ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1736/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 55 din 3 aprilie 2006 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.O. SA prin care aceasta solicită, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților Guvernul României, M.F.P. și M.E.C. să avizeze favorabil și respectiv, să emită o hotărâre de guvern, pentru plata despăgubirilor în sumă de 1.254.700 RON, cu dobânzi aferente, penalități și daune morale, reprezentând contravaloarea imobilului trecut din patrimoniul reclamantei în domeniul public la Municipiului Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.

Pentru a hotărî astfel Instanța de Fond a reținut că prin Hotărârea nr. 30/2004 a C.L. al Municipiului Odorheiu Secuiesc s-a preluat fără plată, în patrimoniul domeniului public al acestei localități, imobilul Grădinița cu program prelungit. A mai reținut Instanța că reclamanta nu a atacat în contencios administrativ nici hotărârea Consiliului Local și nici Protocolul de predare din 24 martie 2004, de unde concluzia că aceasta a avut reprezentarea clară, că trecerea imobilului în domeniul public s-a făcut fără plată. Pe cale de consecință Instanța a apreciat că în speță reclamanta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege ci, dimpotrivă, includerea imobilului în patrimoniul acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, desfășurarea activităților de învățământ nefăcând parte din obiectul de activitate al societății reclamante.

S-a concluzionat în sensul că aceasta nu poate beneficia de despăgubirile solicitate, în condițiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A.O. SA, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat că Instanța de Fond a stabilit greșit că dreptul său la despăgubiri nu este recunoscut de lege. În realitate, grădinița în discuție era în patrimoniul său și, după predarea imobilului pe bază de protocol, au devenit incidente prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, a învățământului, cu modificările și completările ulterioare, care consacră dreptul societății la o justă despăgubire.

Se mai susține, într-o critică distinctă, că Instanța de Fond în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, s-a referit la faptul că prin hotărâri judecătorești anterioare protocolului de predare - primire din 2004 s-ar fi tranșat chestiunea dedusă judecății, în sensul inexistenței dreptului la despăgubiri. Această concluzie este combătută de recurentă dintr-o dublă perspectivă. Mai întâi, se invocă faptul că raționamentul judecătorului a vizat excepția autorității de lucru judecat, fără ca această excepție să fi fost pusă în discuția părților pe parcursul procesului. Apoi recurenta relevă diferența netă de obiect între pricinile menționate în considerente și cauza de față.

Susține că între obligația de a preda imobilul fără plată și dreptul său de a primi despăgubiri nu există nici o contradicție, fiindcă prima situație se referă la raporturile create cu persoana căreia i s-a predat bunul, în timp ce a doua vizează dreptul de a primi despăgubiri de la o altă entitate, menită să gestioneze patrimoniul statului. În fine, ultimul motiv de recurs combate concluzia Instanței de Fond dedusă din faptul necontestării protocolului și a Hotărârii nr. 30/2004, respectiv a prezumției de acceptare a reintegrării fără plată a imobilului în domeniul public. Recurenta arată că acest considerent nu are nici o bază legală, întrucât la data încheierii procesului - verbal de predare - preluare erau deja în vigoare noile modificări ale Legii învățământului, ce prevedeau plata de despăgubiri în asemenea situații, indiferent de faptul că anterior, în lipsa unor reglementări exprese, Instanțele judecătorești au hotărât predarea imobilului fără plată.

Numai Guvernul României poate emite o hotărâre privind acordarea justei despăgubiri, nici primarul și nici C.L. al Municipiului Odorheiu Secuiesc neavând competențe în această materie. În recurs au formulat întâmpinări toți cei trei intimați. Intimata D.G.F.P.H. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile legale cerute pentru integrarea fără plată. Imobilul a fost construit din fondurile unei întreprinderi de stat și, anterior datei de 22 decembrie 1989, avea destinația de grădiniță, iar societatea comercială nu avea inclus în obiectul său desfășurarea de activități specifice învățământului. Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, la data privatizării, societatea comercială trebuia să includă în capitalul social imobilele cu destinația de spații de învățământ ca fiind dobândite cu alt titlu, iar nu cu titlu de proprietate, cum a făcut.

