ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6646/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6646/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra
recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 328 din
5 aprilie20006, Tribunalul Prahova a respins
contestația
formulată de reclamanții D.D. și D.A.G.
în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești prin primar.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin
Dispoziția
nr. 8547/2005, emisă de Primarul municipiului Ploiești au fost respinse
notificările formulate de contestatori în baza
Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat
restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorului lor D.T.,
situat
în Ploiești, jud. Prahova, deoarece nu a fost făcuta
dovada împrejurării, că neplata debitelor
datorate statului s-a făcut în urma unor
măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu
puteau fi
exercitate.
S-a mai reținut că, s-a făcut
dovada preluării imobilului de către stat pentru
neplata unor debite, situație ce se încadrează în
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din
Legea
nr. 10/2001, ce califică drept imobile preluate abuziv „imobilele preluate de
stat
ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile
proprietarului nu puteau fii exercitate".
Prin art. 2.4. din H.G. nr. 498/2003 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se
explică
sensul sintagmei „motive
independente de voința proprietarului", fiind enumerate
astfel de
situații.
În final,
instanța de fond reține că nu a fost făcută o astfel de dovadă, și anume
că, autorul
reclamanților a fost deposedat pentru motive independente de voința sa.
Faptul că proprietarul inițial
al imobilului a făcut parte din Partidul Național
Liberal nu a putut fi reținut
ca impediment în achitarea datoriilor către stat.
Curtea de Apel Ploiești, secția
civilă, prin decizia nr. 376 din 8 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul
declarat de contestatori, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței
de fond.
Instanța
de apel a reținut în esență că prin contestația cu care a fost investită
s-a solicitat anularea
Dispoziției nr. 8547/2005, emisă de Primarul municipiului
Ploiești și obligarea acestuia
la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a
imobilului, situat la adresa
precizată anterior, contestație ce a fost respinsă ca
neîntemeiată. Astfel, prin
notificările nr. 119/2002, 118/2002 și 7290/2002 s-a
solicitat restituirea în natură
a imobilului ce a aparținut autorului contestatorilor și prin Dispoziția nr. 8547/2005
au fost respinse, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Față de
această soluție, instanța reține că restituirea imobilelor preluate de stat
pentru neplata
impozitelor se poate face numai dacă persoanele îndreptățite fac
dovada neplății
impozitelor datorită unor măsuri abuzive impuse de stat și când proprietarul nu-și
putea exercita drepturile sale, condiții care în speța de față nu au
fost îndeplinite, așa
cum arată chiar apelanții prin motivele de apel că „chiar dacă
au greșit atunci când au indicat temeiul de
drept, instanța de fond ar fi trebuit să cerceteze situația de fapt reală
".
Susținerea
apelanților s-a apreciat ca fiind greșită, deoarece dovada acestor
împrejurări este o
problemă de fapt, ce poate fi invocată și dovedită prin orice
mijloace de probă, ceea ce în speță nu s-a
realizat, împrejurarea neplății impozitelor în condițiile indicate de ei,
respectiv art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea
nr.
10/2001, vizează situația excepțională în care o persoană a fost împiedicată să
plătească impozitul.
Potrivit cuprinsului deciziei
nr. 466/1961 și procesului-verbal încheiat la 1
iunie 1961, imobilul în litigiu, compus din teren și construcție a fost
proprietatea
tatălui reclamanților D.T., care era debitor față de
Trustul de
Construcții și Montaj Energetic
al cărui salariat era, în baza titlului executor,
reprezentat de sentința civilă nr. 1353/1955,
mama și fratele acestuia declarând că
sunt
de acord ca executarea să fie făcută și asupra părților ce li se cuvin din
imobil.
Prin
urmare, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului pentru neplata
debitelor datorate statului, iar restituirea unor astfel de imobile este
condiționată de
dovedirea de către persoana îndreptățită a împrejurării că neplata
impozitelor s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care
drepturile proprietarului nu
puteau
fi exercitate.
