ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1528/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2019, la data de 12 iulie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului suferit constând în lipsa de folosință a imobilului înscris în CF nr. x Târgu Mureș, B., aferentă perioadei 12.07.2016 - 12.07.2019, cuantificat la suma de 72.000 euro + TVA; cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. La 28 august 2019, pârâtul Municipiul Târgu Mureș a depus cerere de chemare în garanție a C. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 377 din 17 martie 2021, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de chemata în garanție C. S.R.L.; a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea pârâtului Municipiul Târgu Mureș de chemare în garanție a C. S.R.L.; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; a obligat pârâtul la plata sumei de 13.566 RON, în favoarea chematei în garanție, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 285A din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.A. și de pârâtul Municipiul Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 377 din 17 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă.

Hotărârea pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 329 din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 285A din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel; a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureș împotriva aceleiași decizii; a obligat pe recurentul pârât Municipiul Târgu Mureș la plata sumei de 1.012 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata chemată în garanție C. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 494 din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 377 din 17 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în dosarul nr. x/2019 și, în consecință, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș și a obligat pârâtul Municipiul Târgu Mureș la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 72.000 euro+TVA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului reclamantei, B., înscris în CF nr. x Târgu Mureș, aferentă perioadei 12 iulie 2016 - 12 iulie 2019; a luat act că reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată; a respins cererea formulată de pârâtul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu chemata în garanție C. S.R.L., ca neîntemeiată; a obligat pârâtul Municipiul Târgu Mureș la plata către chemata în garanție C. S.R.L. a sumei de 3.630 RON, cheltuieli de judecată parțiale, în apel, în ambele cicluri procesuale.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 494 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu-Mureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare, recurentul susține că, în mod greșit, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune în condițiile în care termenul de prescripție în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Învederează că, încă de la momentul constatării că la platforma din Piața Teatrului s-au executat lucrări defectuoase care permiteau producerea infiltrațiilor în tavanul B., se putea cunoaște împrejurarea că, în lipsa unor lucrări de remediere, având în vedere condițiile climatice obișnuite, vor avea loc infiltrații suplimentare care vor afecta folosința imobilului reclamantei aflat sub platforma Pieței Teatrului. Din sentința nr. 1/10.01.2017, pronunțată de Tribunalul specializat Mureș în litigii cu profesioniștii, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins ca prescrisă acțiunea prin care se solicita obligarea sa de a efectua remedieri, rezultă că reclamanta a cunoscut încă din 26 august 2008 caracterul defectuos al lucrărilor efectuate la platforma Pieței Teatrului și împrejurarea că datorită acestora se produc infiltrații în tavanul B., putând, astfel, cunoaște încă de la acea dată că, în lipsa unor lucrări de remediere, neregulile vor atrage imposibilitatea folosirii imobilului pe care îl deținea. Susține că acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la efectuarea remedierilor a fost respinsă, ca prescrisă, în mod definitiv, în dosarul nr. x/2013, iar prejudiciul reclamat prin prezenta, deși viitor și distinct de cel indicat în acel dosar, totuși cert, trebuia cunoscut de la aceeași dată a săvârșirii faptei ilicite ce a constituit obiectul dosarului anterior. A considera diferit ar însemna să se recunoască reclamantei dreptul de a solicita, în mod perpetuu, obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a imobilului restaurant, cauzată de deficiențele lucrărilor efectuate asupra acestuia, deși acțiunea reclamantei pentru remedierea or a fost respinsă, ca prescrisă. Arată că în dosarul nr. x/2013 reclamanta a solicitat obligarea recurentului la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință a clădirii degradate, pentru perioada 15.02.2010 și până la data plății efective, iar prin sentința civilă nr. 1/10.01.2017 pronunțată în acel dosar de Tribunalul Specializat Mureș, s-a reținut, în mod definitiv, că pretențiile sunt prescrise, problema prescripției fiind tranșată, cu putere de lucru judecat, de către o altă instanță de judecată. Învederează că atât tribunalul, cât și curtea de apel au reținut, în prezenta cauză, că din întregul probatoriu reiese că reclamanta a luat prima dată cunoștință de deteriorarea imobilului la 26.08.2008 și, prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data de 14.02.2013, când a fost declanșată acțiunea din dosarul nr. x/2013. Susține că legiuitorul nu face nicio referire la momentul la care fapta continuă s-a epuizat, ci doar la cel la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar faptul că a avut loc un prejudiciu continuu, fiind infiltrații suplimentare în perioada 12.07.2016-12.07.2019, nu schimbă momentul de la care societatea reclamantă a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Solicită a se ține cont de momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune, respectiv data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Subliniază că recurentul, fiind o instituție publică, are obligația de a exercita un control riguros în ceea ce privește utilizarea banului public, iar, în speță, fiind vorba de un proiect amplu, prin care a fost reabilitată o întreagă zonă - Piața Teatrului, orice lucrare, reparație sau intervenție nedovedită poate detemina nu doar cheltuieli nedovedite, ci și cheltuieli nejustificate. Solicită ca instanța de recurs să țină cont de faptul că, din anul 2013, se află în litigiu cu reclamanta iar soluția din dosarul nr. x/2013 a fost una favorabilă pârâtului, după cum primele faze procesuale din prezentul dosar au venit să întărească cele stabilite în dosarul menționat, sens în care nu poate fi reținută lipsa bunei credințe a recurentului.

