ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 24/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin Sentința penală nr. 257 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. 7368/118/2008, s-a dispus: În baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. b), b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului Z.E. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest. În baza art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 ore din 21 mai 2008 și durata arestului preventiv de la 12 martie 2009 la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. A fost obligat inculpatul către partea vătămată G.A., prin reprezentant legal D.N., la plata sumei de 5.000 RON, daune morale. De asemenea, a fost obligat inculpatul și la 1.730 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Partea vătămată G.A., în vârstă de 13 ani la data săvârșirii faptelor, se afla în îngrijirea inculpatului Z.E., tatăl biologic al acesteia, din anul 2006. Minora era rezultatul relației de concubinaj a inculpatului cu numita G.N., căsătorită D. Potrivit susținerilor numitei D.N., aceasta fusese constrânsă de mama sa să întrețină relația de concubinaj, după ce fusese violată de către inculpat, la vârsta de 13 ani. În timp ce era însărcinată, mama minorei a părăsit domiciliul inculpatului, din comuna Independența, județ Constanța, stabilindu-se în comuna Ezeriș, sat Soceni, județ Caraș-Severin, unde s-a căsătorit și locuiește și în prezent.

La data de 14 februarie 1994, s-a născut minora G.A. Paternitatea minorei nu a fost stabilită față de inculpat întrucât în respectiva perioadă acesta era încarcerat în executarea unei pedepse privative de libertate, condamnare ce-i fusese aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Aproape imediat după naștere, minora a fost luată spre creștere de sora inculpatului, numita Z.C., care s-a ocupat permanent de îngrijirea ei, până la sfârșitul anului 2006. Urmare unor neînțelegeri intervenite între inculpat și sora sa, minora a venit în locuința inculpatului, acesta hotărând să se ocupe de creșterea minorei împreună cu concubina sa, B.A.

Inculpatul mai avea în îngrijire încă 3 copii minori rezultați din relația de concubinaj pe care o întreținea cu B.A. Predispoziția inculpatului pentru întreținerea de relații sexuale cu persoane minore și asupra cărora avea un ascendent, între el și victime existând raporturi apropiate în conținut celor de familie, a determinat luarea rezoluției infracționale de a întreține asemenea relații și cu fiica sa naturală, partea vătămată G.A. Potrivit declarațiilor părții vătămate, intenția inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu aceasta a fost exprimată pentru prima dată la sfârșitul lunii noiembrie sau decembrie 2007, când minora a fost chemată în grajdul de animale și i s-a cerut de către inculpat să-și scoată pantalonii pe care îi purta; partea vătămată a refuzat și, plângând, l-a rugat pe inculpat să nu îi facă niciun rău, spunându-i totodată că va relata și concubinei B.A.

despre intenția sa. Inculpatul a cedat rugăminților părții vătămate, dar nu înainte de a o amenința cu moartea pentru situația în care îl reclama la poliție sau povestea altor persoane despre cele întâmplate. Minora nu a vorbit despre cele petrecute, considerând că nu va fi crezută și că nu avea sprijinul necesar, toate persoanele cu care locuia fiind rude ale inculpatului. După circa o săptămână de la primul incident, inculpatul a intrat în camera în care dormea partea vătămată și a întreținut cu aceasta un raport sexual. Cu referire la acest fapt, partea vătămată a declarat că l-a văzut pe inculpat intrând în camera în care dormea împreună cu sora și fratele său, minorii Z.G. și B.C.; a văzut cum inculpatul a pulverizat un gaz în încăpere după ce în prealabil i-a luat pe cei doi minori, mutându-i într-o altă cameră sau în alt pat.

Partea vătămată nu a putut furniza și alte amănunte, declarând că a adormit după folosirea spray-ului paralizant. A menționat însă că a doua zi când s-a trezit a constatat că nu mai purta aceleași obiecte de îmbrăcăminte, în încăpere persista un miros neplăcut și avea dureri abdominale, sângerând în zona genitală. Totodată, partea vătămată a menționat că de la concubina inculpatului aflase că acesta pulverizase în dormitoare un spray paralizant. Ulterior, într-o discuție avută cu concubina sa, la care asista și partea vătămată, inculpatul a afirmat că în noaptea respectivă violase partea vătămată, constatând că era virgină. Un alt raport sexual între inculpat și partea vătămată a avut loc în luna ianuarie 2008. Potrivit declarațiilor părții vătămate, raportul sexual s-a consumat în grajdul de animale din curtea casei, unde fusese chemată de către inculpat.

