Decizia nr. 940/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1442/2022 a Tribunalului Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2021, pe rolul Judecătoriei Reghin, reclamantul Municipiul Reghin a solicitat să se constate existența dreptului său de proprietate asupra imobilului constând în teren în suprafață de 2.803 mp și construcția Grădinița cu program prelungit nr. 5, imobil situat în municipiul Reghin, județul Mureș, să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei A. S.A. asupra imobilului din CF nr. x Reghin și înscrierea dreptului său de proprietate asupra aceluiași imobil. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă Prin sentința civilă nr. 1442 din 25 noiembrie 2022, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Reghin în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2803 mp și asupra construcțiilor C1 și C2 edificate pe acest teren, situate administrativ în municipiul Reghin, str. x, jud. Mureș, în care funcționează Grădiniția cu program prelungit nr. 5, Reghin; a dispus rectificarea CF x Reghin, nr. cad. x, în sensul radierii proprietarului terenului de sub B+1 (A.) și înscrierii dreptului de proprietate publică în favoarea Municipiului Reghin, dobândit prin lege; a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcțiilor C1 și C2 edificate pe terenul anterior descris; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.597,80 RON.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă Prin decizia nr. 701/A din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Reghin, împotriva sentinței civile nr. 1442 din 25.11.2022 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că: a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Reghin în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului constând în teren în suprafață de 2.803 mp și construcții C1 și C2, situat în mun. Reghin. str. x județul Mureș, în care funcționează Grădinița cu program prelungit nr. 5 Reghin; a dispus rectificarea CF x Reghin, nr. cad. x, în sensul radierii proprietarului imobilului de sub B+1, A. S.A., și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, teren și construcțiile C1 și C2, în favoarea reclamantului Municipiul Reghin; a obligat pârâta A. S.A. să plătească reclamantului Municipiul Reghin suma de 5.597,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond; a respins apelul incident declarat de pârâta A. S.A. împotriva aceleiași sentințe; a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 701/A din 20 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a declarat recurs recurenta-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, în rejudecarea apelurilor formulate, respingerea apelului principal, admiterea apelului incident, cu consecința schimbării în tot a sentinței în sensul respingerii cererii introductive ca fiind nefondată; cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenta pârâtă a arătat că, prin admiterea apelului, s-a admis în plus doar cererea de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor de la CI și C2, înscris în favoarea societății A. S.A., cerere respinsă de prima instanță întrucât reclamanta nu a cerut radierea acestor înscrieri. Reclamanta a cerut doar radierea dreptului de proprietate asupra terenului înscris la momentul depunerii cererii de chemare în judecată în favoarea societății A. S.A. Prima instanță nu a fost învestită de reclamantă cu o cerere de radiere a dreptului de proprietate al societății A. S.A. asupra construcțiilor, iar o astfel de cerere nu putea fi nici formulată și nici admisă în etapa de judecată a apelului. Admițând apelul reclamantului, instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut. Recurenta pârâtă a considerat că acțiunea introductivă este inadmisibilă și nefondată. Reclamantul municipiul Reghin invocă împrejurarea că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului "ope legis" în anul 2001, în temeiul art. 166 alin. (4) 1 - 4 4 din Legea nr. 84/1994, în vigoare la data predării primirii, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în speță, pentru că acestea au fost introduse în lege la data de 17.04.2000, și în virtutea pricipiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituție, nu pot fi aplicate procedurii de predare primire realizate în anul 1994. Textele cuprinse la art. 166 alin. (4) 1 - 4 4 din Legea nr. 84/1994 definesc regimul juridic al bunurilor ce compun patrimoniul unităților de învățământ, însă nu reglementează un mod de dobândire a dreptului de proprietate de către reclamant. Pentru reintegrarea imobilelor aferente activității didactice, relevante în speță sunt prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1994. La momentul predării, adică în ianuarie 1994, terenul și construcțiile ce fac obiectul cauzei, erau în patrimoniul societății A. S.A, persoană juridică cu capital privat, astfel că trecerea în proprietatea statului se putea realiza doar după o justă despăgubire conform prevederilor menționate. Recurenta pârâtă a arătat că "Grădinița de întreprindere" a fost predată în ianuarie 1994 de societate către Inspectoratul Școlar Județean Mureș, în baza unor documente de predare primire, însă prin aceste acte nu a fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor. Fiind societate privată, transferul dreptului de proprietate se putea realiza doar cu plată. Întrucât primitorul imobilului nu a plătit despăgubirea, înseamnă că dreptul de proprietate nu a fost transferat. La data de 23.02.2001, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 30/2000, prin care au fost introduse în art. 166 din Legea nr 84/1994 prevederile cuprinse la alin. (4) 1 - 4 4 , s-a încheiat protocolul de predare primire a grădiniței de la Inspectoratul Școlar Județean Mureș către reclamant, însă nici acest act nu este translativ de proprietate, pentru că Inspectoratul școlar nu era titularul dreptului de proprietate. Reclamantul este cel care ar fi trebuit să întocmească o documentație prin care să argumenteze nevoia preluării imobilelor de la A. S.A. pentru desfășurarea activității didactice, să o înainteze la Guvernul României, pentru ca acesta din urmă să emită o hotărâre prin care să se aprobe trecerea imobilului în proprietatea statului și plata despăgubirilor cuvenite societății A. S.A. însă reclamantul nu a urmat o astfel de procedură. Împrejurarea că se află în situația exceptată de la transferul gratuit a dreptului de proprietate, reglementată expres de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1994, respectiv că imobilul a intrat în proprietatea agentului economic privat A. S.A., reiese din prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1272/1990 respectiv, art. 1, 5 și

Față de aceste prevederi legale, pentru a dobândi un drept de proprietate "ope legis" cum susține reclamantul, este necesară urmarea procedurii și îndeplinirea formalităților impuse de legea care reglementează un astfel de drept, or reclamantul nu poate face dovada nici a transferului dreptului de proprietate asupra terenului de la proprietarul A. S.A., nu are nici acordul societății A. S.A. de radiere a dreptului de proprietate intabulat în favoarea sa și nici nu a prezentat o hotărâre judecătorească definitivă care să desființeze actul de proprietate al societății, respectiv încheierea și înscrierea în carea funciară, conform art. 877 din C. civ. Potrivit prevederilor art. 888 din C. civ.: "înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau m baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta." Municipiul Reghin nu a făcut dovada transferului dreptului de proprietate asupra terenului și asupra construcțiilor edificate pe terenul din CF x Reghin. Dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost transferat prin efectul legii, cum susține reclamantul, în realitate s-a transferat activitatea didactică desfășurată în imobil, iar nu însăși dreptul de proprietate. S-a predat folosința imobilului care este unul dintre cele trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, iar nu însuși dreptul de proprietate. Conform reglementărilor cuprinse în Legea nr. 219/1998 preluate și de actualul Cod administrativ, procedura de preluare a imobilului ar fi trebuit să fie urmată de emiterea unei hotărâri de guvern prin care să se ateste apartenența bunului la domeniul public județean sau de interes local, iar o astfel de hotărâre nu a existat. O hotărâre de guvern ar fi putut să fie emisă pe baza unei documentații prin care să demonstreze utilitatea și interesul public în dobândirea imobilului și în același timp să se stabilească despăgubirea ce se acordă celui de la care se preia imobilul, dar o astfel de procedură nu s-a înfăptuit cu privire la imobilul din CF x Reghin. Imobilul construcție nu poate fi utilizat doar pentru grădiniță, el poate fi folosit pentru orice altă activitate sau chiar ca spațiu locativ. Construcția a fost edificată în anii 60 - 70, odată cu alte construcții ale fostei întreprinderi de stat, în baza unei autorizații de construire emise pe numele întreprinderii, cu angajații și fondurile de stat gestionate de întreprindere. La privatizarea societății de stat, întreg patrimoniul întreprinderii de stat a fost transferat prin Hotărârea de Guvern nr. 1272/08.12.1990 în favoarea societății A. S.A., inclusiv terenul și clădirea în care funcționau creșa și grădinița fabricii. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost recunoscut prin titlul emis de MLPAT în baza reglementărilor cuprinse în H.G. nr. 834/1991 pe baza unei documentații întocmite cu avizul municipiului Reghin. Niciuna dintre reglementările legale invocate de reclamantul municipiul Reghin în cererea introductivă nu reglementează dreptul acestuia la înscrierea dreptul de proprietate în favoarea sa în cartea funciară. Titlul de proprietate pentru teren, emis în favoarea societății A. S.A. nu este anulat sau modificat, astfel că dreptul de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea societății este opozabil erga omnes și trebuie respectat inclusiv de municipiul Reghin. Evidențierea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea municipiului Reghin nu se poate realiza prin intermediul unei acțiuni în constatare, construcția nefiind edificată de municipiul Reghin, iar proprietarul tabular al terenului, A. S.A., nu și-a exprimat acordul pentru evidențierea construcției în favoarea municipiului Reghin. Dreptul de proprietate asupra construcțiilor s-a evidențiat în cartea funciară în favoarea societății A. S.A., modalitatea de dobândire fiind edificarea. Toate argumentele referitoare la nelegalitatea titlului emis în favoarea societății A. S.A. în baza H.G. nr. 834/1991 invocate de reclamant sunt neavenite în speță în condițiile în care instanța nu este investită cu un petit prin care reclamantul să solicite anularea titlului de proprietate emis de MLPAT pentru acest teren. Nefondate sunt și argumentele referitoare la obiectul de activitate al societății A. S.A. și natura activității desfășurate în clădirea ce face obiectul judecății - A. S.A. a fost și este producător de încălțăminte, dar a avut o clădire în care a funcționat o grădiniță pentru angajații fabricii, educatoarele și tot personalul grădiniței fiind angajat la A. respectiv fosta întreprindere de Stat, până la momentul transferului activității către Inspectoratul Școlar. Așa au fost organizate fabricile în toată țara, cu grădinițe și creșe, cantine, cămine de nefamiliști în care se atribuiau locuințe angajaților. Activitatea creșelor și grădinițelor era parte integrantă din activitatea fabricii. A se vedea în acest sens că, la predarea activității conform proceselor-verbale depuse la dosar, societatea a predat tot mobilierul, vesela precum și angajații implicați în activitatea grădiniței. De interes public este doar activitatea de învățământ, iar nu și imobilul. Sunt neavenite și străine de obiectul judecății și argumentele reclamantului privind nelegalitatea înscrierii construcțiilor în cartea funciară, pentru că instanța nu este învestită cu plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a dispus evidențierea construcției în cartea funciară, sau cu alte cereri prin care să se ceară anularea titlurilor de proprietate ce au stat la baza acestor înscrieri. Natura cauzei, prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată, vizează transferul dreptului de proprietate de la o societate cu capital privat către statul român prin unitatea administrativ teritorială, iar normele de drept material sunt cele citate mai sus și care îndreptățesc A. S.A. la plata unei despăgubiri la ieșirea imobilului din patrimoniul său. Instanțele de fond au nesocotit împrejurarea că A. S.A. era proprietar tabular, iar pentru transferul dreptului de proprietate nu a fost plătit un preț, respectiv o despăgubire, cu toate că reglementările citate mai sus sunt clare și aplicabile în speță. 5. Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant Municipiul Reghin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, susținând, în esență, că nu a fost probată ipoteza că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept ori că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivul de recurs prin care recurenta pârâtă a criticat decizia instanței de apel pentru că aceasta, admițând apelul reclamantului și cererea de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, înscris în favoarea A. S.A., a dat ceea ce nu s-a cerut, cererea fiind respinsă de prima instanță întrucât reclamanta nu a cerut radierea acestor înscrieri, nu este întemeiat. Având în vedere că dezvoltarea motivului de recurs vizează depășirea limitelor învestirii instanței, acesta va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât se pune în discuție aplicarea unor norme de procedură. Astfel, principiul disponibilității este reglementat de art. 9 din C. proc. civ. care, în alin. (2), dispune că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În strânsă legătură cu acesta, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, regulă dezvoltată și în art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. conform