ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1640/2007

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 11 noiembrie 1999 reclamanții P.M.N., P.P.L. și P.F. au

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, C.Ș., C.M., G.R. și G.F. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului juridic

de trecere în proprietatea statului a terenului în suprafață de 17.500 mp

situat în București, și să fie obligați pârâții să le lase în deplină

proprietate și posesie acest teren.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că autorul lor N.(N.)P.,

căsătorit cu E.P., a dobândit în proprietate terenul la data de 13 august 1938

prin cumpărare de la numitul D.G.O., care, la rându-i, dobândise terenul de la

Departamentul Agriculturii și Domeniilor în virtutea Legii pentru reformă

agrară promulgată la 17 iunie 1921. Pe acest teren, soții E. și N.P. au

construit o casă de locuit și anexe gospodărești, au realizat o plantație de

pomi fructiferi, totul fiind identificat, ulterior, sub denumirea de „Ferma N.P.”.

Prin Decretul nr. 114 din 15 martie 1949 terenul și construcțiile au

fost declarate de utilitate publică, expropriate și trecute în folosința

Ministerului Învățământului Public. Reclamanții au susținut în acțiune că

exproprierea nemișcătorului și trecerea lui în proprietatea statului reprezintă

un abuz care atrage nulitatea absolută a actului deoarece s-a realizat fără o

justă despăgubire, așa cum cere art. 481 C. civ., pe de o parte, iar pe de altă

parte, exproprierea nu s-a realizat în interesul exclusiv al Ministerului

Educației Naționale, deoarece terenul a avut și alți deținători, unii dintre ei

persoane fizice, care au edificat și construcții pe o parte din teren.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 140 din 27 februarie

2001, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâți să le lase

în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață totală de 6722 mp situat

în București, respectiv parcelele nr. 1, 2 și 3 delimitate în raportul de

expertiză efectuat în cauză de expert C.V.S. și schița anexă la acest raport.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 59/A

din 7 februarie 2002, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în

parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pe pârâții G.R. și G.F. să

lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamanților suprafața de

teren de 1854 mp situată în București, cu vecinătățile arătate în dispozitivul

deciziei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 6286 din 12 noiembrie 2004, a admis recursurile

declarate de reclamanți și de pârâții G.F., G.R. și Ministerul Finanțelor

Publice, a casat decizia dată în apel și a trimis cauza pentru rejudecare la

aceeași instanță, reținându-se că în apel procedura de citare cu pârâții G.F. și

G.R. nu a fost îndeplinită potrivit legii.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1360 A din 29 septembrie 2005 a

respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii formulată de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A admis apelul reclamanților și a

schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că au fost obligați pârâții G.R.

și G.F. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața

de 1854 mp teren situat în București, cu vecinătățile arătate în hotărâre.

Prin aceeași decizie s-au păstrat restul dispozițiilor sentinței și a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut din expertiza tehnică

întocmită la instanța de fond că o parte din terenul solicitat de reclamanți

este afectat de utilități publice (o școală și o grădiniță), existând o

suprafață de 6722 mp care este liberă, delimitată în trei parcele. Din acest

teren, pârâții G.R. și G.F. dețin suprafața de 1854 mp, pe care au ridicat o

construcție și cum acești pârâți nu au făcut dovada că au titlu de proprietate,

au fost obligați, în baza art. 480 și urm. C. civ., la restituirea terenului

deținut către reclamanți.

În ceea ce privește suprafața de teren deținută de pârâții C.M. și C.Ș.,

instanța de apel a reținut că potrivit sentinței civile nr. 6717 din 22 iunie

1998 a Judecătoriei sectorului 3 București, hotărâre definitivă și irevocabilă,

transcrisă în registrul de transcripțiuni sub nr. 18278/1998 la Judecătoria

sectorului 3 București, acești pârâți au dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 1535 mp prin uzucapiune, iar cu privire la

construcția ce se află pe teren, urmare a accesiunii. Întrucât pârâții C.M. și C.Ș.

au făcut dovada cu amintita hotărâre judecătorească că au un titlu valabil,

acțiunea reclamanților față de acești pârâți a fost respinsă ca nefondată de

instanța de apel.

Cu referire la capătul de cerere prin care s-a cerut să se hotărască

asupra nulității absolute a actului de trecere în proprietatea statului a

suprafeței de 17.500 mp, acesta a fost respins cu motivarea că Decretul nr. 114

din 15 martie 1949 s-a emis cu respectarea actelor normative în vigoare la acea

dată, că terenurile și construcțiile puteau trece în proprietatea statului

pentru cauză de utilitate publică și că nu există temeiuri care să justifice

cererea reclamanților că aceste dispoziții legale au fost încălcate, inclusiv

dovada că nu s-a făcut o justă despăgubire.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs

reclamanții P.M.N., P.F. și P.P.L. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

În dezvoltarea recursului, reclamanții au invocat următoarele critici:

greșit a fost respins capătul de cerere în constatarea nulității actului de

trecere în proprietatea statului a terenului în suprafață de 17.500 mp,

deoarece, instanțele, în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuiau să

observe că dispozițiile Decretului nr. 114/1949 contraveneau prevederilor art.

