ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6267/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6267/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Harghita la data de 16 februarie 2005, reclamanții T.P. și T.K. au chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Educației și Cercetării solicitând anularea

Ordinului nr. 3056 din 12 ianuarie 2005 emis de pârât (prin care s-a respins

notificarea nr. 62N/2001) și obligarea acestuia, la restituirea în natură a

imobilului înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc sub nr. top a, b și c situat

în Odorheiu Secuiesc, str. K., jud. Harghita.

În motivarea cererii,

întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat,

în esență, că sunt moștenitorii testamentari ai defunctei D.H.J., conform

testamentului și certificatelor de moștenitor depuse la dosar și că titlul de

proprietate îl constituie evidența de carte funciară nr. xxx Odorheiu Secuiesc,

din care rezultă că imobilul a fost dobândit de stat, de la antecesorii

acesteia și că, pentru acest imobil nu s-au primit despăgubiri.

Mai susțin

reclamanții, că pârâtul Ministerul Educației și Cercetării le-a respins

notificarea, reținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. (1)

și 22 din Legea nr. 10/2001, iar în prezent, imobilul este ocupat de

Inspectoratul Școlar județean Harghita, pârât în raport cu care, reclamanții au

solicitat a se pronunța în contradictoriu sentința.

După un prim ciclu

procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1865 din 27

februarie 2007 a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtul

Ministerul Educației și Cercetării împotriva Deciziei nr. 376 din 21 septembrie

2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

A casat decizia

menționată, a admis apelul declarat de reclamanții T.P. și T.K. împotriva

Sentinței civile nr. 1412 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă.

A desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal.

A respins recursul

declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar județean Harghita împotriva aceleiași

decizii.

Pentru a decide

astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

Prin notificarea nr.

62N din 12 februarie 2002, D.H.J., prin avocat N.Z. a solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. K., jud. Harghita,

înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, sub nr. top b, c, a/1 arătând că

proprietarul tabular al imobilului a fost soțul său, D.H.H., a cărui unică

moștenitoare este și că imobilul a fost preluat abuziv de stat, care și-a

întabulat dreptul de proprietate la poziția B 47 și 48 din cartea funciară

menționată.

Potrivit extrasului

de CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, imobilul nr. top b reprezintă o grădină în

intravilan în suprafață de 353 mp, nr. top c - casă din piatră cu etaj, cu trei

locuințe și curte în suprafață de 824 mp și nr. top a/1 - grădină în intravilan

în suprafață de 327 mp.

Din examinarea

înscrisurilor depuse de reclamanți în apel, instanța a reținut că aceștia au

făcut dovada calității procesuale active și a dreptului de proprietate pe care

autoarea lor testamentară l-a dobândit, în calitate de unică moștenitoare a

proprietarului tabular, asupra imobilului în litigiu.

Instanța supremă a

reținut că stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii

administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu

limitează însă posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe

art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare,

numai în baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.

Dacă instanța ar fi

obligată să soluționeze pricina doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii

administrative - anterioară demersului judiciar în instanță - s-ar ajunge la

îngrădirea accesului în justiție și a dreptului la un proces echitabil,

consacrat atât de art. 21 din Constituția României, cât și de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.

De altfel, concluzia

că în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptățită poate să administreze

probe, rezidă chiar din interpretarea art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

republicată, care prevede că: "În cazul în care dispoziția motivată de soluționare

a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana

îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis

dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea" și, față

de cele menționate, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 21 - 26 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de casare a

mai reținut că, în cauză nu a fost administrată nicio expertiză judiciară, din

care să rezulte indubitabil, că există identitate între imobilul revendicat și

cel aflat în administrarea Clubului Sportiv Școlar Odorheiu Secuiesc.

În raport cu

prevederile Legii nr. 10/2001, la dosar au fost depus înscrisuri, din care

reiese că în incinta imobilului au fost construite 2 corpuri noi de clădiri, că

aceste construcții ocupă 159 mp din suprafața de teren și că s-au efectuat

modificări de structură și finisaj ale imobilului vechi, realizate din

fondurile bugetare ale statului, ceea ce impunea efectuarea unei expertize

judiciare de specialitate.

