ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 1 februarie 2006, reclamantele G.A. și M.E. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 3476 din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, privind imobilul din CF din mun. Cluj-Napoca, str. Mănăștur, să se constate că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, să fie obligați pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 239 m.p.

teren, dispunând măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 903 m.p. (care nu poate fi restituită în natură și nici nu poate fi compensată), la prețul de circulație al pieței, în sumă de 887.010 lei, precum și pentru casa demolată, ori hotărârea ce se va pronunța să țină locul acestei dispoziții și să fie obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să achite suma care constituie măsură reparatorie prin echivalent bănesc. În motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul a aparținut reclamantelor și defunctei lor mame, P.R., că a fost naționalizat prin Decretul nr. 12/1987, care este un act secret și că, la momentul preluării, s-au acordat despăgubiri plafonate doar pentru casă.

Au mai arătat reclamantele că dispoziția contestată este nelegală, întrucât s-a respins cererea de restituire în natură a terenului și s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu toate că notificarea datează din 2001, cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată, deși terenul este liber parțial. Prin sentința nr. 773 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, a respins acțiunea împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, respingând acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece acesta nu are atribuții de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de teren solicitată de reclamante, întrucât nu poate fi calificat ca fiind suprafață liberă, fiind teren amenajat în folosul comunității, iar în ceea ce privește construcția demolată, a considerat că dispoziția nr. 3476/2005 face referire și la aceasta, prin indicarea generică a imobilului înscris în C.F. Cluj.

În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor bănești, prima instanță a reținut că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează să fie stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 87/ A din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj și a fost schimbată în parte sentința nr. 773 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a anulat în parte dispoziția primarului iar în consecință, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 239 m.p.

din imobilul situat în Cluj-Napoca, Calea Mănăștur. S-a menținut dispoziția primarului cu privire la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru diferența de teren cuvenită de 781 m.p. și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată. S-a menținut din sentință dispoziția privind respingerea acțiunii reclamantelor față de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Decizia a fost atacată cu recurs de reclamantele G.A. și P.E. și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Recursul reclamantelor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., a vizat faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe prin dispozitiv asupra naturii preluării imobilului, respectiv, fără titlu valabil.

S-a mai arătat de către recurentele - reclamante că, în condițiile în care restituirea în natură este imposibilă, precum în speța de față, singura soluție o constituie despăgubirea în bani la prețul de circulație al pieții, garantată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ceea ce atestă calitatea procesuală a acestuia. Prin recursul pe care l-a exercitat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susținut că în mod greșit instanța de apel a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 239 m.p., întrucât aceasta este situată într-o zonă sistematizată a orașului, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultând că terenul în litigiu este ocupat parțial de o platformă betonată construită în jurul unui bloc, alei și zonă verde, iar suprafața calificată ca fiind liberă, reprezintă spațiul verde existent între două alei, căi de acces la un bloc de locuințe.

Prin decizia civilă nr. 8066 din 12 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât. A admis recursul declarat de reclamante. A casat în parte decizia în ce privește dispoziția privind cererea reclamantelor de obligare a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata echivalentului bănesc al părții din imobil imposibil de restituit în natură. A desființat din sentință partea referitoare la acest capăt de cerere, pe care l-a trimis spre rejudecare aceluiași tribunal. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în faza judecății pe fond, suprafața de 239 m.p.

teren este liberă, nefiind amplasată în jurul blocului de locuințe, ci între două alei, astfel încât este supusă restituirii în natură, criticile recurentului-pârât fiind astfel neîntemeiate. În privința recursului reclamantelor și a diferenței de teren rămase nerestituite precum și a construcției demolate, s-a apreciat că acordarea despăgubirilor la Fondul Proprietatea pentru acestea, în condițiile legii speciale, ar institui o sarcină disproporționată. Aceasta, în condițiile în care până în prezent Fondul Proprietatea nu a devenit funcțional, nu a fost cotat la bursă, punând pe reclamante în imposibilitate să-și valorifice dreptul subiectiv, cel puțin pentru moment.

În același context, față de nefuncționalitatea Fondului Proprietatea și față de jurisprudența Curții Europene, conform căreia statul trebuie să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, s-a constatat că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză pentru capătul de cerere distinct prin care se solicită plata echivalentului bănesc al părții din imobil ce nu poate fi restituită în natură. Reluând judecata, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 592/ F din 25 iunie 2010 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis acțiunea reclamantelor și a modificat, în parte, dispoziția primarului, în sensul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 576.307 lei cu titlu de despăgubiri, pentru suprafața de teren de 781 m.p.

și pentru cota de 168/ 192 parte din construcția demolată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că întinderea dreptului reclamantelor la restituirea prin echivalent a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a deciziei de casare a instanței supreme. În ce privește cuantumul concret al despăgubirilor bănești, acesta a fost determinat pe baza expertizelor efectuate în cauză, care au stabilit valoarea de circulație a construcțiilor demolate (casă și garaj), precum și a terenului în suprafață de 781 m.p., la nivelul anului 2010, data întocmirii expertizelor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.

