Decizia nr. 329/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 377/2021 a Tribunalului Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. x/2019 la data de 12 iulie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit constând în lipsa de folosință a imobilului înscris în CF nr. x Tîrgu Mureș, B., aferentă perioadei 12.07.2016 — 12.07.2019, cuantificat la suma de 72.000 euro + TVA și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 377 din 17.03.2021, Tribunalul Mureș a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș. De asemenea, Tribunalul a respins ca rămasă fără obiect, cererea pârâtului Municipiul Târgu Mureș de chemare în garanție a C. S.R.L. și a obligat pârâtul la plata sumei de 13.566 RON, în favoarea chematei în garanție, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 285/A din 17 martie 2022 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.A. și de pârâtul Municipiul Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 377 din 17.03.2021 pronunțate de Tribunalul Mureș.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 285/A din 17 martie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul Municipiul Târgu Mureș. Reclamanta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanțe, față de prevederile art. 497 teza I din cod, având în vedere că hotărârea primei instanțe nu a soluționat fondul cauzei, precum și faptul că hotărârea instanței de apel s-a rezumat strict la excepția prescripției. Susține că a învederat instanței de apel că prejudiciul reclamat este unul continuu, care se produce și în prezent, fapta ilicită fiind omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor, indiferent de momentul la care s-a produs cauza infiltrațiilor, respectiv lucrările de proastă calitate ale executantului. Arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu motivează în niciun mod faptul că prejudiciul este unul continuu, pentru care termenul de prescripție începe să curgă pentru fiecare zi în care imobilul este neîntrebuințabil din cauza infiltrațiilor care se produc și în prezent. Deși a invocat în cuprinsul declarației de apel motivele pentru care prejudiciul reclamat este continuu și modalitatea în care acesta este reglementat și interpretat prin jurisprudența națională, instanța de apel a înțeles să ignore aceste considerente și să își însușească motivele hotărârii date în primă instanță, încălcând nu doar dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., ci și exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii judecătorești, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Arată că a învestit instanța de judecată pentru prejudiciul suferit ca urmare a omisiunii proprietarului vecin de a lua toate măsurile stopării infiltrațiilor, iar termenul de prescripție pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite începe să curgă pentru fiecare zi în care imobilul este nefolosibil. Prejudiciul produs în perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată are drept cauze infiltrațiile care se produc continuu întrucât pârâta nu a luat măsuri în acest sens. Chiar dacă infiltrațiile se produc din cauza lucrărilor de proastă calitate la modernizarea Platformei Piața Teatrului începute în 2008, pârâta este direct răspunzătoare pentru pasivitatea de care dă dovadă în a lăsa lucrările nefinalizate. Este irelevant faptul că lucrările au fost efectuate de către antreprenori, atât timp cât proprietarul este direct răspunzător pentru prejudiciile aduse imobilelor vecine. Astfel, nu este incidență prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care solicitările vizează prejudicii care au drept cauze infiltrațiile produse de ploile din perioada 12.07.2016 - 12.07.2019. Cauza principală a producerii prejudiciului constă în infiltrațiile care se produc și în prezent, astfel că de la momentul la care se produce o nouă infiltrație, se produce un nou prejudiciu. O interpretare contrară ar însemna că deși se produce un prejudiciu curent, persoana vinovată nu mai poate fi trasă la răspundere civilă, deoarece decopertarea și distrugerea sistemului de izolare care ar avea menirea să împiedice infiltrațiile produse în urma ploilor, s-a produs cu mai mulți ani în urmă. Având în vedere momentul producerii infiltrațiilor, legea aplicabilă în materia prescripției este cea în vigoare la momentul producerii acestora, respectiv prevederile art. 2523 și 2528 alin. (1) din Noul C. civ. În susținerea argumentelor privind respingerea excepției prescripției, invocă decizia nr. 53/14.09.