Normele
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin
H.G. nr. 498/2003
lămuresc prin art. 2.4. sensul sintagmei „motive independente de
voința proprietarilor
", enumerând chiar
aceste motive (arestarea persoanei pentru
motive politice, deportarea
acesteia pentru aceleași motive, internarea forțată în unități sanitare, fuga
din țară pentru evitarea unor pedepse, etc...), care duceau la
imposibilitatea exercitării drepturilor de
către proprietari.
Cu privire
la susținerea apelanților că, imobilul ce a aparținut autorului lor ar
fi fost expropriat și
că, în aceste condiții, era obligatorie plata despăgubirilor, s-a
reținut a fi nefondată, deoarece imobilul nu
a fost expropriat, ci a fost preluat de
stat
în contul debitului datorat de proprietar, în baza unui titlu executoriu, pus
în executare la acea dată și necontestat niciodată de vreo parte interesată.
Împotriva
ultimei decizii au declarat recurs, în termen legal, D.D.
și D.A.G., care, invocând
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9
C.
proc. civ., susțin în esență următoarele:
Într-o
primă critică se arată că, instanța de apel a interpretat greșit actul dedus
judecății, schimbând
natura și înțelesul neîndoielnic al acestuia.
Actul
juridic la care se referă recurenții, respectiv Decizia nr. 466/1961, emisă
de Comitetul Executiv
al fostului Stat Popular al orașului Ploiești s-a interpretat
greșit ca fiind act de preluare a imobilului
în litigiu pentru neplata impozitelor
datorate
statului, în condițiile în care este un act de expropriere în adevăratul sens
al
cuvântului.
Deoarece
procedura de preluare de către stat era aceeași în ambele cazuri, se
susține că instanța a
apreciat la fel și natura juridică a debitului, ce se pretinde că
trebuia analizată separat.
În acest
sens, se arată că art. 2.4. din H.G. nr. 498/2003, care se referă la acte
normative, precum Decretul nr. 111/1951, ar fi aplicabil în speță, dacă
debitele
datorate
statului ar rezulta din impozite neplătite, ceea ce nu se regăsește în speță.
Prin
sentința nr. 1353/1955, autorul reclamanților a fost obligat la plata sumei
de 15.347,69 lei către
Trustul de Construcții și Montaj Energetic al cărui angajat
era și s-a procedat la
executarea silită imobiliară pentru imobilul din Ploiești, iar din cuprinsul
procesului-verbal, încheiat la 1 iunie 1961, după
scoaterea la licitație a rezultat că nu s-a prezentat
nici un licitator, urmând a se
preda
imobilul fără plată fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului
Ploiești și ulterior același imobil s-a transmis
în administrarea I.T.P.
Rezultă,
așadar, potrivit susținerilor contestatorilor, că indiferent dacă debitul
ar fi fost sau nu
achitat, imobilul ar fi fost expropriat; pe de altă parte, procedura de
executare silită a fost greșit efectuată, în sensul că executorul judecătoresc
nu putea
lua act de declarațiile
părților la cel moment, competența lui nefiind cea a unui
notar, iar trecerea imobilului în proprietatea
statului s-a făcut în baza unei hotărâri, care stabilea un debit către o întreprindere
și nu un debit către stat.
Arată
recurenții că, imobilul în litigiu a fost preluat fără plată, deși procedura
de expropriere prevedea
acordarea de despăgubiri, iar cea de executare silită, în
cazul existenței unei diferențe
de preț al imobilului și debitul existent, aceasta se
acorda proprietarilor.
O a doua
critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la
faptul că, instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății,
aplicând greșit
actul normativ și a apreciat în mod eronat că recurenții nu au făcut
dovada potrivit
căreia „neplata impozitelor s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de
stat, prin
care drepturile
proprietarului nu puteau fi exercitate".
Astfel, în
situația în care s-ar considera că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu,
în baza Deciziei nr. 466/1961, recurenții ar fi îndreptățiți să solicite
restituirea în natură a imobilului, chiar dacă situația de fapt prezentată nu
se încadrează exact
în dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, text ce reprezintă
temeiul de drept.