Și de această dată, inculpatul i-a cerut părții vătămate să se dezbrace și să se întindă pe un pulover aruncat pe jos. Minora a refuzat însă cu toată opoziția manifestată, prin amenințare, inculpatul a reușit să o dezbrace și să întrețină cu aceasta un raport sexual. După comiterea faptei, minora a relatat despre întâmplate martorei Z.C., sora inculpatului, în a cărei îngrijire se aflase până la momentul când fusese luată în domiciliul inculpatului. Martora nu a dat crezare celor relatate de partea vătămată, considerând că inculpatul nu putea avea un asemenea comportament față de propriul copil. În luna aprilie 2008, inculpatul a întreținut un nou raport sexual cu partea vătămată, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de starea de temere pe care i-o insuflase, prin amenințările și violențele fizice pe care le exercita asupra ei, în mod repetat.

Tot astfel, la mijlocul lunii mai 2008, inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină un alt raport sexual, profitând de lipsa concubinei de la domiciliu. Și de această dată, minora l-a refuzat; inculpatul a devenit agresiv, dezbrăcând cu forța partea vătămată și întreținând cu aceasta un raport sexual. În aceeași zi, partea vătămată a relatat cele petrecute concubinei inculpatului, dar nu a fost crezută nici de această martoră. S-a reținut de către instanță că încă de la începutul audierilor, partea vătămată precizase că nu a avut posibilitatea de a o anunța pe mama sa despre abuzurile la care era supusă întrucât ținea legătura cu ea prin intermediul telefonului mobil aparținând inculpatului, convorbirile telefonice având loc în prezența acestuia.

Tot ca situație de fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 20 mai 2008, partea vătămată a fost lovită cu severitate de către inculpat, pe motiv că întârziase la venirea acasă, după terminarea cursurilor școlare. A rezultat că în seara respectivă, partea vătămată se afla în curtea școlii împreună cu alți copii; întrucât întârziase, inculpatul i-a cerut fiicei sale, Z.G. să o caute pe partea vătămată, bănuind că aceasta ar putea avea relații sexuale cu alți băieți. Între cele două surori a izbucnit o ceartă, țipetele acestora fiind auzite de către inculpat care venise și el în căutarea părții vătămate. Inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu picioarele în spate și cu pumnii în zona umerilor și a capului, conducând-o cu forța spre casă.

La domiciliu, inculpatul a continuat să lovească partea vătămată peste fese, cu o curea din cauciuc, precum și cu pumnii, în zona toracică. În ziua imediat următoare, partea vătămată s-a deplasat la postul de poliție al comunei Independența, județ Constanța, formulând plângere penală împotriva inculpatului. La aceeași dată, partea vătămată a fost examinată medico-legal, prin raportul de constatare din 21 mai 2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Constanța stabilindu-se că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată puteau fi produse prin lovire cu corpuri dure liniare și că pentru vindecarea acestora erau necesare un număr de 6 - 7 zile îngrijiri medicale. De asemenea, s-a constatat că partea vătămată prezenta o deflorare veche a cărei dată nu putea fi precizată.

Imediat după înregistrarea sesizării, partea vătămată a fost încredințată spre ocrotire Centrului de Plasament „M.R." din orașul Constanța. Întrucât exista suspiciunea că partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat în luna aprilie 2008, aceasta a fost examinată ginecologic și ecografic. Examinarea medicală a stabilit că partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluție, în vârstă de 7 - 8 săptămâni. La data de 3 iulie 2008, părții vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator, intervenție medicală decisă în interesul minorei de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu acordul reprezentantului legal D.N. Produsul de chiuretaj a fost conservat în vederea determinării profilului genetic.

La data de 4 iulie 2008, produsul de concepție recoltat prin chiuretaj uterin a fost predat în stare congelată organelor de urmărire penală de către Spitalul Clinic Județean Constanța, conform procesului-verbal din 4 iulie 2008, și trimis la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Generale în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice biocriminalistice. De asemenea, au fost recoltate probe biologice de la partea vătămată și de la inculpat pentru a se stabili dacă acesta era tatăl biologic al minorei. Prin raportul de expertiză din 14 august 2008, depus la dosar urmărire penală, s-a stabilit că inculpatul Z.E. este tatăl biologic al părții vătămate G.A.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 21 iulie 2008, s-a stabilit că inculpatul era tatăl biologic și al produsului de concepție, cu un indice de paternitate de 1.850.000. Potrivit raportului de constatare, în afară de inculpat, 99,99996% din populația studiată nu putea fi tatăl biologic al produsului de concepție recoltat de la partea vătămată. La data de 7 iulie 2008, a fost pusă în executare Sentința civilă nr. 812 din 23 iunie 2008 a Tribunalului Constanța, prin care se dispusese reintegrarea minorei în familia mamei D.N. Pe timpul șederii în plasament, minora a beneficiat de consiliere psihologică și servicii rezidențiale, potrivit actelor atașate la dosarul cauzei. S-a reținut de către instanță că atât în cursul urmăririi penale, cât și timpul judecății, inculpatul a negat învinuirile aduse, susținând că alte persoane erau vinovate de întreținerea de relații sexuale cu partea vătămată.