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. x/2020. Prin recursul său, pârâtul consideră că în mod greșit instanțele de fond l-au obligat la plata sumei de 13.566 RON către S.C. C. S.R.L.. Apreciază că se impune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sau cel puțin reducerea cuantumului acestora, raportat la faptul că sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea și complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de apărătorul ales de către chemata în garanție. Deși instanța de apel arată faptul că au fost 8 termene de judecată, chemata în garanție nu s-a prezentat decât la o parte dintre acestea. Mai mult, aceasta nu s-a prezentat nici în fața instanței de apel. Procesul a durat de la data de 12.07.2019 până la data de 17.03.2021, instanța de fond susținând în mod eronat că au fost administrate probe noi, cu excepția expertizei tehnice, însă toate celelalte probe se regăsesc în dosarul nr. x/2013. În dosarul nr. x/2013, având ca obiect obligația de a face, acțiunea a fost promovată tot de S.C. A. S.A., cauză în care Municipiul Târgu Mureș a avut calitatea de pârâtă, iar S.C. C. S.A. tot calitatea de chemată în garanție. Practic este vorba despre același imobil, se reclamă aceleași probleme, reclamanta invocând însă un alt cadru legal. Conform doctrinei, cele două criterii legale, cumulative, pentru exercitarea atribuției reducerii motivate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, sunt: valoarea cauzei și munca (activitatea) desfășurată de avocat. Invocă decizii cu titlu de practică judiciară și solicită admiterea recursului și modificarea în parte, a deciziei atacate în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimata - chemată în garanție S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. S.A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Intimata a depus întâmpinare și față de recursul formulat de către pârâtul Municipiul Târgu Mureș, solicitând în principal, admiterea excepției nulității recursului față de decizia RIL nr. 3/2020 și în subsdiar, respingerea acestuia, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul - pârât Municipiul Târgu Mureș a depus întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. S.A., prin care solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârilor pronunțate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, având în vedere împrejurarea că prin încheierea de ședință din data de 14.02.2023, instanța de recurs a admis excepția nulității recursului formulat de recurentul Municipiul Târgu Mureș, pentru considerentele acolo ilustrate, se va constata așadar, nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 285A din 17 martie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și al celor ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În schimb, recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce urmează. 1. Instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., "(1) Instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte". De asemenea, conform art. 497 C. proc. civ.: "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă". În privința sintagmei "necercetarea fondului", este unanim admis, atât din perspectiva doctrinei și practicii juridice naționale, dar și prin prisma jurisprudenței Curții de la Strasbourg, întemeiate pe Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ulterior ratificării sale de către statul nostru, că sfera sa de aplicare este configurată de acele situații în care fie s-a dispus soluționarea cauzei pe baza unei excepții, fie instanța a lăsat nerezolvată cererea sau un capăt de cerere. Principial, împrejurarea că o instanță pronunță o soluție pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii și care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, și existența raționamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăți succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării și aplicarea normei juridice incidente în situația dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanța de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raționamentul juridic al instanței care pronunță o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa. Curtea de la Strasbourg a statuat repetat, inclusiv din perspectiva căilor de atac, că art. 6 din Convenție nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație. "Totuși, dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text au a fi respectate" (a se vedea cauzele Levages Prestations Services v. Franța (1), 51/1995/557/643 paragraful 45 și Delcourt v. Belgia nr. 2689/65, hotărâre din 17 ianuarie 1970). Așadar, un stat care se dotează cu instanțe de această natură, are obligația de a veghea ca justițiabilii să se bucure de garanțiile fundamentale ale art. 6, accesul la justiție privind