Această situație de

fapt privind imobilul în litigiu este, de altfel, descrisă și în procesul-

verbal nr. 32 din 22 martie 2002 (semnat atât de mandatarul autoarei

reclamanților, avocat Z.N. cât și de reprezentanții legali ai Clubului Sportiv

Școlar), în care sunt menționate modificările aduse imobilului: racordarea la

rețeaua de apă și canalizare menajeră și pluvială, introducerea gazului și

construirea a două corpuri noi clădire.

S-a mai reținut că,

la data când au avut loc dezbaterile în fond asupra apelului reclamanților,

aceștia au depus la dosar o expertiză extrajudiciară, care nu a fost

încuviințată ca probă și nici nu a fost comunicată părților, expertiză

efectuată de expertul S.D., care concluzionează că "imobilul în cauză este

identic cu imobilul înscris în CF xxx Odorheiu Secuiesc nr. top b și c de sub A

+ 3 - 4 cu o întindere totală de 353 mp + 824 mp = 1177 mp" .

Deși instanța de

apel, în considerentele deciziei pronunțate, nu a făcut referire în mod expres

la această expertiză extrajudiciară, totuși a constatat că, în cauză

reclamanții "au făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel

aflat în administrarea Clubului Sportiv Școlar, situație necontestată de

pârât", întemeindu-și soluția, pe concluziile expertizei extrajudiciare,

cu toate că obiect al notificării l-a constituit și imobilul cu nr. top a/1,

iar expertul nu a făcut nicio identificare și nicio descriere concretă a

imobilului în litigiu.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel s-a considerat lămurită cu privire la situația și componența

imobilului în litigiu, ignorând apărările invocate de pârâți și înscrisurile pe

care le-au depus la dosar, cât și faptul că, pentru o legală aplicare a

prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, reieșea cu evidență, necesitatea

administrării unei expertize judiciare, care să identifice și să stabilească cu

certitudine componența construcțiilor și situația imobilului în litigiu, în

vederea constatării incidenței în speță, a textului menționat.

Instanța de casare a

stabilit că, în rejudecare, vor fi analizate și criticile invocate de

reclamanți în recurs, cu privire la destinația imobilului și la incidența art.

16 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În rejudecare,

Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 250 din 20 februarie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 38327/3/2007 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții T.P. și T.K.

A anulat Ordinul nr.

3056 din 12 ianuarie 2005 al Ministerului Educației și Cercetării.

A dispus obligarea

pârâtului Ministerul Educației și Cercetării să restituie în natură

reclamanților, corpurile de clădire A și B din Odorheiu Secuiesc, str. K.,

județul Harghita, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză

întocmit de expert S.I., a terenului aferent acestora în suprafață de 279,02

mp, precum și a terenului liber de construcții, în suprafață de 660,36 mp.

A dispus obligarea

pârâtului să emită propunere pentru acordarea de despăgubiri, referitor la

terenul imposibil de restituit în natură în suprafață de 237,62 mp, aferent

construcțiilor nou edificate C.1, C.2, C.3, C.4 și 327 mp reprezentând parcela

nr. 553 de la numărul curent de Carte funciară nr. xxx care se poziționează pe

teritoriul imobilului vecin, situat pe aceeași stradă la nr. 41, unde

funcționează Liceul de Artă Odorheiu Secuiesc "P.I".

Împotriva acestei

sentințe s-au declarat apeluri de către reclamanți și de pârâții Inspectoratul

Școlar județean Harghita, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

În apelul exercitat

de către reclamanții T.P. și T., se critică sentința tribunalului, în sensul

că, în mod greșit nu s-a dispus și restituirea în natură a suprafeței de teren

de 29,04 mp aferentă construcției noi C4, deoarece construcția este de tip

demontabil, tip șopron, având destinația de adăpost pentru mașini și a fost

ridicată după declanșarea litigiului dintre părți, iar suprafața de teren de

327 mp situată sub nr. top a este liberă și se află în capătul curții liceului,

care este un imobil vecin cu imobilul în litigiu, putând fi restituită în

natură.

În motivele de apel,

pârâtul Inspectoratul Școlar județean Harghita critică sentința arătând că

imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului, în două părți, de

la titulari distincți, fapt ce nu a fost luat în considerare până în prezent,

dar cu titlu legal. Astfel, în baza Legii nr. 228/1949 s-a preluat cota de

½ din imobil de la D.H. care părăsise țara, iar cealaltă cotă de

½ de la J.M. care a decedat (fără moștenitori) la 8 iulie 1944, imobilul

fiind rămas fără moștenitori și intrând în proprietatea statului, conform art.

