ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4444/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 579 din 30 octombrie 2008 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanții P.M. și V.L., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și, în consecință, a anulat în parte dispoziția de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 3897 din 28 februarie 2007 emisă de pârât; a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților P.M. și V.L., a suprafeței de teren de 350 m.p. din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX Cluj, nr. top. AA; a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în sumă de 327.921 euro, ce vor fi achitate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferența de teren în suprafață de 449 m.p.

ce nu poate fi restituită în natură și pentru construcțiile demolate, din imobilul identificat mai sus; a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.040 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 3897 din 28 februarie 2007, dată în soluționarea notificării înregistrate sub nr. 2082 din 08 noiembrie 2001 la B.E.J.

C.M., ce a format obiectul dosarului intern nr. 2211, s-a propus acordarea, în favoarea reclamanților, de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul revendicat situat în strada F. Pentru a verifica dacă există teren care poate fi restituit în natură din imobilul în litigiu, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografie de către expert F.F., din concluziile căreia a rezultat că din suprafața reală de 767 m.p., suprafața de 417 m.p. este ocupată de bloc, spații verzi și căi de acces, iar suprafața de 350 m.p.

este ocupată de garaje și căile de acces la acestea. Prin urmare, raportat la concluziile raportului de expertiză, tribunalul a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile mai sus menționate, se pot restitui în natură, în favoarea reclamanților, terenuri în suprafață de 350 m.p., acestea fiind ocupate în prezent de construcții fără caracter definitiv. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, astfel cu reiese din raportul de expertiză întocmit, valoarea actuală de circulație a părții de teren ce nu poate fi restituit în natură se ridică la suma de 296.340 euro, iar a construcției demolate, evaluată în baza actelor de la dosar și a situației de carte funciară, se ridică la suma de 31.581 euro.

Prin urmare, cuantumul total al despăgubirilor pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură reprezentând teren ocupat de blocul de locuință și construcțiile demolate, s-a reținut a fi de de 327.921 euro, ce urmează a fi achitate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, din care s-a scăzut valoarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii. Prin decizia civilă nr. 126/A/2009 a Curții de Apel Cluj s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 579 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, care a fost menținută.

Prin decizia civilă nr. 2002 din 24 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 126/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj și a casat decizia, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că probatoriul administrat, respectiv, proba cu expertiza tehnică nu a clarificat toate aspectele de fapt care ar putea să fundamenteze un punct de vedere pertinent asupra configurației de fapt și situației de drept a terenului în suprafață de 350 m.p., respectiv, asupra semnificației acesteia în zona pretins sistematizată. Pentru acest motiv, instanța de recurs a casat decizia pronunțată în apel cu indicația ca instanța de apel să complinească probatoriul cu un supliment la raportul de expertiză pentru a stabili pe deplin situația de fapt a imobilului.

S-a arătat că instanța de apel va analiza celelalte critici formulate referitoare la modalitatea concretă în care instanțele anterioare au stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în sumă de 327.921 euro pentru diferența de teren în suprafață de 449 m.p. care nu poate fi restituită în natură și pentru construcțiile demolate, întrucât situația ce urmează a fi clarificată în rejudecare are relevanță și asupra celeilalte forme de reparație, anume, măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În rejudecare, dosarul s-a înregistrat sub nr. 1153+/33/2010 la Curtea de Apel Cluj.

În rejudecare, instanța de apel a dispus suplimentarea probatoriului pentru a clarifica amplasamentul terenului, stabilirea amplasamentului tuturor construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, stabilirea existenței servitutilor terestre sau subterane, situația aleilor și a spațiilor verzi din jurul blocului, în considerarea indicațiilor deciziei de casare. Prin decizia civilă nr. 244/A din 20 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, admite în parte apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca; a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților P.M. și V.L., a suprafeței de teren de 308 m.p.

din imobilul situat în Cluj-Napoca strada F., înscris în CF nr. XX Cluj, nr. top. AA, potrivit variantei II a suplimentului la raportul de expertiză; a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren, în suprafață de 491 m.p., care nu poate fi restituită în natură și pentru construcțiile demolate, avându-se în vedere despăgubirile primite la expropriere. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză efectuat de d-na. expert F.F., pe terenul în suprafață de 350 m.p.

