Tudor Tudor împotriva României

Reclamantul s-a născut în 1944 și locuiește în București. Din 1973 a locuit într-un apartament închiriat de la stat într-o clădire naționalizată. La 13 ianuarie 1997, în temeiul Legii nr. 112/1995 privind statutul legal al anumitor proprietăți rezidențiale, reclamantul a cumpărat acest apartament de la stat. Într-o decizie finală din 23 mai 1997, Curtea de district din București a permis o acțiune (acțiunea în revendicare) interpusă de fostul proprietar împotriva statului pentru recuperarea deținerii clădirii în care se afla apartamentul reclamantului. Pe baza acestei decizii, fostul proprietar a depus mai multe acțiuni de recuperare a posesiunii împotriva persoanelor care cumpărau apartamente în clădire în condiții similare, inclusiv reclamantul.

Într-o decizie finală din 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel a ordonat reclamantului să predea posesia apartamentului reclamantului. Curtea a constatat că actele de titlu de proprietate ale fostului proprietar, astfel cum au fost confirmate prin decizia finală din 23 mai 1997, au prevalat asupra contractului de achiziție al reclamantului și a considerat, de asemenea, că bona fide ale reclamantului în încheierea contractului de 13 ianuarie 1997 a fost relevantă numai în cazul în care reclamantul a depus o acțiune de compensare împotriva statului. 10. Între timp, aceeași Curte de Apel a luat în considerare buna credință a cumpărătorilor în respingerea acțiunilor depuse de fostul proprietar împotriva altor persoane care au cumpărat apartamente în aceeași clădire.

Astfel, la 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel a respins acțiunea împotriva T.I. și T.A., care au cumpărat apartamentul lor la 12 decembrie 1996; la 7 februarie 2003, a respins acțiunea împotriva I.E. și M.S. și la 20 iunie 2003 a respins acțiunea împotriva C.D., care a cumpărat apartamentul său la 27 martie 1997. 11. La 6 aprilie 2006, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, hotărând o cerere a Curții Generale (recurs în Anulare), a anulat decizia finală din 28 noiembrie 2002 și a trimis cazul înapoi la instanța de primă instanță. Potrivit informațiilor de care dispun Curtea, procedurile sunt încă pendente în fața instanțelor interne. La 9 februarie 2006, Curtea Înaltă a permis o cerere similară de către Procuratorul General și a anulat decizia din 20 iunie 2003, permițând astfel acțiunea fostului proprietar împotriva C.D.

O acțiune similară a procurorului general, depusă împotriva hotărârii de 7 februarie 2003 menționate mai sus, a fost permisă de Curtea Înaltă la 14 februarie 2007. Cazul a fost trimis înapoi la Curtea Județeanului București pentru reexaminarea recursului. În ceea ce privește reclamantul, procedurile de expulzare depuse de fostul proprietar împotriva acestuia sunt în prezent în așteptare în fața instanțelor interne. 13. În temeiul legii române, o acțiune de recuperare a posesiunii este unul dintre principalele remedii de protecție a dreptului de proprietate. O acțiune de recuperare a posesiunii poate fi definită ca o procedură de aplicare a dreptului în formă de retragere în care un proprietar deținut își depune înapoi proprietatea de la persoana aflată în prezent în posesia acesteia.

Atunci când atât reclamantul și inculpatul au o acțiune de titlu, instanța trebuie să compare cele două fapte și să decidă care este preferată. Principalul rezultat al unei astfel de acțiuni, dacă este de succes, este recunoașterea de către instanță a titlului reclamant la proprietate, cu efect retrospectiv, obligand astfel inculpatul să returneze proprietatea. Dacă restituirea fizică nu mai este posibilă, această obligație este înlocuită cu obligația de a plăti compensare pe baza unei sume echivalente (a se vedea Străin și alții c. România, nr. 57001/00, § 26, ECHR 2005VII). 14. Articolele 1337-1351 din Codul Civil instituie responsabilitatea vânzătorului pentru expulzare. Acestea prevăd ca cumpărătorul descărcat să solicite rambursarea prețului și, de asemenea, plata costurilor și daunelor, indiferent de buna sau rea credință a vânzătorului.

