ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2505/2007

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 1821 din 20 noiembrie 2003,

Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva

pârâților A.P.A.P.S. și SC H. SA și a constatat că imobilul construit, situat

în Odorheiu Secuiesc, înscris în C.F. 428, cu nr. top. 1194 a intrat în

patrimoniul statului fără titlu valabil. A constatat nulitatea absolută a

actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare cu

privire la imobil, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 410

din 27 iulie 1995 și actul adițional din data de 15 martie 1996, încheiat între

fostul FPS și SC H. SA.

A dispus

restituirea în natură pe seama reclamantei a imobilului și a obligat pârâții să

plătească reclamantei suma de 3.250.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este moștenitoarea defunctului

P.D.I., decedat la data de 7 iulie 1967, proprietarul tabular al imobilului.

În baza unei adrese

din anul 1957 a Sfatului Popular al Raionului Odorhei, imobilul a fost

transcris în favoarea Statului Român, iar din actele aflate la dosar a rezultat

că fostul proprietar a fost anunțat de autoritățile locale că în urma hotărârii

Comitetului executiv, brutăria, începând cu data de 31 iulie 1951, a fost dată

în chirie la Întreprinderea H.L.

Ulterior, imobilul a

intrat în folosința SC H. SA, reorganizată dintr-o întreprindere de stat în

societate comercială.

Fată de cele

reținute, tribunalul a constatat că imobilul se înscrie în categoria imobilelor

prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat fără titlu

valabil. In această situație, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

proprietarii păstrează calitatea de proprietari pe care au avut-o la data

preluării.

În prezent, imobilul

a fost transcris în C.F. pe numele SC H. SA, însă, din moment ce nu a format

proprietatea statului și a fost doar în folosința și administrarea

întreprinderii de stat antecesoare, aceasta nu trebuia să o includă în

patrimoniul său și nici să plătească contravaloarea către A.P.A.P.S., care nu

putea să vândă.

Î

n cauză, nu a fost probată buna credință, motiv

pentru care actele de înstrăinare sunt nule.

În temeiul art. 9 și

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se impune restituirea în natură a

imobilului, societatea comercială având posibilitatea să se despăgubească,

potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, de la instituția publică implicată în

privatizare.

Prin decizia

civilă nr. 311A din 5 mai 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile

declarate de SC H. SA și A.P.A.P.S., a schimbat în tot sentința apelată și a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Curtea de

apel a reținut că autorul reclamantei a avut în proprietate la data intrării în

vigoare a Decretului nr. 92/1950 patru apartamente în municipiul Odorheiul Secuiesc,

care au fost naționalizate, în considerarea calității de exploatator de

locuințe.

Prin urmare, imobilul

a fost preluat de stat în mod abuziv, însă cu titlu valabil.

Prin H.G. nr.

1353/1990, SC H. SA, succesoare a fostei I.M.P. a fost înființată ca societate

comercială, având în patrimoniu edificate și teren în suprafață de 850 mp,

conform Legii nr. 15/1990.

Fiind vorba despre un

imobil preluat cu titlu valabil și aflat în patrimoniul unei societăți

comerciale legal privatizate, reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

A mai reținut

instanța de apel, că, la data naționalizării, imobilul era compus dintr-o casă

de lemn și curte cu suprafața de 162 mp, iar în prezent, ca urmare a

investițiilor efectuate după privatizare a cunoscut o extindere considerabilă,

devenind imobil nou, respectiv fabrică de pâine cu teren aferent în suprafață

de 850 mp.

În această

situație, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii

se stabilesc numai prin echivalent.

Articolele 46

și 47 din Legea nr. 10/2001, a mai reținut curtea de apel, vizează legalitatea

actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare și nu actele de înstrăinare ale pachetului majoritar de acțiuni

deținut de fostul F.P.S.

Contractul nr.

410/1995 și actul adițional din 15 martie 1996 nu a vizat imobilul în litigiu

ci pachetul de acțiuni de 70% deținut de F.P.S. și cumpărat de SC H. SA

În ceea ce privește

calitatea procesuală a A.P.A.P.S., curtea de apel a reținut că aceasta are

calitate procesuală pasivă, deoarece a fost implicată în procesul de

privatizare.

De asemenea,

reclamanta are interes în anularea contractului de vânzare cumpărare de

acțiuni, chiar dacă nu vizează direct imobilul în litigiu, pentru a se putea da

eficiență deplină petitului principal din acțiune, care vizează restituirea în

natură a imobilului.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs reclamanta.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta a arătat că decizia este

nelegală.