- propus a fi restituit în natură, nu există alte construcții decât cele arătate inițial, adică garajele metalice, accesul pietonal, cu lățime de 2,5 m.p. (secundar, deoarece accesul principal al locatarilor blocului se face din strada F.). Potrivit datelor furnizate de SC C.A.S. SA, E.G.D., terenul de 350 m.p. nu este afectat de rețele de apă, canal sau gaz. S-a mai arătat că în ipoteza restituirii în natură a terenului în suprafață de 350 m.p. nu este afectat accesul locatarilor la blocul, după cum rezultă din planul de situație varianta 1. Deoarece mai există garaje care nu sunt cuprinse în suprafața de 350 m.p. și restituirea în natură a terenului de 350 m.p. ar închide accesul la aceste garaje, s-a propus restituirea în natură a suprafeței de 308 m.p., potrivit variantei 2 din planul de situație.

Răspunzând la obiecțiunile reclamanților, expertul numit în cauză a arătat că terenul revendicat de reclamanți se învecinează cu terenul numitului K.S., cu nr. top. BB, nr. cad. CC, înscris în CF nr. DD, provenit prin conversia pe hârtie din CF nr. EE Cluj, teren pe care există o parte din șirul de garajelor evidențiate în planul de situație. S-a mai arătat că în ipoteza restituirii de 350 m.p. în favoarea reclamantelor, numitul K.S. va putea solicita instituirea unui drept de servitute. Din planul de situație depus la suplimentul raportului de expertiză rezultă faptul că accesul pietonal și auto aflat între garaje și blocul, deservește atât accesul la garaje, cât și accesul secundar în bloc.

Este real că acest acces este secundar, însă, în ipoteza în care s-ar restitui reclamanților suprafața de 350 m.p., proprietarii blocului nu ar mai avea acces auto la intrarea situată în spatele blocului. De asemenea pârâtul, prin serviciile din subordine, nu ar mai putea întreține și îngriji spațiul verde aflat între bloc și alee în ipoteza în care s-ar îngusta calea de acces, potrivit variantei I. Suprafața de 350 m.p. propusă a fi restituită îngustează aleea spre intrarea secundară în blocul, iar proprietarii apartamentelor din acest bloc nu ar mai avea acces auto la această intrare în bloc, nu s-ar mai putea asigura îngrijirea și întreținerea spațiilor verzi aflate între bloc și aleea de acces auto și pietonal.

De asemenea, îngustarea aleii face imposibilă intervenția pompierilor sau salvării în cazul în care este necesară prezența acestora. În consecință, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permit restituirea în natură a terenului liber, iar din cele anterior redate rezultă fără echivoc că restituirea suprafeței de 350 m.p. ar ocaziona reale dificultăți în buna funcționare și folosire a blocului. Or, terenul inițial a fost expropriat pentru construirea acestor blocuri și, în consecință, poate fi restituit potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 terenul liber care nu afectează buna funcționare a construcțiilor pentru care s-a dispus exproprierea.

Raportat la starea de fapt mai sus reținută, instanța de apel a constatat că este fondată parțial prima critică formulată de Primarul municipiului Cluj-Napoca, în sensul că nu poate fi restituită în natură suprafața de 350 m.p., ci doar suprafața de 308 m.p., potrivit variantei II a suplimentului raportului de expertiză efectuat de d-na. expert F.F. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a dispus restituirea în natură a suprafeței de 308 m.p., potrivit variantei II a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de doamna expert F.F. A doua critică vizează faptul că în mod nelegal s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sumă de 327.921 euro, deoarece cuantumul sumei este pentru partea din imobil este mult prea mare, iar pe de altă parte regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a reținut că a existat o constantă practică în sensul stabilirii despăgubirilor direct de către instanță, întrucât Fondul Proprietatea nu era funcțional. Curtea europeană a stabilit în cauza Taub vs. România 2006, în cauza Jujescu vs. România, Faimblat că Fondul Proprietatea nu a fost listat la bursă și nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv indemnizații persoanelor cărora nu li s-a restituit în natură imobilele de care au fost deposedați. în această situație, instanța a constatat că dispozițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 contravin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și potrivit jurisprudenței invocate, proceda la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Insă, în martie 2011 Fondul Proprietatea a fost listat la bursă, astfel că instanța de apel a apreciat că acesta funcționează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv despăgubiri. În consecință, curtea de apel a reținut că se aplică legislația internă în materia măsurilor reparatorii în echivalent, așa încât a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren, în suprafață de 491 m.p., care nu poate fi restituită în natură și pentru construcțiile demolate, avându-se în vedere despăgubirile primite la expropriere.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul. Recurenții-reclamanți au arătat că reducerea suprafeței de teren ce urmează a fi restituită în natură acestora este neîntemeiată și nu este în concordanță cu prevederile legale și apreciază că este corectă prima varianta de restituire propusă de către d-na expert F.F., respectiv, cea în care se propune restituirea în natură a suprafeței de 350 m.p., întrucât nu se impune lăsarea unui drept de trecere pentru proprietarul parcelei învecinate. Proprietarul parcelei învecinate, numitul K.S. nu a solicitat constituirea unui drept de servitute în favoarea acestei parcele, și, mai mult, parcela acestuia nu are caracter de loc înfundat.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 unul dintre principiile care guvernează procesul de soluționare a notificărilor îl constituie prevalenta restituirii în natură. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent intervine doar în situația și în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă. În acest sens, recurenții-reclamanți arată că nu poate fi primită susținerea pârâtului potrivit căreia imobilul teren a fost afectat în întregime scopului pentru care a fost expropriat întrucât art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că se restituie inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de interes public aprobate și neexecutate, cu atât mai mult terenurile neafectate de asemenea lucrări.

Pe de altă parte, chiar dacă prin sistematizare se înțelege nu doar edificarea unor blocuri de locuințe, ci și alei și spatii verzi, dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd obligativitatea restituirii în natură inclusiv a terenurilor pe care se află construcții demontabile; or, în accepțiunea legii, garajele sunt asemenea construcții. Recurenții-reclamanți mai arată că în mod corect instanța de fond a apreciat, după administrarea probelor, și având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară menționat, faptul că este posibilă restituirea în natură a suprafeței de teren de 350 m.p. din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX Cluj nr. top. AA, acesta fiind liber.

Recurenții-reclamanți mai arată că nu se justifică nici reducerea suprafeței de teren care poate fi restituită de la 350 m.p. la 308 m.p., întrucât în ipoteza restituirii întregii suprafețe de 350 m.p., nu ar fi în niciun fel afectat accesul secundar al locatarilor în bloc. Mai mult, parcela învecinată, restituită în natură numitului K.S. are o suprafață de 350 m.p., la restituirea căreia, atât Curtea de Apel Cluj, cât și instanța supremă, nu au apreciat că ar împieta în vreun fel asupra accesului locatarilor sau că ar avea vreo consecință negativă. Recurenții-reclamanți mai arată că în mod greșit instanța de apel a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, fără a mai stabili cuantumul acestor despăgubiri, întrucât în prezent Fondul Proprietatea ar fi funcțional.

Această apreciere este o interpretare greșită a legii, precum și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât în deciziile menționate de către instanța de apel se face referire la necesitatea soluționării cauzei într-un termen rezonabil, și printr-o singură cerere adresată justiției. În mod corect a reținut instanța de fond faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor bănești chiar de către instanța de judecată sesizată cu o plângere împotriva dispoziției de soluționare a notificării, duce la eliminarea dublei proceduri administrative și jurisdicționale instituită prin Titlul VII Legea nr. 247/2005, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană în cauza Faimblat contra României (hotărârea din 13 ianuarie 2009) cu referire la o posibilă încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, în cazul unei soluții contrare.

Recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de apel a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a suprafeței de 308 m.p. din imobilul (teren) în litigiu, întrucât acesta are destinația de platformă betonată, construită din fondurile Statului Român, fiind realizate obiectivele pentru care a fost expropriat terenul, și anume, construirea blocului de locuințe și platforma mai sus amintită, cu garajele amplasate și aleile stabilite în vederea asigurării accesului la imobilele învecinate. Restituirea în natură a suprafeței arătate ar conduce la imposibilitatea utilizării socio-economice rezonabile, rezultând o fărâmițare din punct de vedere urbanistic a parcelei actuale.

În urma individualizării suprafeței de teren, rezultată atât din situația de fapt, cât și din identificarea din cuprinsul înscrisurilor doveditoare în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, se poate observa clar faptul că instanța de apel a dispus în mod greșit restituirea în natură a celor 308 m.p. Simpla împrejurare că un teren nu este ocupat de construcții cu un caracter permanent, nu este suficient pentru a-l considera liber, și, deci, susceptibil de a fi restituit în natură, mai exact, din suprafața totală de 767 m.p., suprafața de 308 m.p. apreciată a fi liberă în suplimentul raportului, este compusă din 208 m.p. garaje și 100 m.p. teren situat în spatele garajelor, amplasate pe o platformă betonată.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtului, solicitând respingerea recursului declarat de acesta; nu s-au administrat alte înscrisuri în această etapă procesuală. Recursul reclamanților este nefondat, în timp ce recursul formulat de pârât va fi admis, potrivit celor ce urmează. Criticile formulate de ambele părți vor fi analizate împreună, având în vedere succesiunea aplicării dispozițiilor art. 11 alin. (1)-(7) din Legea nr. 10/2001. Imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, strada F., înscris în CF nr. XX, nr. top.

AA a fost preluat de stat de la autoarea recurenților reclamanți N.M., prin Decretul de expropriere nr. 363/1978 pentru construirea cartierului G. în municipiul Cluj; acesta era compus din casă și teren în suprafață de 799 m.p., iar pentru măsura dispusă, autoarea reclamanților a încasat despăgubiri pentru construcție, nu și pentru teren; suprafața reală a terenului, astfel cum s-a reținut de instanțele de fond, potrivit expertizei topo efctuate în cauză este de de 767 m.p.

Notificarea formulată de reclamanți, moștenitorii numitei N.M., a fost soluționată de primarul municipiului Cluj, în sensul propunerii de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlui VII din Legea nr. 247/2005 (pentru întregul teren și construcția demolată), prin dispoziția nr. 3897 din 28 februarie 2007, apreciindu-se că terenul nu poate fi restituit în natură nici în parte, întrucât întreaga zonă este sistematizată; totodată, s-a menționat în dispoziția arătată că la stabilirea despăgubirilor, urmează a se avea în vedere și suma încasată cu acest titlu, la momentul exproprierii.

Potrivit celor dispuse de instanța de casare, întrucât prin decizia recurată se confirmase măsura restituirii în natură a unei suprafețe de teren de 350 m.p., instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză și, aplicând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 la situația de fapt reținută și potrivit acestei probe suplimentare, a dispus restituirea unei suprafețe de 308 m.p., iar nu de 350 m.p.; această măsură face obiectul criticilor formulate prin ambele recursuri, fiecare potrivit finalității impuse de poziția sa procesuală. Astfel cum instanța de apel a reținut, scopul exproprierii a fost realizat, întrucât terenul respectiv se găsește blocul pe o suprafață de 417 m.p., restul de 350 m.p., fiind obiect al disputei judiciare.

Pe acesta suprafață de 350 m.p. se află amplasate garaje, întregul teren constând în alee betonată ce asigură atât accesul pietonal și deservește accesul la aceste garaje, dar constituie, totodată, și accesul secundar la blocul (intrarea din spatele blocului); din acest teren, instanța de apel a dedus o suprafață de 42 m.p. din rațiuni de acces la o proprietate vecină (a numitului K.S.) asimilând-o unei servituti legale, așa încât a considerat că este posibilă restituirea în natură a unei suprafețe de 308 m.p., sens în care a și dispus. Înalta Curte constată că această acesta rațiune avută în vedere de instanța de apel, excede dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 care nu permit a se reține aspecte secundare în raport cu realizarea scopului exproprierii, numai pentru determinarea unei suprafețe de teren aparent libere și deci, susceptibilă de restituire în natură, iar nu un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001.

Art. 11 alin. (3) și (4) din lege prevede că: „în cazul în care, construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3)-(6), se vor aplica în mod corespunzător.

În cazul în care construcțiile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile raparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". Față de normele anterior citate, rezultă că în concepția legiuitorului, realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură nici în situația în care lucrările ocupă funcțional întregul teren expropriat sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică.

Or, faptul că terenul solicitat spre restituire de reclamant se află în imediata vecinătate a unui bloc, a spațiului verde aferent acestuia, fiind ocupat de alei, parcare auto și drum public (alee pietonală și de acces secundară pentru bloc), conduce la concluzia incidenței art. 11 alin. (3) din lege, întrucât acestea constituie amenajări de utilitate publică, astfel noțiunea de referință este definită prin dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv, suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității: căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Drept urmare, existența unor spații verzi, a unor alei și a parcării aferente blocului pentru a cărei construire s-a dispus măsura exproprierii, reprezintă un impediment legal la restituirea în natură, cum corect susține recurentul pârât prin motivele de recurs, cele enumerate fiind susceptibile de încadrare în noțiunea de amenajări de utilitate publică. Totodată, existența acestor impedimente la restituirea în natură, se înscriu în dispozițiile art. 11 alin. (4) din lege (ocuparea funcțională a terenului de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea), întrucât aceste amenajări se circumscriu unui efort de sistematizare echilibrată a zonei, care a fost concepută și realizată după expropriere, într-o anumită logică urbanistică, ce trebuie prezervată.

În consecință, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din legea specială, anterior analizate, constatare ce conduce la concluzia caracterului fondat al criticilor recurentului din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, simetric, la înlăturarea ca nefondate a motivelor susținute prin memoriul de recurs de recurenții reclamanți care au solicitat restituirea suprafeței de 350 m.p., așa cum dispusese prima instanță. De asemenea, nu pot fi primite nici celelalte critici ale reclamanților referitoare la refuzul instanței de apel a le stabili în curpinsul hotărârii și cuantumul acestor despăgubiri, ca măsură reparatorie prin echivalent (pentru întregul imobil, ca efect al pronunțării prezentei decizii), instanța de apel reținând că la acest moment Fondul Proprietatea, fiind listat la bursă din martie 2011, nu ar fi în continuare nefuncțional.

Înalta Curte apreciază că soluția este legală, dar prin raportare la decizia nr. LII din 04 iunie 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii; prtivit acestei decizii: „Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005". Or, dispoziția contestată în prezenta cauză, a fost emisă de primarul muncipiului Cluj la o dată ulterioară adoptării și intrării în vigoarea a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv, la data de 28 februarie 2007, astfel că instanței învestite cu contestația împotriva acestei dispoziții de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu îi mai este permis să procedeze ea însăși la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, atribuție ce aparține Comisiei Centrale constituite în temeiul Titlului VII și pentru derularea procedurilor reglementate prin acest act normativ.

Pe de altă parte, întrucât în cadrul procedurii ce se va derula la inițiativa recurenților reclamanți în baza Titlului VII, Comisia Centrală este ținută să verifice cuantumul despăgubirilor chiar în situația în care ele sunt deja consemnate în conținutul dispozițiilor emise anterior Legii nr. 247/2005, această stabilire a despăgubirilor ar fi inutilă, întrucât Comisia va trebui să și-o însușească prin verificări proprii realizate printr-un raport de evaluare.

