ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 560/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 3019/2005, reclamanta SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA Ploiești – S.D.F.E.E. Brăila, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. Galați, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 15.773.771.828 lei, reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente facturilor de energie electrică furnizată. Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 195 din 21 decembrie 2005, a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 15.773.771.828 lei, cu titlu de penalități și la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 143/199 și O.U.G. nr. 37/2004, pentru exonerarea de la plata penalităților este necesar avizul Consiliului Concurenței, aviz care, în speță, nu există. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala Regională C.F.R. Galați a declarat apel criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 62 din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în cauză, constatând că în lipsa unei decizii a Consiliului Concurenței care să autorizeze ajutorul de stat, sau după caz, să constate că măsura notificată nu constituie ajutor de stat, pârâta nu poate beneficia de înlesnirile prevăzute de O.U.G.

nr. 37/2004. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Galați, în termen legal, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea celor două hotărâri pronunțate în cauză în sensul respingerii cererii intimatei. În dezvoltarea motivului invocat, recurenta a susținut în, esență, că, în mod greșit, cele două instanțe au reținut că pentru scutirea de la plata penalităților era obligatorie notificarea Consiliului Concurenței și emiterea unei decizii în acest sens, având în vedere că procedura stabilită de Legea nr. 143/1999 instituie obligativitatea notificării doar acelor societăți care, prin concurența pe care o exercită pe piață, față de alte societăți care prestează servicii similare, beneficiază de scutiri de natura ajutorului de stat.

Recurenta arată că, fiind singura companie care administrează infrastructura feroviară, deci neavând concurență pe această piață, nu era necesară notificarea și emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenței, deoarece scutirea de la plata penalităților intervine prin efectul legii, conform dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 37/2004. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Modificarea sau casarea unei hotărâri potrivit art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, se constată că, în mod greșit, cele două instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 privind notificarea și avizul expres al Consiliului Concurenței, având în vedere că instituirea obligativității notificării, este prevăzută în cazul societăților care, prin concurența pe care o exercită pe piață față de alte unități care prestează aceleași servicii, beneficiază de scutiri de natura ajutorului de stat, conform art. 5 din Legea nr. 143/1999. Or, în condițiile în care C.N.C.F. C.F.R. SA este singurul agent economic care operează acest serviciu, neexistând concurență pe această piață, scutirea de la plata penalităților are loc prin efectul legii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 din O.U.G.

nr. 37/2004, astfel că nu se impunea emiterea unei decizii în acest sens de către Consiliul Concurenței. Potrivit prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2004, în care se arată că persoanele juridice care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligațiile curente și restante pentru consumul de energie electrică, până la 30 iunie 2004, beneficiază de anularea penalităților și majorărilor de întârziere, ori, conform procesului verbal încheiat între părți privind anularea penalităților, se constată că recurenta a întrunit evocatele cerințe. Așa fiind, constatând întemeiată critica recurentei, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (1) și (3) din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care o va modifica, în tot, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba, în parte, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 315.554,51 lei RON (3.155.545.052 lei ROL), cu titlu de penalități și suma de 1.577,93 lei RON (15779318,52 lei ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 15.800,78 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala Regională Galați împotriva deciziei nr. 62 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Modifică decizia atacată, admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței nr. 195 din 21 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Brăila, pe care o schimbă, în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 315.554,51 lei RON (3.155.545.052 lei ROL), cu titlu de penalități și suma de 1.577,93 lei RON (15779318,52 lei ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 15.800,78 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs și apel.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2007.