ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8456/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 636 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Arad, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de L.I. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Arad, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, L.D. și Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de L.D. S-a dispus anularea dispoziției nr. 1465 din 15 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Arad și obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziție cu propuneri de despăgubiri în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 9.079.767.558,8 lei pentru imobilul situat în Arad.

A fost respinsă acțiunea față de Comisia Locală Arad pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de L.D.. Au fost respinse capetele de cerere privind restituirea în natură a apartamentelor 1, 2, 4 și 6 din imobil. A fost respinsă și cererea conexă astfel cum a fost precizată și exercitată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local Arad, SC R. SA Arad, C.D., C.L., G.M., G.S., M.M., T.M.L. și T.A.I., având ca obiect repunerea în termen și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2344/1997, 2315/1997, 2245/1997 și 103/1997 privind apartamentele 1, 2, 4 și 6 din imobil, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 371/2004 și a certificatului de moștenitor nr. 120 din 3 mai 2000, precum și de radiere a încheierilor de înscriere în Cartea Funciară.

Au fost admise cererile de cheltuieli de judecată formulate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad nr. top 268/b.3.b./ proprietatea soților L.V. și E. (născută M.) în cote egale, a fost naționalizat în baza Decretului-lege nr. 92/1950. În aplicarea Legii nr. 112/1995 a fost dată Hotărârea nr. 30 din 31 mai 2000 de Comisia județeană pentru aplicarea acestei legi, prin care s-au acordat despăgubiri bănești, în limita plafonului maxim prevăzut de lege, în valoare de 457.677.350 lei singurei solicitante, L.D.A., în calitate de moștenitoare legală a foștilor proprietari, ea fiind nepoată de fiu. Ulterior, SC R. SA Arad a vândut întregul imobil, divizat în 6 apartamente, ocupanților acestora în calitate de chiriași, și pentru că doi dintre cumpărători au decedat respectiv T.E.

și G.I., au fost chemați în judecată moștenitorii acestora. S-a constatat că referitor la apartamentele 3 și 4 din imobil reclamantul nu a mai stăruit în cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât acestea au format obiectul altui litigiu, finalizat prin respingerea acțiunii conform deciziei nr. 3439 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. S-a reținut calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitor legal al foștilor proprietari, deposedați abuziv, el fiind nepot de fiu și frate cu prima solicitantă L.D.A., care a primit despăgubiri bănești în temeiul Legii nr. 112/1995.

S-a considerat că cel în cauză este îndreptățit la despăgubiri, chiar dacă nu a avut solicitări întemeiate pe legea anterioară, ce viza numai imobilele preluate cu titlu. Cu privire la cererea vizând constatarea nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor 1 și 2, s-a considerat că nu poate fi admisă, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, în situația în care la data respectivă statul era proprietar necontestat al imobilului, în sensul că nu se solicitase restituirea în natură, dimpotrivă se acordase moștenitorului fostului proprietar despăgubiri în limita maximă prevăzută de lege. S-a reținut incidența prevederilor art. 18 lit. d) și art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Apelurile declarate de reclamantul L.I. și pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 1906 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara. S-a constatat că sentința apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) și (3), art. 18, art. 19 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 și art. 1 din Hot nr.20/1996. Împotriva acestei decizii, L.I. a declarat recursul de față, susținând în motivarea recursului scris semnat de parte că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra apărării referitoare la inopozabilitatea față de reclamant a înstrăinării apartamentelor 1 și 2, parter din imobilul situat în Arad fiind astfel încălcate prevederile art. 1295 [alin. (2)] și art. 1802 C. civ.

și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Se susține că cele două apartamente trebuiau restituite în natură și nu în echivalent, ca efect al neîntabulării acestora pe numele noilor dobânditori. De observat că și prin recursul scris semnat de avocatul părții se fac aceleași susțineri în legătură cu restituirea în natură a apartamentelor 1 și 2 împreună cu terenul liber, pe care reclamantul nu le-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, când se afla în Israel, iar intervenienta L.D. se declarase unică moștenitoare. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și Primarul Municipiului Arad, susținând că în mod greșit instanțele au reținut îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii, în situația în care acesta nu a formulat cerere de retrocedare în temeiul Legii nr. 112/1995, de care a uzat integral intervenienta L.D..

