ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2549/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 154 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Harghita, s-a admis acțiunea reclamantului G.G., în contradictoriu cu pârâții Clubul Elevilor Odorheiu Secuiesc, Inspectoratul Școlar al Județului Harghita și Consiliul Local al municipiului Odorheiu Secuiesc și în consecință: s-a constatat că imobilul situat în Odorheiu Secuiesc a fost trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu legal; s-a dispus rectificarea înscrierii făcute în C.F. în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român, înscris în baza Decretului nr. 92/1950; s-a dispus restituirea în natură a imobilului pe seama reclamantului; s-a respins acțiunea față de pârâții: Consiliul Județean Harghita, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, S.C.

U.G. R.A. Odorheiu Secuiesc, D.G.F.P.C.F.S. Harghita și Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, a aparținut autorilor G.G. și L.G.. Că, deși autorul G.G. era persoană exceptată de la actul de naționalizare, totuși imobilul menționat a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, deci fără titlu valabil. Curtea de Apel, prin decizia civilă nr. 66 din 5 iulie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Clubul Elevilor Odorheiu Secuiesc, împotriva sentinței civile nr. 154 din 6 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului cu nesocotirea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 deoarece autorul reclamantului a făcut parte din categoria funcționarilor care era exceptată de la actul de naționalizare. Că, lucrările efectuate la imobilul în litigiu nu au determinat modificări de substanță în așa fel încât imobilul să poată fi considerat altul decât cel naționalizat. Împotriva deciziei mai sus menționată au declarat recurs Inspectoratul Județean Harghita și Clubul Elevilor Odorheiu Secuiesc, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: - Imobilul în litigiu situat în Odorheiu Secuiesc a fost naționalizat de Statul Român conform Decretului nr. 92/1950, deci în baza unui titlu valabil.

În atare situație instanțele de judecată nu sunt competente să dispună restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil și care sunt necesare continuării activității pentru unitățile bugetare care le dețin, cum este cazul în speță. - Imobilul în litigiu face parte din domeniul public conform Legii nr. 213/1998 și a fost dat în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, respectiv Clubului Elevilor din Odorheiu Secuiesc unde își desfășoară activitatea zeci de cadre didactice și 1700 de elevi școlarizați în 18 profile. - Cum Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Clubul Elevilor, nu au calitate procesuală pasivă, nu puteau fi obligați să restituie reclamantului imobilul în litigiu.

Calitate procesuală pasivă are numai Ministerul Educației și Cercetării. Recursul nu este fondat. Reclamantul G.G. a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. În acest sens, reclamantul a invocat calitatea de procuror pensionar a autorului G.G. și dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naționalizare. Potrivit textului de lege menționat, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 „nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari – provenite din muncă”.

În cauză, s-a făcut dovada că imobilul în discuție a aparținut autorului reclamantului, care a făcut parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres și imperativ de la naționalizare, astfel că instanțele în mod corect au reținut că dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 erau aplicabile acestuia. Încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută. Prin urmare, susținerea recurenților în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza unui titlu valabil, Decretul nr. 92/1950, nu poate fi reținut.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că instanțele de judecată nu sunt competente să dispună restituirea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil de Statul Român, deoarece alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că „instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului” și implicit să restituie în natură imobilele preluate în condițiile mai sus menționate.

Faptul că ulterior naționalizării, imobilul în litigiu a fost dat în administrarea fostei Întreprinderi de Gospodărie Comunală iar mai apoi în folosința Casei Pionierilor - devenită Clubul Elevilor - care utilizează și în prezent imobilul respectiv nu poate constitui un argument în sensul că imobilul ar face parte din domeniul public, deoarece potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 „Fac parte din domeniul public sau privat al Statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.

Or, în speță, s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost naționalizat cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, precum și cu încălcarea Constituției în vigoare la acea dată care prin prevederile sale ocrotea dreptul de proprietate personală. Cu alte cuvinte, imobilul revendicat nu face parte din domeniul public al Statului și implicit nu face parte nici din baza materială a recurenților conform art. 166 alin. (1) din Legea nr. 84/1995. Lucrările efectuate la imobilul în litigiu de către recurenți nu au avut consecința modificării lui în așa fel încât să poată fi considerat altul decât cel naționalizat, astfel că susținerea recurenților în sensul că în decursul timpului imobilul a suferit modificări structurale esențiale, nu poate fi reținută.

Recurenții au fost introduși în cauză în calitate de pârâți deoarece aceștia sunt cei care dețin și administrează imobilul în litigiu și pentru ca hotărârea să le fie opozabilă. În atare situație, instanțele în mod corect au obligat pe pârâții-recurenți la restituirea imobilului față de reclamantul-intimat. De altfel, acest lucru a fost reținut și de instanța de apel. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., și în consecință se va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Clubul Elevilor – Odorheiul Secuiesc, împotriva deciziei civile nr. 66 din 5 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Clubul Elevilor Odorheiul Secuiesc împotriva deciziei nr. 66/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.