ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la 1 februarie 2006, reclamantele G.A. și M.E. au chemat în

judecată pe pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca

și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 3476

din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, privind

imobilul din CF din mun. Cluj-Napoca, str. Mănăștur, să se constate că imobilul

a fost preluat fără titlu valabil, să fie obligați pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar să emită o nouă

dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 239 m.p. teren, dispunând măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 903 m.p. (care nu poate fi restituită în natură și nici nu poate fi compensată), la prețul de

circulație al pieței, în sumă de 887.010 lei, precum și pentru casa demolată,

ori hotărârea ce se va pronunța să țină locul acestei dispoziții și să fie

obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să achite

suma care constituie măsură reparatorie prin echivalent bănesc.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că imobilul a aparținut reclamantelor și defunctei lor

mame, P.R., că a fost naționalizat prin Decretul nr. 12/1987, care este un act

secret și că, la momentul preluării, s-au acordat despăgubiri plafonate doar

pentru casă.

Au mai arătat

reclamantele că dispoziția contestată este nelegală, întrucât s-a respins

cererea de restituire în natură a terenului și s-a propus acordarea de

despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu toate că

notificarea datează din 2001, cu motivarea că terenul este situat în zonă

sistematizată, deși terenul este liber parțial.

Prin sentința nr. 773

din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, a respins acțiunea

împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca,

respingând acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca urmare a admiterii excepției lipsei

calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece acesta nu are

atribuții de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a apreciat

că în mod corect s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru întreaga suprafață de teren solicitată de reclamante, întrucât nu poate

fi calificat ca fiind suprafață liberă, fiind teren amenajat în folosul

comunității, iar în ceea ce privește construcția demolată, a considerat că

dispoziția nr. 3476/2005 face referire și la aceasta, prin indicarea generică a

imobilului înscris în C.F. Cluj.

În ceea ce privește

cererea de acordare a despăgubirilor bănești, prima instanță a reținut că,

potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin

echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor, reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează să fie stabilit de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Apelul declarat de

reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 87/ A

din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj și a fost schimbată în parte sentința nr.

773 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în sensul că s-a

admis în parte acțiunea și s-a anulat în parte dispoziția primarului iar în

consecință, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 239 m.p. din imobilul situat în Cluj-Napoca, Calea Mănăștur. S-a menținut dispoziția primarului cu

privire la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru

diferența de teren cuvenită de 781 m.p. și pentru cota de 168/192 parte din

construcția demolată. S-a menținut din sentință dispoziția privind respingerea

acțiunii reclamantelor față de Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Decizia a fost atacată

cu recurs de reclamantele G.A. și P.E. și pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Recursul

reclamantelor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., a vizat faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe prin dispozitiv asupra

naturii preluării imobilului, respectiv, fără titlu valabil.

S-a mai arătat de

către recurentele - reclamante că, în condițiile în care restituirea în natură

este imposibilă, precum în speța de față, singura soluție o constituie

despăgubirea în bani la prețul de circulație al pieții, garantată de Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ceea ce atestă calitatea

procesuală a acestuia.

Prin recursul pe care

l-a exercitat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susținut că în mod greșit instanța de

apel a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 239 m.p., întrucât aceasta este situată într-o zonă sistematizată a orașului, din raportul de

expertiză întocmit în cauză rezultând că terenul în litigiu este ocupat parțial

de o platformă betonată construită în jurul unui bloc, alei și zonă verde, iar

suprafața calificată ca fiind liberă, reprezintă spațiul verde existent între

două alei, căi de acces la un bloc de locuințe.

Prin decizia civilă nr.

8066 din 12 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de

pârât. A admis recursul declarat de reclamante. A casat în parte decizia în ce

privește dispoziția privind cererea reclamantelor de obligare a Statului Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata echivalentului bănesc al

părții din imobil imposibil de restituit în natură. A desființat din sentință

partea referitoare la acest capăt de cerere, pe care l-a trimis spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Pentru a decide

astfel, instanța supremă a reținut că, față de concluziile raportului de

expertiză întocmit în faza judecății pe fond, suprafața de 239 m.p. teren este liberă, nefiind amplasată în jurul blocului de locuințe, ci între două alei,

astfel încât este supusă restituirii în natură, criticile recurentului-pârât

fiind astfel neîntemeiate.

