ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la data de 27 august 2009, reclamanta SC

F.L.P.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice, A.N.A.F. și Autoritatea Națională a

Vămilor suspendarea executării procesului verbal de control nr. 13236/2004

din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul-verbal nr. 13236/2004 din 1

aprilie 2009 și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12 din

28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că începând cu data de 14 octombrie 2008, a fost efectuat un control cu privire la includerea în valoarea în vamă a

redevențelor și bonusurilor pentru operațiunile de import

efectuate în perioada 2003 - 2008, în baza unui contract încheiat de

reclamantă cu A.V.A. în anul 2001.

În urma acestui control s-a reținut

că reclamanta nu a inclus în valoarea în vamă redevența și

bunurile achitate în anul 2004 către A.V.A. și R.M., acesta din

urmă în calitate de prim distribuitor al produselor

A.V.

Ca urmare a celor constatate, inspectorii

au calculat diferențe de drepturi vamale și accesorii ale acestora,

consemnate în procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, în

baza căruia a fost emisă decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009.

Aceste documente au fost ulterior

modificate de procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009

și respectiv decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2002.

În opinia reclamantei, executarea actelor

menționate mai sus i-ar produce pagube importante atât sub aspect

patrimonial, cât și din punct de vedere al imaginii.

Cererea de suspendare se întemeiază

pe un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât organele de

control au emis două procese verbale și două decizii de

impunere, în condițiile în care organele fiscale nu au răspuns la

niciuna din contestațiile administrative formulate cu privire la aceste

acte.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a

solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

cu motivarea că nu este emitentul actelor administrative contestate.

Prin sentința civilă nr. 3071

din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

F.L.P.R. SRL și a suspendat executarea procesului verbal de control nr. 13236/2004

din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004

din 1 aprilie 2009 și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12

din 28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut faptul că existența a două

procese-verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 și respectiv la

1 aprilie 2009, dar în urma unui singur control efectiv, constituie o împrejurare

de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la

legalitatea acestor acte și implicit cu privire la legalitatea deciziilor

de impunere subsecvente.

Justificarea existenței celui de-al

doilea proces-verbal, prin existența unor erori materiale în cuprinsul

primului act, nu a fost reținută de instanța de fond, întrucât

așa zisele erori constau de fapt în calcularea eronată a drepturilor

vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă și reexaminate

ulterior de către inspectorii fiscali.

Referitor la împrejurarea că organul

de control impută reclamantei aceste erori, instanța de fond a apreciat

acest aspect nerelevant în raport de art. 105 alin. (1) C. proc. fisc.,

potrivit căruia inspectorii fiscali trebuiau, în momentul controlului,

să aibă în vedere toate aspectele de fapt, respectiv documentele,

relevante pentru impunere.

Cu privire la existența unei pagube

iminente, prima instanță a reținut că executarea

creanței de 4.887.867 lei constituie neîndoielnic un prejudiciu material serios

pentru orice agent economic, indiferent de cifra sa de afaceri, mai ales când

legalitatea stabilirii debitului este pusă sub semnul îndoielii.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. și Autoritatea

Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București, invocând motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Recurentele critică hotărârea

pentru aplicarea greșită a legii, dat fiind că în

speță, nu erau îndeplinite cele două condiții

prevăzute expres de lege – cazul bine justificat și producerea unei

pagube iminente – pentru a dispune suspendarea actului administrativ.

Prin motivele invocate în susținerea

cererii, arată recurentele, reclamanta-intimată nu a demonstrat

existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială

puternică asupra legalității actelor administrative a căror

suspendare a cerut-o.

Arată astfel că în mod

greșit instanța de fond a reținut în ceea ce privește

condiția cazului bine justificat că existența a două

procese verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 și respectiv la

01 aprilie 2009,dar în urma unui singur control efectiv, constituie o

împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea acestor acte și implicit cu privire la legalitatea

deciziilor de impunere subsecvente, în condițiile în care organul de

control justifică existenta celui de-al doilea proces verbal prin

existența unor erori materiale în cuprinsul primului act, erori care nu au

putut fi remediate direct pe respectivul act, conform art. 48 C. proc. fisc.

Susțin recurentele că din

actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, cu

atât mai puțin perturbarea activității contribuabilului

reclamant, fiind prezentate doar actele a căror suspendare e

solicitată iar argumentele reclamantei au vizat legalitatea actelor

administrative fiscale, nu condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Faptul că s-a stabilit o

obligație totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei nu

constituie în opinia recurentelor, îndeplinirea condiției referitoare la

paguba iminentă.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă SC F.L.P.R. SRL a solicitat respingerea recursurilor

ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca fiind

temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima

instanță a reținut

că

există suficiente

indicii de nelegalitate care să facă

dovada existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea

executării actelor administrativ-fiscale în discuție.

În ceea ce o privește, producerea

unui prejudiciu patrimonial arată intimata că executarea

intempestivă a actelor de control fiscal atacate prin Contestația

înregistrată sub nr.