Astfel, art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII, prevede că „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură; (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". În plus, pe lângă faptul că România se află încă în perioada de grație stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru adoptarea unor măsuri cu caracter general prin care să se asigure indemnitarea efectivă a persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, în procedura hotărârii pilot Măria Atanasiu ș.a.c.

României din 12 octombrie 2010, publicată. în M. Of. nr. 778/22.11.2010, recurenții reclamanți nu se află în poziția de a solicita antrenarea garanțiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (și să solicite sancționarea nefuncționalității Fondului Proprietatea), întrucât nu sunt titularii uni „bun actual" (neobținând restituirea în natură), și nici ai unei „valori patrimoniale" în sensul jurisprudenței Curții europene, înainte de momentul pronunțării prezentei decizii. Până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației, dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent reprezintă doar un „interes patrimonial" condiționat de întrunirea cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, cerințe cumulative.

În consecință, „interesul patrimonial" (creanța condițională), astfel cum această noțiune se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reprezintă mai puțin decât noțiunea de „valoare patrimonială" și nu reprezintă obiect al normei din art. 1 Protocolul 1, în timp ce „valoarea patrimonială" are aceeași semnificație conceptuală cu cea a noțiunii autonome de „bun", (ex: Cauza Caracas c. României din 29 iunie 2006, paragr. 46-52, Cauza Costandache din 11 iunie 2002, etc.).

Ca atare, un „interes patrimonial" poate deveni, în anumite condiții, o „valoare patrimonială" și să antreneze garanțiile normei convenționale ce ocrotește dreptul de proprietate, însă el nu intră de plano sub incidența art. 1 Protocolul 1, ci se situează în anterioritatea noțiunii de „bun" (în valența sa de „valoare patrimonială"). În materia în discuție un „interes patrimonial" devine „valoare patrimonială" dacă reclamantul îndeplinește cerințele legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și epuizează căile de atac prevăzute de aceste legi (parag.

142 din Cauza Atanasiu) Aplicând cele anterior redate la datele cauzei de față, se impune precizarea că, în absența contestării de către reclamanții a dispoziției nr. 3897/2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, aceaștia erau în măsură să o invoce ca „valoare patrimonială" ocrotită de art. 1 Protocolul 1, chiar în condițiile în care dispoziția conține doar o propunere de despăgubiri al căror cuantum nu este individualizat, întrucât determinarea lui în concret ca și plata despăgubirilor fac obiectul dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentul pârât soluționând notificarea în limitele competențelor sale stabilite prin normele Legii nr. 10/2001.

Contestând însă dispoziția, prin conduita lor (opțiune legală, de altfel), reclamanții sunt cei care și-au temporizat posibilitatea de a invoca garanțiile art. 1 Protocolul 1, atrăgându-și și sarcina epuizării căilor de atac interne, astfel cum s-a arătat, până la momentul pronunțării unei hotărâri irevocabile (cea de față) în contestație, chiar dacă prin emiterea dispoziției cu propunere de despăgubiri, se vădește că aceștia îndeplinesc cerințele prevăzute de legislația națională de reparație, aceasta fiind insuficientă din perspectiva invocării art. 1 Protocolul 1, până la acest moment. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul reclamanților, iar în baza aceluiași text, dar și văzând prevederile art. 312 alin. (3) rap. la art. 304 pct. 9, recursul pârâtului va fi admis; drept urmare, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ. se va schimba în tot sentința apelată, iar pe fond, se va respinge ca neîntemeiată contestația; vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate (referitoare la admiterea apelului formulat de pârât).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.M. și V.L., împotriva deciziei nr. 244 A din 20 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că schimbă în tot sentința civilă nr. 579 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Respinge ca neîntemeiată contestația. Menține restul dispozițiilor deciziei. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2012.