că partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat

în luna aprilie 2008, aceasta a fost examinată ginecologic și ecografic.

Examinarea medicală a stabilit că

partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluție, în vârstă de 7 -

8 săptămâni.

La data de 3 iulie 2008, părții

vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator.

Produsul de chiuretaj a fost

conservat în vederea determinării profilului genetic, prin analiza ADN.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică biocriminalistică din 21 iulie 2008 întocmit de Institutul

de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a stabilit că inculpatul era tatăl

biologic al produsului de concepție, concluzia exprimată de specialiștii

criminaliști având la bază analizele genetice ale probelor biologice recoltate

de la inculpat și partea vătămată și din fragmentul cu aspect de placentă

recoltat prin chiuretaj uterin.

În raport de situația prezentată, se

constată că paternitatea produsului de concepție recoltat de la partea vătămată

a fost stabilită pe baza analizei ADN, situație în care nu mai era necesară

efectuarea unei noi genotipări ADN, pe calea unei expertize de specialitate.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată

că expertiza nu se impune obligatoriu organelor judiciare, cu excepția

cazurilor prevăzute de art. 117 C. proc. pen., situație neîndeplinită în speță.

Pe de altă parte, în cazurile în

care a fost întocmită o constatare tehnico-științifică, expertiza se dispune,

din oficiu sau la cerere, dacă se apreciază că raportul de constatare

tehnico-științifică nu este complet sau concluziile acestuia nu au fost precis

formulate.

În cauză, raportul de constatare

tehnico-științifică biocriminalistică a fost redactat în termeni clari și

preciși sub aspectul concluziilor formulate, procedeul folosit pentru

determinarea paternității produsului de concepție - analiza ADN, excluzând

orice eroare în interpretarea probelor biologice.

De asemenea, trebuie menționat că

între constatarea tehnico-științifică și expertiza de specialitate nu există

nicio diferențiere sub aspectul calitativ, ambele având aceeași forță probantă,

deosebirea fiind dată doar de existența unei situații excepționale cu privire

la urgența efectuării lucrării, în cazul constatării tehnico-științifice.

Potrivit art. 112 C. proc. pen.,

când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a

unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau

împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele

unui specialist, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei

constatări tehnico-științifice.

În speță, condiția urgenței rezultă

din necesitatea prelevării imediate a probelor biologice din produsul de

concepție recoltat prin chiuretaj uterin în vederea determinării profilului

genetic, prin analiza ADN.

În raport de considerentele arătate,

Înalta Curte constată că în cauză nu era necesară efectuarea expertizei ADN,

constatarea tehnico-științifică întocmită în faza de urmărire penală, mijloc de

probă de o valoare egală expertizei de specialitate, lămurind pe deplin

aspectul privitor la paternitatea produsului de concepție (avorton), pe baza

analizei ADN.

Având în vedere valoarea deosebită a

probei științifice ADN, Înalta Curte constată că în mod justificat au fost

înlăturate de instanțe susținerile inculpatului în apărare.

Inculpatul a susținut că partea

vătămată întreținuse raporturi sexuale cu alte persoane și că acest fapt

rezulta din declarațiile martorilor audiați, precum și din împrejurarea că

partea vătămată nu prezenta boala cu transmitere sexuală pe care el însuși o

avea.

Întreținerea pretinselor raporturi

sexuale de către partea vătămată cu alte persoane, dincolo de faptul că nu a

fost probată, nu influențează cu nimic situația juridică a inculpatului, a

cărui vinovăție a fost stabilită pe baza propriului comportament avut în

relația cu partea vătămată.

Nici faptul că partea vătămată nu a

fost diagnosticată cu boala venerică deținută în antecedență de către inculpat

nu constituie un element decisiv în examinare, având în vedere că transmiterea

bolii nu operează obligatoriu în toate situațiile, așa cum arată cazuistica

medicală, exemplificată în cazul concret și în privința mamei părții vătămate

care, întreținând raporturi sexuale cu inculpatul, nu a dobândit boala cu

transmitere sexuală.

În schimb, Înalta Curte constată că

inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă în legătură cu relatările

părții vătămate referitoare la viața sexuală a inculpatului, cu referire

specială la particularitățile organelor sale sexuale.

Or, cunoașterea unor asemenea

detalii de către partea vătămată, fiica minoră a inculpatului, confirmă

existența raporturilor sexuale denunțate de aceasta organelor de urmărire

penală.

Prin declarațiile date în faza de

urmărire penală, cât și în fața instanței, cu ocazia audierii sale, partea

vătămată a descris pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat,

cu detalierea împrejurărilor în care au avut loc abuzurile sexuale și motivele

pentru care a fost victima comportamentului deviant al inculpatului, în mod

repetat.

Având în vedere probele științifice

administrate în cauză, declarațiile părții vătămate și raportul de evaluare

psihologică întocmit de psihologul D.P. care arăta că minora prezintă

simptomatologia caracteristică copilului abuzat sexual, Înalta Curte constată

că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în cauză, fiind justificat

înlăturate din examinare declarațiile martorelor Z.C. și B.A., sora și

respectiv, concubina inculpatului, având în vedere interesul natural al

martorelor în susținerea versiunii inculpatului și, ca nerelevante,

declarațiile martorilor P.C., N.B., M.R., O.M. și B.A. care nu au putut oferi

informații care să intereseze fondul acuzațiilor.

Prin urmare, criticile invocate în

susținerea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18

C. proc. pen. sunt nefondate.

Neîntemeiată se privește și critica

inculpatului referitoare la greșita individualizare a pedepsei.

Natura și gravitatea deosebită a

faptelor reținute în sarcina inculpatului, urmările produse asupra dezvoltării

ulterioare a minorei, impactul produs în comunitate de săvârșirea faptelor,

antecedența penală și predispoziția inculpatului spre comportament sexual

deviant, manifestat, de regulă, în familie, conduita nesinceră avută față de

organele judiciare, precum și în raport cu partea vătămată, asupra căreia nu a

ezitat să exercite în continuare presiuni în scopul de a obține retractarea

declarațiilor incriminatoare, justifică pe deplin pedeapsa aplicată de prima

instanță, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin

limitele de pedeapsă stabilite în cauză.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

Z.E. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și

art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

timpul reținerii de 24 ore din 21 mai 2009 și durata arestului preventiv de la

12 martie 2010 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.E. împotriva Deciziei penale nr. 20/MP din 27

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de Familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii de 24 ore din data de 21 mai 2008 și durata

arestării preventive de la 12 martie 2009 la 11 ianuarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 ianuarie 2010.