Ceilalți doi intimați, M.E.C. și Guvernul României au solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, dezvoltând considerentul Instanței de Fond referitor la preluarea fără plată a imobilului în patrimoniul domeniului public al Municipiului Odorheiu Secuiesc și subliniind că singura obligație a primitorului constă în folosirea acestuia potrivit destinației sale, în procesul de învățământ. Cum nici protocolul și nici Hotărârea nr. 30/2004 nu au fost contestate în contencios administrativ, iar prin Decizia nr. 2292 din 7 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, s-a statuat în sensul că predarea fără plată a imobilului din patrimoniul recurentei în domeniul public de interes local a fost legală, rezultă, susțin acești intimați, că hotărârea fondului este corectă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 304 1 , Înalta Curte constată: Prin Hotărârea nr. 30/2004 C.L. al Municipiului Odorheiu Secuiesc a aprobat preluarea fără plată a imobilului Grădinița cu program prelungit, situat în Odorheiu Secuiesc, cu construcții și teren aferent, în domeniul public al Municipiului Odorheiu Secuiesc, din proprietatea SC A.O. SA, conform Protocolului de predare - primire din 24 martie 2004. În preambulul actului administrativ s-au indicat, ca temei al măsurii dispuse, prevederile art. 166 din Legea Învățământului, modificată și completată, Legea nr. 213/1998 (generic), precum și Decizia nr. 2292 din 7 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Obiectul acțiunii judiciare formulate de recurenta - reclamantă vizează tocmai obligarea intimaților - pârâți de a derula procedura instituită prin art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, a învățământului cu modificările și completările ulterioare, în vederea acordării unei juste despăgubiri. Din expunerea considerentelor sentinței atacate, a motivelor de recurs și a întâmpinărilor formulate în recurs a rezultat că în dispută sunt două chestiuni: dreptul de proprietate al recurentei - reclamante asupra imobilului ce a fost preluat în patrimoniul Municipiului Odorheiu Secuiesc și dreptul la acordarea despăgubirilor la care se referă textele enunțate. Grădinița a fost edificată de fosta Î.A.F.

Odorheiu Secuiesc, pentru copiii salariaților săi, existând în patrimoniul întreprinderii la data la care s-a reorganizat în SC A.O. SA În baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor la data de 21 mai 1993 și a încheierii din 1994, dreptul de proprietate al societății comerciale, atât pentru teren, cât și pentru construcții a fost intabulat în cartea funciară. Dreptul său de proprietate nu a fost contestat de autoritățile locale, care au încasat anual impozitul datorat de contribuabilul SC A.O. SA pentru clădirea – Grădinița de copii, chiar Hotărârea nr. 30/2004, anterior indicată, prin care acest imobil se preia fără plată din proprietatea societății comerciale în domeniul public al municipiului, fiind o dovadă în același sens.

Nici intimații - pârâți nu contestă tranșant dreptul de proprietate al recurentei – reclamante (prin indicarea, de exemplu, a adevăratului proprietar), ci fac trimitere la art. 20 alin. (2), teza finală din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, susținând că imobilul a fost dobândit „cu alt titlu” și, prin urmare, nu a intrat în patrimoniul societății comerciale care nu avea prevăzut în obiectul său activități specifice, de educație și învățământ. Teza intimaților - pârâți, preluată de Instanța de Fond este greșită. Cum s-a arătat, recurenta - reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate, în timp ce intimații – pârâți nu au indicat nici măcar la ce se referă sintagma, cu alt titlu, de care s-au prelevat pe tot parcursul procesului.

La fel, este fără relevanță susținerea referitoare la obiectul de activitate al societății comerciale, în condițiile în care, chiar art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, a învățământului, reglementează modalitatea de preluare a imobilelor construite anterior datei de 22 decembrie 1989, necesare desfășurărilor procesului de instruire și educație, proprietatea societății comerciale, fără a distinge după obiectul de activitate al acestora.