nu doar accesul la prima instanță, ci accesul la toate etapele procesului civil, accesul la instanțele superioare fiind guvernat de aceleași reguli (a se vedea cauzele Blandeau v. Franța (1), 9090/06 hotărâre din 10.07.2008 și Efstahiou și alții v. Greciei nr. 36998/02, hotărâre din 27.07.2006). În consecință, instanțele de control judiciar au și ele obligația de a "determina pe fond", bineînțeles în limitele controlului exercitat, litigiul dedus judecății lor. Așadar, instanțele de control judiciar au obligația de a răspunde motivelor invocate de apel sau de recurs, după caz. De altfel, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că: "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…). Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)". 2. Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic, speței prezente deduse judecății, instanța de recurs observă că instanța de apel nu a răspuns unui motiv de apel esențial, care punea în discuție însăși corectitudinea soluției de admitere a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în cauza dedusă judecății. Astfel, în acord cu criticile recurentei reclamante care vizează nemotivarea deciziei de apel, critici încadrate de partea procesuală în cuprinsul celui de - al șaselea motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ. potrivit căruia "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", instanța de recurs observă că în cadrul deciziei recurate, curtea de apel nu a analizat deloc motivul de apel invocat de apelanta reclamantă relativ faptului că în cauză ar fi incidentă o faptă ilicită continuă, care ar produce prejudicii și în prezent, prejudiciul fiind unul continuu, despăgubirile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată vizând astfel, paguba invocat a fi fost cauzată în perioada 12.07.2016 – 12.07.2019, ca urmare a neluării până în prezent de către intimatul pârât a măsurilor de remediere a cauzelor defecțiunilor (a se vedea filele x verso - 5 dosar apel). În acest sens, apelanta reclamantă a adus în cererea sa de apel, drept argumente, considerentele Deciziei nr. 53/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțate în dosarul nr. x/2020, considerente relative decelării momentului de debut al curgerii termenului de prescripție extinctivă aferentă răspunderii civile delictuale în cazul faptelor ilicite continue, al căror prejudiciu este imposibil de cuantificat până la momentul epuizării elementului ilicit. Convergent aserțiunilor recurentei reclamante, instanța de recurs observă faptul că instanța de apel pur și simplu a ignorat aceste critici esențiale din apel care puneau în discuție corectitudinea soluției asupra excepției prescripției extinctive adoptate de tribunal. Astfel, prezenta instanță de recurs remarcă faptul că instanța de apel nu a afectat nici un singur considerent acestor critici concrete din apel. În cuprinsul motivării deciziei civile recurate, nu se regăsește nici un argument de ordin juridic, al instanței de apel, care să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării lor - măcar prin anumite considerente comune, a acestor critici formulate de partea apelantă recurentă, care configurează acest motiv de apel decelat din cuprinsul primei părți a cererii de apel principal formulate. Or, indiferent dacă aprecia că acest motiv de apel invocat de apelanta reclamantă, era sau nu întemeiat, instanța de apel avea obligația procesuală de a îl analiza, fie și sintetic, concis și de a îl înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale. Din aceeași perspectivă și în contradicție cu statuările intimatei chemate în garanție S.C. C. S.R.L. din întâmpinarea la recurs depusă în această fază procesuală, instanța de recurs constată suplimentar, faptul că întreaga motivare a instanței de apel se grefează pe doar una dintre cele două fapte ilicite imputate pârâtului, respectiv pe cea comisivă, privind modul defectuos de implementare de către pârâtul Municipiul Târgu Mureș a proiectului de modernizare a Pieței Teatrului. Or, astfel cum a invocat recurenta reclamantă și în cererea de recurs, această parte procesuală a imputat intimatului pârât (inclusiv) omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor. Într-adevăr, se remarcă faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat atât că executanții angajați de pârât au decopertat și au lăsat lucrarea neterminată, cât și: "fapta ilicită care constă prin lucrările necorespunzătoare și neluarea măsurilor privind infiltrațiile în structura platformei din Piața Teatrului (...); legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de a nu lua măsuri privind infiltrațiile de apă în platforma de