ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27 august 2009, reclamanta SC F.L.P.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. și Autoritatea Națională a Vămilor suspendarea executării procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul-verbal nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând cu data de 14 octombrie 2008, a fost efectuat un control cu privire la includerea în valoarea în vamă a redevențelor și bonusurilor pentru operațiunile de import efectuate în perioada 2003 - 2008, în baza unui contract încheiat de reclamantă cu A.V.A.

în anul 2001. În urma acestui control s-a reținut că reclamanta nu a inclus în valoarea în vamă redevența și bunurile achitate în anul 2004 către A.V.A. și R.M., acesta din urmă în calitate de prim distribuitor al produselor A.V. Ca urmare a celor constatate, inspectorii au calculat diferențe de drepturi vamale și accesorii ale acestora, consemnate în procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009. Aceste documente au fost ulterior modificate de procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 și respectiv decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2002. În opinia reclamantei, executarea actelor menționate mai sus i-ar produce pagube importante atât sub aspect patrimonial, cât și din punct de vedere al imaginii.

Cererea de suspendare se întemeiază pe un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât organele de control au emis două procese verbale și două decizii de impunere, în condițiile în care organele fiscale nu au răspuns la niciuna din contestațiile administrative formulate cu privire la aceste acte. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu este emitentul actelor administrative contestate. Prin sentința civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.L.P.R.

SRL și a suspendat executarea procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut faptul că existența a două procese-verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 și respectiv la 1 aprilie 2009, dar în urma unui singur control efectiv, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestor acte și implicit cu privire la legalitatea deciziilor de impunere subsecvente.

Justificarea existenței celui de-al doilea proces-verbal, prin existența unor erori materiale în cuprinsul primului act, nu a fost reținută de instanța de fond, întrucât așa zisele erori constau de fapt în calcularea eronată a drepturilor vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă și reexaminate ulterior de către inspectorii fiscali. Referitor la împrejurarea că organul de control impută reclamantei aceste erori, instanța de fond a apreciat acest aspect nerelevant în raport de art. 105 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit căruia inspectorii fiscali trebuiau, în momentul controlului, să aibă în vedere toate aspectele de fapt, respectiv documentele, relevante pentru impunere.

Cu privire la existența unei pagube iminente, prima instanță a reținut că executarea creanței de 4.887.867 lei constituie neîndoielnic un prejudiciu material serios pentru orice agent economic, indiferent de cifra sa de afaceri, mai ales când legalitatea stabilirii debitului este pusă sub semnul îndoielii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurentele critică hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, dat fiind că în speță, nu erau îndeplinite cele două condiții prevăzute expres de lege – cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente – pentru a dispune suspendarea actului administrativ.

Prin motivele invocate în susținerea cererii, arată recurentele, reclamanta-intimată nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative a căror suspendare a cerut-o. Arată astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut în ceea ce privește condiția cazului bine justificat că existența a două procese verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 și respectiv la 01 aprilie 2009,dar în urma unui singur control efectiv, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestor acte și implicit cu privire la legalitatea deciziilor de impunere subsecvente, în condițiile în care organul de control justifică existenta celui de-al doilea proces verbal prin existența unor erori materiale în cuprinsul primului act, erori care nu au putut fi remediate direct pe respectivul act, conform art. 48 C. proc.

fisc. Susțin recurentele că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, cu atât mai puțin perturbarea activității contribuabilului reclamant, fiind prezentate doar actele a căror suspendare e solicitată iar argumentele reclamantei au vizat legalitatea actelor administrative fiscale, nu condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Faptul că s-a stabilit o obligație totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei nu constituie în opinia recurentelor, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC F.L.P.R. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrativ-fiscale în discuție.