1) Reclamantele au solicitat admiterea apelului și anularea în întregime a dispoziției primarului, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite suma de 887.010 lei reprezentând contravaloarea suprafeței de 903 m.p., întrucât din decizia nr. 8066 din 12 decembrie 2008 a I.C.C.J. rezultă că s-au solicitat despăgubiri pentru suprafața de 903 m.p. 2) Pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante.

A fost criticată soluția instanței de fond referitoare la expertizele de evaluare, în sensul că nu au fost și în continuare nu sunt de acord cu însăși admiterea acestora ca probe în dosar întrucât, în opinia pârâților, instanța nu se poate substitui autorităților învestite cu competență în materie prin legi speciale, astfel încât, aceste despăgubiri se acordă în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005. 3) Pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, susținând că nu are legitimare de a reprezenta Statul Roman, ca titular al obligației de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005. Față de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Ministerului Finanțelor Publice nu-i revine calitatea de reprezentant al Statului Român în acordarea titlurilor de despăgubire, atâta timp cât prin legea speciala, Statul Român este reprezentat de un organ administrativ special desemnat.

Prin decizia civilă nr. 368/ A din 17 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca nefondate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța supremă s-a făcut doar cu privire la plata și stabilirea echivalentului bănesc al părții din imobil imposibil de restituit în natură, respectiv pentru diferența de 781 m.p. teren și pentru cota de 168/ 192 parte din construcția demolată (mai ales că în recursul declarat reclamantele arătaseră că din eroare au solicitat suprafața de 903 m.p., suprafața corectă stabilită de instanța de apel fiind de 781 m.p.). În ce privește stabilirea valorii la momentul pronunțării hotărârii, iar nu la nivelul anului 2007, cum au solicitat reclamantele, acesta oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece este momentul dezlegării pricinii și al stabilirii dreptului părții.

Criticile pârâților Primarul și Municipiul Cluj-Napoca - în legătură cu imposibilitatea acordării măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, întrucât aceasta ar însemna substituirea autorităților învestite cu competență în materie prin legi speciale - au fost apreciate nefondate, cu motivarea că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare a instanței supreme. Cu referire la considerentele deciziei de casare, s-a reținut că îndreptățirea la despăgubiri bănești a fost determinată de constatarea nefuncționalității Fondului Proprietatea și de semnalarea jurisprudenței CEDO privind nefuncționarea Fondului de o manieră susceptibilă de a acorda o despăgubire efectivă.

De asemenea, critica Ministerului Finanțelor Publice vizând lipsa calității sale procesuale pasive a fost găsită nefondată, considerându-se că această problemă a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat prin aceeași decizie de casare prin care se arată că „atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcțional și față de jurisprudența Curții europene, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză”. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamante și pârâții Municipiul Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Ministerul Economiei și Finanțelor. 1. Recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile deciziei de casare și astfel, prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., atunci când a dispus expertizarea și pentru teren, atât timp cât casarea a privit completarea probatoriului exclusiv raportat la valoarea casei demolate, despăgubirea pentru teren rămânând cea stabilită deja în primul ciclu procesual. În mod greșit, în determinarea cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere valori de la nivelul anului 2010 iar nu de la nivelul anului 2007. - Deși s-a ajuns, în cele din urmă, la înscrierea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori, aceasta nu constituie o garanție pentru o compensare efectivă a prejudiciului produs prin nerestituirea în natură a prejudiciului produs.

2) Municipiul Cluj-Napoca și Primarul Municipiului Cluj-Napoca au formulat critici sub următoarele aspecte: - În mod greșit instanța nu a ținut seama de faptul că pentru rezolvarea problemei proprietății celor deposedați abuziv a fost adoptat un act normativ cu caracter special, fiind înființată ca având competențe speciale în materie, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, principiile stabilite în acest sens prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 constau în acordarea unor despăgubiri juste și echitabile, neplafonate, evaluate de experți independenți în considerarea valorii de piață a imobilelor, calculată conform standardelor internaționale de evaluare. Așadar, atât timp cât legiuitorul a instituit competența evaluării și stabilirii despăgubirilor în sarcina unei autorități publice, instanța nu se poate substitui acesteia, ignorând dispozițiile legii speciale.

3) Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut caracterul nelegal al deciziei sub următoarele aspecte: - Respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, instanța de apel a reținut și a motivat că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin considerentele deciziei de casare. O asemenea motivare atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, așa cum rezultă din conținutul deciziei de casare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcțional. Faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional trebuie dovedit de partea care face o astfel de susținere, iar instanța de apel nu face nici o apreciere pe acest aspect.

Decizia de casare a fost pronunțată în anul 2008, însă până în prezent situația privind funcționarea Fondului Proprietatea s-a schimbat, astfel încât considerentele instanței de apel, pe aspectul calității procesuale pasive a Statului, nu sunt pertinente. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei de drept al unei acțiuni în justiție, fiind necesar să se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenție a fost încălcat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Examinând criticile deduse judecății prin intermediul recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: - Aspectul care se impune analizei cu prioritate, dat fiind faptul că vizează cadrul procesual al desfășurării judecății, este cel legat de calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.

