Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2005

HOTĂRÂRE
08.03.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1500 din 26 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5333/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 945 din 8 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, formulată de petentul-condamnat M.I.L. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul condamnat la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariu apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a apreciat că, în raport de conținutul referatului de anchetă socială efectuat de S.A.T. din cadrul Primăriei sector 6 București nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., de admisibilitate a unei astfel de cereri de întrerupere a executării pedepsei. Împotriva acestei soluții a declarat apel condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere situația gravă a familiei sale. Prin decizia penală nr. 3 din 6 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, apelul condamnatului M.I.L. a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei acesta a declarat recurs, reiterând motivele din cerere și din apel. Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Art. 453 lit. c), cu referire la art. 455 C. proc. pen., permite instanței să dispună întreruperea executării pedepsei din cauza unor împrejurări speciale datorită cărora executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează. Din actele dosarului rezultă că tatăl condamnatului, în vârstă de 47 de ani, este pensionat medical și are o pensie de 1.532.000 lei, iar mama, 41 ani, este încadrată în muncă, având un salariu de 4,5 milioane lei. Din cei 5 frați, doi sunt majori și realizează venituri. Situația nu constituie împrejurări speciale, ea oricum preexistă și nu produce consecințe grave pentru familia condamnatului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.I.L. împotriva deciziei penale nr. 3 din 6 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4239/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 348 din 10 aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei
ÎCCJ 2004-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5037/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 437 din 26 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea formulată de condamnatul G.M., de întrerupere a execută
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6453/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 953 din 30 iunie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedeps
ÎCCJ 2005-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1552 din 3 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamna
ÎCCJ 2006-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 518/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul P.I., prin care a solicitat întreruperea executării pedepse
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă