CASE OF DUMITRAS v. ROMANIA - [Romanian Translation] provided by the SCM Romania and Monitorul Oficial R.A.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 17.979/05) îndreptată împotriva României, prin care un cetățean german, domnul Dan Lucian Marius Dumitraș (

Reclamantul este reprezentat de doamna Stanca Ioana Gidro, avocat în Cluj-Napoca. Guvernul român (

La data de 11 octombrie 2007, președintele Secției a treia a decis să îi comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenție, acesta a mai decis să se analizeze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei.

Guvernul german, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii, în temeiul art. 44 § 1 a) din Regulamentul Curții, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere asupra cauzei.

Reclamantul s-a născut în anul 1947 și locuiește în ClujNapoca.

Reclamantul și soția sa, D.D.E., au fost proprietarii unui apartament situat în Cluj-Napoca, Str. Plopilor nr. 6. În anul 1988, aceștia au optat pentru un regim de separare a bunurilor, împărțind apartamentul în două părți egale.

În anii 1988 și 1989, statul a intrat în posesia bunului reclamantului și a celui al lui D.D.E., în temeiul Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri.

La data de 11 noiembrie 1996, societatea C., în calitatea sa de administrator al bunurilor statului, le-a vândut lui B.N. și lui

În anul 2003, reclamantul și D.D.E. au introdus împotriva municipiului Cluj-Napoca, a lui B.N. și a lui B.E. o acțiune în revendicare a celor două părți ale apartamentului, în anularea contractului de vânzare-cumpărare și în rectificarea cărții funciare, arătând că naționalizarea fusese nelegală. Prin Sentința din data de 28 mai 2003, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea, constatând legalitatea naționalizării și a contractului de vânzare-cumpărare și buna-credință a părților în momentul încheierii sale. Prin Decizia din data de 10 februarie 2004, Tribunalul Cluj a admis parțial acțiunea, constatând nelegalitatea naționalizării și a contractului de vânzare-cumpărare a bunului reclamantului și a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra bunului. Prin Decizia definitivă din data de 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a constatat nelegalitatea naționalizării celor două părți ale apartamentului și a contractului de vânzare-cumpărare referitor la bunul lui D.D.E., adică la jumătate din apartament, a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui D.D.E. asupra bunului său și a respins acțiunea în rest.

La data de 2 august 2001, reclamantul și D.D.E. au adresat o notificare către municipiul Cluj, solicitând restituirea bunului, în temeiul

Prin Dispoziția din data de 4 februarie 2008, municipiul Cluj a dispus restituirea apartamentului către reclamant și D.D.E.

Prin Procesul-verbal de restituire din data de 3 aprilie 2008, municipiul Cluj le-a restituit formal apartamentul reclamantului și lui D.D.E. Aceasta din urmă a intrat în posesia bunului său. În schimb, reclamantul nu a intrat încă efectiv în posesia bunului său.

La data de 4 aprilie 2008, B.N. și B.E. au introdus împotriva municipiului Cluj și a reclamantului o acțiune în anularea Dispoziției din data de 4 februarie 2008 ce dispunea restituirea, arătând că contractul lor de vânzare-cumpărare era încă valabil. Această procedură se află încă pe rolul instanțelor naționale.

Prevederile legale (inclusiv cele ale

Din observațiile Guvernului român trimise Curții la data de 8 iulie 2008 în alte cauze referitoare la bunuri imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare rezultă că, recent, autoritățile naționale au luat măsuri de accelerare a procedurii de acordare a despăgubirilor prin Fondul de investiții „Proprietatea“, în special în temeiul

Reclamantul susține că a suferit o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale din cauza vânzării apartamentului în cauză și a refuzului instanțelor naționale de a anula vânzarea, deși acestea au recunoscut caracterul nelegal al naționalizării. El invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:

Guvernul invocă o excepție de incompatibilitate ratione personae a acestui capăt de cerere cu Convenția. Acesta consideră că reclamantul nu mai are calitatea de victimă în măsura în care, prin dispoziția din data de 4 februarie 2008 și prin Procesul-verbal din data de 3 aprilie 2008, municipiul Cluj a dispus restituirea bunului către reclamant.

Reclamantul se opune acestui argument. El arată că, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de B.N. și B.E. referitor la bunul său, acesta a fost validat prin decizia definitivă a Curții de Apel Cluj din data de 19 noiembrie 2004. El subliniază că, până în prezent, nu a fost pus în posesia efectivă a bunului său, în ciuda procesului-verbal încheiat la data de 3 aprilie 2008, și că, după această dată, B.N. și B.E. au introdus o acțiune în anularea dispoziției de restituire dată de municipiul Cluj.

Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru a-i înlătura calitatea de victimă, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și apoi au reparat încălcarea Convenției (vezi, printre altele,

Într-adevăr, deși autoritățile au dispus restituirea bunului către reclamant prin dispoziția din data de 4 februarie 2008 și deși i s-a restituit în mod formal acest bun, nici la ora actuală acesta nu se poate bucura de el, deoarece B.N. și B.E. sunt în continuare proprietari și dețin posesia efectivă a acestui apartament. În plus, aceștia au introdus împotriva reclamantului și a municipiului Cluj o acțiune în anularea dispoziției de restituire. Prin urmare, în lumina acestor elemente și fără a specula cu privire la modul de finalizare a acestei proceduri, dispoziția din data de 4 februarie 2008 și procesul-verbal din data de 3 aprilie 2008, invocate de Guvern, nu pot înlătura în întregime consecințele deciziei menționate mai sus a Curții de Apel Cluj pentru exercitarea de către reclamant a dreptului său de proprietate.