Excepția invocată, legată de legitimatio ad causam a acestei părți, a fost respinsă de instanță cu motivarea că este vorba de o chestiune deja tranșată, cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare. Or, așa cum în mod corect se arată prin motivele de recurs, dezlegând această chestiune, ca și pe aceea legată de acordarea unor măsuri reparatorii în altă formă decât cea prevăzută de lege, instanța a avut în vedere situația existentă la acel moment (anul 2008) în legătură cu lipsa de eficiență a Fondului Proprietatea. Reținând că decizia de casare a rezolvat această chestiune legată de cadrul procesual și de natura măsurilor reparatorii, instanța de rejudecare a ignorat considerentele unei asemenea dezlegări jurisdicționale și care erau determinante în aprecierea întinderii lucrului judecat.

Astfel, pentru a se stabili în ce fel soluția din dispozitivul unei hotărâri intră în autoritate de lucru judecat, este necesar să fie verificate considerentele care justifică și explicitează respectiva soluție. În speță, verificarea calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a făcut în considerarea unei situații prezente la nivelul anului 2008 (data pronunțării deciziei de casare), aspect care rezultă explicit din motivarea soluției în care se reține tranșant: „Cum însă, până în prezent, acest fond nu a fost cotat la bursă, nefiind încă funcțional, rezultă că reclamantele sunt în imposibilitate să își valorifice dreptul subiectiv, cel puțin pentru moment”. Or, asemenea hotărâri care statuează „pro tempore” asupra situației părților beneficiază de o autoritate de lucru judecat limitată, până la momentul la care intervin schimbări în circumstanțele care au determinat-o.

De aceea, ignorând că statuările instanței de recurs au fost făcute în considerarea unor circumstanțe prezente la acel moment, instanța de rejudecare a apreciat greșit că se impune autoritatea de lucru judecat și că nu mai trebuie să facă propriile verificări legate de apărările pârâtului și de pretinsa eficientizare în prezent a Fondului Proprietatea.

În aceste condiții, soluția a avut ca premisă circumstanțele reținute la nivelul anului 2008 legate de lipsa de cotare la Bursa de Valori a Fondului, în condițiile în care, de notorietate, acțiunile acestuia fuseseră listate la Bursa de Valori București încă din ianuarie 2011. La fel, în ce privește jurisprudența CEDO, instanța de apel se limitează la invocarea, așa cum s-a procedat prin decizia de casare, a cauzei Faimblat împotriva României care a reținut lipsa de eficiență a procedurii, omițându-se aspecte relevate de practica ulterioară a instanței europene care a apreciat evoluțiile înregistrate în funcționarea Fondului și faptul că ”nu se poate specula asupra evoluției pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanțare prevăzute de legea specială ” (în acest sens, de exemplu, cauza Turus împotriva României, cauza Dumitraș împotriva României, cauza Matieș împotriva României).

Reținând așadar, că în cauză se impune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pe aspectul calității procesuale pasive a statului și a naturii măsurilor reparatorii, instanța de rejudecare a ignorat faptul că statuările deciziei de casare erau unele făcute „pro tempore”, în considerarea situațiilor prezente la acel moment și de aceea, înzestrate cu autoritate de lucru judecat doar atât timp cât se mențin împrejurările de fapt avute în vedere la momentul adoptării soluției. În aceste condiții, în mod greșit instanța nu a realizat propria verificare jurisdicțională, pentru a stabili circumstanțele pricinii asupra cărora să aplice corect legea. Înlăturarea apărărilor făcute de către pârât - vizând lipsa calității sale procesuale pasive - s-a făcut printr-o aplicare greșită a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. care, impunând caracterul obligatoriu al dezlegărilor în drept date de instanța de recurs, au în vedere acele statuări irevocabile, înzestrate cu autoritate de lucru judecat și care nu mai pot fi supuse reevaluării, impunându-se ca atare instanței de trimitere. În speță însă, așa cum s-a arătat, nu era vorba de astfel de statuări cu caracter ireversibil ale instanței, câtă vreme ele analizau doar o situație prezentă la acel moment. Ca atare, lipsind propriile evaluări jurisdicționale ale instanței de trimitere pe aspectul legitimării procesuale a părților și a naturii măsurilor reparatorii (ambele aspecte dezlegate prin decizia de casare pe considerente legate de modalitatea de funcționare a Fondului Proprietatea la nivelul anului 2008), soluția este supusă casării, pe temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 5 C. proc.

civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Având în vedere că aspectele care s-au impus cu prioritate analizei au fost cele legate de cadrul procesual, celelalte critici deduse judecății vor fi avute în vedere de către instanța de rejudecare în condițiile prevăzute de art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantele G.A. și P.E. și de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice a județului Cluj, Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva deciziei nr. 368/ A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.