Referitor la dreptul recurentei - reclamante de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul preluat, Înalta Curte constată: Textul de lege aplicabil este art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, modificată și completată, care, la data preluării imobilului (24 martie 2004) avea următorul conținut: „Baza materială aferentă procesului de instruire și educație, ... realizată din fondurile statului sau din fondul instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 se reintegrează fără plată în patrimoniul M.E.C., ..., și, după caz, în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor, ..., cu excepția bunurilor care au intrat în proprietatea agenților economici privați ... În aceleași condiții se reintegrează fără plată și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, cu trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora.

Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare - preluare. Justa despăgubire se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.E.C. și a M.F.P., în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare - preluare. Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare - preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai M.E.C., M.T.C.T. și ai M.F.P., constituită prin ordin comun”. La rândul său, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, menționat în text, are următorul conținut: „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”.

Din cele anterior expuse, rezultă că drept consecință a preluării fără plată a imobilului proprietatea recurentei - reclamante, acesteia i se cuvine o justă despăgubire care se acordă după parcurgerea unei proceduri riguros determinate în lege. Cele două sintagme utilizate nefericit, dar consecvent de legiuitor: „reintegrare fără plată” și „acordarea unei juste despăgubiri” nu sunt antinomice, întrucât juridicește plata nu este sinonimă cu despăgubirea. Recurenta - reclamantă mai critică hotărârea fondului și din perspectiva concluziei pe care o deduce acesta din urmă din examinarea Deciziei nr. 2292 din 7 iunie 2002 a secției civile a Curții Supreme de Justiție.

Critica este justificată, întrucât considerentul Instanței de Fond referitor la hotărârile judecătorești irevocabile, anterioare protocolului de predare - primire din 2004 care ar fi statuat că reclamanta nu are drept la despăgubiri, decurgând din aplicarea art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, nu are suport. Hotărârea judecătorească anterior menționată a încheiat un ciclu procesual, pornit la data de 17 aprilie 2000 de I.Ș.J.H. prin cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea SC A.O. SA la predarea fără plată a imobilului în discuție. În cadrul acelui proces, SC A.O. SA a chemat în garanție Guvernul României, dar, deși acțiunea a fost admisă, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 60 C. proc.

civ., respectiv nu există raporturi juridice obligaționale corelative. Pe lângă faptul că obiectul cererii de chemare în judecată pe care s-a grefat cererea de chemare în garanție este diferit de obiectul cauzei de față, iar aceasta din urmă nu a fost examinată pe fond, în actuala reglementare art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 republicată, modificată și completată, precitat, este diferit de textul în vigoare la data pronunțării Deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2292/2002, fiind întregit cu procedura administrativă de stabilire și acordare a despăgubirilor de către Guvern, introdusă prin O.U.G. nr. 110/2003. În plus, nu există mai multe hotărâri judecătorești care să fi dezlegat chestiunea în discuție, ci una singură, cea menționată anterior.

În ceea ce privește considerentul Instanței de Fond referitor la acceptarea de către societatea comercială a trecerii fără plată a imobilului în domeniul public, concluzie trasă din faptul neatacării protocolului de predare - preluare ori a Hotărârii nr. 30/2004 a C.L. al Municipiului Odorheiu Secuiesc, Înalta Curte constată că este corect, dar incomplet. Este real că societatea comercială nu a atacat cele două acte. Demersul său judiciar ar fi fost inutil întrucât exista o hotărâre judecătorească irevocabilă care o obliga să predea imobilul fără plată. Numai că, după cum s-a arătat deja, predarea fără plată a imobilului în domeniul public local trebuia urmată de acordarea unei juste despăgubiri de către guvern, ceea ce în speță nu s-a realizat.

În același sens este și Nota de fundamentare privind transmiterea fără plată a obiectivului Grădinița Odorheiu Secuiesc din proprietatea SC A.O. SA în domeniul public al Municipiului Odorheiu Secuiesc și administrarea Consiliului Municipal Odorheiu Secuiesc, întocmită de municipiu prin primar, prin care se propune suplimentarea bugetului local cu suma de 1.254.700 RON în vederea despăgubirii societății comerciale, arătându-se explicit că aceasta trebuie despăgubită deoarece în momentul privatizării reprezentanții F.P.S. nu au fost de acord cu reducerea capitalului social al societății. De altfel, Înalta Curte mai observă că prin Decizia nr. 121/1996, Curtea Constituțională a decis că dispozițiile cuprinse în art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în vigoare în epoca respectivă, sunt neconstituționale în cazul în care se referă la imobile care aparțin societății privatizate în condițiile legii.

Tocmai în considerarea acestei decizii a Curții Constituționale și a respectării dispozițiilor art. 44 alin. (2) și alin. (3) și art. 136 alin. (1) și alin. (5) din Constituția României legiuitorul a modificat textul inițial al art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, prin O.G. nr. 110/2003. În fine, hotărârea Instanței de Fond încalcă Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., privind protecția proprietății. Recurenta - reclamantă are un drept de proprietate asupra imobilului în discuție, care este cuprins în capitalul său social. Prin urmare, ea nu poate fi privată de proprietatea sa în condițiile Legii nr. 84/1995, decât cu o justă despăgubire. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin (1) – (3), pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată. În termenul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vor fi obligați intimații - pârâți M.F.P. și M.E.C. să facă toate demersurile privind avizarea favorabilă a cererii de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 5711 mp, cu destinație de grădiniță, situat în Odorheiu Secuiesc. Constatând că intimații - pârâți au depășit cu mult toate termenele prevăzute de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, modificată și completată, anterior arătate, care curg de la data semnării protocolului de predare - preluare (24 martie 2004), în virtutea contenciosului de plină jurisdicție pe care îl consacră Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va obliga pe intimatul - pârât Guvernul României să emită hotărâre de guvern pentru plata despăgubirilor în sumă de 1.254.700 RON către recurenta - reclamantă.

Imobilul a fost evaluat de către expertul K.J., membru A.N.E.V.A.R., prin raportul care a fost depus la dosarul Instanței de Fond ca expertiză extrajudiciară, în cadrul probei cu înscrisuri încuviințate în Instanță, nefiind combătut de intimații - pârâți. Stabilind că intimații - pârâți au fost puși în întârziere prin reclamațiile administrative înregistrate la data de 22 aprilie 2005, în temeiul art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, vor fi obligați la plata dobânzii legale aferente sumei sus menționate de la această dată și până la rezolvarea cererii recurentei - reclamante. Cât privește capătul de cerere privind obligarea intimaților - pârâți la plata unor penalități de întârziere și daune morale, acesta va fi respins.

Astfel, potrivit art. 1088 alin. (1) C. civ., daunele interese pentru neexecutarea obligațiilor bănești nu pot cuprinde decât dobânda legală. Cât privește daunele morale, recurenta - reclamantă nu a justificat această solicitare, neindicând dreptul personal nepatrimonial al persoanei juridice, vătămat prin neemiterea actului administrativ, deși potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei îi aparține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.O. SA împotriva sentinței civile nr. 55 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei SC A.O. SA. Obligă pârâții M.F.P. și M.E.C. să facă toate demersurile privind avizarea favorabilă a cererii de despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 5711 mp, cu destinația de grădiniță, situat în Odorheiu Secuiesc. Obligă pârâtul Guvernul României să emită hotărâre de guvern pentru plata despăgubirilor în sumă de 1.254.700 RON către reclamantă. Obligă pârâții să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 1.254.700 RON începând cu data de 22 aprilie 2005 și până la rezolvarea cererii reclamantei.

Respinge capetele de cerere privind plata de daune morale și de penalități de întârziere. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.