De asemenea, a susținut că informațiile furnizate de partea vătămată în legătură cu particularitățile organelor sale genitale erau cunoscute de toată familia, încă din anul 2001, când fusese condamnat pentru violul comis asupra victimei B.A., sora actualei concubine B.A. Inculpatul a mai susținut că partea vătămată își începuse de timpuriu viața sexuală și că putea indica persoanele cu care aceasta întreținuse raporturi sexuale. În schimb, inculpatul a recunoscut săvârșirea actelor de violență, justificându-și comportamentul ca reacție la conduita necorespunzătoare a părții vătămate care obișnuia să plece de acasă fără permisiune, să absenteze de la cursurile școlare, să întârzie fără motiv și să intre în relații apropiate cu diverși băieți.

În cursul cercetării judecătorești și partea vătămată a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, arătând că își menține numai acuzațiile formulate sub aspectul agresării sale de către inculpat. În fața instanței, partea vătămată a susținut că în același sens declarase și în fața procurorului de caz, dar că declarația scrisă și depusă la dosar și al cărei conținut era incriminator pentru inculpat, nu îi fusese citită înainte de a o semna. Partea vătămată a menționat că era posibil ca declarațiile de la parchet să fi fost copiate după cele întocmite de organele de poliție din comună, deși tot ea afirmase că o asemenea audiere nu avusese loc anterior. Partea vătămată nu a putut oferi nicio explicație pentru relatările amănunțite făcute în faza de urmărire penală cu privire la modalitatea și împrejurările de săvârșire a faptelor de către inculpat.

Ulterior termenului de judecată din 17 noiembrie 2008, când a fost consemnată schimbarea de poziție a părții vătămate, aceasta s-a prezentat în instanță la termenul din 2 martie 2009 și, vizibil timorată, a menționat că se teme de inculpat, înțelegându-se din atitudinea sa, temerea că va suporta consecințele decurgând din declarațiile incriminatoare formulate împotriva inculpatului. Partea vătămată a precizat că dorește să dea o nouă declarație în fața instanței, pentru a reveni asupra celor declarate la termenul din 17 noiembrie 2008, solicitând ca audierea să se facă în prezența unui consilier din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, cerere ce a fost încuviințată de instanță.

În ziua următoare termenului de judecată din 2 martie 2009, partea vătămată s-a prezentat la postul de poliție din comuna Independența și, în prezența unui asistent social din cadrul Consiliului Local și a unui martor asistent, a declarat că a fost amenințată cu moartea de către inculpat dacă va reveni asupra declarațiilor de retractare din fața instanței. Totodată, partea vătămată a refuzat să revină în domiciliul inculpatului, din investigațiile efectuate de organele de poliție, rezultând că partea vătămată locuia în continuare în domiciliul inculpatului, sora acestuia, Z.C., lipsind din localitate.

Ca urmare, minora partea vătămată a fost încredințată Centrului de Primire Minori în Regim de Urgență Constanța și instituționalizată temporar până la termenul din 23 martie 2009. Prin încheierea din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, mandat de arestare ce a fost pus în executare în aceeași zi, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 152 C. proc. pen. La termenul de dezbateri din 23 martie 2009 a avut loc o nouă audiere a părții vătămate, în prezența mamei, avocatului și a unui consilier din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

Prin declarația formulată, partea vătămată a descris activitatea infracțională desfășurată de inculpat, constând în abuzurile sexuale la care a fost supusă începând cu sfârșitul lunii noiembrie 2007 și până la data când a sesizat organele de poliție, relatând cu lux de amănunte împrejurările în care a fost amenințată și forțată să întrețină relații sexuale, indicându-l pe inculpat ca autor al faptelor. Declarația părții vătămate era consecventă relatărilor făcute în faza de urmărire penală, constatându-se de către instanță concordanța deplină dintre declarații. La ultimul termen de judecată stabilit în cauză s-a constatat că partea vătămată depusese în scris o cerere prin care arăta că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului.

