ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.L.P.R. SRL a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând suspendarea executării Deciziei pentru regularizarea situației nr. 1571 din 20 iulie 2009 emisă de A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și a procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeași autoritate până la soluționarea de către instanța de fond a unei eventuale acțiuni în anularea actelor administrative.

În motivarea cererii se arată că în urma controlului efectuat de către organele vamale s-au calculat diferența de drepturi vamale de import pentru perioada supusă controlului (2005-2006) în sumă de 6.331.445 lei, sumă la care au fost calculate dobânzi – 307.054 lei, majorări de întârziere – 7.611.135 lei și penalități de întârziere – 113.310 lei, încheindu-se procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 și Decizia nr. 1571 din 20 iulie 2009, acte comunicate reclamantei la 24 iulie 2009 și contestate în procedura administrativă la 5 august 2009. În urma aceluiași control au mai fost întocmite procese-verbale de control pentru anii 2003, 2004, acte ce au fost contestate de reclamantă, dar sumele pentru anii 2003-2004 au fost achitate de reclamantă pentru a dovedi buna sa credință.

S-a solicitat suspendarea executării actelor întocmite având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat. Referitor la paguba iminentă s-a invocat faptul că suma de plată, dacă ar fi executată, ar pune reclamanta în imposibilitatea de a respecta obligațiile pentru derularea activității sale curente: achitarea lunară a banilor către distribuitori, achitarea obligațiilor de plată a taxelor și impozitelor datorate statului, achitarea salariilor personalului angajat. Cazul bine justificat a fost motivat, mai întâi, de nesoluționarea contestațiilor în procedura administrativă nici pentru anii 2003-2004, nici pentru anii 2005-2006, deși termenele pentru soluționarea contestațiilor au expirat.

S-au făcut referiri și la motivele de aparentă nelegalitate a actelor emise (calificare, în mod eronat, a contractelor încheiate ca fiind un contract de licență inclusiv pentru transmiterea de know-how, taxa de licență nu vizează o operațiune de schimb de mărfuri astfel încât să poată fi supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă unui serviciu prestat de către A.V.A. potrivit contractului). Prin sentința civilă nr. 3371 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins acțiunea reclamantei împotriva A.N.A.F.

și A.N.V. ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată, având în vedere faptul că procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 și decizia nr. 1571 din 20 iulie 2009 au fost emise de A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, iar contestația va fi soluționată de A.N.A.F. – Direcția Generală pentru Soluționarea Contestațiilor și nefiind titularul raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, s-a apreciat că împrejurarea că organele fiscale de soluționare a contestației nu au soluționat în termenul de 6 luni, apreciat de către reclamantă ca nefiind unul rezonabil, nu constituie un indiciu că pe fond actele administrativ-fiscale ar fi nelegale.

Referitor la natura juridică a taxei de licență, instanța nu a reținut susținerile invocate ca fiind argumente juridice aparent valabile cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale și analizând susținerile părților, în raport de clauzele contractuale nu au fost reținut aspecte de nelegalitate vădită ale actului administrativ-fiscal de natură a duce la suspendarea executării acestuia. În privința celei de-a doua condiții, cea a pagubei iminente, s-a considerat că valoarea sumei stabilite în sarcina reclamantei este semnificativă, însă, nu se poate prezuma ca această valoare ar putea provoca reclamantei dificultăți financiare majore, cu posibilitatea intrării societății în incapacitate de plată și eventual în procedura insolvenței, simpla valoare în sine a sumelor datorate fiind nerelevantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC F.L.P.R. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii judecătorești atacate în sensul suspendării executării procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 și a Deciziei nr. 1517 din 20 iulie 2009 emise de A.N.V. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București până la soluționarea de către instanța de fond a unei eventuale acțiuni în anularea actelor administrative. În motivele de recurs, după prezentarea situației de fapt, se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca instanța să dispună suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

Referitor la condiția pagubei iminente se arată că împotriva recurentei a fost deja emisă somația de plată din 5 noiembrie 2009 pentru suma de 14.362.944 lei, fiind începută executarea silită în temeiul Deciziei nr. 1571 din 20 iulie 2009. Mai mult, organele fiscale au stabilit obligațiile de plată și au întocmit acte de control pe ani. Pentru perioada 2003-2004, reclamanta a achitat sumele de plată, dar pentru anul 2004 a obținut și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale (sentința civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009), în prezenta cauză i-au fost stabilite obligații fiscale de aproape 3.500.000 euro, iar ulterior, pentru anii 2007-2008 i-au fost întocmite acte de control și obligată la plata sumei de 7.276.877 lei prin procesul-verbal de control din 2007-2008 din 30 octombrie 2009 și decizia nr. 1611 din 30 octombrie 2009. Și în baza acestor ultime acte de control a fost emisă somația de plată din 4 decembrie 2009 pentru suma de 7.276.877 lei.

Se apreciază că susținerile instanței de fond sunt netemeinice și nelegale pentru că executarea silită a sumei de 14.362.944 lei este în orice situație de natură să destabilizeze fluxul economic al unei societăți. Mai mult, societatea recurentă nu a făcut simple afirmații și a depus dovezi privind obligațiile pe care le are de îndeplinit pentru derularea activității sale curente, respectiv: - achitarea obligațiilor de plată a taxelor și impozitelor datorate statului (pentru anii 2004-2009 reclamanta a achitat la bugetul statului suma de 61.883.258,11 lei, obligațiile de plată către buget fiind îndeplinite la timp și în cuantumul datorat); - achitarea lunară a banilor către distribuitori; - achitarea salariilor personalului angajat (societatea are un număr de 75 de angajați).