În ceea ce o privește, producerea unui prejudiciu patrimonial arată intimata că executarea intempestivă a actelor de control fiscal atacate prin Contestația înregistrată sub nr. 4151 din 25 februarie 2009, completată prin Contestația înregistrată sub nr. 14368 din 12 mai 2009 ar prejudicia-o în mod grav, din punct de vedere material, întrucât lipsirea acesteia, pe o perioadă foarte mare de timp, de folosința unei sume de aproape 1.300.000 EURO, la care se adaugă suma de aproape 3.500.000 EURO calculată pentru perioada 2005-2006, precum și cea de aproape 1.800.000 EURO calculată pentru perioada 2007-2008, este de natură a-i micșora fondul de lichidități, care ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra activității societății, putând conduce chiar la insolvența acesteia, cu atât mai mult cu cât economia românească și cea globală se află la acest moment în recesiune.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 01 aprilie 2009 și a deciziei pentru regularizarea situației nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1375 din 01 aprilie 2009, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actelor administrative fiscale. Prin Procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009 și Decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a stabilit în sarcina SC F.L.P.

România SRL, o obligație de plată în valoare totală de 4.875.529,00 RON. compusă din: 1.924.964,56 lei), reprezentând diferențe de taxe vamale, comision vamal, accize și TVA; 2.950.564, 44 lei, reprezentând dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente sumei menționate mai sus. a ceste acte de control fiscal au fost modificate prin Procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 și prin Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009, documente, prin care autoritatea vamală a stabilit în sarcina intimatei-reclamante o obligație totală de plată de 4.887.867 lei, din care: 1.929.491 lei, reprezintă diferențe de taxe vamale, comision vamal, accize și TVA iar 2.958.376 lei, reprezintă dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente sumei menționate mai sus.

Din această sumă totală, intimata-reclamantă a achitat 1.932.469,11 RON. Prin hotărârea pronunțată prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: (1) „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”.

Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate. Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” . În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Relevant în această privință este faptul că , referitor la aceeași problemă de drept fiscal și ca rezultat al aceluiași control, organele fiscale au emis deja două procese verbale de control și două decizii de impunere. Cu privire la acest aspect, Curtea, reține că recurenta-pârâtă A.N.A.F., justifică existența celui de-al doilea proces-verbal prin semnalarea unor erori materiale în cuprinsul procesului verbal încheiat la 28 ianuarie 2009, erori care nu au putut fi remediate direct pe respectivul act. Așa cum a reținut și prima instanță aceste erori materiale constau în fapt în calcularea eronată a drepturilor vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă și examinate ulterior de organele fiscale.

În cuprinsul acțiunii și întâmpinării depuse în recurs, SC F.L.P. România SRL a relevat o serie de aspecte referitoare la aparența dreptului pentru care a apreciat că în speță există puternice indicii de nelegalitate pentru a calcula diferențe de drepturi vamale de import pentru perioada supusă controlului (2004), reținându-se diferențe de taxe vamale, comision vamal, accize și TVA, prin interpretarea contractului dintre FLP și A.V.A., atât în privința intenției părților contractante, cât și a clauzelor contractuale. Astfel, contrar susținerilor formulate în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumție de nelegalitate a actelor atacate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. În motivarea recursului, recurenta a arătat în esență că sentința civilă este nelegală întrucât condiția pagubei iminente nu poate fi considerată întrunită doar pentru că a fost stabilită o obligație totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei în sarcina FLPR.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societății cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activități de tip „multi level marketing” și, implicit generând disponibilizări ale salariaților. Mai mult, astfel cum reține intimata-reclamantă acest dezechilibru grav în activitatea societății ar putea avea ca efect neachitarea bonusurilor către distribuitori ceea ce ar putea conduce la retragerea acestora din relația de colaborare cu FLP și respectiv la destabilizarea sau chiar la desființarea sistemului de vânzări în rețea astfel cum acesta a fost gândit și implementat.

În fine, în cauză s-a făcut și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind plătită cu acest titlu suma de 591.079, 78 RON. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. și Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva sentinței civile nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.