Astfel, instanța de

fond a avut în vedere actele de la dosar și faptul că în Decretul de

naționalizare nr. 92/1950 nu se regăsește brutăria.

Hotărârea nu a avut

în vedere probele administrate în cauză, deoarece de la P.D. au fost preluate

un atelier de brutărie, cu utilaje (mașină de pesmeți, mașină de dospit), ceea

ce denotă că statul a preluat o fabrică și nu o casă din lemn.

În C.F. 115 Odorheiu

Secuiesc, nr. top. 1192/1/1/4 există titlu de proprietate pentru încă 201 mp,

despre care instanța de apel nu a făcut vorbire, iar în contractul de

închiriere din 15 ianuarie 1949 sunt menționate mai multe clădiri, care nu

puteau să încapă în 162 de mp.

Mai arată recurenta,

că nu au fost respectate dispozițiile Decretului nr. 92/1950 cu privire la

natura bunului naționalizat și numele persoanei de la care s-a făcut

naționalizarea.

Imobilele solicitate

sunt cele care există și în prezent, doar unele având anumite modificări, dar

destinația inițială de brutărie nu a fost schimbată.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În sistemul

Legii nr. 10/2001, unitatea obligată să răspundă unei notificări și natura

măsurilor reparatorii care se cuvin, se determină în funcție și de faptul dacă

aceasta este privatizată, distingându-se două situații. Atunci când entitatea

deținătoare a bunului este integral privatizată, sunt aplicabile dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29, după republicarea legii în urma

modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005), iar când bunul se află în

patrimoniul unei societăți la care statul este acționar, devin aplicabile

dispozițiile art. 20 din același act normativ (devenit art. 22 după

republicare).

În cauză, la

dosar a fost depus contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 410 din 27

iulie 1995, prin care Fondul Proprietății de Stat a vândut Asociației PAS

Harmopan un număr de acțiuni reprezentând 69,9% din capitalul social a

societății.

La 15 martie 1996,

s-a încheiat actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare, în sensul că

s-au vândut 70% din acțiunile societății.

La dosar nu există

nici un alt act care să prezinte structura acționariatului societății

notificate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 sau la data

notificării.

Prin urmare,

constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001

(devenite art. 29, după republicarea legii), fără a verifica dacă statul mai

era acționar la data intrării în vigoare a legii, curtea de apel a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 și art. 29 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, instanța

de apel a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 (în prezent, art. 19 din lege), constatând că imobilul este imobil

nou.

Astfel, în C.F. 428

Odorheiu sunt menționate la pozițiile 4, 7, 8, 9, 10 și 11 mai multe corpuri de

clădiri care au trecut în proprietatea statului, iar în anexa la Decretul nr.

92/1950, este menționat P.D. cu un număr de 6 apartamente. De asemenea, la data

de 15 ianuarie 1949, P.D. a închiriat C.U. atelierul de brutărie, împreună cu

localul de prăvălie și depozitul pentru făină, iar din recensământul

întreprinderilor pe anul 1948, rezultă că autorul reclamanților deținea o

mașină de pesmeți și o mașină de dospit.

Toate acestea

demonstrează că imobilul avea destinația de brutărie încă de la data preluării

și era compus din mai multe încăperi decât cele reținute de instanța de apel.

Pentru a se

constata dacă imobilul este un imobil nou în raport cu cel preluat, ar fi fost

necesar să se efectueze o expertiză, care să aibă în vedere criteriile

stabilite de art. 19 din Legea nr. 10/2001 și care să stabilească dacă între

imobilul existent și cel preluat există diferențe de natură a considera că

imobilul este unul nou.

Față de cele

expuse, Înalta Curte constată că instanțele nu au lămurit toate împrejurările

de fapt, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri, date cu o greșită

aplicare a legii.

De aceea, se va casa

decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel

La rejudecare se va

verifica structura acționariatului societății comerciale notificate, la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în funcție de care se va determina

dacă aceasta poate fi obligată, conform Legii nr. 10/2001, la măsuri

reparatorii.

Se vor administra

probele necesare, inclusiv expertiză tehnică, pentru a se verifica dacă, prin

raportare la imobilul preluat, față de criteriile prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 10/2001, imobilul prezent este un imobil nou, pentru care nu se poate

dispune restituirea în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei civile nr. 311A din 5 mai 2004 a

Curții de Apel Târgu Mureș, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 martie 2007.