652 pct. 2 C. civ., astfel cum rezultă și din notificarea 62 N/2002.

Autoarea

reclamanților care a formulat notificarea are dreptul doar la cota de ½

din imobil și ca atare, are dreptul la despăgubire pentru cota de ½.

Imobilul este amenajat de peste 25 ani pentru sediul Clubului Sportiv Școlar,

acesta folosind imobilul cu titlu de administrare, motiv pentru care este

necesară păstrarea clădirii în patrimoniul public. Se mai susține și că, din

venituri extrabugetare, în ultimii 15 ani, Clubul Sportiv Școlar a construit în

incinta imobilului două corpuri noi, a consolidat și amenajat noi dotări ale

spațiilor existente.

Apelantul-pârât

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a adus critici sentinței,

precizând că, deși instanța de fond a reținut că imobilul notificat nu se află

la nr. 43, ci la altă adresă, a obligat Ministerul să emită propunere pentru

acordarea de despăgubiri, deși acesta nu are calitatea de unitate deținătoare,

în raport de dispozițiile art. 144 (4

1

) din Legea Învățământului nr.

84 din 1995.

În același sens cu

cele învederate de către apelantul-pârât Inspectoratul Școlar Județean

Harghita, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a mai arătat că, din

actele depuse la dosar, nu rezultă că o cotă de ½ din imobilul

notificat, care a aparținut doamnei J.M. este moștenit de către H.H.D., iar

acceptarea succesiunii acestuia s-a făcut după expirarea termenului de 14

februarie 2002 prin certificatul de calitate de moștenitor emis în martie 2003,

nefăcându-se astfel dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul

notificat, înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, cu nr. topo b și c.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 578/A din 31 mai 2001 (în

majoritate) a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării și de Inspectoratul Școlar Județean Harghita,

reținând că, în mod corect instanța de fond a stabilit că T.P. și T.K. au

calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

deoarece imobilul cu privire la care s-a formulat notificarea a fost

naționalizat în baza Decretului Prezidiului Administrației Naționale nr. 65 din

1951, dreptul de proprietate al statului fiind transcris în Cartea funciară la

nr. xxx Odorheiu Secuiesc, jumătate în favoarea Ministerului de Interne și,

cealaltă jumătate în favoarea statului, revenind în administrare Consiliului

Local Odorheiu Secuiesc. Partea din imobil ce a fost dată în folosința

Ministerului de Interne a rămas liberă, iar prin Decizia nr. 54 din 1983 a fostului

Consiliu Popular al Municipiului Odorheiu Secuiesc, acest imobil a trecut în

administrarea Ministerului Învățământului.

Aspectul legat de

calitatea procesuală activă a reclamanților pentru imobilul în litigiu nr. top

b - grădină în intravilan în suprafață de 353 mp și nr. topo c - casă din

piatră cu etaj cu 3 locuințe și curte în suprafață de 824 mp + precum și nr.

top a/1 - grădină în intravilan în suprafață de 327 mp, ce a aparținut autoarei

reclamanților a fost dezlegat în mod irevocabil prin Decizia nr. 1865

pronunțată în Dosarul nr. 22943/3/2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, în care se arată că reclamanții

au făcut dovada calității procesuale active și a dreptului de proprietate pe

care autoarea lor testamentară - H.J.D. - l-a dobândit, în calitate de unică

moștenitoare a proprietarului tabular.

Criticile formulate

de apelanții-pârâți privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor

(reclamanților), pentru cota de ½ din imobil au fost respinse ca

nefondate, având în vedere că, dezlegările date de instanța supremă sunt

obligatorii pentru instanța de trimitere.

S-a mai reținut că,

de altfel, această situație este confirmată de toate actele de stare civilă

depuse la dosar și avute în vedere de către instanța de fond, din conținutul

cărora rezultă că H.H.D. a fost moștenit de soția supraviețuitoare H.J.D.,

conform certificatului de calitate de moștenitor din 7 ianuarie 2002 și, după

deces, a fost moștenită de către contestatori. D.H. a fost singurul moștenitor

al soției sale J.M.H.