Cererea a fost motivată în fața instanței prin aceea că partea vătămată nu dorea condamnarea inculpatului, având în vedere relația lor de rudenie. Solicitarea părții vătămate nu a fost valorificată de instanță, reținându-se că în cazul infracțiunilor pentru care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, retragerea plângerii nu operează ca și cauză de încetare a procesului penal. Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor menționate în rechizitoriu.

Au fost înlăturate în acest sens declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului, constatându-se că susținerile sale erau infirmate de celelalte probe administrate în cauză, cu referire specială la declarațiile părții vătămate, raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică care îl indica ca tată biologic al produsului de concepție și referatul de evaluare psihologică întocmit de psiholog D.P., din al cărui conținut rezulta că parte vătămată prezintă simptomatologia copilului abuzat sexual. Declarațiile martorilor P.C., N.B., M.R., O.M. și B.A. au fost apreciate ca nerelevante, persoanele audiate neoferind informații privind stabilirea faptelor cauzei. În ceea ce privește declarațiile martorelor Z.C.

și B.A., sora și respectiv concubina inculpatului, acestea au fost apreciate de instanță ca fiind subiective și făcute în scopul de a crea o situație favorabilă inculpatului. S-a arătat de către instanță că, chiar dacă nu au existat martori care să fi avut cunoștință în mod direct de abuzurile săvârșite asupra părții vătămate, vinovăția inculpatului era demonstrată de probele științifice administrate în cauză și declarațiile părții vătămate. De asemenea, s-a reținut că pe parcursul procesului penal, inculpatul a prezentat versiuni diferite în susținerea tezei de nevinovăție, iar probele propuse în apărare nu le-au înlăturat pe cele administrate în acuzare. În drept, activitatea infracțională desfășurată de inculpat, astfel cum a fost expusă în cadrul situației de fapt, a fost încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen.

și art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., forma continuată de infracțiune fiind atrasă de săvârșirea faptelor în mod repetat, În intervalul decembrie 2007 - mai 2008. Fapta aceluiași inculpat de a aplica lovituri părții vătămate, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile îngrijiri medicale, a fost încadrată în dispozițiile art. 180 alin. (2) din 1 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Starea de recidivă postexecutorie a fost reținută pe baza condamnărilor anterioare la pedepsele de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare și respectiv, 5 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentințele penale nr. 902 din 16 octombrie 1990, nr. 1115 din 7 iunie 1994 și nr. 363 din 1 octombrie 2001 ale Judecătoriei Mangalia.

La individualizarea judiciară a pedepselor, cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârșite și urmările produse asupra părții vătămate, a cărei dezvoltare normală a fost serios afectată prin abuzurile la care a fost supusă tocmai de cel care era chemat și vegheze și să ocrotească partea vătămată, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, condamnat și în trecut pentru fapte similare, cu conduită nesinceră pe parcursul procesului penal și care nu a ezitat să încerce obstrucționarea aflării adevărului, prin amenințarea părții vătămate în scopul de a obține modificarea declarațiilor.

De asemenea, pe baza referatului de evaluare întocmit în cauză care a oferit elemente importante referitoare la personalitatea și comportamentul inculpatului în familie și comunitate, instabilitatea afectivă și tendința spre agresivitate și întreținerea de relații sexuale cu persoane minore, prima instanță a apreciat că inculpatul prezintă o periculozitate socială sporită, fiind astfel necesară aplicarea unui regim sancționator mai sever. În consecință, aplicând pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, instanța a dispus executarea pedepsei rezultante în regim de detenție. Totodată, ca pedeapsă accesorie și complimentară au fost interzise inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) și d) C. pen., interdicția de exercitare a drepturilor părintești și dreptul de a fi tutore sau curator justificându-se în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, instanța a dispus din oficiu obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 RON către partea vătămată G.A., cu titlu de daune morale, ca echivalent al suferințelor psihice și fizice încercate de minoră, prin abuzurile sexuale la care a fost supusă. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul Z.E. Prin motivele de apel formulate s-a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, pe motiv că faptele de viol și incest reținute în sarcina sa nu existau în realitate, judecătorul primei instanței interpretând eronat probele cauzei, cu ignorarea apărărilor inculpatului și a contradicțiilor existente între declarațiile părții vătămate și actele dosarului.

De asemenea, a fost criticată omisiunea organelor judiciare de a încuviința efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale prin care să se stabilească paternitatea produsului de concepție recoltat prin chiuretaj uterin de la partea vătămată, având în vedere declarațiile acesteia, prin care recunoscuse întreținerea de relații sexuale cu alte persoane. Prin Decizia penală nr. 20/MP din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.

Au fost menționate sub acest aspect declarațiile martorilor audiați în proces, precum și declarațiile inițiale ale părții vătămate, toate aceste declarații coroborându-se cu concluziile raportului de expertiză din 14 august 2008 prin care inculpatul fusese declarat tatăl produsului de concepție recoltat de la partea vătămată. De asemenea, s-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reținute în sarcina sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Și împotriva acestei decizii și, în esență, pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.E., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 din 9 pct. 10, 14 și 18 C. proc.

pen. În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., a fost invocat refuzul instanței de apel de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize ADN asupra produsului de concepție recoltat de la partea vătămată și de a se lămuri pe această cale dacă inculpatul întreținuse sau nu relații sexuale cu partea vătămată, având în vedere că acesta suferea de o boală venerică cu transmitere sexuală. În legătură cu acest aspect, apărarea a menționat că partea vătămată nu prezenta boala venerică cu care inculpatul era diagnosticat, or fiind vorba de o boală cu transmitere sexuală, era obligatoriu să se stabilească științific dacă era posibil ca partea vătămată să nu prezinte același diagnostic în ipoteza întreținerii de relații sexuale.

De asemenea, s-a arătat că aceeași opinie trebuia exprimată și în legătură cu produsul de concepție recoltat de la partea vătămată. S-a arătat că în condițiile neefectuării acestei expertize persistă dubiul cu privire la vinovăția inculpatului, celelalte probe administrate în cauză nesusținând temeinicia actului de acuzare. Deși în susținerea orală a motivelor de recurs, apărătorul din oficiu pentru inculpat a învederat instanței că nu înțelege să mențină cererea de achitare formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va lua în examinare și această critică îndreptată împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, având în vedere declarația inculpatului din recurs, precum și apărările formulate cu ocazia acordării ultimului cuvânt, momente procesuale în care inculpatul a negat în continuare săvârșirea faptelor de care era acuzat.

Tot ca și critică subsidiară celei încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocând greșita individualizare a pedepsei, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, apreciată ca fiind deosebit de severă în raport de circumstanțele sale personale și împrejurările de săvârșire a faptelor. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, apărarea susține că în cauză era necesară efectuarea unei expertize ADN pentru stabilirea paternității produsului de concepție (avorton) recoltat de la partea vătămată, criticându-se refuzul instanței de administrare a respectivei probe în apel.

Critica formulată nu este întemeiată. Din actele și lucrările dosarului se reține că imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, partea vătămată a fost examinată medical pentru verificarea acuzelor de agresare sexuală și comportament violent aduse inculpatului. Prin raportul de constatare din 21 mai 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța a fost stabilit mecanismul de producere a leziunilor traumatice constatate pe corpul părții vătămate, precum și faptul că aceasta prezenta o deflorare veche a cărei dată nu putea fi precizată. Întrucât din datele de anchetă exista suspiciunea că partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat în luna aprilie 2008, aceasta a fost examinată ginecologic și ecografic.

Examinarea medicală a stabilit că partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluție, în vârstă de 7 - 8 săptămâni. La data de 3 iulie 2008, părții vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator. Produsul de chiuretaj a fost conservat în vederea determinării profilului genetic, prin analiza ADN. Prin raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică din 21 iulie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a stabilit că inculpatul era tatăl biologic al produsului de concepție, concluzia exprimată de specialiștii criminaliști având la bază analizele genetice ale probelor biologice recoltate de la inculpat și partea vătămată și din fragmentul cu aspect de placentă recoltat prin chiuretaj uterin.

În raport de situația prezentată, se constată că paternitatea produsului de concepție recoltat de la partea vătămată a fost stabilită pe baza analizei ADN, situație în care nu mai era necesară efectuarea unei noi genotipări ADN, pe calea unei expertize de specialitate. Sub acest aspect, Înalta Curte arată că expertiza nu se impune obligatoriu organelor judiciare, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 117 C. proc. pen., situație neîndeplinită în speță. Pe de altă parte, în cazurile în care a fost întocmită o constatare tehnico-științifică, expertiza se dispune, din oficiu sau la cerere, dacă se apreciază că raportul de constatare tehnico-științifică nu este complet sau concluziile acestuia nu au fost precis formulate.