4151 din 25

februarie 2009, completată prin Contestația

înregistrată sub nr. 14368 din 12 mai 2009 ar prejudicia-o în mod grav,

din punct de vedere

material, întrucât lipsirea acesteia, pe o

perioadă foarte mare de timp, de folosința unei sume de aproape

1.300.000 EURO, la care se adaugă suma de aproape 3.500.000 EURO calculată

pentru perioada 2005-2006, precum și cea de aproape 1.800.000 EURO calculată

pentru perioada 2007-2008, este de

natură a-i micșora fondul de lichidități, care

ar

putea avea consecințe deosebit de grave asupra activității societății,

putând conduce chiar la insolvența acesteia, cu atât mai mult cu cât

economia românească și cea globală se află la acest moment

în recesiune.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Intimata-reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a

executării procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009,

modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 01 aprilie 2009

și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12 din 28 ianuarie 2009,

modificată prin decizia nr. 1375 din 01 aprilie 2009, până la

pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea

actelor administrative fiscale.

Prin Procesul verbal de control nr.

13236/2004 din 28 ianuarie 2009 și Decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal s-a stabilit în sarcina SC F.L.P. România SRL, o obligație

de plată în valoare totală de 4.875.529,00 RON. compusă din:

1.924.964,56 lei), reprezentând diferențe de taxe vamale, comision vamal,

accize și TVA; 2.950.564, 44 lei, reprezentând dobânzi, majorări

și penalități de întârziere aferente sumei menționate mai

sus.

a

ceste acte de control fiscal au fost modificate prin

Procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 și prin

Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009, documente, prin care autoritatea

vamală a stabilit în sarcina intimatei-reclamante o obligație

totală de plată de 4.887.867 lei, din care: 1.929.491 lei, reprezintă

diferențe de taxe vamale, comision vamal, accize și TVA iar 2.958.376

lei, reprezintă dobânzi, majorări și penalități de

întârziere aferente sumei menționate mai sus.

Din această sumă

totală, intimata-reclamantă a achitat 1.932.469,11 RON.

Prin hotărârea pronunțată

prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) „În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată

nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”.

Cele două condiții cerute cumulativ

de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus

suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior

citate.

Referitor la cazul bine justificat,

în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2

lit. t) din același act normativ se arată că vizează

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ” .

În mod evident, în procedura

reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare

aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai

conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării

prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu

al actului administrativ.

Relevant în această

privință este faptul că , referitor la aceeași

problemă de drept fiscal și ca rezultat al aceluiași control,

organele fiscale au emis deja două procese verbale de control și

două decizii de impunere.

Cu privire la acest aspect, Curtea,

reține că recurenta-pârâtă A.N.A.F., justifică

existența celui de-al doilea proces-verbal prin semnalarea unor erori

materiale în cuprinsul procesului verbal încheiat la 28 ianuarie 2009, erori

care nu au putut fi remediate direct pe respectivul act.

Așa cum a reținut și prima

instanță aceste erori materiale constau în fapt în calcularea

eronată a drepturilor vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă

și examinate ulterior de organele fiscale.

În cuprinsul acțiunii și întâmpinării

depuse în recurs, SC F.L.P. România SRL a relevat o serie de aspecte

referitoare la aparența dreptului pentru care a apreciat că în

speță există puternice indicii de nelegalitate pentru a calcula

diferențe de drepturi vamale de import pentru perioada supusă

controlului (2004), reținându-se diferențe de taxe vamale, comision

vamal, accize și TVA, prin interpretarea contractului dintre FLP și A.V.A.,

atât în privința intenției părților contractante, cât

și a clauzelor contractuale.

Astfel,

contrar susținerilor formulate

în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente

constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de

suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumție de nelegalitate a

actelor atacate.

Concluzionând, Înalta Curte

constată că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări

de natură a crea îndoieli în privința legalității actului

administrativ fiscal și, fără a tranșa această

chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția

cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2

lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public”.

În motivarea recursului, recurenta a

arătat în esență că sentința civilă este nelegală

întrucât condiția pagubei iminente nu poate fi considerată

întrunită doar pentru că a fost stabilită o obligație

totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei în sarcina FLPR.

Contrar celor susținute prin cererea

de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte

ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor

societății cu suma respectivă va crea un dezechilibru major,

punând în pericol blocarea întregii activități de tip „multi level

marketing” și, implicit generând disponibilizări ale salariaților.

Mai mult, astfel cum reține

intimata-reclamantă acest dezechilibru grav în activitatea

societății ar putea avea ca efect neachitarea bonusurilor către

distribuitori ceea ce ar putea conduce la retragerea acestora din relația

de colaborare cu FLP și respectiv la destabilizarea sau chiar la

desființarea sistemului de vânzări în rețea astfel cum acesta a

fost gândit și implementat.

În fine, în cauză s-a

făcut și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art.

215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind plătită cu acest titlu suma de

591.079, 78 RON.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.N.A.F.

și Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București

împotriva sentinței civile nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 martie 2010.