ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2549/2004

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 154 din 6 februarie 2002

a Tribunalului Harghita, s-a admis acțiunea reclamantului G.G., în

contradictoriu cu pârâții Clubul Elevilor Odorheiu Secuiesc, Inspectoratul

Școlar al Județului Harghita și Consiliul Local al municipiului Odorheiu

Secuiesc și în consecință: s-a constatat că imobilul situat în Odorheiu

Secuiesc a fost trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu legal; s-a

dispus rectificarea înscrierii făcute în C.F. în sensul radierii înscrierii

dreptului de proprietate al Statului Român, înscris în baza Decretului nr. 92/1950;

s-a dispus restituirea în natură a imobilului pe seama reclamantului; s-a

respins acțiunea față de pârâții: Consiliul Județean Harghita, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, S.C. U.G. R.A. Odorheiu Secuiesc, D.G.F.P.C.F.S.

Harghita și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că imobilul în litigiu situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, a

aparținut autorilor G.G. și L.G.. Că, deși autorul G.G. era persoană exceptată

de la actul de naționalizare, totuși imobilul menționat a fost preluat de Statul

Român în baza Decretului nr. 92/1950, deci fără titlu valabil.

Curtea de Apel, prin decizia civilă nr. 66 din 5

iulie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de Inspectoratul Școlar

Județean Harghita și Clubul Elevilor Odorheiu Secuiesc, împotriva sentinței

civile nr. 154 din 6 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat și trecut în proprietatea

statului cu nesocotirea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 deoarece

autorul reclamantului a făcut parte din categoria funcționarilor care era

exceptată de la actul de naționalizare. Că, lucrările efectuate la imobilul în litigiu

nu au determinat modificări de substanță în așa fel încât imobilul să poată fi

considerat altul decât cel naționalizat.

Împotriva deciziei mai sus menționată au

declarat recurs Inspectoratul Județean Harghita și Clubul Elevilor Odorheiu

Secuiesc, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 5,

9 și 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

- Imobilul în litigiu situat în Odorheiu

Secuiesc a fost naționalizat de Statul Român conform Decretului nr. 92/1950,

deci în baza unui titlu valabil. În atare situație instanțele de judecată nu

sunt competente să dispună restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu

valabil și care sunt necesare continuării activității pentru unitățile bugetare

care le dețin, cum este cazul în speță.

- Imobilul în litigiu face parte din domeniul

public conform Legii nr. 213/1998 și a fost dat în administrarea Ministerului

Educației și Cercetării, respectiv Clubului Elevilor din Odorheiu Secuiesc unde

își desfășoară activitatea zeci de cadre didactice și 1700 de elevi școlarizați

în 18 profile.

- Cum Inspectoratul Școlar Județean Harghita și

Clubul Elevilor, nu au calitate procesuală pasivă, nu puteau fi obligați să

restituie reclamantului imobilul în litigiu. Calitate procesuală pasivă are

numai Ministerul Educației și Cercetării.

Recursul nu este fondat.

Reclamantul G.G. a dedus judecății încălcarea

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Odorheiu Secuiesc,

solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greșită a

dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. În acest sens, reclamantul a invocat

calitatea de procuror pensionar a autorului G.G. și dispozițiile art. II din

Decretul nr. 92/1950 privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la

naționalizare.

Potrivit textului de lege menționat, așa cum a

fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 „nu intră în prevederile decretului

de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor

și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor

meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari – provenite

din muncă”.

În cauză, s-a făcut dovada că imobilul în

discuție a aparținut autorului reclamantului, care a făcut parte dintr-o

categorie socio-profesională exceptată în mod expres și imperativ de la

naționalizare, astfel că instanțele în mod corect au reținut că dispozițiile

art. II din Decretul nr. 92/1950 erau aplicabile acestuia.

Încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul

nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel

de titlu emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil, fiind lovit

de nulitate absolută.

Prin urmare, susținerea recurenților în sensul

că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza unui titlu

valabil, Decretul nr. 92/1950, nu poate fi reținut.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea

recurenților în sensul că instanțele de judecată nu sunt competente să dispună

restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil de Statul Român,

deoarece alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că „instanțele

judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului” și

implicit să restituie în natură imobilele preluate în condițiile mai sus

menționate.

Faptul că ulterior naționalizării, imobilul în

litigiu a fost dat în administrarea fostei Întreprinderi de Gospodărie Comunală

iar mai apoi în folosința Casei Pionierilor - devenită Clubul Elevilor - care

utilizează și în prezent imobilul respectiv nu poate constitui un argument în

sensul că imobilul ar face parte din domeniul public, deoarece potrivit art. 6

din Legea nr. 213/1998 „Fac parte din domeniul public sau privat al Statului

sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat”. Or, în speță, s-a făcut dovada că imobilul

în litigiu a fost naționalizat cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950,

precum și cu încălcarea Constituției în vigoare la acea dată care prin

prevederile sale ocrotea dreptul de proprietate personală.

Cu alte cuvinte, imobilul revendicat nu face

parte din domeniul public al Statului și implicit nu face parte nici din baza

materială a recurenților conform art. 166 alin. (1) din Legea nr. 84/1995.

Lucrările efectuate la imobilul în litigiu de

către recurenți nu au avut consecința modificării lui în așa fel încât să poată

fi considerat altul decât cel naționalizat, astfel că susținerea recurenților

în sensul că în decursul timpului imobilul a suferit modificări structurale

esențiale, nu poate fi reținută.

Recurenții au fost introduși în cauză în

calitate de pârâți deoarece aceștia sunt cei care dețin și administrează

imobilul în litigiu și pentru ca hotărârea să le fie opozabilă. În atare

situație, instanțele în mod corect au obligat pe pârâții-recurenți la

restituirea imobilului față de reclamantul-intimat.

De altfel, acest lucru a fost reținut și de

instanța de apel.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține

că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304

pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., și în consecință se va respinge ca nefondat

recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Clubul Elevilor

– Odorheiul Secuiesc, împotriva deciziei civile nr. 66 din 5 iulie 2002 a

Curții de Apel Târgu-Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Clubul Elevilor Odorheiul Secuiesc

împotriva deciziei nr. 66/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.