Apărările formulate în cauză Intimata reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că, în mod corect și cu respectarea deciziei de casare, instanța de apel a reținut că prescripția nu poate fi raportată la momentul declanșator al unei fapte ilicite omisive continue. Intimata chemată în garanție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că nu sunt formulate critici cu privire la soluția privind cererea de chemare în garanție, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru aceleași motive. La 9 februarie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinări, solicitând respingerea excepțiilor.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 29 februarie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 30 mai 2024. La termenul de judecată din data de 30 mai 2024, instanța a respins, anterior dezbaterilor pe fond, excepțiile invocate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Litigiul poartă asupra unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, formulată de proprietara unui imobil situat sub planșeul pieței centrale a municipiului Târgu Mureș, a căror lucrări de consolidare s-au efectuat necorespunzător, împrejurare ce a condus la infiltrarea apelor pluviale sub planșeu și afectarea utilizării imobilului. În primul ciclu procesual acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, însă, prin decizia nr. 329/28.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în apel, reținându-se că instanța de apel nu a analizat motivul invocat de apelanta reclamantă privind incidența unei fapte ilicite continue, care ar produce prejudicii și în prezent. S-a apreciat de către instanța de recurs că prejudiciul este unul continuu, despăgubirile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată vizând paguba pretinsă a fi fost cauzată în perioada 12.07.2016 - 12.07.2019, ca urmare a neluării, până în prezent, de către intimatul pârât a măsurilor de remediere a cauzelor defecțiunilor. În acest sens, s-a constatat prin decizia de casare că motivarea instanței de apel a vizat doar una dintre cele două fapte ilicite imputate pârâtului, respectiv pe cea comisivă, privind modul defectuos de implementare de către pârâtul Municipiul Târgu Mureș a proiectului de modernizare a Pieței Teatrului, nu și omisiunea de a lua măsuri de conservare a imobilelor aflate sub planșeu, respectiv pentru îndepărtarea și remedierea cauzelor care au determinat deteriorarea restaurantului deținut de reclamantă prin infiltrațiile de apă în platformă. Potrivit instanței de casare, criticile omis a fi evaluate de către instanța de apel au un caracter esențial în ceea ce privește determinarea momentului de debut al curgerii termenului de prescripție extinctivă în cazul faptelor ilicite omisive continue, respectiv momentul declanșării ilicitului sau momentul epuizării sale, dar și în ceea ce privește determinarea - cu valență din aceeași perspectivă a excepției prescripției extinctive - a caracterului cert al unui prejudiciu viitor, a cărui producere este condiționată inclusiv de elemente exterioare (precum ar fi condițiile meteo nefavorabile). Instanța de rejudecare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că neluarea unor măsuri de remediere reprezintă o faptă omisivă continuă, ce a condus la producerea unor pagube succesive, în condițiile în care, după fiecare ploaie, apa stagnează pe platforma din Piața Teatrului, apoi se infiltrează în plafonul restaurantului și determină astfel imposibilitatea utilizării imobilului conform destinației sale. A apreciat, în acest context, că dreptul reclamantei la reparație se naște doar în momentul materializării consecințelor păgubitoare ale lipsei de acțiune a pârâtului, fapta omisivă continuă a acestuia generând prejudicii succesive. Pe fondul cauzei, s-a constatat că lucrările de execuție a investiției "Modernizare Piața Teatrului Târgu Mureș" derulate în perioada august 2008 - august 2017 au început cu decopertarea structurii și hidroizolației existente anterior, fără a se lua măsuri de protejare împotriva producerii unor infiltrații rezultate din precipitații a spațiilor de sub Piața Teatrului, în cazul de față a spațiului B., infiltrațiile de apă provenite de pe platforma superioară nefiind stopate nici la data actuală. S-a apreciat astfel că omisiunea pârâtului de a remedia lucrările a generat lipsirea reclamantei de exercițiul folosinței asupra imobilului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de posibilitatea de valorificare concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a proiectantului, reținându-se că degradarea imobilului reclamantei a fost cauzată de lucrările efectuate greșit, fără a se respecta în totalitate proiectul, precum și de lucrările de refacere necorespunzătoare, executate ulterior. Printr-o primă critică formulată, referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției, ce poate fi dedusă judecății prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că termenul de prescripție în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. În cauză, consideră că încă de la momentul constatării că la platforma din Piața Teatrului s-au executat lucrări defectuoase care permiteau producerea infiltrațiilor în tavanul B., se putea cunoaște împrejurarea că, în lipsa unor lucrări de remediere, având în vedere condițiile climatice obișnuite, vor avea loc infiltrații suplimentare care vor determina lipsa de folosință a imobilului aflat sub platformă, acest moment, 26 august 2008, fiind cel reținut și prin sentința nr. 1/10.01.