deasupra imobilului subscrisei (...)" (paginile 6,7 ale cererii de chemare în judecată). Așadar, unul dintre fundamentele dreptului la despăgubire reclamat în prezenta cauză este reprezentat de fapta invocată de a nu se lua măsuri pentru îndepărtarea, remedierea cauzelor care au determinat deteriorarea restaurantului deținut de reclamantă. Or, neluarea unor măsuri de remediere reprezintă în genere, o faptă omisivă continuă, astfel încât este evident faptul că criticile arondate de apelanta reclamantă motivului de apel relativ caracterului continuu al faptei ilicite și al prejudiciului invocat continuu, care ar fi cauzat continuu de o astfel de faptă, erau circumscrise în mod esențial acestei fapte ilicite concrete imputate pârâtului intimat și nu celeilalte fapte, comisive, reprezentate de implementarea necorespunzătoare a proiectului de modernizare. Cu toate acestea, se observă din conținutul deciziei recurate, că instanța de apel și-a grefat raționamentul juridic în soluționarea apelului, pe exact această ultimă faptă ilicită imputată, respectiv cea comisivă: "Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a imputat pârâtului modul în care a implementat proiectul de modernizare a Pieței Teatrului, în sensul că a descoperit și a lăsat neterminată lucrarea de modernizare a pieței și aceasta a făcut ca apa pluvială să pătrundă și să distrugă imobilul pe care reclamanta îl deține" (pagina 7 a deciziei recurate), fără a se preocupa în evaluarea excepției prescripției extinctive și de fapta ilicită distinctă, de asemenea imputată, respectiv cea omisivă și continuă, anterior enunțată. Că așa stau lucrurile rezultă și din concluzia trasă de curtea de apel în urma dezbaterii probatoriului: "Toate aceste dovezi depuse de reclamant dovedesc faptul că reclamanta cunoștea atât prejudiciul, cât și pe cel care se face vinovat de acesta cu mult înainte de introducerea acțiunii civile și aceasta este de fapt explicația pentru care, potrivit propriilor afirmații, reclamanta a introdus la data de 15.02.2013 acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Specializat Mureș, sub nr. x/2013", concluzie plasată în contextul în care pe de o parte, reclamanta invocase ca interval de producere a prejudiciului, perioada mult ulterioară 12.07.2016 – 12.07.2019, iar pe de altă parte, în care fapta comisivă invocată a fost reținută de curte a fi fost realizată înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (01.10.2011), aspect care rezultă cel puțin din constatarea prealabilă a aceleiași instanțe de apel asupra incidenței în cauză a Decretului nr. 167/1958. În acest context, instanța de apel nu a furnizat nici o explicație juridică asupra aprecierii sale relative faptului că raportat la o faptă ilicită presupus a fi comisă anterior anului 2011, totuși un prejudiciu invocat a fi fost derivat din ea în intervalul 2016 – 2019, era cunoscut încă din cel târziu anul 2013, adică înainte de data nașterii efective a prejudiciului. Este incontestabil faptul că din punct de vedere juridic, pot fi identificate (in abstracto, pentru că în concret ele lipsesc din motivarea deciziei recurate, astfel cum s-a expus) rațiuni ale unei astfel de situații vexatorii, însă instanța de recurs prezentă constată faptul că nu este sarcina sa aceea de a găsi, de a identifica motive juridice care ar putea fundamenta aceste concluzii ale instanței de apel, întrucât această obligație procesuală de motivare, de ilustrare a raționamentului juridic concret, îi revenea instanței de apel, date fiind prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și ale art. 237 C. proc. civ. invocate de recurenta reclamantă prin cererea de recurs, evident în referire la art. 482 C. proc. civ. Rolul instanței de recurs este unul de control jurisdicțional, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. privit în corelare cu art. 488 C. proc. civ., control care se grefează din punct de vedere logico – juridic pe statuările instanței care a pronunțat hotărârea judecătorească controlată. Or, în speță se constată sub aspectul invocat, astfel cum s-a arătat, lipsa statuărilor instanței de apel, lipsa motivării care să permită analiza prezentei instanțe de recurs, ceea ce face pe cale de consecință, imposibil controlul jurisdicțional al prezentei instanțe de recurs. Criticile omise a fi evaluate de către instanța de apel au un caracter esențial, deoarece ele pun în discuție aspecte importante ale cauzei, din perspectiva a însăși excepției prescripției extinctive în temeiul căreia a fost soluționată cererea de chemare în judecată: determinarea momentului de debut al curgerii termenului de prescripție extinctivă în cazul faptelor ilicite