Se consideră că încasarea unei despăgubiri de către un moștenitor pentru întreg imobilul, face să înceteze obligația statului de a acorda alte măsuri suplimentare. Recursurile de față nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează: Este necontestat în cauză că înaintea oricărui demers al reclamantului pentru retrocedarea imobilului în Arad, ce a aparținut autorilor săi, sora acestuia, L.D. intervenientă în cauză a solicitat și primit despăgubiri în valoare maximă în temeiul Legii 112/1995. Numai după epuizarea fazelor prevăzute de lege la îndemâna foștilor proprietari, în temeiul legii menționate, s-a procedat apoi la vânzarea imobilului preluat în adevăr fără titlu valabil, către cei șase chiriași.

În recursul de față este criticată soluția de respingere a acțiunii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare referitoare numai la apartamentele 1 și 2 din imobil. În adevăr acestea au fost dobândite prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 de către C.D. și C.L., conform contractului nr. 2315 din 15 septembrie 1997 și de către G.I. și G.S., conform contractului nr. 2344 din 18 septembrie 1997, ambele fiind încheiate cu SC R. SA Arad. Este de asemenea necontestat, că la datele respective, de perfectare a înstrăinărilor, nu au existat impedimente la această operațiune sau vreo manifestare de voință a altui fost proprietar, în sensul retrocedării apartamentelor, pentru că reclamantul a efectuat primele demersuri numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, rezultă că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, reținând că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în temeiul legii aplicabile, nefiind nici măcar invocate elemente de rea credință în sarcina dobânditorilor. Așa fiind, rezultă că este în afara criticii soluției de respingere a acțiunii, avându-se în vedere prevederile art. 18 lit. d), art. 19 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, căci măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Nici susținerile legate de neînscrierea în Cartea Funciară a acelor contracte de vânzare-cumpărare, nu sunt în măsură să conducă la modificarea soluției cu privire la constatarea nulității celor două acte de înstrăinare, întrucât prin Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară se respectă regula consensualismului.

Aceasta înseamnă că sub imperiul acestei legi, drepturile reale se constituie și se transmit între părți la data încheierii contractului. Înscrierea în cartea funciară este prevăzută numai pentru opozabilitate, astfel că legea nu mai prevede efectul constituirii de drepturi al înscrierii în C.F. Așadar, actul de înstrăinare își păstrează valabilitatea, chiar dacă nu a fost înscris în C.F. În aceste condiții și acțiunea de constatare a nulității este promovată cu evidență peste termenul prevăzut de art. 46 pct. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul căruia prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, prelungit cu încă 6 luni prin O.U.G.

nr. 109/2001. În ceea ce privește retrocedarea către reclamantul-recurent a terenului liber, astfel cum s-a solicitat cu ocazia soluționării recursului de față, se constată că o atare cerere nu a constituit motiv de recurs. De altfel nici pe parcursul judecății pricinii nu s-a formulat o cerere expresă în acest sens, pentru că altfel ar fi fost efectuată o expertiză în cadrul căreia trebuia să se delimiteze expres terenul solicitat, după constatarea că acesta este liber, neconstruit și nu servește drept cale de acces către alte proprietăți. Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere distinctă în sensul arătat, este confirmat și de situația în care evaluarea imobilului pentru care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri cuprinde și evaluarea terenului, astfel fiind stabilită valoarea de circulație a întregului imobil (fila 275). Așa fiind, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei menționate nu poate fi admis.

Tot astfel este neîntemeiat și recursul declarat de Primarul Municipiului Arad împotriva aceleiași decizii, întrucât nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu condiționează aplicarea acestor dispoziții de formularea vreunei alte solicitări sub imperiul Legii anterioare, 112/1995. Dimpotrivă legea nouă reglementează procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv cu termene și formalități ce au fost respectate în cauză. Nici primirea despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către un alt moștenitor, nu afectează dreptul reclamantului la despăgubiri, pentru că o astfel de situație este reglementată de art. 19 din lege, care prevede în favoarea persoanei îndreptățită la despăgubiri, dreptul de a primi diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului.

Și cum intervenienta nu a avut obiecțiuni la o astfel de desocotire, rezultă că motivul de recurs la care s-a făcut referire nu este de primit. Față de cele arătate, recursurile de față întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.I. și pârâtul Primarul municipiului Arad împotriva deciziei nr. 1906 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2006.