S-au făcut referi și la producerea unui prejudiciu de imagine, pentru că reclamanta nu a fost suspusă niciodată vreunei proceduri de executare silită nici din partea Statului român, nici din partea vreunei alte persoane. În privința cazului bine justificat se critică soluția instanței de fond pentru că și această condiție este îndeplinită în cauză. Contrar celor susținute de către prima instanță, se consideră că, în condițiile în care, timp de o jumătate de an, organele fiscale nu au oferit reclamantei răspunsul pe care aceasta avea dreptul să îl primească în termen de 30 de zile cu privire la aceleași procese-verbale și aceeași problemă de drept, există indicii de nelegalitate a actelor administrative atacate.

În ceea ce privește redevența de 9,5% calculată la întreaga cifră de afaceri (constituită atât din vânzările bunurilor importate, cât și din vânzările altor bunuri, inclusiv a celor achiziționate din România), se apreciază că organele vamale au aplicat taxe vamale unor produse achiziționate din România.

Taxa de licență de 9,5% nu trebuie inclusă la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor evaluate pentru că: - din clauzele contractului rezultă cel puțin în mod aparent că acesta reprezintă un contract de licență pentru transmiterea de know-how, iar organele fiscale nu au stabilit natura raporturilor juridice pentru că l-au calificat ca un contract pentru furnizarea și distribuția în exclusivitate a produselor A.V.A., fie ca un contract de licență, fie ca un acord al prețului revizuit; - taxa de licență nu vizează o operațiune de schimb de mărfuri pentru a fi supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă unui serviciu prestat de către A.V.A., potrivit contractului, iar Codul Vamal prevede că reglementările vamale se aplică exclusiv schimbului de mărfuri și bunuri dintre România și alte țări; - taxa de licență nu reprezintă o condiție pentru vânzarea mărfurilor evaluate, astfel încât nu poate fi luată în calcul pentru ajustarea valorii în vamă a acestora, iar potrivit art. 8 din Acordul privind aplicarea art. 7 din Acordul general pentru tarife și comerț, ajustarea valorii în vamă prin includerea redevențelor și a dreptului e licență poate fi efectuată doar în situația în care astfel de sume reprezintă o condiție indispensabilă pentru vânzarea mărfurilor de evaluat.

Pentru că se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul suspendării actelor administrativ fiscale până la soluționarea unei acțiuni în anulare de către instanța de fond. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul pentru următoarele considerente: Este adevărat că actul administrativ este executoriu și se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, care apare ca o situație de excepție și care nu poate fi dispusă decât în condițiile prevăzute de lege.

Așa cum a reținut și instanța de fond, cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat și paguba iminentă, ambele noțiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ. La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării actului administrativ fiscal și prevederile art. 215 C. proc. fisc. care instituie obligativitatea plății unei cauțiuni. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanța care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere numai existența împrejurărilor de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. De aceea, instanța nu se va pronunța asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate.

În privința nesoluționării de către organele competente a contestațiilor administrative formulate de către recurentă, chiar dacă aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale, trebuie subliniat faptul că recurenta a formulat contestație administrativă în luna august 2009, iar la termenul la care s-a soluționat recursul (4 iunie 2010) nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că aceasta a fost soluționată, deși au trecut 10 luni de la data înregistrării acesteia. „Paguba iminentă”, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrative, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Chiar dacă instanța de fond a reținut valoarea semnificativă a sumei stabilite în sarcina reclamantei, a considerat că nu s-au prezentat dovezi în sensul consecințelor pe care le-ar produce executarea. Însă, în aprecierea consecințelor pe care executarea actelor contestate le-ar avea asupra reclamantei, trebuie totuși, avut în vedere cuantumul sumelor (3.500.000 euro), faptul că reclamanta are relații de colaborare cu un număr mare de distribuitori, se poate ajunge la neachitarea sumelor pe care societatea le datorează bugetului de stat sau chiar propriilor angajați. Mai mult, aceste sume nu sunt singurele stabilite de organele vamale în sarcina societății, pentru că pe aceleași temeiuri, dar pentru alți ani (2004, 2007-2008) au fost obligați la plata și altor sume, dar care fac obiectul altor procese-verbale de control și chiar au fost emise somații de plată pentru toate aceste sume.

În aceste condiții, se constată că reclamanta a făcut dovada existenței atât a condiției „cazului bine justificat” cât și a „pagubei iminente” pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale. Trebuie amintit, în același timp, că pentru procesele verbale ce vizează aceeași obligație fiscală dar pentru alți ani, reclamanta a obținut suspendarea executării lor.

Astfel, prin sentința civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea procesului-verbal de control din 2009 și a deciziei nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009, sentință irevocabilă prin decizia nr. 1287 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința civilă nr. 698 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus suspendarea procesului-verbal de control din 2007-2008/2009 și a deciziei nr. 1611/2009 emise de A.N.V.

Chiar dacă soluția pronunțată în dosare vizează o măsură vremelnică precum cea a suspendării, în raport de celelalte soluții pronunțate în aceeași materie și care se referă la aceleași părți și cu privire la aceleași obligații fiscale, se impune și din acest punct de vedere, soluția admiterii acțiunii reclamantei și suspendarea actelor administrativ-fiscale pentru a preveni pronunțarea unor soluții contradictorii chiar de către instanța supremă. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României) a relevat faptul că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecințe inerente oricărui sistem juridic, dar rolul unei jurisdicții supreme este chiar acela de a reglementa aceste contradicții de jurisprudență.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și suspendării executării Deciziei nr. 1571 din 20 iulie 2009 emisă de D.R.A.O. V. București și a procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeași autoritate publică și, pentru că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea se va dispune până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC F.L.P.R. SRL împotriva sentinței nr. 3371 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Suspendă executarea deciziei pentru regularizarea situației din 20 iulie 2009 emisă de D.R.A.O.V. București, procesul-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeași autoritate publică până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.