ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC F.L.P.R. SRL a chemat în judecată Ministerul Economiei și

Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală

și Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând suspendarea

executării Deciziei pentru regularizarea situației nr. 1571 din 20

iulie 2009 emisă de A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale București și a procesului-verbal de

control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeași autoritate

până la soluționarea de către instanța de fond a unei

eventuale acțiuni în anularea actelor administrative.

În motivarea cererii se arată

că în urma controlului efectuat de către organele vamale s-au

calculat diferența de drepturi vamale de import pentru perioada

supusă controlului (2005-2006) în sumă de 6.331.445 lei, sumă la

care au fost calculate dobânzi – 307.054 lei, majorări de întârziere –

7.611.135 lei și penalități de întârziere – 113.310 lei,

încheindu-se procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 și Decizia nr.

1571 din 20 iulie 2009, acte comunicate reclamantei la 24 iulie 2009 și

contestate în procedura administrativă la 5 august 2009.

În urma aceluiași control au

mai fost întocmite procese-verbale de control pentru anii 2003, 2004, acte ce

au fost contestate de reclamantă, dar sumele pentru anii 2003-2004 au fost

achitate de reclamantă pentru a dovedi buna sa credință.

S-a solicitat suspendarea

executării actelor întocmite având în vedere că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba

iminentă și cazul bine justificat.

Referitor la paguba iminentă

s-a invocat faptul că suma de plată, dacă ar fi executată,

ar pune reclamanta în imposibilitatea de a respecta obligațiile pentru

derularea activității sale curente: achitarea lunară a banilor

către distribuitori, achitarea obligațiilor de plată a taxelor

și impozitelor datorate statului, achitarea salariilor personalului

angajat.

Cazul bine justificat a fost

motivat, mai întâi, de nesoluționarea contestațiilor în procedura

administrativă nici pentru anii 2003-2004, nici pentru anii 2005-2006,

deși termenele pentru soluționarea contestațiilor au expirat.

S-au făcut referiri și la

motivele de aparentă nelegalitate a actelor emise (calificare, în mod

eronat, a contractelor încheiate ca fiind un contract de licență

inclusiv pentru transmiterea de know-how, taxa de licență nu

vizează o operațiune de schimb de mărfuri astfel încât să

poată fi supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă

unui serviciu prestat de către A.V.A. potrivit contractului).

Prin sentința civilă nr. 3371

din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins

acțiunea reclamantului formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa

calității procesuale pasive, a respins acțiunea reclamantei

împotriva A.N.A.F. și A.N.V. ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a

arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată, având în vedere

faptul că procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 și decizia nr.

1571 din 20 iulie 2009 au fost emise de A.N.V. – Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale București, iar

contestația va fi soluționată de A.N.A.F. – Direcția

Generală pentru Soluționarea Contestațiilor și nefiind

titularul raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv a fost

respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor

Publice.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat

că împrejurarea că organele fiscale de soluționare a

contestației nu au soluționat în termenul de 6 luni, apreciat de

către reclamantă ca nefiind unul rezonabil, nu constituie un indiciu

că pe fond actele administrativ-fiscale ar fi nelegale.

Referitor la natura juridică a

taxei de licență, instanța nu a reținut susținerile

invocate ca fiind argumente juridice aparent valabile cu privire la legalitatea

actelor administrativ-fiscale și analizând susținerile

părților, în raport de clauzele contractuale nu au fost reținut

aspecte de nelegalitate vădită ale actului administrativ-fiscal de

natură a duce la suspendarea executării acestuia.

În privința celei de-a doua

condiții, cea a pagubei iminente, s-a considerat că valoarea sumei

stabilite în sarcina reclamantei este semnificativă, însă, nu se

poate prezuma ca această valoare ar putea provoca reclamantei

dificultăți financiare majore, cu posibilitatea intrării

societății în incapacitate de plată și eventual în procedura

insolvenței, simpla valoare în sine a sumelor datorate fiind

nerelevantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC F.L.P.R. SRL, solicitând admiterea recursului,

modificarea hotărârii judecătorești atacate în sensul

suspendării executării procesului-verbal de control din 2005-2006 din

20 iulie 2009 și a Deciziei nr. 1517 din 20 iulie 2009 emise de A.N.V. –

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

București până la soluționarea de către instanța de

fond a unei eventuale acțiuni în anularea actelor administrative.

În motivele de recurs, după

prezentarea situației de fapt, se arată că sentința

atacată este netemeinică și nelegală pentru că în

speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

ca instanța să dispună suspendarea executării actelor

administrativ-fiscale.