căruia instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut. În cauză, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Reghin, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului constând în teren în suprafață de 2.803 mp și construcții C1 și C2, situat în mun. Reghin. str. x județul Mureș, în care funcționează Grădinița cu program prelungit nr. 5 Reghin și a dispus rectificarea CF x Reghin, nr. cad x, în sensul radierii proprietarului imobilului de sub B+1, A. S.A. și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, teren și construcțiile C1 și C2, în favoarea reclamantului Municipiul Reghin. Motivând această soluție, instanța de apel a arătat că, deși prima instanță a recunoscut că imobilul teren și construcții este proprietatea reclamantului, după ce a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului, a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, pentru că nu s-a solicitat în prealabil radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcțiilor. Instanța de apel a considerat însă că, prin petitele 2 și 3 din acțiune, reclamantul a solicitat nu doar pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să i se recunoască dreptul său de proprietate asupra imobilului din litigiu, ci și rectificarea înscrierilor de carte funciară iar, prin această din urmă cerere de rectificare, a urmărit să coreleze înscrierile din cartea funciară cu situația juridică a imobilului. Această constatare este corectă. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data 16.09.2021, reclamantul Municipiul Reghin prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., să se constate existența dreptului de proprietate al Municipiului Reghin asupra imobilului - teren în suprafață de 2803 mp și construcții în care funcționează Unitatea de învățământ Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 din Reghin, situat în municipiul Reghin, județul Mureș; să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului menționat la petitul 1, din Cartea Funciară nr. x a BCPI Reghin (Nr. CF vechi x/N); să dispună înscrierea în Cartea funciară a imobilului teren în suprafață de 2803 mp și construcții în care funcționează Unitatea de învățământ Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 din Reghin, pe numele proprietarului - Municipiul Reghin. În această situație, în mod corect a constatat instanța de apel că, prin acțiunea formulată, reclamantul a învestit instanța atât cu o cerere pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului din litigiu, cât și cu o cerere de rectificare a înscrierilor de carte funciară. Cererea de rectificare a înscrierii din cartea funciară se formulează atunci când înscrierea făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, iar definiția legală a rectificării este dată de art. 907 alin. (2) din C. civ., conform căruia prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Astfel, menționarea operațiunilor de radiere și înscriere a dreptului de proprietate reprezintă doar o explicitare a cererii de rectificare, în raport cu situația existentă la data formulării cererii. Sub acest aspect, se constată că acțiunea civilă a fost înregistrată la data de 16.09.2021 iar, astfel cum a reținut instanța de apel, evidențierea grădiniței, respectiv corpurile de clădire C1 și C2, și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-au făcut prin încheierea nr. 17661 din 25.07.2022. În contextul expus, nu se poate susține că instanța nu a fost învestită cu o cerere de rectificare a înscrierii din cartea funciară, atât petitul acțiunii cât și motivarea acesteia fiind în sensul că reclamantul a solicitat .corelarea înscrierilor din cartea funciară cu situația juridică reală a imobilului. Prin urmare, nu se poate reține că s-ar fi depășit cadrul procesual stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În prealabil examinării motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în etapa recursului, situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond nu mai poate fi cenzurată, instanța de recurs verificând dacă dispozițiile legale incidente au fost interpretate adecvat și aplicate corect acestei situații de fapt. Astfel, în cadrul procesual al recursului, legea limitează analiza instanței de recurs la aspectele de nelegalitate expuse în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Se constată că, potrivit celor reținute de instanțele de fond, A. S.A. a fost înființată în baza Legii nr. 15/1990, ea preluând, în condițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1272/1990, activul și pasivul unității de stat care s-a desființat. A. S.A. a predat Inspectoratului școlar județean Mureș mijloacele