ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 376/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.Z. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini, „solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună interdicția de returnare și acordarea unui drept de ședere în România, în conformitate cu art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002”. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că refuzul de acordare a dreptului de ședere în România aduce atingere dreptului la viața de familie și dreptului de a nu fi returnat într-o țară unde riscă să fie supus la rele tratamente sau tratamente inumane sau degradante. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 334 din 28 februarie 2005, a respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamant și a respins cel de-al doilea capăt de cerere, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul, solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să fie casată hotărârea, ca nelegală și netemeinică. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4946 din 17 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul formulat de Z.I., reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât: - cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ.; - pârâta nu are calitate procesuală pasivă, dat fiind că aceasta nu a înlocuit hotărârea nr. 316526 din 23 iulie 2003, contestată prin cel de-al doilea capăt de cerere.

Împotriva deciziei nr. 4946 din 17 octombrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare, în termenul legal, reclamantul Z.I., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac și anularea hotărârii atacate, cu consecința reluării judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate. S-a învederat de către contestator, că instanța de recurs, pronunțând respingerea acestei căi de atac, a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la anularea adresei nr. 4983 din 11 decembrie 2000, prin care s-a respins dreptul de ședere în România, a reclamantului.

A mai arătat contestatorul că dovedirea motivelor sale de recurs nu a putut fi făcută pe calea apelului sau recursului, fiind nevoie de verificări de fapt care au putut fi probate ulterior soluționării recursului, respectiv la data de 21 octombrie 2005, prin declarația scrisă sub jurământ, tradusă și legalizată. Contestația în anulare formulată de contestatorul Z.I. este nefondată și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pe motiv că procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau pe motiv că hotărârea a fost dată de judecători, cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Cu toate acestea, conform prevederilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când motivele menționate au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond. În speță, contestatorul nu a invocat, prin recursul declarat împotriva sentinței art. 334 din 28 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, motive referitoare la neîndeplinirea în mod legal a procedurii de citare, pentru ziua când s-a judecat pricina la fond, și nici referitoare la pronunțarea hotărârii, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică în materia competenței, iar aceste motive nu au fost invocate nici prin contestația în anulare, astfel că nu poate fi primită contestația în anulare formulată de reclamantul Z.I.

și întemeiată formal pe prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

Nu este întemeiat nici motivul din contestația în anulare care se referă la omisiunea din partea instanței de recurs de a cerceta motivul privitor la anularea adresei nr. 4983 din 11 decembrie 2000, prin care reclamantului-contestator i s-a respins dreptul de ședere în România, întrucât examinarea acestui motiv nu era necesară, atâta vreme, cât prin hotărârea instanței de recurs a fost menținută ca legală, sentința civilă nr. 334 din 28 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibil, ca fiind introdus peste termenul limită de un an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 și fără a se urma procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 5 alin. (1) din același act normativ, capătul de cerere din acțiunea reclamantului care viza chiar anularea adresei nr. 4983 din 11 decembrie 2000, în baza căreia acesta a fost obligat să părăsească România, cu interdicția de a intra în țară pe o perioadă de 2 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Z.I. împotriva deciziei nr. 4946 din 17 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.