Referitor la condiția pagubei

iminente se arată că împotriva recurentei a fost deja emisă

somația de plată din 5 noiembrie 2009 pentru suma de 14.362.944 lei,

fiind începută executarea silită în temeiul Deciziei nr. 1571 din 20

iulie 2009.

Mai mult, organele fiscale au

stabilit obligațiile de plată și au întocmit acte de control pe

ani. Pentru perioada 2003-2004, reclamanta a achitat sumele de plată, dar

pentru anul 2004 a obținut și suspendarea executării actelor

administrativ-fiscale (sentința civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009),

în prezenta cauză i-au fost stabilite obligații fiscale de aproape

3.500.000 euro, iar ulterior, pentru anii 2007-2008 i-au fost întocmite acte de

control și obligată la plata sumei de 7.276.877 lei prin

procesul-verbal de control din 2007-2008 din 30 octombrie 2009 și decizia nr.

1611 din 30 octombrie 2009.

Și în baza acestor ultime acte

de control a fost emisă somația de plată din 4 decembrie 2009

pentru suma de 7.276.877 lei.

Se apreciază că

susținerile instanței de fond sunt netemeinice și nelegale

pentru că executarea silită a sumei de 14.362.944 lei este în orice

situație de natură să destabilizeze fluxul economic al unei societăți.

Mai mult, societatea recurentă

nu a făcut simple afirmații și a depus dovezi privind

obligațiile pe care le are de îndeplinit pentru derularea

activității sale curente, respectiv:

- achitarea obligațiilor de

plată a taxelor și impozitelor datorate statului (pentru anii

2004-2009 reclamanta a achitat la bugetul statului suma de 61.883.258,11 lei,

obligațiile de plată către buget fiind îndeplinite la timp

și în cuantumul datorat);

- achitarea lunară a banilor

către distribuitori;

- achitarea salariilor personalului

angajat (societatea are un număr de 75 de angajați).

S-au făcut referi și la

producerea unui prejudiciu de imagine, pentru că reclamanta nu a fost

suspusă niciodată vreunei proceduri de executare silită nici din

partea Statului român, nici din partea vreunei alte persoane.

În privința cazului bine

justificat se critică soluția instanței de fond pentru că

și această condiție este îndeplinită în cauză.

Contrar celor susținute de

către prima instanță, se consideră că, în

condițiile în care, timp de o jumătate de an, organele fiscale nu au

oferit reclamantei răspunsul pe care aceasta avea dreptul să îl

primească în termen de 30 de zile cu privire la aceleași

procese-verbale și aceeași problemă de drept, există

indicii de nelegalitate a actelor administrative atacate.

În ceea ce privește

redevența de 9,5% calculată la întreaga cifră de afaceri

(constituită atât din vânzările bunurilor importate, cât și din

vânzările altor bunuri, inclusiv a celor achiziționate din România),

se apreciază că organele vamale au aplicat taxe vamale unor produse

achiziționate din România.

Taxa de licență de 9,5% nu

trebuie inclusă la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor

evaluate pentru că:

- din clauzele contractului

rezultă cel puțin în mod aparent că acesta reprezintă un

contract de licență pentru transmiterea de know-how, iar organele

fiscale nu au stabilit natura raporturilor juridice pentru că l-au

calificat ca un contract pentru furnizarea și distribuția în

exclusivitate a produselor A.V.A., fie ca un contract de licență, fie

ca un acord al prețului revizuit;

- taxa de licență nu

vizează o operațiune de schimb de mărfuri pentru a fi

supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă unui serviciu

prestat de către A.V.A., potrivit contractului, iar Codul Vamal prevede

că reglementările vamale se aplică exclusiv schimbului de mărfuri

și bunuri dintre România și alte țări;

- taxa de licență nu

reprezintă o condiție pentru vânzarea mărfurilor evaluate,

astfel încât nu poate fi luată în calcul pentru ajustarea valorii în

vamă a acestora, iar potrivit art. 8 din Acordul privind aplicarea art. 7

din Acordul general pentru tarife și comerț, ajustarea valorii în

vamă prin includerea redevențelor și a dreptului e

licență poate fi efectuată doar în situația în care astfel

de sume reprezintă o condiție indispensabilă pentru vânzarea

mărfurilor de evaluat.

Pentru că se apreciază

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în

sensul suspendării actelor administrativ fiscale până la

soluționarea unei acțiuni în anulare de către instanța de

fond.