D.H.J. a formulat

notificarea de restituire în natură a imobilului în litigiu, în integralitatea

sa, notificarea fiind înregistrată sub nr. 62/N din 12 februarie 2002.

Apelantul

Inspectoratul Școlar Județean Harghita - prin înscrisurile depuse în apel - nu

a făcut dovada că ½ (cota ce a aparținut numitei J.M., decedată la 8

iulie 1944) a intrat în proprietatea statului în baza art. 652 pct. 2 C. civ.

În cauză nu s-a emis

certificat de vacanță succesorală, iar împrejurarea că imobilul acesteia, în

cotă de ½ a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 65/1951

contrazice prima ipoteza afirmată de apelantă, rezultând că această cotă a fost

preluată în anul 1951.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei

expertize de identificare a imobilului în litigiu, față de susținerile

Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Harghita, în sensul

că s-au construit clădiri noi, împrejurare care necesită identificarea acestora

și stabilirea incidenței art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Expertiza efectuată

la instanța de fond, a identificat imobilul ca fiind compus din construcțiile

vechi, corpul A cu parter și etaj și, corpul B parter și construcții noi C.1,

C.2, C.3, C.4, așa încât, față de concluziile expertului S.I., care a stabilit

că aria desfășurată a noilor construcții (corpuri suplimentare de sine

stătătoare) reprezintă doar 34,42% din imobil s-a reținut că este posibilă

restituirea în natură a construcțiilor vechi și a terenului aferent acestora de

279,02 mp, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Această dispoziție

legală stabilește că în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa

nr. 2 lit. a), respectiv imobile ocupate de unități și instituții de învățământ

din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale,

școli postliceale, instituții de învățământ superior), necesare și afectate

exclusiv și nemijlocit activităților de interes public de învățământ, acestea

se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora în

proprietate, cu obligația de a-i menține afectațiunea pentru o perioadă de până

la 3 ani.

S-a reținut astfel,

că instanța de fond a procedat în mod corect restituind imobilul în natură

către contestatori.

În baza art. 19 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001 s-a restituit contestatorilor, în natură, doar

suprafața deținută în proprietate la data preluării de către stat, astfel cum a

fost identificată prin expertiză, respectiv 279,02 mp teren aferent corpurilor

de clădire A și B, terenul liber de construcții în suprafață de 660,36 mp, iar

pentru terenul imposibil de restituit, în suprafață de 237,62 mp aferent

corpurilor noi de construcții C1, C2, C3 și C4, a fost obligat pârâtul să emită

propunere pentru acordare de despăgubiri.

Ca atare, nu au fost

primite ca fondate nici susținerile apelantului-pârât Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării, în sensul că acesta nu are calitate procesuală, nefiind

unitate deținătoare.

În apel s-a

încuviințat și s-a administrat proba cu expertiză topo, efectuată prin comisia

rogatorie de către Tribunalul Harghita - expert ing. C.M.

În raportul de

expertiză, expertul sus-menționat a concluzionat că structura construcției C4

este formată din materiale care nu se distrug cu ocazia demontării, iar acest

corp de construcție este de tip șopron, fără închideri perimetrale, având

destinația de adăpost pentru mașini, fiind demontabilă.

În privința terenului

de 327 mp care s-a solicitat, de asemenea, a fi restituit în natură, expertul

B.I. a stabilit că acest teren este localizat în incinta Liceului de Artă

"P.I." în curtea interioară, imobil vecin Clubului Școlar, iar

accesul se poate realiza și prin curtea interioară de la Clubul Sportiv. Din

acest teren este liberă o suprafață de 150 mp, restul de 177 mp având

construcții și necesitând o cale de acces.

Curtea, în

majoritate, a considerat fondate doar criticile privind caracterul restituibil

al terenului în suprafață de 29,04 mp aferent construcției C.4, demontabilă.

Instanța de apel (în

majoritate), a considerat nefondate susținerile apelanților-contestatori

privind posibilitatea de restituire în natură a terenului de 327 mp și în

raport de concluziile expertului B.I., a apreciat că, restituirea parțială a

150 mp din acest teren ar afecta accesul la imobilul vecin, Liceul de Artă

"P.I.".

Decizia nr. 578/A din

31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată

(cu opinia separată a doamnei judecător A.P. în sensul respingerii, ca

nefondat, a apelului declarat de reclamanții T.P. și K. și a admiterii

apelurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și

Inspectoratul Școlar Județean Harghita, schimbării în parte a Sentinței nr. 250

din 20 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și

obligării pârâților la restituirea cotei de ½ din imobil. Au fost

păstrate celelalte dispoziții), pentru considerentele expuse în motivarea

opiniei separate.

Împotriva Deciziei

nr. 578/A din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au

declarat recurs, reclamanții T.P. și T.K., precum și pârâții Inspectoratul

Școlar județean Harghita, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Recurenții-reclamanți

aduc critici de nelegalitate deciziei atacate, pe care le-au încadrat în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost

interpretate greșit prevederile art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, în raport de care se restituie în natură imobilele

(construcții și teren) foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

Astfel, se susține

că, potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B.I. în apel,

terenul poziționat sub nr. top a are o întindere de 327 mp, iar din această

suprafață 150 mp sunt liberi și pot fi restituiți în natură; terenul de 177 mp

este folosit de Liceul de Artă "P.I.", pe acesta fiind edificate

construcții, dar acest teren constituie o cale de acces la aceste construcții,

nefiind corectă interpretarea dată de instanța de apel, care a apreciat că

restituirea parțială a terenului, ar afecta accesul la imobilul vecin, nefiind

posibilă restituirea în natură.

În recursul declarat

de pârâtul Inspectoratul Școlar județean Harghita, sunt invocate critici circumscrise

motivului reglementat de art. 304 pct. 9 din același cod.

Se solicită

modificarea deciziei recurate, în sensul restituirii numai a cotei de ½

din imobilul ce face obiectul litigiului, (conform opiniei separate) întrucât

D.H. nu a dobândit proprietatea cotei de ½ din imobil, la momentul

emiterii certificatului de calitate de moștenitor nr. 18/2003, H.H.D. nu era

soțul defunctei J.M., astfel că imobilul a fost moștenit de Statul Român,

conform art. 652 pct. 2 C. civ., fiind reiterate sub acest aspect toate

criticile din apel, potrivit cărora reclamanții au dreptul la despăgubiri doar

pentru cota de ½ din imobilul naționalizat, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurentul-pârât

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a promovat critici

de nelegalitate, încadrate, de asemenea, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în sensul că au fost încălcate prevederile art. 144 (4

1

)

din Legea Învățământului nr. 84 din 1955, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Or, potrivit art. 144

sus menționat, "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea

unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale,

primare și gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri școlare, școli de

arte și meserii, școli postliceale - fac parte din domeniul public al

comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului

București și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor

și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror

rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de

administrație ale unităților de învățământ.

Prin urmare, raportat

la prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile menționate,

Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nu are calitate de

unitate deținătoare pentru imobilul înscris în Cartea funciară nr. xxx Odorheiu

Secuiesc cu nr. top a, astfel că, în mod neîntemeiat, a fost obligat acesta să

emită dispoziție pentru un imobil care nu se află în domeniul public al

statului și în administrarea sa.

Sunt aduse aceleași

critici (comune cu ale pârâtului Inspectoratul Școlar județean Harghita),

referitoare la dovedirea calității procesuale active, în sensul că,

certificatul de calitate de moștenitor nr. 18 emis la 4 martie 2003 de Biroul

Notarului Public L.A., nu face dovada faptului că ½ din imobilul

notificat, care a aparținut lui J.M. a fost moștenit de H.H.D.

Se arată totodată că,

pentru succesiunile care nu au fost dezbătute în termenul legal de acceptare a

succesiunii, Legea nr. 10/2001 a operat o repunere în termenul de opțiune

succesorală, dar această repunere în termen, operează numai cu privire la

bunurile pentru care au fost depuse notificări, în termenul prevăzut de legea

specială și s-a solicitat de către recurentul-pârât a se constata, că nu s-a

făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul, fiind nelegală

dispoziția pronunțată de instanță cu privire la obligarea pârâtului de a acorda

despăgubiri pentru un imobil, deși acesta nu are calitate de unitate

deținătoare.

Recursurile declarate

în cauză sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce

succed:

Recurenții-reclamanți

invocă nelegalitatea deciziei atacate, în sensul unei greșite interpretări dată

de instanța de apel, dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură și a suprafeței de

150 mp teren.

