Decizia nr. 275/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1001 a Tribunalului Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la pe rolul Tribunalului Mureș la data de 25.03.2020, reclamantul Municipiul Târgu Mureș a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., B. S.A. și C. S.A. admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea societății A. S.A. la restituirea sumei insesizabile în cuantum de 6.042.567,8 RON, valoare încasată în cadrul executării silite ce face obiectul dosar nr. x/2018 ca urmare a popririi conturilor bancare ale municipiului, sumă distribuită acesteia prin încheierile BEJ D. nr. x; obligarea societății C. S.A. la plata sumei de 4.857.133,79 RON, cu titlu de daune interese compensatorii; obligarea societății B. S.A. la plata sumei de 1.185.434,01 RON cu titlu de daune interese compensatorii; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, cheltuieli constând în onorariu avocațial și alte speze de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1001/25 noiembrie 2020, Tribunalul Mureș a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtele C. S.A. și A. S.A., precum și excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta B. S.A. și, în consecință: - a respins ca inadmisibilă și, respectiv ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., B. S.A. și C. S.A.; - a luat act de faptul că pârâtele nu au solicitat obligarea reclamantului la plata de cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 194 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 1001/25 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2020. S-a anulat, în tot, hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond primei instanțe, Tribunalul Mureș. Au fost obligați intimații, în solidar, la plata în favoarea apelantului a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș au declarat recurs pârâtele B. și C. S.A.. În cuprinsul cererii de recurs formulată de către pârâta B., s-au dezvoltat următoarele critici: Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raționamentul instanței de apel lipsind cu desăvârșire, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din lecturarea deciziei recurate rezultă că motivarea instanței se rezumă la un singur paragraf, respectiv paragraful 4 din pagina 4 a deciziei; instanța de apel nu precizează însă și care este motivul pentru care apreciază eronată concluzia primei instanțe, decizia din apel fiind complet nemotivată; lipsa totală a motivării instanței de apel constituie o încălcare nepermisă a dreptului la un proces echitabil, fapt ce se impune a fi sancționat prin admiterea recursului. Cererile subsidiare nu pot fi analizate în condițiile respingerii cererii principale; prin soluția pronunțată instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din motivarea extrem de sumară a hotărârii recurate rezultă că instanța de apel apreciază admisibilă verificarea de către instanța de fond a condițiilor răspunderii civile delictuale: "instanța de drept de comun nu este împiedicată să procedeze la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâților chemați în judecată, prin raportare la fapta imputată fiecăruia". Reclamantul însuși afirmă în cuprinsul cererii sale de apel, aspect reluat în practicaua deciziei recurate, faptul că atragerea răspunderii delictuale s-a solicitat pe cale de cerere subsidiară, capătul principal de cerere vizând insesizabilitatea sumelor reprezentând creanțe fiscale. Câtă vreme prima instanță a respins capătul principal de cerere, în mod corect a respins și capetele subsidiare, vizând răspunderea delictuală, fără a mai intra în analiza acestora. Instanța de apel, prin decizia recurată nu a invalidat raționamentul primei instanțe referitor la capătul principal de cerere, motivele expuse în paragraful al doilea din pagina 4 a deciziei recurate constituind o reluare a pretențiilor deduse judecății, iar nu o achiesare a instanței la cererea reclamantului (nespecificându-se expres acest lucru). Nefiind invalidată soluția primei instanțe pe primul capăt de cerere, evident că instanța de apel nu se putea pronunța pe capătul subsidiar de cerere, referitor la răspunderea delictuală, încălcându-se dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. Decizia din apel este nelegală, întrucât nulitatea nu operează de drept, fiind obligatoriu ca aceasta să fie pronunțată de instanță sau declarată prin acordul părților, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Principala critică din apel o consituie pretinsa lipsă a obligativității atacării actelor de executare silită cărora recurenta s-a conformat, pe pretinsul motiv că acestea erau nule de drept, nulitate ce nu ar fi trebuit solicitată și pronunțată de instanță în prealabil. Instanța de apel pare a cita din cererea de apel, fără a preciza expres dacă își însușește sau nu raționamentul apelantului reclamant. In lipsa pronunțării nulității de către instanța de judecată, actul de executare pretins nul de drept este perfect valabil, fiind opozabil și executoriu. Sub acest aspect, instanța de fond a surprins corect că reclamantul a urmărit în realitate prin cererea de chemare în judecată invalidarea unor acte de executare silită, ceea ce este inadmisibil pe calea unei acțiuni de drept comun, actele de executare silită urmând a fi contestate și invalidate exclusiv pe calea contestației la executare. Referirea de către instanța de apel la dispozițiile art. 224 Codul de procedură fiscală coroborate cu dispozițiile art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, art. 3 alin, 1 din Legea nr. 273/2006, art. 625, art. 629, art. 727 lit. f), art. 730 și art. 781 C. proc. civ. nu scutește reclamantul de contestația la executare, ca unic mijloc de înlăturare a actului de executare silită pretins nelegală. De aceea, recurenta E. consideră că excepția prematurității cererii de chemare în judecată a fost corect admisă de instanța de fond. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs pârâta C. S.A. a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este nemotivată și pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de apel nu argumentează motivul pentru care, în cauză, ar fi aplicabile prevederile referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale și nu cele din domeniul materiei executării silite. Calea de atac împotriva actelor de executare este contestația la executare, iar repunerea părților în situația anterioară executării silite se realizează prin întoarcerea executării, reglementată de art. 722 C. proc. civ., o cerere în pretenții care practic echivalează cu o întoarcere a executării fiind astfel inadmisibilă. Instanța de apel, în loc să constate aceste aspecte ale legii, care sunt de strictă interpretare, a realizat o interpretare proprie a normelor juridice, cu încălcarea clară a principiilor de drept și a instituțiilor dreptului civil. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Municipiul Târgu Mureș a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursurilor, ca nefondate, iar, în subsidiar, admiterea în parte a cererilor de recurs, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării apelului. Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu recursul declarat de către pârâta B., iar intimata-pârâtă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Astfel, raportul juridic litigios a izvorât din executarea silită de la reclamanta intimată Municipiul Târgu-Mureș, în calitate de debitor, la cererea intimatei-pârâte A. S.A. în calitate de creditor, a sumei de 6.042.567 RON, prin intermediul recurentelor-pârâte în calitate de terți popriți. Prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamanta a cerut obligarea în principal a pârâtei A. la restituirea acestei sume, cu argumentul că respectiva sumă era insesizabilă, indicând drept temei de drept art. 730 C. civ. și art. 1386 C. civ., în scopul restabilirii legalității pretins încălcate; prin aceeași acțiune, s-a cerut în subsidiar obligarea celor două instituții bancare pârâte (acum recurente) la plata către reclamantă a sumei executate silit (fiecare dintre ele corespunzător cu suma virată creditorului în calitate de terț poprit), această solicitare fiind întemeiată pe regulile răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii - deoarece, afirmă reclamanta, acestea au încălcat legea atunci când au indisponibilizat și virat sume aflate în conturile sale bancare și care aveau caracter insesizabil. Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă și prematură, argumentând în considerentele sentinței, în esență, în sensul că reclamanta nu avea deschisă calea dreptului comun pentru ceea ce trebuia cerut în cadrul contestației la executare și totodată că, atât timp cât actele de executare sunt valide, nefiind desființate, solicitarea de restituire apare și ca prematură. Soluționând apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel Mureș a admis apelul, a anulat hotărârea și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. În considerentele relevante ale deciziei recurate se arată, după expunerea conținutului cererii de chemare în judecată: "Prin urmare, pretențiile reclamate în cauză au ca izvor o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, faptă constând, astfel cum rezultă din motivarea acțiunii, în executarea silită prin poprire inițiată de pârâta creditoare A. S.A. și efectuată de executorul judecătoresc prin intermediul celor două instituții bancare pârâte, în calitate de terț poprit, asupra sumelor colectate de acestea cu destinația de taxe și impozite locale în beneficiul unității administrativ-teritoriale reclamante. Din această perspectivă, Curtea constată că este eronată concluzia primei instanțe, potrivit căreia demersul juridic al reclamantului ar fi inadmisibil și prematur în absența desființării actelor de executare silită prin intermediul contestației reglementate de art. 712-720 din C. proc. civ., fiind lipsită de relevanță sub acest aspect împrejurarea că temeiul de fapt al despăgubirilor solicitate derivă din invocarea nelegalității urmăririi silite a unor bunuri calificate ca fiind insesizabile, în care sens instanța de drept de comun nu este împiedicată să procedeze la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâților chemați în judecată, prin raportare la fapta imputată fiecăruia." Instanța de recurs a procedat la reproducerea acestor paragrafe din decizia atacată cu recurs pentru a sublinia absența argumentelor necesare pentru dezlegarea chestiunii litigioase în calea de atac. Astfel, de vreme ce prima instanță a expus motivele pentru care a considerat inadmisibilă acțiunea - și anume existența unui fine de neprimire pentru o acțiune ce urmează calea dreptului comun cât timp, în vederea realizării dreptului pretins, legea prevedea o cale specială, supusă unor rigori și termene specifice, precum și existența unei prezumții de liceitate în privința actelor de executare nedesființate - adoptarea unei soluții contrare de către prima instanță de control judiciar impunea prezentarea argumentelor ce susțin o atare soluție. În absența lor, o hotărâre judecătorească nu îndeplinește nici cerințele enunțate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar nici exigențele deduse din regulile procesului echitabil, care presupun ca orice măsură cu efecte în parcursul litigiului și care afectează drepturile și interesele părților din proces să fie justificată în fapt și în drept, pentru a permite înțelegerea raționamentului instanței, a construcției juridice care a fundamentat soluția. În speță, se poate observa din pasajele ce preced că instanța de apel s-a mărginit la a contrazice justețea hotărârii apelate, afirmând contrariul celor statuate de Tribunal - deci că este posibilă formularea unei acțiuni în răspundere delictuală pentru ipoteza particulară a cauzei - fără însă ca această afirmație să fie argumentată în vreun fel. Desigur, dacă nelegalitatea hotărârii apelate este vădită, uneori argumentele instanței de control nu au o amplitudine deosebită, o chestiune foarte clară din punct de vedere juridic neavând nevoie de o dezvoltare extensivă, dar, oricât de concise, ele trebuie să existe și să explice care sunt motivele pentru care considerentele expuse de prima instanță sunt greșite. Așa cum au arătat ambele recurente în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deciziei recurate îi lipsesc în totalitate considerentele necesare pentru a susține soluția pronunțată prin dispozitiv, deoarece Curtea de Apel nu a arătat în ce mod sunt eronate motivele expuse de Tribunal, situație în care nici controlul judiciar cerut instanței de recurs pe calea motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. nu poate fi realizat. De aceea, în acord cu art. 497 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel. Urmează ca, în soluționarea căii de atac cu care a fost învestită, Curtea de Apel să procedeze la examinarea admisibilității (și respectiv prematurității) acțiunii formulate prin prisma motivelor de apel dezvoltate de reclamantă, dar și a apărărilor pârâtelor cuprinse în întâmpinare (și care au fost apoi reluate în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.), cu respectarea exigențelor art. 477 C. proc. civ. și cu observarea corectă a temeiurilor invocate de reclamantă în cererea sa corespunzător pretenției îndreptate împotriva fiecăruia dintre pârâți.