În privința

recursului reclamantelor și a diferenței de teren rămase nerestituite precum și

a construcției demolate, s-a apreciat că acordarea despăgubirilor la Fondul Proprietatea pentru acestea, în condițiile legii speciale, ar institui o sarcină

disproporționată.

Aceasta, în

condițiile în care până în prezent Fondul Proprietatea nu a devenit funcțional,

nu a fost cotat la bursă, punând pe reclamante în imposibilitate să-și

valorifice dreptul subiectiv, cel puțin pentru moment.

În același context,

față de nefuncționalitatea Fondului Proprietatea și față de jurisprudența

Curții Europene, conform căreia statul trebuie să garanteze realizarea efectivă

și rapidă a dreptului la restituire, s-a constatat că Statul Român are calitate

procesuală pasivă în cauză pentru capătul de cerere distinct prin care se

solicită plata echivalentului bănesc al părții din imobil ce nu poate fi

restituită în natură.

Reluând judecata,

Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 592/ F din 25 iunie 2010 prin

care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis acțiunea reclamantelor și a

modificat, în parte, dispoziția primarului, în sensul că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantelor suma de

576.307 lei cu titlu de despăgubiri, pentru suprafața de teren de 781 m.p. și pentru cota de 168/ 192 parte din construcția demolată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că întinderea dreptului reclamantelor la

restituirea prin echivalent a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a

deciziei de casare a instanței supreme.

În ce privește

cuantumul concret al despăgubirilor bănești, acesta a fost determinat pe baza

expertizelor efectuate în cauză, care au stabilit valoarea de circulație a

construcțiilor demolate (casă și garaj), precum și a terenului în suprafață de 781 m.p., la nivelul anului 2010, data întocmirii expertizelor.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele și pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca,

Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.

1) Reclamantele au

solicitat admiterea apelului și anularea în întregime a dispoziției primarului,

obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite

suma de 887.010 lei reprezentând contravaloarea suprafeței de 903 m.p., întrucât din decizia nr. 8066 din 12 decembrie 2008 a I.C.C.J. rezultă că s-au solicitat despăgubiri pentru suprafața de 903 m.p.

2) Pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, au solicitat

admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamante.

A fost criticată

soluția instanței de fond referitoare la expertizele de evaluare, în sensul că

nu au fost și în continuare nu sunt de acord cu însăși admiterea acestora ca

probe în dosar întrucât, în opinia pârâților, instanța nu se poate substitui

autorităților învestite cu competență în materie prin legi speciale, astfel

încât, aceste despăgubiri se acordă în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

3) Pârâtul apelant

Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive,

susținând că nu are legitimare de a reprezenta Statul Roman, ca titular al

obligației de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005.

Față de prevederile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Ministerului Finanțelor Publice nu-i

revine calitatea de reprezentant al Statului Român în acordarea titlurilor de

despăgubire, atâta timp cât prin legea speciala, Statul Român este reprezentat

de un organ administrativ special desemnat.

Prin decizia civilă nr.

368/ A din 17 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca

nefondate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că trimiterea cauzei spre rejudecare de

către instanța supremă s-a făcut doar cu privire la plata și stabilirea

echivalentului bănesc al părții din imobil imposibil de restituit în natură,

respectiv pentru diferența de 781 m.p. teren și pentru cota de 168/ 192 parte

din construcția demolată (mai ales că în recursul declarat reclamantele

arătaseră că din eroare au solicitat suprafața de 903 m.p., suprafața corectă stabilită de instanța de apel fiind de 781 m.p.).

În ce privește

stabilirea valorii la momentul pronunțării hotărârii, iar nu la nivelul anului

2007, cum au solicitat reclamantele, acesta oferă un grad ridicat de

obiectivitate deoarece este momentul dezlegării pricinii și al stabilirii

dreptului părții.

Criticile pârâților

Primarul și Municipiul Cluj-Napoca - în legătură cu imposibilitatea acordării

măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, întrucât aceasta ar

însemna substituirea autorităților învestite cu competență în materie prin legi

speciale - au fost apreciate nefondate, cu motivarea că acest aspect a fost

tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare a instanței supreme.

Cu referire la

considerentele deciziei de casare, s-a reținut că îndreptățirea la despăgubiri

bănești a fost determinată de constatarea nefuncționalității Fondului

Proprietatea și de semnalarea jurisprudenței CEDO privind nefuncționarea

Fondului de o manieră susceptibilă de a acorda o despăgubire efectivă.

De asemenea, critica

Ministerului Finanțelor Publice vizând lipsa calității sale procesuale pasive a

fost găsită nefondată, considerându-se că această problemă a fost dezlegată cu

autoritate de lucru judecat prin aceeași decizie de casare prin care se arată

că „atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcțional și față de

jurisprudența Curții europene, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate

procesuală în cauză”.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamante și pârâții Municipiul Cluj-Napoca,

Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Ministerul Economiei și Finanțelor.

1.

Recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile

deciziei de casare și astfel, prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., atunci

când a dispus expertizarea și pentru teren, atât timp cât casarea a privit

completarea probatoriului exclusiv raportat la valoarea casei demolate,

despăgubirea pentru teren rămânând cea stabilită deja în primul ciclu

procesual.

În mod greșit, în determinarea

cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere valori de la nivelul anului

2010 iar nu de la nivelul anului 2007.

- Deși s-a ajuns, în

cele din urmă, la înscrierea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori, aceasta nu constituie o garanție pentru o compensare efectivă a

prejudiciului produs prin nerestituirea în natură a prejudiciului produs.

2) Municipiul Cluj-Napoca

și Primarul Municipiului Cluj-Napoca au formulat critici sub următoarele

aspecte:

- În mod greșit

instanța nu a ținut seama de faptul că pentru rezolvarea problemei proprietății

celor deposedați abuziv a fost adoptat un act normativ cu caracter special,

fiind înființată ca având competențe speciale în materie, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, principiile stabilite

în acest sens prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 constau în acordarea unor

despăgubiri juste și echitabile, neplafonate, evaluate de experți independenți

în considerarea valorii de piață a imobilelor, calculată conform standardelor

internaționale de evaluare.

Așadar, atât timp cât

legiuitorul a instituit competența evaluării și stabilirii despăgubirilor în

sarcina unei autorități publice, instanța nu se poate substitui acesteia,

ignorând dispozițiile legii speciale.

3) Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a susținut caracterul nelegal al deciziei sub

următoarele aspecte:

- Respingând excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, instanța de apel

a reținut și a motivat că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru

judecat prin considerentele deciziei de casare.

O asemenea motivare

atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, așa cum rezultă din conținutul deciziei de casare, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă atât timp cât

Fondul Proprietatea nu este funcțional.

Faptul că Fondul

Proprietatea nu este funcțional trebuie dovedit de partea care face o astfel de

susținere, iar instanța de apel nu face nici o apreciere pe acest aspect.

Decizia de casare a

fost pronunțată în anul 2008, însă până în prezent situația privind

funcționarea Fondului Proprietatea s-a schimbat, astfel încât considerentele

instanței de apel, pe aspectul calității procesuale pasive a Statului, nu sunt

pertinente.

Totodată, jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei

de drept al unei acțiuni în justiție, fiind necesar să se invoce care anume din

drepturile prevăzute de Convenție a fost încălcat.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinând criticile

deduse judecății prin intermediul recursurilor, Înalta Curte constată

următoarele:

- Aspectul care se

impune analizei cu prioritate, dat fiind faptul că vizează cadrul procesual al

desfășurării judecății, este cel legat de calitatea procesuală pasivă a

Ministerului Finanțelor Publice.

Excepția invocată,

legată de legitimatio ad causam a acestei părți, a fost respinsă de instanță cu

motivarea că este vorba de o chestiune deja tranșată, cu putere de lucru

judecat, prin decizia de casare.

Or, așa cum în mod

corect se arată prin motivele de recurs, dezlegând această chestiune, ca și pe

aceea legată de acordarea unor măsuri reparatorii în altă formă decât cea

prevăzută de lege, instanța a avut în vedere situația existentă la acel moment

(anul 2008) în legătură cu lipsa de eficiență a Fondului Proprietatea.

Reținând că decizia

de casare a rezolvat această chestiune legată de cadrul procesual și de natura

măsurilor reparatorii, instanța de rejudecare a ignorat considerentele unei

asemenea dezlegări jurisdicționale și care erau determinante în aprecierea

întinderii lucrului judecat.

