ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13
august 2002 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, sub nr. 5872/2002,
reclamanta B.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu
pârâtele Primăria municipiului Arad și I.E., constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 situat în Arad, str.
I., înscris în CF nr. xxx Arad și anularea dispoziției din 21 mai 2002 a
Primarului municipiului Arad, în sensul obligării pârâtei la restituirea în
natură a imobilului menționat.
În motivare a arătat
că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu în baza Decretului nr. 92/1950
de la defunctul S.G. proprietarul imobilului moștenit de soția acestuia, numita
H.V., a cărei legatară cu titlu universal este reclamanta B.V.
În cauză s-a formulat
întâmpinare, de către pârâta I.E. și cerere de intervenție în interesul
acesteia de către intervenientele Ș.Z. și M.O., solicitând respingerea acțiunii
pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.
S-a invocat lipsa
competenței materiale a Tribunalului Arad cu privire la judecarea cererii de
constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare,
tardivitatea introducerii acțiunii, precum și lipsa calității procesuale active
a reclamantei, de către pârâta Primăria municipiului Arad.
Prin Sentința civilă
nr. 560 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis excepția
lipsei competenței materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtă și
intervenientă, a disjuns cererea reclamantei de constatare a nulității absolute
a contractului de vânzare-cumpărare de cererea de anulare a Dispoziției nr.
2629/2002 a Primarului municipiului Arad și a declinat competența de
soluționare a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 în favoarea Judecătoriei Arad; a
respins cererea reclamantei de anulare a Dispoziției nr. 2629/2002 a Primarului
municipiului Arad și a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către
pârâta I.E. și interveniente în cuantum de 3.000.000 RON.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea reclamantei de anulare a
Dispoziției nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad a fost înregistrată cu
depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, între
reclamantă și persoana titulară a dreptului dedus judecății nu există
identitate, Primăria municipiului Arad nu are calitate procesuală pasivă, iar
cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu a fost dată
în mod expres în competența tribunalelor.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel reclamanta, formulând următoarele critici:
- În mod greșit
instanța de fond a admis excepția lipsei competenței materiale a tribunalului
în soluționarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare, din coroborarea dispozițiilor art. 24 alin. (7) și art. 31
din Legea nr. 10/2001, rezultând că această instanță este competentă în
soluționarea ambelor cereri formulate de reclamantă, iar cele două cereri sunt
indivize și necesită soluționarea împreună;
- În mod greșit s-a
apreciat că reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă, întrucât este
moștenitoarea defunctului S.G., fiind persoană îndreptățită la restituire conform
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La dosar s-au depus
întâmpinări atât de pârâți, cât și de interveniente, care au solicitat
respingerea apelului și a fost introdusă în cauză numita A.L.C., în calitate de
moștenitoare a defunctei M.O.
Prin Decizia nr. 70
din 7 mai 2003 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat
apelul reclamantei.
Recursul declarat de
reclamantă împotriva acestei decizii a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 3, 8, 9, 10 C. proc. civ. și a vizat următoarele aspecte:
- Greșita disjungere
a soluționării cererii de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare din 1997 de cererea privind anularea Dispoziției primarului
nr. 2629/2002, cele două cereri fiind de competența tribunalului, iar instanța
pronunțându-se asupra acestor aspecte fără a intra în cercetarea fondului;
- Pronunțarea asupra
excepției de tardivitate a acțiunii civile fără a fi pusă în discuția părților,
deși în cursul judecății în fond s-a dezbătut doar problema necompetenței
materiale a instanței;
- Greșita admitere a
cererii de intervenție, în condițiile în care intervenientele nu justificau
nici un interes în cauză;
- Greșita reținere a
lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta având calitate de
persoană îndreptățită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr.
10/2001;
- Greșita reținere a
autorității de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate într-o altă cauză, în
care nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. (identitate de
obiect, părți și cauză), fără a se da posibilitate reclamantei de a face dovada
că antecesoarea sa, H.V., a făcut, în timpul vieții, toate demersurile necesare
pentru restituirea imobilului în litigiu.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul formulat de
reclamanta B.V. împotriva Deciziei civile nr. 70 din 7 mai 2003 a Curții de
Apel Timișoara, secția civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de
23 iunie 2003.
Prin încheierea de
ședință din data de 4 noiembrie 2005 s-a dispus suspendarea judecării
recursului în temeiul dispozițiilor art. 155
1
C. proc. civ., pentru
nerespectarea, de către recurenta-reclamantă, a obligației stabilite de instanță
în sarcina acesteia la termenul din 18 februarie 2005, respectiv, de a depune
la dosarul cauzei copia contractului de vânzare-cumpărare privind bunul în
litigiu.
De la acest moment
nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare
pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării
conform art. 252(1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul
din 18 iunie 2010.
Potrivit art. 248(1)
C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată,
contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de
revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în
nelucrare din vina părții timp de un an".
Perimării i s-a
atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune
procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o
prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în
judecată.
Reglementată ca o
excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind
judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale
este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,
întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul
părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni
însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a
procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție
simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de
timp reglementat de lege.
În speță, de la data
când a intervenit suspendarea (4 noiembrie 2005) și până la data repunerii pe
rol din oficiu (23 aprilie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt, recursul
fiind lăsat în nelucrare.
Față de cele ce
preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei
părții, Înalta Curte constată incidența art. 248(1) C. proc. civ. și perimarea
recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat
recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva Deciziei nr. 70 din 7 mai 2003 a
Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 18 iunie 2010.
Procesat
de GGC - NN