ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7548/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2009, astfel cum a fost precizată, reclamanții R.I., R.L., R.M. și R.D. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 780 din 31 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și restituirea în natură a întregului imobil situat în Timișoara, str. Gh.R., înscris în CF a. Timișoara, nr. cadastral b. și, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu poate face obiectul restituirii în natură. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au dobândit, cu titlu de cumpărare, în cota de ¼ fiecare, în anul 1972, imobilul descris mai sus, iar în anul 1978 au emigrat împreună cu părinții R.I.

și R.E. (în prezent L.I. și L.E.) în SUA. Statul Român a emis Decizia 1326 din 04 iunie 1978 prin care a dispus trecerea imobilului în proprietate în temeiul Legii nr. 4/1973, cu toate că acest imobil a constituit proprietatea părinților. La 20 iulie 1978 Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil în temeiul Decretului nr. 223/1974. S-a mai învederat de către reclamanți că în SUA și-au schimbat numele și că acest lucru a fost dovedit cu actele pe care le-au anexat în dosarul administrativ. Ca motive de anulare a Dispoziției 780 din 31 martie 2009 reclamanții au invocat faptul că prin notificarea 138 din 09 iulie 2001 au solicitat restituirea în natură a unui apartament din imobil și despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 2 vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât pârâtul, prin dispoziția contestată trebuia să se pronunțe atât asupra cererii de restituire în natură cât și asupra cererii de acordare de despăgubiri.

Reclamanții au mai arătat că au depus toate actele doveditoare ale dreptului lor de proprietate și au calitatea de foști proprietari deposedați abuziv, însă pârâtul a refuzat soluționarea cererii. Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept. Prin Sentința civilă nr. 540/PI din 26 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, - în Dosarul nr. 2319/30/2009 a fost respinsă contestația formulată de reclamanții R.I., R.L., R.M. și R.D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, astfel cum a fost precizată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin notificarea expediată prin B.E.J.

M.D. cu nr. 138 din 09 iulie 2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului din Timișoara, str. R. înscris în CF a. Timișoara, constând în casă, curte și gradină, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 2 care a fost vândut chiriașei P.M. Notificarea a fost semnată de avocat V.-K.C. Prin Dispoziția 780 din 31 martie 2009 Primarul Municipiului Timișoara a respins notificarea anterior menționată întrucât notificatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate invocat. Pe parcursul judecății, reclamanții au depus la dosar înscrisuri în dovedirea identității de persoane între R.I. și I.B., R.L. și T.C.L., R.I.

și L.I., R.E. și L.E. precum și declarație de identitate de persoane. Cu toate acestea, deși le-au fost solicitate în mod expres, notificatorii-reclamanți nu au depus nici pe parcursul soluționării procedurii administrative și nici în fața instanței procura acordată avocatului V.-K.C. pentru formularea notificării, iar actele emise în străinătate nu au fost apostilate conform Convenției de la Haga, situație față de care prima instanță a respins contestația notificatorilor. Prin Decizia nr. 463 A din 25 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. Instanța de apel a reținut în esență, următoarele: Din considerentele Sentinței civile nr. 540 din 26 februarie 2010, rezultă că motivul pentru care a fost respinsă contestația reclamanților R.I.

(R.B.), R.L. (C.L.T.), R.M. și R.D. (D.B.) a fost faptul că aceștia " nici pe parcursul soluționării procedurii administrative și nici în fața instanței de judecată nu au depus procura acordată avocatului V.K.C., pentru formularea notificării, iar actele emise în străinătate nu au fost apostilate conform Convenției de la Haga " . Aceste deficiențe sesizate de prima instanță au fost remediate pe parcursul soluționării apelului în sensul că la dosarul cauzei au fost depuse actele de stare civilă prin care reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 dar și contractul de asistență juridică din 02 iulie 2001 încheiat între mandatara notificatorilor, numita B.L., și avocat V.K.C.

conform Legii nr. 51/1995. La dosar există de asemenea procura specială din 18 octombrie 2001 prin care notificatorii R.I., R.L., R.M.și R.D. o împuternicesc pe R.E. în vederea obținerii unor măsurii reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF a. Timișoara, mandatara putând să formuleze în numele notificatorilor orice cereri sau declarații și să semneze în numele acestora toate actele necesare valorificării drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Nu trebuie omis nici faptul că reclamanții notificatori s-a mai adresat instanțelor judecătorești cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara să soluționeze Notificarea din 09 iulie 2001 privind imobilul situat în Timișoara, str. G.R., și să emită dispoziție motivată în acest sens, cererea fiind soluționată favorabil prin Sentința civilă nr. 684/2005 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1638 din 8 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia nr. 1865 din 17 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în Dosarul nr. 28391/2005. Apoi, motivul respingerii notificării, prin Dispoziția nr. 780 din 31 martie 2009, l-a constituit faptul că notificatorii nu au făcut " dovada calității de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate invocat " , iar contestația vizează acest aspect.

Întrucât prima instanță a soluționat contestația în temeiul unei excepții nepusă în discuția părților iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a fost admis apelul declarat de către reclamanții R.I. (R.B.), R.L. (C.L.T.), R.M. și R.D. (D.B.) împotriva Sentinței civile nr. 540 din 26 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș care a fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Timiș. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., a susținut că deși reclamanților le incumbă obligația de a face dovada proprietății și a deținerii acesteia la momentul deposedării abuzive, nu și-au îndeplinit această obligație prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu s-au conformat nici solicitărilor entității administrative implicată în soluționarea notificării formulate în același sens, de a depune copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea lor de moștenitor. Reclamanții nu au făcut dovada mandatului acordat reprezentantului avocat V.K.C. în vederea formulării notificării și nici nu au depus actele de identitate apostilate în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga, cerință pretinsă de Legea nr. 10/2001 pentru constatarea valabilității acestor înscrisuri.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel și în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Recursul nu este fondat. Într-adevăr, potrivit pct. 23.2 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în dovedirea dreptului de proprietate " se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor". Însă în îndeplinirea acestei cerințe se constată că, legal, curtea de apel a reținut că aceasta a fost realizată, părțile reclamante conformându-se dispozițiilor legii speciale. Se constată astfel că, în cursul procedurii reclamanții au depus actele de proprietate privind imobilul solicitat și de stare civilă în copie certificate și apostilate în conformitate cu prevederile Convenției de la Haga.

De asemenea, cu procura specială autentificată din 18 octombrie 2001 și contractul de asistență juridică din 2 iulie 2001 s-a făcut dovada mandatului dat numitei R.E., respectiv avocatului V.K.C. pentru valorificarea dreptului de a obține măsuri reparatorii în baza legii speciale pentru imobilul preluat abuziv de stat - din Timișoara, str. G.R. - începând cu declanșarea procedurii administrative prin formularea notificării și continuând cu procedura judiciară. În acest context, dar și raportat la conduita pârâtei de a refuza realizarea dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care anterior fusese sancționată pentru nesoluționarea aceleiași notificări dincolo de termenul prevăzut de legea specială, se constată ca legale dispozițiile curții de apel care a dispus în sensul soluționării fondului pretențiilor deduse judecății, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.

Toate acestea denotă caracterul exclusiv formal al criticilor invocate prin recurs, actele de probațiune pretinse de legea specială fiind depuse la dosarul cauzei iar dreptul solicitat nu a fost niciodată contestat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar împotriva Deciziei nr. 463/A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.