Cumpărătorul poate fie să se alăture vânzătorului la procedura inițiată împotriva lui de terț sau să depună o nouă acțiune împotriva vânzătorului după ce a fost evacuat. În ultimul caz, dacă vânzătorul dovedește că ar fi putut câștiga cazul împotriva terței dacă ar fi fost aderat la procedura, el va fi scutit de a compensa cumpărătorul (art. 1351 din Codul Civil). Un cumpărător bona fide continuă să beneficieze de beneficiile proprietății până când nu mai este considerat bona fide, adică cel târziu când acțiunea de expulzie este depusă împotriva lui, atunci când bucurarea proprietății revine proprietarului de drept. Cu toate acestea, cumpărătorul poate încă reclama compensarea pentru pierderea sa de la vânzător.

15. La data faptelor prezentului caz, art. 51 din Legea nr. 10/2001 privind normele care reglementează bunurile imobile confiscate în mod incorect de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificat de Ordinul de urgență nr. 184 al Guvernului din 12 decembrie 2002 („Legea nr. 10/2001”) a prescris că o acțiune de recuperare a prețului de cumpărare, indexată pentru a ține seama de inflația, adusă împotriva statului de către un cumpărător al cărui contract a fost declarat nul și nu a fost supusă taxelor judiciare, cu condiția, de asemenea, ca prețul indexat să fie plătit de către Ministerul Finanțelor dintr-un fond special. 16. La cererea Curții, Guvernul a prezentat jurisprudența privind diferitele acțiuni de compensare atunci când proprietatea este pierdută în condiții similare cu cele ale cauzei de față.

17. Dintre cele șaptezeci de decizii relevante adoptate între 2005 și 2008 de instanțe din toată țara, nouă acțiuni în cauză împotriva autorităților de stat de către persoanele care și-au pierdut proprietatea în acțiuni de recuperare a posesiunii. Instanțele au aplicat Codul Civil și le-au acordat prețul de cumpărare indexat și, în majoritatea cazurilor, daunele și costurile suportate în mod rezonabil pentru întreținerea casei. Majoritatea instanțelor au considerat că Legea nr. 10/2001 nu era aplicabilă acțiunilor de recuperare a posesiunii atunci când contractul de vânzare nu a fost declarat nul și nu a fost în acest proces. 18. Cu toate acestea, atunci când aceste contracte sunt anulate, hotărârile prezentate Curții indică că instanțele aplică în mod constant Legea nr. 10/2001 și atribuirea cumpărătorului prețul de cumpărare indexat.

19. Într-o hotărâre nr. 520/C din 3 decembrie 2007 Curtea de Apel Constanța a constatat în favoarea cumpărătorului o acțiune de recuperare a posesiunii depusă de fostul proprietar al unui apartament naționalizat împotriva persoanei care, de bună credință, au cumpărat apartamentul de la stat în 2000. Curtea a hotărât că restituirea apartamentului fostului proprietar nu mai a fost posibilă și, pe baza jurisprudenței Curții privind art. 1 din Protocolul nr. 1 (în special: Pincová și Pinc c. Republica Cehă, nr. 36548/97, ECHR 2002VIII; Raicu c. România, nr. 28104/03, 19 octombrie 2006 și Păduraru c. România, nr. 63252/00, ECHR 2005XII (extracte)), aceasta a obligat statul să plătească valoarea de piață a apartamentului în compensare fostului proprietar.

În instanță, premiul monetar a fost singura soluție la acțiunile de recuperare a posesiunii. 20. Într-o hotărâre similară din 12 decembrie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a constatat în favoarea cumpărătorului o acțiune de recuperare a posesiunii depusă de fostul proprietar. Curtea Înaltă a luat în considerare faptul că titlul cumpărătorului a fost confirmat de către instanțe într-o acțiune în nulitate a contractului de vânzare depus împotriva acestuia de fostul proprietar, în timp ce titlul fostului proprietar nu a fost susținut de o instanță. Acesta a considerat, în plus, că eliminarea cumpărătorului indiferent de circumstanțe, pentru a preda proprietatea fostului proprietar, ar crea noi erori disproporționate în încercarea de a atenua leziunile vechi.