fixe enumerate în listele de inventar, între care și clădirea grădiniței, în acest sens fiind încheiat Protocolul nr. 3985 din 22.11.1993 înregistrat de Inspectoratul Școlar al Județului Mureș sub nr. 63 al 07.01.1994, în aplicarea H.G. nr. 940/1990. Ulterior, prin Certificatul nr. x/1994 emis de Ministrul Industriilor s-a atestat dreptul de proprietate al societății A. S.A. asupra unei suprafețe de 36.845,23 mp teren, din care face parte și terenul în litigiu. În acest context, instanțele de fond au reținut concordant că "imobilul din litigiu a fost predat structurii descentralizate a Ministerului Învățământului, înainte ca acesta să fie inclus în patrimoniul pârâtei prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pentru predarea imobilului în litigiu, pârâta a întocmit protocolul nr. 3985 din 22.11.1993, înregistrat de Inspectoratul Școlar al Județului Mureș sub nr. 63 al 07.01.1994, în aplicarea H.G. nr. 940/1990. În anexa protocolului au fost menționate inclusiv mijloacele fixe predate de pârâtă structurii descentralizate din cadrul Ministerului Învățământului, anexa fiind însoțită și de listele de inventar ale acestor mijloace fixe". Inspectoratul școlar județean Mureș a încheiat procesul-verbal de predare primire din 23.02.2001 prin care a predat Consiliului Local al municipiului Reghin terenurile și clădirile în care se desfășoară activitatea Grădiniței cu program prelungit nr. 5, în temeiul O.U.G. nr. 30/2000. Imobilul a fost inclus în domeniul public al municipiului Reghin prin Hotărârea nr. 34/14.02.2020 a Consiliului Local Reghin, domeniul public fiind atestat ulterior prin H.G. nr. 964 din 17.09.2002. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta pârâtă a arătat că reclamantul a invocat împrejurarea că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului "ope legis" în anul 2001, în temeiul art. 166 alin. (4) 1 - 4 4 din Legea nr. 84/1994, în vigoare la data predării primirii, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în speță, pentru că acestea au fost introduse în lege la data de 17.04.2000, și în virtutea pricipiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituție, nu pot fi aplicate procedurii de predare primire realizate în anul 1994. Aceste susțineri nu pot fi reținute. Se constată că instanța de apel a reținut că, ulterior protocolului menționat, Legea nr. 84/1995 a stabilit că baza materială aferentă procesului de instruire și de educare, inclusiv imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, se integrează fără plată în patrimoniul Ministerului Învățământului. Astfel, în temeiul art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 și art. 645 din C. civ. în vigoare în perioada respectivă, Ministerul Educației Naționale, instituțiile, unitățile de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat au dobândit dreptul de proprietate asupra bazei materiale aferente procesului de instruire și educație realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989. Nu se poate reține aplicarea retroactivă a legii, ea fiind destinată tocmai să reglementeze situația unor bunuri realizate anterior datei de 22 decembrie 1989 din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat, în speță, cele alcătuind baza materială aferentă procesului de instruire și educație. Condiția privitoare la realizarea imobilului din fondurile statului este îndeplinită, prima instanță stabilind că, din Certificatul de atestare a edificării construcției nr. 32.378/08.04.2020, rezultă edificarea celor două construcții de pe terenul înscris în C.F. nr. x Reghin, cad x, având destinația de grădiniță, respectiv centrală termică, în anul 1968. Chiar recurenta pârâtă a învederat această împrejurare prin cererea de recurs, arătând că, în speță, "construcția a fost edificată în anii 60 - 70, odată cu alte construcții ale fostei întreprinderi de stat, în baza unei autorizații de construire emise pe numele întreprinderii, cu angajații și fondurile de stat gestionate de întreprindere". În sprijinul soluției dobândirii dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului, este și prevederea cuprinsă în art. 166 alin. (4) 1 din Legea învățământului, conform căreia terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale, primare și gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri școlare, școli de arte și meserii și școli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ. Din cele expuse, rezultă dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului, în temeiul dispozițiilor legale evocate, în concordanță cu prevederile art. 645 din C. civ. în vigoare la data respectivă care enumără "legea" printre modurile de dobândire ale proprietății. Motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă prin care aceasta a susținut că, fiind societate privată, față de prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, transferul dreptului de proprietate se putea realiza doar cu plată iar întrucât despăgubirea nu a fost plătită, dreptul de proprietate nu a fost transferat, nu este întemeiat. Prima instanță a redat în cuprinsul hotărârii sale prevederile legale relevante sub acest aspect, pentru a explica situația de drept din speță. Astfel, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în forma inițială, de la momentul intrării legii în vigoare, prevedea că: (3) Baza materială aferentă procesului de instruire și educație menționată la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat, în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează în patrimoniul Ministerului Învățământului, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat. De asemenea, se reintegrează și imobilele ce au aparținut Ministerului Învățământului și care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale. Reintegrarea se face fără plată, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi. Potrivit formei actuale a art. 166 alin. (3), baza materială aferentă procesului de instruire și de educație, prevăzută la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondul instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 se reintegrează fără plată în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică universitară și, după caz, în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, al consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, cu excepția bunurilor care au intrat în proprietatea agenților economici privați. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. În aceleași condiții se reintegrează fără plată și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-preluare. Justa despăgubire se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare. Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și ai Ministerului Finanțelor Publice, constituită prin ordin comun. (3 1 ) Justa despăgubire prevăzută la alin. (3) se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare. (3 2 ) Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și ai Ministerului Finanțelor Publice, constituită prin ordin comun". Recurenta pârâtă a susținut că, în lipsa plății despăgubirii, dreptul de proprietate nu a fost transferat. Într-adevăr prevederile art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995 nu pot dispune trecerea fără plată în proprietatea publică a statului a unor imobile intrate legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a unor persoane juridice de drept privat (Decizia Curții Constituționale nr. 121/1996) dar, în prezenta cauză, în stabilirea situației de fapt, instanțele au reținut că imobilul din litigiu a fost predat structurii descentralizate a Ministerului Învățământului înainte ca acesta să fie inclus în patrimoniul pârâtei. Prin urmare, nu se poate reține o aplicare greșită a normei de drept material sub acest aspect, câtă vreme legea condiționa acordarea despăgubirii de dovada dreptului de proprietate al persoanei juridice de drept privat or, potrivit situației de fapt reținute de instanțe care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu poate fi cenzurată în recurs, imobilul nu îndeplinea cerința menționată, de a fi un imobil aparținând societăți comerciale care s-a privatizat în condițiile legii. Prin urmare, dreptul la despăgubire invocat de recurenta pârâtă în favoarea sa în temeiul art. 166 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995 nu poate fi reținut în situația de fapt stabilită în speță. Susținerea recurentei pârâte în sensul că transferul prevăzut de normele legale are ca obiect activitatea didactică și folosința imobilului, nu însăși dreptul de proprietate, nu poate fi primită în situația în care textul legii face referire expresă la terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe (...), arătând că acestea sunt incluse în domeniul public al entităților identificate de art. 166 din Legea nr. 84/1995. Susținerea recurentei pârâte în sensul că procedura de preluare a imobilului ar fi trebuit să fie urmată de emiterea unei hotărâri de guvern prin care să se ateste apartenența bunului la domeniul public județean sau de interes local, iar o astfel de hotărâre nu a existat nu poate fi reținută, dată fiind situația de fapt reținută de instanțele de fond. Astfel, în motivarea primei instanțe, se arată că, prin Hotărârea nr. 34/14.02.2020 a Consiliului Local Reghin a fost cuprins în domeniul public a municipiului imobilul - Grădiniță cu program prelungit nr. 5 și terenul aferent situat în str. x; prin Hotărârea Consiliului Local Reghin nr. 23/29.06.2001 a fost modificat art. 1 din H.C.L. nr. 37/1999 în sensul actualizării inventarului bunurilor ce constituie proprietatea publică a mun. Reghin, iar prin H.G. nr. 964/2002 a fost atestată apartenența la domeniul public al jud. Mureș și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Mureș a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 98, între care se regăsește și imobilul în litigiu, în Anexa 3, poz. 398. Susținerea recurentei pârâte în sensul că evidențierea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea municipiului Reghin nu se poate realiza prin intermediul unei acțiuni în constatare, construcția nefiind edificată de municipiul Reghin, iar proprietarul tabular al terenului, A. S.A., nu și-a exprimat acordul pentru evidențierea construcției în favoarea municipiului Reghin, nu poate fi reținută. Pe de o parte, împrejurarea că reclamantul nu a edificat construcția nu poate conduce la concluzia dorită de recurentă, aceea că recunoașterea dreptului de proprietate nu se poate realiza prin intermediul acțiunii în constatare. În contextul concret al speței, în cadrul acțiunii formulate, se pune în discuție chiar existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, scopul urmărit fiind acela de a obține modificarea raporturilor juridice dintre părți - recunoașterea calității de proprietar a reclamantului și înscrierea dreptului său în cartea funciară, iar nu simpla confirmare a unei situații juridice preexistente. Într-un astfel de cadru procesual, instanța stabilește care este partea căreia îi aparține dreptul de proprietate litigios. Pe de altă parte, într-o astfel de situație, nu este necesar acordul proprietarul tabular al terenului pentru efectuarea înscrierii referitoare la construcție, nefiind în discuție rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară pe cale amiabilă. Dimpotrivă, în speță, această rectificare a înscrierilor din cartea funciară reprezintă efectul hotărârii judecătorești de admitere a cererii de chemare în judecată prin care partea interesată a solicitat corectarea înscrierilor inexacte efectuate în cartea funciară. În ceea ce privește împrejurarea că terenul aferent grădiniței apare înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanța de apel a explicat că situația juridică a imobilului, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 84/1995, nu corespunde cu evidențele de carte funciară, iar menționarea sa în certificat poate fi considerată o eroare întrucât imobilul ca mijloc fix a fost predat în data de 22.11.1993 și a trecut în proprietatea Ministerului Învățământului, listele de inventariere fiind de asemenea predate; prin urmare, în această situație de fapt, imobilul nu putea să mai fie inventariat și propus pentru a fi inclus în patrimoniul pârâtei; chiar recurenta a arătat că este producător de încălțăminte, or art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, invocată de recurentă, se referă la terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate. Actul normativ menționat privește stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, fiind emis în aplicarea prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. În situația terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, soluția legislativă este diferită, conform celor expuse mai sus. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., această parte a invocat incidența cazului de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. însă invocarea acestei dispoziții este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, care să se circumscrie ipotezelor descrise de textul legal, nefiind relevată vreo deficiență a motivării deciziei recurate în sensul pct. 6 al art. 488. Recurenta pârâtă a considerat că sunt străine de obiectul judecății argumentele reclamantului privind nelegalitatea înscrierii construcțiilor în cartea funciară, pentru că instanța nu este învestită cu plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a dispus evidențierea construcției în cartea funciară, sau cu alte cereri prin care să se ceară anularea titlurilor de proprietate ce au stat la baza acestor înscrieri. Astfel, critica nu vizează existența, în decizia recurată, a unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei sau lipsa motivelor pe care aceasta se întemeiază. Dezvoltarea motivelor de recurs vizează chestiuni de aplicare a normelor de drept material, examinate în cele ce preced prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Reținând că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 701/A din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.