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în litigii cu profesioniștii, în dosarul nr. x/2013. Susține că legiuitorul nu face nicio referire la momentul la care fapta continuă s-a epuizat, iar faptul că a avut loc un prejudiciu continuu, fiind infiltrații suplimentare în perioada 12.07.2016-12.07.2019, nu schimbă momentul de la care societatea reclamantă a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Critica este nefondată. Astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că fapta ilicită omisivă, astfel cum a fost identificată de instanța de casare în primul ciclu procesual, constând în neluarea, de către pârât, a măsurilor de conservare a imobilelor situate sub planșeul asupra căruia s-a intervenit, care a determinat imposibilitatea utilizării imobilului deținut de reclamantă conform destinației sale, are, prin esența sa, un caracter continuu, subzistând până în prezent. Aceasta, întrucât fapta ilicită omisivă săvărșită prin încălcarea continuă a unei obligații de a acționa într-un anume mod statuat prin lege dă naștere unor pagube succesive ce pot fi recuperate prin acțiuni pentru care începe să curgă un termen distinct de prescripție de la data înregistrării fiecărei pagube. Cum prejudiciul este generat succesiv de fiecare neintervenție din partea persoanei obligate să acționeze și subzistă până la executarea obligației a cărei nerespectare se impută celui care a stat în pasivitate, prezintă relevanță, contrar susținerilor recurentului, și momentul epuizării faptei ilicite, acesta fiind data de la care, cel mai târziu, poate fi pretinsă repararea acestui tip de prejudiciu. Or, pârâtul răspunde pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii în condițiile în care, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, fapta ilicită continuă nu se epuizase, împrejurare constatată de instanța de apel. Mai susține recurentul că, prin pronunțarea acestei soluții, instanța de apel nu a ținut cont de autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1/2017 a Tribunalului Specializat Mureș, prin care s-a constatat prescrisă acțiunea promovată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului de a realiza lucrările de reabilitare și reparațiile necesare la platforma din Piața Teatrului în sensul rezolvării corespunzător din punct de vedere tehnic a hidroizolației. Critica, analizată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este nefondată întrucât nu ține cont de distincția operată de instanța de recurs din primul ciclu procesual în funcție de natura faptelor ilicite imputate de reclamantă pârătului. În acest sens, s-a reținut, cu forță obligatorie, că instanțele devolutive au analizat acțiunea comisivă, similară celei de care se prevalează recurentul, constatând că este prescris dreptul la acțiune pentru prejudiciul rezultat din modalitatea defectuoasă de implementare a proiectului de modernizare, însă soluția nu poate fi extinsă, prin efectul autorității de lucru judecat, în ceea ce privește pretențiile rezultând dintr-un raport juridic obligațional distinct, ce supune analizei pasivitatea pârâtului care nu a luat măsuri de conservare a imobilelor, fiind invocată de reclamantă încălcarea de către acesta a obligațiilor decurgând din raporturile de vecinătate astfel cum sunt reglementate prin art. 630 C. civ., ce nu a făcut obiectul judecății în litigiul anterior. Cu alte cuvinte, este prescris demersul reclamantei prin care solicită concursul autorității judecătorești pentru a-l determina pe pârât să procedeze la remedierea deficiențelor de construcție, însă nu și posibilitatea de a-l sancționa pecuniar pentru pasivitatea de care a dat dovadă neluând măsuri de protejare a imobilelor afectate prin intervenția asupra bunului său și de restabilire a situației anterioare, faptă a cărui caracter ilicit s-a constatat. Referitor la problema bunei credințe, aceasta nu prezintă relevanță câtă vreme recurentul nu a formulat critici de nelegalitate referitoare la neîndeplinirea condițiilor de fond ale răspunderii civile delictuale sau apărări cu privire la existența unor cauze exoneratoare de răspundere sub aspectul lipsei caracterului ilicit al faptei sau a vinovăției. Pentru aceste considerente, în limitele criticilor formulate, constatând o corectă interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, Înalta Curte va respinge, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., recursul, ca nefondat.