omisive continue, respectiv momentul declanșării ilicitului sau momentul epuizării sale, respectiv determinarea – cu valență din aceeași perspectivă a excepției prescripției extinctive – a caracterului cert al unui prejudiciu viitor (prejudiciu a cărui cunoaștere reprezintă jalon al excepției procesuale menționate, cunoaștere care nu ar fi posibilă – din punct de vedere logico – juridic - în lipsa configurării caracterului cert menționat), a cărui producere este condiționată inclusiv de elemente exterioare (precum ar fi condițiile meteo nefavorabile). Contrar aserțiunilor intimatei chemate în garanție S.C. C. S.R.L. din întâmpinarea la recurs sau ale intimatului Municipiul Târgu Mureș din cuprinsul întâmpinării sale formulate în prezenta fază procesuală, algoritmul juridic al instanței de apel nu răspunde acestor elemente importante în ecuația speței, nici în mod explicit, nici în mod implicit, prin gruparea unor critici și oferirea unui argument comun. Concluzia se impune întrucât astfel cum s-a ilustrat, nici unul dintre argumentele utilizate de către instanța de apel nu este de natură din punct de vedere logic și juridic, să ilustreze o infirmare a acestui ansamblu de critici punctuale expuse ale apelantei reclamante, ci dimpotrivă, ansamblul motivării instanței de apel denotă grefarea în evaluarea situației de fapt și juridice a cauzei, pe o unică ipoteză, respectiv cea a faptei ilicite comisive și construirea astfel a raționamentului juridic de către instanța de apel, cu ignorarea totală a criticilor distincte, evidențiate, ale apelantei reclamante. Împrejurarea că în partea din hotărârea judecătorească recurată afectată dezbaterii probelor, curtea de apel a făcut referire tangențial, și la demersurile recurentei reclamante la adresa intimatului pentru a lua măsurile concrete de înlăturare a cauzelor degradării restaurantului, nu este de natură a schimba datele problemei, atât timp cât referirea este arondată exclusiv determinării momentului cunoașterii prejudiciului în raport cu fapta ilicită comisivă, aspect care rezultă din paragraful imediat următor al deciziei, paragraf cuprinzând concluzia anterior citată și de instanța de recurs. Constatând totodată, că obligația judecătorului de a se pronunța în căile de atac, asupra criticilor esențiale ale părților, este reglementată și de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, (...)", contrar deci, aserțiunilor intimatei chemate în garanție din cuprinsul întâmpinării formulate, instanța de recurs apreciază că în cauză este incident pentru ansamblul considerentelor expuse, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., impunându-se așadar, admiterea recursului reclamantei, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel ce urmează a se pronunța inclusiv asupra criticilor importante omise și care cel puțin parțial, pun în discuție inclusiv elemente ale situației de fapt a cauzei, astfel cum s-a ilustrat anterior. Întrucât secundul motiv de recurs al reclamantei recurente, reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează însăși problema care se degajă din ansamblul criticilor omise din analiza curții de apel, instanța de recurs constată că în raport de considerentele anterior expuse, devine inutilă și chiar prohibită în acest moment procesual rezolvarea acestui motiv de recurs, el urmând a fi dezlegat mai întâi de către curtea de apel, potrivit celor ilustrate anterior. Pe cale de consecință, același regim juridic îl va avea și ansamblul apărărilor opuse motivului de recurs în discuție de către intimați, formulate prin intermediul întâmpinărilor depuse în recurs, ansamblu în care se situează în mod inerent și excepția puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1/2017 a Tribunalului Specializat Mureș, invocată de intimata chemată în garanție S.C. C. S.R.L.. Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte constată așadar, că în privința recursului reclamantei sunt întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din același cod, acesta va fi admis, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel, în vederea rejudecării. Întrucât urmare a soluției ce se va pronunța, doar recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureș este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar intimata-chemată în garanție C. S.R.L. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2023 RON, pentru care a depus acte justificative, fiind îndeplinită astfel cerința dispozițiilor art. 452 C. proc. civ. cu privire la cuantificarea și dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1012 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-chemate în garanție C. S.R.L..