ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8456/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 636 din 22

iunie 2005 a Tribunalului Arad, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de L.I. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Arad, Comisia

Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, L.D. și Ministerul Finanțelor

Publice, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată

de L.D. S-a dispus anularea dispoziției nr. 1465 din 15 martie 2004 emisă de

Primarul Municipiului Arad și obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziție

cu propuneri de despăgubiri în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital, în valoare de 9.079.767.558,8 lei pentru imobilul situat în

Arad. A fost respinsă acțiunea față de Comisia Locală Arad pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001, precum și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de L.D.. Au fost respinse capetele de cerere privind restituirea în

natură a apartamentelor 1, 2, 4 și 6 din imobil. A fost respinsă și cererea

conexă astfel cum a fost precizată și exercitată de reclamant în contradictoriu

cu Consiliul Local Arad, SC R. SA Arad, C.D., C.L., G.M., G.S., M.M., T.M.L. și

T.A.I., având ca obiect repunerea în termen și constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2344/1997, 2315/1997, 2245/1997 și

103/1997 privind apartamentele 1, 2, 4 și 6 din imobil, a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 371/2004 și a certificatului de moștenitor nr. 120 din 3

mai 2000, precum și de radiere a încheierilor de înscriere în Cartea Funciară.

Au fost admise cererile de cheltuieli de judecată formulate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad nr. top 268/b.3.b./

proprietatea soților L.V. și E. (născută M.) în cote egale, a fost naționalizat

în baza Decretului-lege nr. 92/1950.

În aplicarea Legii nr. 112/1995 a

fost dată Hotărârea nr. 30 din 31 mai 2000 de Comisia județeană pentru

aplicarea acestei legi, prin care s-au acordat despăgubiri bănești, în limita

plafonului maxim prevăzut de lege, în valoare de 457.677.350 lei singurei

solicitante, L.D.A., în calitate de moștenitoare legală a foștilor proprietari,

ea fiind nepoată de fiu. Ulterior, SC R. SA Arad a vândut întregul imobil,

divizat în 6 apartamente, ocupanților acestora în calitate de chiriași, și

pentru că doi dintre cumpărători au decedat respectiv T.E. și G.I., au fost

chemați în judecată moștenitorii acestora. S-a constatat că referitor la

apartamentele 3 și 4 din imobil reclamantul nu a mai stăruit în cererea privind

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât

acestea au format obiectul altui litigiu, finalizat prin respingerea acțiunii

conform deciziei nr. 3439 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

S-a reținut calitatea reclamantului

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 alin. (1) lit. a)

și art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitor

legal al foștilor proprietari, deposedați abuziv, el fiind nepot de fiu și

frate cu prima solicitantă L.D.A., care a primit despăgubiri bănești în temeiul

Legii nr. 112/1995. S-a considerat că cel în cauză este îndreptățit la

despăgubiri, chiar dacă nu a avut solicitări întemeiate pe legea anterioară, ce

viza numai imobilele preluate cu titlu. Cu privire la cererea vizând

constatarea nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor 1 și 2, s-a

considerat că nu poate fi admisă, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a efectuat cu

respectarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, în situația

în care la data respectivă statul era proprietar necontestat al imobilului, în

sensul că nu se solicitase restituirea în natură, dimpotrivă se acordase

moștenitorului fostului proprietar despăgubiri în limita maximă prevăzută de

lege. S-a reținut incidența prevederilor art. 18 lit. d) și art. 46 din Legea

nr. 10/2001.

Apelurile declarate de reclamantul

L.I. și pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva acestei sentințe au fost

respinse ca nefondate prin decizia nr. 1906 din 15 decembrie 2005 a Curții de

Apel Timișoara.

S-a constatat că sentința apelată

este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de

fapt și a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale

aplicabile, prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) și (3),

art. 18, art. 19 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 9 și art. 14 din Legea

nr. 112/1995 și art. 1 din Hot nr.20/1996.

Împotriva acestei decizii, L.I. a

declarat recursul de față, susținând în motivarea recursului scris semnat de

parte că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra apărării referitoare la

inopozabilitatea față de reclamant a înstrăinării apartamentelor 1 și 2, parter

din imobilul situat în Arad fiind astfel încălcate prevederile art. 1295 [alin.

(2)] și art. 1802 C. civ. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Se susține

că cele două apartamente trebuiau restituite în natură și nu în echivalent, ca

efect al neîntabulării acestora pe numele noilor dobânditori.

De observat că și prin recursul

scris semnat de avocatul părții se fac aceleași susțineri în legătură cu

restituirea în natură a apartamentelor 1 și 2 împreună cu terenul liber, pe

care reclamantul nu le-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, când se afla în

Israel, iar intervenienta L.D. se declarase unică moștenitoare.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs și Primarul Municipiului Arad, susținând că în mod greșit

instanțele au reținut îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii, în

situația în care acesta nu a formulat cerere de retrocedare în temeiul Legii

nr. 112/1995, de care a uzat integral intervenienta L.D.. Se consideră că

încasarea unei despăgubiri de către un moștenitor pentru întreg imobilul, face

să înceteze obligația statului de a acorda alte măsuri suplimentare.

Recursurile de față nu sunt

întemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Este necontestat în cauză că

înaintea oricărui demers al reclamantului pentru retrocedarea imobilului în

Arad, ce a aparținut autorilor săi, sora acestuia, L.D. intervenientă în cauză

a solicitat și primit despăgubiri în valoare maximă în temeiul Legii 112/1995.

Numai după epuizarea fazelor prevăzute de lege la îndemâna foștilor

proprietari, în temeiul legii menționate, s-a procedat apoi la vânzarea

imobilului preluat în adevăr fără titlu valabil, către cei șase chiriași.

În recursul de față este criticată

soluția de respingere a acțiunii de constatare a nulității contractelor de

vânzare-cumpărare referitoare numai la apartamentele 1 și 2 din imobil. În

adevăr acestea au fost dobândite prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995

de către C.D. și C.L., conform contractului nr. 2315 din 15 septembrie 1997 și

de către G.I. și G.S., conform contractului nr. 2344 din 18 septembrie 1997,

ambele fiind încheiate cu SC R. SA Arad.

Este de asemenea necontestat, că la

datele respective, de perfectare a înstrăinărilor, nu au existat impedimente la

această operațiune sau vreo manifestare de voință a altui fost proprietar, în

sensul retrocedării apartamentelor, pentru că reclamantul a efectuat primele

demersuri numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, rezultă că

instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente,

reținând că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în

temeiul legii aplicabile, nefiind nici măcar invocate elemente de rea credință

în sarcina dobânditorilor. Așa fiind, rezultă că este în afara criticii

soluției de respingere a acțiunii, avându-se în vedere prevederile art. 18 lit.

d), art. 19 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, căci măsurile reparatorii se

stabilesc numai în echivalent, în situația în care imobilul a fost înstrăinat

cu respectarea dispozițiilor legale.

Nici susținerile legate de

neînscrierea în Cartea Funciară a acelor contracte de vânzare-cumpărare, nu

sunt în măsură să conducă la modificarea soluției cu privire la constatarea

nulității celor două acte de înstrăinare, întrucât prin Legea nr. 7/1996

privind cadastrul și publicitatea imobiliară se respectă regula

consensualismului. Aceasta înseamnă că sub imperiul acestei legi, drepturile

reale se constituie și se transmit între părți la data încheierii contractului.

Înscrierea în cartea funciară este prevăzută numai pentru opozabilitate, astfel

că legea nu mai prevede efectul constituirii de drepturi al înscrierii în C.F.

Așadar, actul de înstrăinare își păstrează valabilitatea, chiar dacă nu a fost

înscris în C.F. În aceste condiții și acțiunea de constatare a nulității este

promovată cu evidență peste termenul prevăzut de art. 46 pct. (5) din Legea nr.

10/2001, în sensul căruia prin derogare de la dreptul comun, indiferent de

cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 12 luni de la

intrarea în vigoare a legii, prelungit cu încă 6 luni prin O.U.G. nr. 109/2001.

În ceea ce privește retrocedarea

către reclamantul-recurent a terenului liber, astfel cum s-a solicitat cu

ocazia soluționării recursului de față, se constată că o atare cerere nu a

constituit motiv de recurs. De altfel nici pe parcursul judecății pricinii nu

s-a formulat o cerere expresă în acest sens, pentru că altfel ar fi fost

efectuată o expertiză în cadrul căreia trebuia să se delimiteze expres terenul

solicitat, după constatarea că acesta este liber, neconstruit și nu servește drept

cale de acces către alte proprietăți.

Faptul că reclamantul nu a formulat

o cerere distinctă în sensul arătat, este confirmat și de situația în care

evaluarea imobilului pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri cuprinde

și evaluarea terenului, astfel fiind stabilită valoarea de circulație a

întregului imobil (fila 275).

Așa fiind, recursul declarat de

reclamant împotriva deciziei menționate nu poate fi admis.

Tot astfel este neîntemeiat și

recursul declarat de Primarul Municipiului Arad împotriva aceleiași decizii,

întrucât nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu condiționează aplicarea

acestor dispoziții de formularea vreunei alte solicitări sub imperiul Legii

anterioare, 112/1995.

Dimpotrivă legea nouă reglementează

procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv cu termene și formalități

ce au fost respectate în cauză. Nici primirea despăgubirilor solicitate în

temeiul Legii nr. 112/1995 de către un alt moștenitor, nu afectează dreptul

reclamantului la despăgubiri, pentru că o astfel de situație este reglementată

de art. 19 din lege, care prevede în favoarea persoanei îndreptățită la

despăgubiri, dreptul de a primi diferența dintre valoarea încasată, actualizată

cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului. Și cum intervenienta

nu a avut obiecțiuni la o astfel de desocotire, rezultă că motivul de recurs la

care s-a făcut referire nu este de primit.

Față de cele arătate, recursurile de

față întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate,

urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamantul L.I. și pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva deciziei nr.

1906 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2006.