De asemenea, s-a considerat, într-o declarație generală, că rambursarea prețului de cumpărare indexat în temeiul Legii nr. În decizia nr. 1055 din 9 octombrie 2008, Curtea Constituțională a declarat art. 47 din Legea nr. 10/2001 neconstituțională în măsura în care a încălcat titlul de proprietate al cumpărătorului. În conformitate cu dispoziția respectivă, persoanele ale căror acțiuni bazate pe Codul Civil au fost respinse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 ar putea utiliza această Lege pentru a solicita din nou restituirea proprietăților lor. Curtea Constituțională a considerat că persoanele ale căror titlu de proprietate a fost confirmat de o decizie a instanței nu pot fi obligate să predea proprietatea în cazul în care nu există justificare serioasă pentru o astfel de măsură, bazată pe ordinea publică, în temeiul articolului 44 § 3 din Constituție.

5. The applicant was born in 1944 and lives in Bucharest. 6. From 1973 he lived in an apartment rented from the State in a nationalised building. On 13 January 1997, under Law no. 112/1995 on the legal status of certain residential property, the applicant bought that apartment from the State. 7. In a final decision of 23 May 1997 the Bucharest District Court allowed an action (acțiunea în revendicare) brought by the former owner against the State for recovery of possession of the building where the applicant’s apartment was situated. 8. Based on that decision, the former owner lodged several actions for recovery of possession against the persons who had bought apartments in the building in similar conditions, including the applicant.

9. In a final decision of 28 January 2003 the Bucharest Court of Appeal ordered the applicant to surrender possession of the apartment to the plaintiff. The court found that the former owner’s property title deed, as it had been confirmed by the final decision of 23 May 1997, prevailed over the applicant’s purchase contract. It also considered that the applicant’s bona fides in concluding the 13 January 1997 contract was relevant only in the event that the applicant lodged an action for compensation against the State. 10. Meanwhile, the same Court of Appeal did take into account the buyers’ good faith in dismissing actions lodged by the former owner against other persons who had bought apartments in the same building.

Thus, on 28 November 2002 the Court of Appeal dismissed the action against T.I. and T.A., who had bought their apartment on 12 December 1996; on 7 February 2003 it dismissed the action against I.E. and M.S. and on 20 June 2003 it dismissed the action against C.D., who had bought his apartment on 27 March 1997. 11. On 6 April 2006 the High Court of Cassation and Justice, acting on an application by the Procurator General (recurs în anulare), quashed the final decision of 28 November 2002 and sent the case back to the firstinstance court. According to the information available to the Court, the proceedings are still pending with the domestic courts. On 9 February 2006 the High Court allowed a similar application by the Procurator General and set aside the 20 June 2003 decision, thereby allowing the former owner’s action against C.D.

A similar action by the Procurator General, lodged against the 7 February 2003 decision mentioned above, was allowed by the High Court on 14 February 2007. The case was sent back to the Bucharest County Court for re-examination of the appeal. The proceedings are still pending with that court. 12. As to the applicant, eviction proceedings lodged by the former owner against him are currently pending with the domestic courts. 13. Under Romanian law, an action for recovery of possession is one of the principal remedies for the protection of a right of property. Such action is not governed by statute per se but has emerged from case-law. An action for recovery of possession can be defined as the bringing of proceedings to enforce a right in rem in which a dispossessed owner claims back his or her property from the person currently in possession of it.

When both the plaintiff and the defendant have a title deed, the court must compare the two deeds and decide which one is preferred. The main outcome of such an action, if successful, is the acknowledgment by the court of the claimant’s title to the property, with retrospective effect, thus obliging the defendant to return the property. If physical restitution is no longer possible, that obligation is replaced by an obligation to pay compensation on the basis of an equivalent sum (see Străin and Others v. Romania, no. 57001/00, § 26, ECHR 2005VII). 14. Articles 1337-1351 of the Civil Code institute the seller’s responsibility for eviction. They provide for the evicted buyer to claim reimbursement of the price and also the payment of costs and damages, regardless of the seller’s good or bad faith.