În ceea ce privește

restituirea în natură a suprafeței de 150 mp, criticile formulate de

reclamanții T.P. și T.K. nu vizează aspecte de nelegalitate, și nu se poate

susține cu temei încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, care statuează principiul restituirii în natură.

Astfel, potrivit

dispozițiilor legale mai sus citate, în situația imobilelor având destinațiile

arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege,

necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de

învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate

la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la

data emiterii deciziei sau dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din

anexa nr. 2 lit. a).

Or, instanța de apel

(în majoritate) a admis apelul reclamanților dispunând și restituirea în natură

a terenului în suprafață de 29,04 mp aferent construcției C4, conform cererii

formulată de reclamanții T.P. și T.K. în apelul acestora.

Pentru a se pronunța

(cu majoritate) astfel, instanța de apel, grație caracterului devolutiv al

acestei căi de atac, a dispus proba cu expertiză topo, efectuată prin comisie

rogatorie de către Tribunalul Harghita - expert ing. C.M., din concluziile

raportului de expertiză instanța reținând următoarele:

"Corpul de

construcție indicat C4, în expertiza ing. I.S. este construcție de tip șopron,

fără închideri perimetrale, având destinația de adăpost pentru mașini.

Structura

construcției C4 este formată din tălpi realizate din profil de oțel U100 de

care sunt fixați stâlpii de susținere ai șarpantei acoperișului cu eclise și

șuruburi. Grinzile acoperișului sunt fixate de stâlpi prin chertare, iar

căpriorii reazemă pe grinzi și susțin șipcile de care este fixată învelitoarea

de talpă ondulată.

Toate îmbinările sunt

demontabile, deci construcția este o construcție demontabilă - anexa foto

1".

De altfel, că

instanțele au respectat principiul restituirii în natură, - de esența legii de

reparație - rezultă din faptul că la fond, în rejudecarea după casare,

Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării precum și cu Inspectoratul Școlar

județean Harghita.

A anulat Ordinul nr.

3056 din 12 ianuarie 2005 al Ministerului Educației și Cercetării.

A dispus obligarea

acestuia să restituie în natură reclamanților, corpurile de clădire A și B

(astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză), a terenului aferent

în suprafață de 279,02 mp, precum și a terenului liber de construcții în

suprafață de 660,36 mp.

Totodată a dispus și

obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării să emită propunere

pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în

natură, individualizat în dispozitivul Sentinței civile nr. 250 din 20

februarie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În raport de

considerentele expuse, nu rezultă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, ci incontestabil, o interpretare corectă a acestor

prevederi, cu prioritatea restituirii în natură, față de cea prin echivalent,

desigur în condițiile reglementate de lege, cu obligația pentru proprietari de

a-i menține afectațiunea, în termenul stabilit de lege.

Instanța de apel a

reținut corect că, în privința terenului de 327 mp, care s-a solicitat a fi

restituit în natură, expertul B.I. a stabilit că acest teren este localizat în

incinta Liceului de Artă "P.I.", în curtea interioară, imobil vecin

cu cel al Clubului Școlar, iar accesul se poate face și prin curtea interioară

de la Clubul Sportiv.

Totodată, s-a

precizat că deși este liberă o suprafață de teren de 150 mp, restul suprafeței

care excede acesteia, anume 177 mp constituie teren ocupat cu construcții,

fiind necesară însă o cale de acces către aceste construcții.

Nu se poate reține ca

fondat, nici motivul referitor la încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 10/2001, criticile din recurs ale reclamanților vizând doar o

afirmație de ordin general, a încălcării acestor dispoziții, fără însă o

argumentare la obiect, concretă a eludării acestora, fiind fără relevanță simpla

afirmație, când în realitate, de fapt, criticile din recurs ale reclamanților

fac referire în concret la proba cu expertiză.

Mai precis, singura

critică din recursul reclamanților vizează - în lipsa unui temei de

nelegalitate, care să fie incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - analiza

raportului de expertiză efectuat de ing. B.I. în apel, cu privire la terenul

poziționat sub nr. top a, în care, din totalul suprafeței de 327 mp s-a reținut

că 177 mp sunt ocupați, iar restul de 150 mp liber.

Or, aducând judecății

asemenea aspecte în recurs, reclamanții tind la o reevaluare a probatoriului,

ignorând faptul că etapa jurisdicțională în care are loc judecata acestei căi

de atac nu este una devolutivă, în cadrul căreia să fie permisă o reapreciere a

probelor.

Păstrând cadrul

procesual al examinării legalității în recurs este de observat că, instanța de

apel a reținut corect că suprafața de 150 mp teren, pretinsă de reclamanți a fi

restituită, se află înscrisă în suprafața totală de 327 mp, acest teren fiind

localizat în incinta Liceului de Artă "P.I.", în curtea interioară,

iar accesul direct la aceasta ar îngrădi suprafața de teren de 177 mp ocupată

de construcții, ce deservește un imobil învecinat.

Cât privește

aplicarea dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a reținut

că s-a restituit contestatorilor în natură, doar suprafața deținută în

proprietate la data preluării de către stat, astfel cum a fost identificată

prin expertiză, respectiv 279,02 mp teren aferent corpurilor de clădire A și B,

terenul liber de construcții în suprafață de 660,36 mp, iar pentru terenul

imposibil de restituit în suprafață de 237,62 mp aferent corpurilor noi de

construcții C1, C2, C3 și C4, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul

Educației și Cercetării să emită propunerea pentru acordarea de despăgubiri.

Pentru aceste

considerente, recursul reclamanților va fi respins, nefiind incident în cauză

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la

recursurile declarate de pârâții Inspectoratul Școlar județean Harghita și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Înalta Curte

constată că sunt nefondate.

Ambele recursuri ale

pârâților vizează critici comune, privind calitatea procesuală activă a

reclamanților, în sensul că la momentul emiterii certificatului de calitate de

moștenitor nr. 18 din 4 martie 2003 H.H.D. nu era soțul defunctei J.M.,

reclamanții nefăcând dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul

notificat, înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc.

Astfel, deși

reclamanții au făcut dovada preluării cotei de ½ de la H.H.D., în

temeiul Legii nr. 228/1949, nu au probat în cauză că, potrivit certificatului

de calitate de moștenitor nr. 18 emis de 4 martie 2003 de Biroul Notarului

Public L.A., cealaltă cotă de ½, proprietatea defunctei D. (J.) M.,

trecută în proprietatea statului prin Decretul nr. 65/1951, a fost moștenită de

către D.H.

Aceste critici însă,

nu pot fi examinate, deoarece prin Decizia nr. 1865 din 27 februarie 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere de lucru judecat că

reclamanții T.P. și T.K. au făcut dovada calității procesuale active și a

dreptului lor de proprietate, pe care autoarea lor testamentară, l-a dobândit

în calitate de unică moștenitoare a proprietarului tabular, asupra imobilului

în litigiu.

Ca atare, fiind

tranșată problema calității procesuale active a reclamanților, această

chestiune nu mai pot fi reluată, întrucât chestiunile dezlegate de instanța

supremă, cu caracter irevocabil, sunt obligatorii, conform art. 315 alin. (1)

C. proc. civ.

Nici critica

formulată de recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului privind încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 144 din

Legea nr. 84 din 1995, nu poate fi reținută ca fondată, nefiind incident

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod, potrivit

căruia pârâtul sus menționat nu are calitatea de unitate deținătoare.

Susținerile invocate

de recurentul-pârât nu sunt fondate, deoarece prin prevederile Legii nr.

10/2001 s-a reglementat situația acestor imobile, în sensul că pot fi

restituite în natură, în același sens fiind și prevederile art. 166 alin. (4)

din Legea nr. 84 din 1995, care precizează că terenurile și clădirile preluate

abuziv de stat după 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac

parte din domeniul privat al statului, în condițiile legii și pot face obiectul

unor acte normative de restituire.

Cum corect a reținut

instanța de apel, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea

Inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile

elevilor, cluburile sportive școlare, centrele și cabinetele de asistență

psihopedagogică, precum și alte unități din subordinea Ministerului Educației

ale căror cheltuieli curente se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din

domeniul public al statului și sunt administrate de Ministerul Educației, prin

Inspectoratele Școlare județene.

Ca atare, recursurile

declarate în cauză urmează a fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 312

alin. (1) a teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții T.P., T.K., pârâții Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar județean Harghita

împotriva Deciziei nr. 578/A din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN