ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2002 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, sub nr. 5872/2002, reclamanta B.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Arad și I.E., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 situat în Arad, str. I., înscris în CF nr. xxx Arad și anularea dispoziției din 21 mai 2002 a Primarului municipiului Arad, în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului menționat. În motivare a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu în baza Decretului nr. 92/1950 de la defunctul S.G. proprietarul imobilului moștenit de soția acestuia, numita H.V., a cărei legatară cu titlu universal este reclamanta B.V.

În cauză s-a formulat întâmpinare, de către pârâta I.E. și cerere de intervenție în interesul acesteia de către intervenientele Ș.Z. și M.O., solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei. S-a invocat lipsa competenței materiale a Tribunalului Arad cu privire la judecarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, tardivitatea introducerii acțiunii, precum și lipsa calității procesuale active a reclamantei, de către pârâta Primăria municipiului Arad.

Prin Sentința civilă nr. 560 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtă și intervenientă, a disjuns cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de cererea de anulare a Dispoziției nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad și a declinat competența de soluționare a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 în favoarea Judecătoriei Arad; a respins cererea reclamantei de anulare a Dispoziției nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad și a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâta I.E.

și interveniente în cuantum de 3.000.000 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea reclamantei de anulare a Dispoziției nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad a fost înregistrată cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, între reclamantă și persoana titulară a dreptului dedus judecății nu există identitate, Primăria municipiului Arad nu are calitate procesuală pasivă, iar cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu a fost dată în mod expres în competența tribunalelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, formulând următoarele critici: - În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei competenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, din coroborarea dispozițiilor art. 24 alin. (7) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, rezultând că această instanță este competentă în soluționarea ambelor cereri formulate de reclamantă, iar cele două cereri sunt indivize și necesită soluționarea împreună; - În mod greșit s-a apreciat că reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă, întrucât este moștenitoarea defunctului S.G., fiind persoană îndreptățită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

La dosar s-au depus întâmpinări atât de pârâți, cât și de interveniente, care au solicitat respingerea apelului și a fost introdusă în cauză numita A.L.C., în calitate de moștenitoare a defunctei M.O. Prin Decizia nr. 70 din 7 mai 2003 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9, 10 C. proc. civ.

și a vizat următoarele aspecte: - Greșita disjungere a soluționării cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 1997 de cererea privind anularea Dispoziției primarului nr. 2629/2002, cele două cereri fiind de competența tribunalului, iar instanța pronunțându-se asupra acestor aspecte fără a intra în cercetarea fondului; - Pronunțarea asupra excepției de tardivitate a acțiunii civile fără a fi pusă în discuția părților, deși în cursul judecății în fond s-a dezbătut doar problema necompetenței materiale a instanței; - Greșita admitere a cererii de intervenție, în condițiile în care intervenientele nu justificau nici un interes în cauză; - Greșita reținere a lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta având calitate de persoană îndreptățită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; - Greșita reținere a autorității de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate într-o altă cauză, în care nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

(identitate de obiect, părți și cauză), fără a se da posibilitate reclamantei de a face dovada că antecesoarea sa, H.V., a făcut, în timpul vieții, toate demersurile necesare pentru restituirea imobilului în litigiu. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul formulat de reclamanta B.V. împotriva Deciziei civile nr. 70 din 7 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 23 iunie 2003. Prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2005 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru nerespectarea, de către recurenta-reclamantă, a obligației stabilite de instanță în sarcina acesteia la termenul din 18 februarie 2005, respectiv, de a depune la dosarul cauzei copia contractului de vânzare-cumpărare privind bunul în litigiu.

De la acest moment nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252(1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul din 18 iunie 2010. Potrivit art. 248(1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea (4 noiembrie 2005) și până la data repunerii pe rol din oficiu (23 aprilie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt, recursul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248(1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva Deciziei nr. 70 din 7 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010. Procesat de GGC - NN