De fapt,
criticile formulate în recurs vizează aceleași aspecte învederate și în
fața instanței de apel.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin
hotărârea recurată, instanța de apel a procedat corect prin menținerea
soluției instanței de fond, având în vedere
că nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute
de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, în sensul că restituirea imobilelor
preluate
de către stat pentru neplata impozitelor se poate face numai dacă persoanele
îndreptățite fac dovada existenței unei măsuri abuzive impuse de stat, prin
care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Aceste
împrejurări sunt chestiuni de fapt ce se pot dovedi prin orice mijloc de
probă, spre deosebire de împrejurările
neplății impozitelor, care, în condițiile
textului
enunțat vizează situații excepționale, în care o persoană a fost împiedicată să
efectueze plata impozitului, ca de exemplu arestarea pentru motive politice,
deportarea pentru aceleași motive, internarea
forțată în unități sanitare, ș.a., situații
evidențiate în art. 2.4. din
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.
nr. 498/2003.
Recurenților
nu le revenea decât sarcina să dovedească faptul că, autorul lor
s-a aflat în una dintre respectivele situații
excepționale.
Simpla
invocare a art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 nu poate duce la
restituirea în natură
sau prin echivalent a imobilului, chiar dacă s-a invocat faptul
că legile acelei
perioade erau abuzive în privința plății impozitelor și a sancțiunilor
aferente.
Întrucât
recurenții nu au făcut dovada că neplata impozitelor ce a condus la
preluarea de către stat
a imobilului nu s-a putut face datorită măsurilor abuzive
impuse de stat, prin care drepturile proprietarului
nu puteau fi exercitate, critica este nefondată.
La fel se
reține și cea de a doua critică, potrivit căreia decizia nr. 466/1961,
emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului
Popular al orașului Ploiești, ar reprezenta un act de expropriere a imobilului.
Dimpotrivă, s-a dovedit că
imobilul a fost preluat de către stat în contul debitului datorat de către
proprietarul acestuia, după care a urmat procedura
prevăzută de art. 1 lit. e) din Decretul nr. 409/1955 privind
reglementarea transmiterii
bunurilor în proprietatea statului, potrivit
căreia transmiterea bunurilor între
unitățile
tutelate de același Sfat Popular se făcea prin decizia Comitetului Executiv
al
Sfatului Popular.
În aceste condiții, prin decizia
menționată nu se realizează o expropriere, terenul aflându-se deja în
proprietatea statului la acel moment, ci imobilul se
transmite în administrarea întreprinderii de Transporturi Ploiești.
Mențiunea
din cuprinsul acestei decizii cu privire la faptul că imobilul urma să
fie expropriat „pentru amplasarea
garajelor", nu are relevanță, deoarece nu
aceasta a fost modalitatea de preluare în proprietatea statului.
Nefondată
este și critica prin care se invocă nevalabilitatea actelor ce au stat la
baza preluării de către stat a imobilului.
Se arată
de către recurenți că, executarea silită era prescrisă la momentul
întocmirii actului de
executare și că mențiunile din procesul-verbal, încheiat la 1
iunie 1961 privind preluarea cotelor
aparținând mamei și fratelui debitorului, cu
care
aceștia au fost de acord, nu s-a făcut în baza unei declarații autentice.
Aceste
acte au rămas valabile și și-au produs efectele juridice, în condițiile în care
nu au fost contestate de persoanele interesate sau anulate.
Așadar, corect s-a reținut că
imobilul în litigiu ce a aparținut autorului
reclamanților
a fost preluat pentru neplata impozitelor, nu s-a dovedit existența măsurilor
abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi
exercitate
conform cerințelor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, hotărârea
recurată fiind în afara criticilor invocate.
Pentru
considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanții D.D. și
D.A.G. împotriva deciziei nr. 376
din 8 noiembrie 2006, pronunțată
de
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.