The buyer can either join the seller to the proceedings instituted against him by the third party or lodge a new action against the seller after having been evicted. In the latter case, if the seller proves that he could have won the case against the third party had he been joined to the proceedings, he will be exempted from compensating the buyer (Article 1351 of the Civil Code). A bona fide buyer continues to enjoy the benefits of the property until he is no longer considered bona fide, that is at the latest when the action for eviction is lodged against him, at which time enjoyment of the property reverts to the rightful owner. However, the buyer may still claim compensation for his loss from the seller.

15. At the date of the facts of the present case, Article 51 of Law no. 10/2001 on the rules governing immovable property wrongfully seized by the State between 6 March 1945 and 22 December 1989, as amended by the Government’s Emergency Ordinance no. 184 of 12 December 2002 (“Law no. 10/2001”), prescribed that an action for recovery of the purchase price, indexed to take account of inflation, brought against the State by a buyer whose contract had been declared null and void, was not subject to court fees. It also provided that the indexed price was to be paid by the Ministry of Finance from a special fund. 16. At the Court’s request, the Government submitted case-law on the different actions for compensation when property is lost in conditions similar to those of the case at hand.

17. Of the seventeen relevant decisions adopted between 2005 and 2008 by courts all over the country, nine concerned actions lodged against the State authorities by persons who lost their property in actions for recovery of possession. The courts applied the Civil Code and awarded them the indexed purchase price and, in most of the cases, damages and the costs reasonably incurred for the upkeep of the house. Most of the courts considered that Law no. 10/2001 was not applicable to actions for recovery of possession when the sale contract was not declared null and void in such proceedings. 18. When such contracts are cancelled, however, the decisions submitted to the Court indicate that the courts consistently apply Law no. 10/2001 and award the buyer the indexed purchase price.

19. In a decision no. 520/C of 3 December 2007 the Constanța Court of Appeal found in favour of the buyer in an action for recovery of possession lodged by the former owner of a nationalised apartment against the person who in good faith had bought the apartment from the State in 2000. The court decided that the restitution of the apartment to the former owner was no longer possible and, based on the Court’s case-law on Article 1 of Protocol No. 1 (in particular: Pincová and Pinc v. the Czech Republic, no. 36548/97, ECHR 2002VIII; Raicu v. Romania, no. 28104/03, 19 October 2006 and Păduraru v. Romania, no. 63252/00, ECHR 2005XII (extracts)), it compelled the State to pay the market value of the apartment in compensation to the former owner.

In the court’the monetary award was the only solution to the action for recovery of possession. 20. In a similar decision of 12 December 2007 the High Court of Cassation and Justice found in favour of the buyer in an action for recovery of possession lodged by the former owner. The High Court took account of the fact that the buyer’s title had been confirmed by the courts in an action in nullity of the sale contract lodged against him by the former owner whereas the former owner’s title had not been upheld by a court. It further considered that dispossessing the buyer regardless of the circumstances, in order to surrender the property to the former owner, would create disproportionate new wrongs in the attempt to attenuate old injuries.

It also considered, in a general statement, that the reimbursement of the indexed purchase price under Law no. 10/2001 could not compensate the buyer as it did not reflect the property’s market value. 21. In a decision no. 1055 of 9 October 2008 the Constitutional Court declared Article 47 of Law no. 10/2001 unconstitutional in so far as it breached the buyer’s property title. Under the provision concerned, persons whose actions based on the Civil Code had been dismissed before the entry into force of Law no. 10/2001 could use this Law in order once again to seek the restitution of their property. The Constitutional Court considered that persons whose title to property had been confirmed by a court decision could not be compelled to surrender that property where there was no serious justification for such a measure, based on public order, under Article 44 § 3 of the Constitution.