După examinarea motivelor de

recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție va admite recursul pentru

următoarele considerente:

Este adevărat că actul

administrativ este executoriu și se bucură de prezumția de

legalitate, iar suspendarea actelor administrative reprezintă

operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, care apare ca o situație de excepție și care nu poate

fi dispusă decât în condițiile prevăzute de lege.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, cele două condiții prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ

sunt: cazul bine justificat și paguba iminentă, ambele noțiuni

fiind definite de legea contenciosului administrativ.

La această reglementare cu

caracter general se adaugă, în materia suspendării actului

administrativ fiscal și prevederile art. 215 C. proc. fisc. care instituie

obligativitatea plății unei cauțiuni.

„Cazul bine justificat” este definit

în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de

starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Reclamanta a invocat motive de

nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate

face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de

instanța care verifică legalitatea actului contestat, iar textul

legii cere numai existența împrejurărilor de fapt și de drept

care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

De aceea, instanța nu se va

pronunța asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la

nelegalitatea actelor administrative contestate.

În privința

nesoluționării de către organele competente a

contestațiilor administrative formulate de către recurentă,

chiar dacă aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor

administrativ-fiscale, trebuie subliniat faptul că recurenta a formulat

contestație administrativă în luna august 2009, iar la termenul la

care s-a soluționat recursul (4 iunie 2010) nu s-au prezentat dovezi din

care să rezulte că aceasta a fost soluționată, deși au

trecut 10 luni de la data înregistrării acesteia.

„Paguba iminentă”, cea de-a

doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrative, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Chiar dacă instanța de

fond a reținut valoarea semnificativă a sumei stabilite în sarcina

reclamantei, a considerat că nu s-au prezentat dovezi în sensul

consecințelor pe care le-ar produce executarea.

Însă, în aprecierea

consecințelor pe care executarea actelor contestate le-ar avea asupra

reclamantei, trebuie totuși, avut în vedere cuantumul sumelor (3.500.000

euro), faptul că reclamanta are relații de colaborare cu un

număr mare de distribuitori, se poate ajunge la neachitarea sumelor pe

care societatea le datorează bugetului de stat sau chiar propriilor

angajați.

Mai mult, aceste sume nu sunt

singurele stabilite de organele vamale în sarcina societății, pentru

că pe aceleași temeiuri, dar pentru alți ani (2004, 2007-2008)

au fost obligați la plata și altor sume, dar care fac obiectul altor

procese-verbale de control și chiar au fost emise somații de

plată pentru toate aceste sume.

În aceste condiții, se

constată că reclamanta a făcut dovada existenței atât a

condiției „cazului bine justificat” cât și a „pagubei iminente”

pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor

administrativ-fiscale.

Trebuie amintit, în același

timp, că pentru procesele verbale ce vizează aceeași

obligație fiscală dar pentru alți ani, reclamanta a obținut

suspendarea executării lor.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea

procesului-verbal de control din 2009 și a deciziei nr. 12 din 28 ianuarie

2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009,

sentință irevocabilă prin decizia nr. 1287 din 5 martie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința civilă nr.

698 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal s-a dispus suspendarea procesului-verbal

de control din 2007-2008/2009 și a deciziei nr. 1611/2009 emise de A.N.V.

Chiar dacă soluția

pronunțată în dosare vizează o măsură vremelnică

precum cea a suspendării, în raport de celelalte soluții

pronunțate în aceeași materie și care se referă la

aceleași părți și cu privire la aceleași

obligații fiscale, se impune și din acest punct de vedere,

soluția admiterii acțiunii reclamantei și suspendarea actelor

administrativ-fiscale pentru a preveni pronunțarea unor soluții

contradictorii chiar de către instanța supremă.

Chiar Curtea Europeană a

Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României) a relevat faptul că

divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor,

consecințe inerente oricărui sistem juridic, dar rolul unei

jurisdicții supreme este chiar acela de a reglementa aceste

contradicții de jurisprudență.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va

fi modificată sentința atacată, în sensul admiterii

acțiunii și suspendării executării Deciziei nr. 1571 din 20

iulie 2009 emisă de D.R.A.O. V. București și a procesului-verbal

de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeași autoritate

publică și, pentru că cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea se va dispune

până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

F.L.P.R. SRL împotriva sentinței nr. 3371 din 20 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea.

Suspendă executarea deciziei

pentru regularizarea situației din 20 iulie 2009 emisă de D.R.A.O.V.

București, procesul-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis

de aceeași autoritate publică până la pronunțarea

instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.