Astfel, pentru a se

stabili în ce fel soluția din dispozitivul unei hotărâri intră în autoritate de

lucru judecat, este necesar să fie verificate considerentele care justifică și

explicitează respectiva soluție.

În speță, verificarea

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a făcut în

considerarea unei situații prezente la nivelul anului 2008 (data pronunțării deciziei

de casare), aspect care rezultă explicit din motivarea soluției în care se

reține tranșant: „Cum însă, până în prezent, acest fond nu a fost cotat la

bursă, nefiind încă funcțional, rezultă că reclamantele sunt în imposibilitate

să își valorifice dreptul subiectiv, cel puțin pentru moment”.

Or, asemenea hotărâri

care statuează „pro tempore” asupra situației părților beneficiază de o

autoritate de lucru judecat limitată, până la momentul la care intervin

schimbări în circumstanțele care au determinat-o.

De aceea, ignorând că

statuările instanței de recurs au fost făcute în considerarea unor circumstanțe

prezente la acel moment, instanța de rejudecare a apreciat greșit că se impune

autoritatea de lucru judecat și că nu mai trebuie să facă propriile verificări

legate de apărările pârâtului și de pretinsa eficientizare în prezent a

Fondului Proprietatea.

În aceste condiții,

soluția a avut ca premisă circumstanțele reținute la nivelul anului 2008 legate

de lipsa de cotare la Bursa de Valori a Fondului, în condițiile în care, de

notorietate, acțiunile acestuia fuseseră listate la Bursa de Valori București încă din ianuarie 2011.

La fel, în ce

privește jurisprudența CEDO, instanța de apel se limitează la invocarea, așa

cum s-a procedat prin decizia de casare, a cauzei Faimblat împotriva României

care a reținut lipsa de eficiență a procedurii, omițându-se aspecte relevate de

practica ulterioară a instanței europene care a apreciat evoluțiile

înregistrate în funcționarea Fondului și faptul că ”nu se poate specula asupra

evoluției pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanțare

prevăzute de legea specială

”

(în acest sens, de exemplu, cauza Turus

împotriva României, cauza Dumitraș împotriva României, cauza Matieș împotriva

României).

Reținând așadar, că

în cauză se impune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pe aspectul

calității procesuale pasive a statului și a naturii măsurilor reparatorii,

instanța de rejudecare a ignorat faptul că statuările deciziei de casare erau

unele făcute „pro tempore”, în considerarea situațiilor prezente la acel moment

și de aceea, înzestrate cu autoritate de lucru judecat doar atât timp cât se

mențin împrejurările de fapt avute în vedere la momentul adoptării soluției.

În aceste condiții,

în mod greșit instanța nu a realizat propria verificare jurisdicțională, pentru

a stabili circumstanțele pricinii asupra cărora să aplice corect legea.

Înlăturarea apărărilor

făcute de către pârât - vizând lipsa calității sale procesuale pasive - s-a

făcut printr-o aplicare greșită a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

care, impunând caracterul obligatoriu al dezlegărilor în drept date de instanța

de recurs, au în vedere acele statuări irevocabile, înzestrate cu autoritate de

lucru judecat și care nu mai pot fi supuse reevaluării, impunându-se ca atare

instanței de trimitere.

În speță însă, așa

cum s-a arătat, nu era vorba de astfel de statuări cu caracter ireversibil ale

instanței, câtă vreme ele analizau doar o situație prezentă la acel moment.

Ca atare, lipsind

propriile evaluări jurisdicționale ale instanței de trimitere pe aspectul

legitimării procesuale a părților și a naturii măsurilor reparatorii (ambele

aspecte dezlegate prin decizia de casare pe considerente legate de modalitatea

de funcționare a Fondului Proprietatea la nivelul anului 2008), soluția este

supusă casării, pe temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 5 C. proc. civ., coroborat

cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că

aspectele care s-au impus cu prioritate analizei au fost cele legate de cadrul

procesual, celelalte critici deduse judecății vor fi avute în vedere de către

instanța de rejudecare în condițiile prevăzute de art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantele G.A. și P.E. și de pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice a

județului Cluj, Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca

prin Primar împotriva deciziei nr. 368/ A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.