În aceste circumstanțe, Curtea apreciază că reclamantul poate să se pretindă victimă, în sensul art. 34 din Convenție.

Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (vezi, printre altele, Cîrstoiu împotriva României, nr. 22.281/05, § 22, 4 martie 2008).

Reclamantul se opune acestui punct de vedere.

Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (vezi cauzele citate mai sus, în special

După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenției, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă concluzie în cazul de față. Curtea reafirmă în special că în contextul legislativ român ce reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia către terți de bună-credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție a dreptului de proprietate al celuilalt, reprezintă o privare de acel bun. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (

În măsura în care Guvernul arată că reclamantul este îndreptățit să primească o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare Fondul „Proprietatea“ pe baza

Această concluzie nu înlătură dinainte orice evoluție pozitivă pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea despăgubirii persoanelor cărora, ca și reclamantul, li s-a recunoscut calitatea de proprietari printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În acest sens, Curtea observă cu satisfacție evoluția recentă care pare să se evidențieze în practică și care se îndreaptă în direcția bună în materie (paragraful 15 de mai sus).

Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la bunul său, combinată cu lipsa totală de despăgubire, l-a făcut să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului său, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza hotărârilor date de instanțele naționale în procedura în anulare a contractului de vânzare-cumpărare. El invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui prevederi relevante sunt următoarele:

Ținând cont de concluziile sale din paragrafele 22-25 de mai sus, Curtea apreciază că nu se impune să statueze cu privire la admisibilitatea și temeinicia acestui capăt de cerere (vezi,

Citând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul susține că ar fi făcut obiectul unei discriminări față de B.N. și B.E. din cauza validării contractului de vânzare-cumpărare al acestora și a nerestituirii bunului său de către instanțele interne.

Având în vedere totalitatea elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu a distins în speță, în raționamentul Curții de Apel Cluj, nicio urmă de încălcare a drepturilor garantate prin art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit neîntemeiat, făcând aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Art. 46 din Convenție prevede următoarele:

Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului Miniștrilor care supraveghează executarea ei.

Concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă la scară largă ce rezultă din caracterul defectuos al legislației privind restituirea imobilelor naționalizate și vândute de stat unor terți. Prin urmare, Curtea apreciază că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura introdusă prin legile de reparație (în prezent

Conform art. 41 din Convenție,

Reclamantul solicită, pentru prejudiciul material pe care susține că l-ar fi suferit, restituirea a jumătate din apartament. În lipsa unei astfel de restituiri, el solicită suma de 58.455 EUR, reprezentând valoarea de piață actuală a bunului său. Acesta trimite Curții o expertiză a apartamentului, întocmită în luna ianuarie 2008. De asemenea, el solicită suma de 15.000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat prin lipsa de folosință a bunului.

Guvernul consideră că valoarea de piață a unei jumătăți a apartamentului este de 44.321 EUR și prezintă opinia unui expert, întocmită în luna mai 2008.

În ceea ce privește prejudiciul moral pretins, Guvernul consideră că nu se impune a fi reținut, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între procedura ce face obiectul prezentei cereri și suferințele pretinse de reclamant.

Curtea reamintește că a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a bunului reclamantului către terți, combinată cu lipsa totală de despăgubire.

Curtea apreciază, față de circumstanțele speței, că restituirea bunului litigios l-ar repune pe reclamant, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.

Dacă statul pârât nu procedează la această restituire, Curtea hotărăște ca acesta să îi plătească reclamantului, ca daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a bunului.

În speță, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material, ținând cont de informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală și de elementele furnizate de părți, Curtea estimează că valoarea bunului este de 50.000 EUR.

În ceea ce privește cererea de daune morale formulată de reclamant, Curtea consideră că evenimentele în cauză i-au produs neplăceri și incertitudini și că suma de 1.000 EUR reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Reclamantul mai solicită și suma de 6.488,11 RON pentru cheltuielile de judecată și depune la dosar mai multe facturi și contracte de asistență judiciară reprezentând valoarea cheltuielilor angajate în procedura internă (notificare transmisă Primăriei Cluj-Napoca, onorarii avocațiale, taxă de timbru și autentificare documente), și anume 4.420,68 RON, și în procedura în fața Curții (onorarii avocațiale, timbre poștale, traducere, autentificare și fotocopii ale documentelor), și anume 2.067,5 RON.

Guvernul arată că suma solicitată de reclamant pentru cheltuielile angajate în procedura internă a fost compensată de Curtea de Apel Cluj prin decizia definitivă din data de 19 noiembrie 2004. De asemenea, acesta observă că în contractele de asistență judiciară nu se menționează numerele dosarelor din procedura judiciară națională și că nu a fost stabilită nicio legătură între aceste contracte și cauza de față. În ceea ce privește cheltuielile de judecată legate de procedura în fața Curții, Guvernul consideră că reclamantul nu a transmis o chitanță referitoare la cheltuielile de fotocopiere a documentelor și că nu a dovedit legătura dintre cheltuielile de autentificare a documentelor și procedura în fața Curții.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit efectivitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În speță, ținând cont de faptul că Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 și de elementele aflate în posesia sa, precum și de criteriile menționate mai sus, aceasta consideră rezonabilă suma de 1.500 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acordă reclamantului.

Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă în rest;

hotărăște că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

hotărăște că nu este necesar să analizeze separat nici admisibilitatea, nici temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție;

hotărăște:

respinge cererea de reparație echitabilă în rest.