În cauză, raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică a fost redactat în termeni clari și preciși sub aspectul concluziilor formulate, procedeul folosit pentru determinarea paternității produsului de concepție - analiza ADN, excluzând orice eroare în interpretarea probelor biologice. De asemenea, trebuie menționat că între constatarea tehnico-științifică și expertiza de specialitate nu există nicio diferențiere sub aspectul calitativ, ambele având aceeași forță probantă, deosebirea fiind dată doar de existența unei situații excepționale cu privire la urgența efectuării lucrării, în cazul constatării tehnico-științifice. Potrivit art. 112 C. proc.

pen., când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice. În speță, condiția urgenței rezultă din necesitatea prelevării imediate a probelor biologice din produsul de concepție recoltat prin chiuretaj uterin în vederea determinării profilului genetic, prin analiza ADN. În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că în cauză nu era necesară efectuarea expertizei ADN, constatarea tehnico-științifică întocmită în faza de urmărire penală, mijloc de probă de o valoare egală expertizei de specialitate, lămurind pe deplin aspectul privitor la paternitatea produsului de concepție (avorton), pe baza analizei ADN.

Având în vedere valoarea deosebită a probei științifice ADN, Înalta Curte constată că în mod justificat au fost înlăturate de instanțe susținerile inculpatului în apărare. Inculpatul a susținut că partea vătămată întreținuse raporturi sexuale cu alte persoane și că acest fapt rezulta din declarațiile martorilor audiați, precum și din împrejurarea că partea vătămată nu prezenta boala cu transmitere sexuală pe care el însuși o avea. Întreținerea pretinselor raporturi sexuale de către partea vătămată cu alte persoane, dincolo de faptul că nu a fost probată, nu influențează cu nimic situația juridică a inculpatului, a cărui vinovăție a fost stabilită pe baza propriului comportament avut în relația cu partea vătămată.

Nici faptul că partea vătămată nu a fost diagnosticată cu boala venerică deținută în antecedență de către inculpat nu constituie un element decisiv în examinare, având în vedere că transmiterea bolii nu operează obligatoriu în toate situațiile, așa cum arată cazuistica medicală, exemplificată în cazul concret și în privința mamei părții vătămate care, întreținând raporturi sexuale cu inculpatul, nu a dobândit boala cu transmitere sexuală. În schimb, Înalta Curte constată că inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă în legătură cu relatările părții vătămate referitoare la viața sexuală a inculpatului, cu referire specială la particularitățile organelor sale sexuale. Or, cunoașterea unor asemenea detalii de către partea vătămată, fiica minoră a inculpatului, confirmă existența raporturilor sexuale denunțate de aceasta organelor de urmărire penală.

Prin declarațiile date în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, cu ocazia audierii sale, partea vătămată a descris pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, cu detalierea împrejurărilor în care au avut loc abuzurile sexuale și motivele pentru care a fost victima comportamentului deviant al inculpatului, în mod repetat. Având în vedere probele științifice administrate în cauză, declarațiile părții vătămate și raportul de evaluare psihologică întocmit de psihologul D.P. care arăta că minora prezintă simptomatologia caracteristică copilului abuzat sexual, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în cauză, fiind justificat înlăturate din examinare declarațiile martorelor Z.C.

și B.A., sora și respectiv, concubina inculpatului, având în vedere interesul natural al martorelor în susținerea versiunii inculpatului și, ca nerelevante, declarațiile martorilor P.C., N.B., M.R., O.M. și B.A. care nu au putut oferi informații care să intereseze fondul acuzațiilor. Prin urmare, criticile invocate în susținerea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen. sunt nefondate. Neîntemeiată se privește și critica inculpatului referitoare la greșita individualizare a pedepsei.

Natura și gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului, urmările produse asupra dezvoltării ulterioare a minorei, impactul produs în comunitate de săvârșirea faptelor, antecedența penală și predispoziția inculpatului spre comportament sexual deviant, manifestat, de regulă, în familie, conduita nesinceră avută față de organele judiciare, precum și în raport cu partea vătămată, asupra căreia nu a ezitat să exercite în continuare presiuni în scopul de a obține retractarea declarațiilor incriminatoare, justifică pe deplin pedeapsa aplicată de prima instanță, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite în cauză. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.E. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 ore din 21 mai 2009 și durata arestului preventiv de la 12 martie 2010 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.E. împotriva Deciziei penale nr. 20/MP din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de Familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 ore din data de 21 mai 2008 și durata arestării preventive de la 12 martie 2009 la 11 ianuarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2010.