8 din Constituția din 1948 și art. 480-481 C. civ., iar exproprierea nu s-a

făcut cu o dreaptă și prealabilă despăgubire; suprafețele de teren de 3572 mp

și 1762,5 mp ocupate de Școala Generală nr. 47 și, respectiv, de Grădinița de

Copii nr. 147 urmează a fi restituite reclamanților fiind incidente în cauză

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005; greșit instanța de apel a reținut că pârâții C.M. și C.Ș.

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1380 mp

prin uzucapiune, iar asupra construcției prin efectul accesiunii, deoarece

sentința civilă nr. 6717 din 22 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 3 București,

recunoscută ca titlu, nu este opozabilă reclamanților, iar uzucapiunea nu a fost

opusă adevăratului titular al dreptului de proprietate; instanțele erau

obligate să procedeze la o comparare a titlurilor prezentate de părți și să

decidă că cel exhibat de reclamanți este preferabil și mai bine caracterizat

deoarece el provine de la adevăratul proprietar care a fost deposedat fără

titlu valabil, iar pârâții C.M. și C.Ș. nu puteau dobândi de la stat dreptul de

proprietate asupra terenului preluat abuziv.

În motivarea recursului, pârâtul a invocat următoarele critici:

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a

deținut niciodată și nici nu deține, în nume propriu posesia imobilului; greșit

a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii deoarece terenul a fost

expropriat pentru cauză de utilitate publică, condiție îndeplinită odată ce pe

el există o școală și o grădiniță, terenul făcând parte din domeniul public

astfel că este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

Recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care

succed:

Conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29201 din 13

august 1938 de fostul Tribunal Ilfov, Secția Notariat și transcris sub nr.

14059 din 13 august 1938 la grefa aceluiași tribunal (filele 6-7 dosar de

fond), autorul reclamanților, N.P.P., a cumpărat de la D.G.O. un teren „în

suprafață de 3 pogoane și jumătate situat în cuprinsul comunei suburbane

Dudești-Cioplea Municipiul București” cu vecinătățile arătate în contract.

Pe acest teren, situat, în prezent, din punct de vedere administrativ, în

sectorul 3, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică judiciară

efectuată în cauză (filele 75-77 dosar de fond), numitul N.P.P. a edificat,

după cumpărare, mai multe construcții, întregul imobil fiind cunoscut sub

denumirea de „Ferma N.P. ”.

N.P.P. a decedat la 9 ianuarie 1957 și potrivit certificatului de

moștenitor nr. S. 42/957 din 18 martie 1957 eliberat de fostul Notariat de Stat

al Raionului Tudor Vladimirescu București, a fost succedat la E.P. (soție

supraviețuitoare) și de P.M. (fiu). La data de 23 august 1998 a decedat P.M. și

în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 37 din 5 mai 1999 eliberat de

B.N.P. F.M. a fost succedat de P.F. (soție supraviețuitoare), P.M.N. și P.P.L.

(fii), respectiv reclamanții din cauza de față.

Prin Decretul nr. 114/1949 emis de Prezidiul fostei Mari Adunări

Naționale, act intitulat „Pentru declararea de utilitate publică și

exproprierea pentru nevoile învățământului a unor imobile din comuna suburbană

30 Decembrie, județul Ilfov”, a fost expropriată în favoarea statului,

trecându-se în folosința Ministerului Învățământului Public, printre alte

imobile și „Ferma N.P. de pe Șos. G.” (fila 14 dosar de fond).

Prin adresa nr. 775 din 22 martie 1949 Primarul comunei 30 Decembrie București

îl înștiința pe N.P. că „alăturat, vă înaintăm copie de pe Decretul nr.

114/1949 privitor la exproprierea imobilului dvs. fiind afectat nevoilor de

învățământ local. De îndată, vă rugăm să evacuați localul întrucât în el

urmează să instalăm o școală primară din comună” (fila 13 dosar de fond). N.(N.)P.

a pierdut posesiunea imobilului la data de 26 mai 1949, conform

procesului-verbal de predare a bunului din acea dată către oficialitățile

comunei (filele 15-16 același dosar).

Din cele de mai sus rezultă că în cauză instanțele judecătorești au fost

învestite de reclamanți cu o acțiune în materie de expropriere, astfel că

instanța de apel era obligată, în rejudecarea dispusă anterior, să stabilească

corect cadrul juridic în care trebuia soluționată acțiunea reclamanților.

Întrucât trecerea bunului din proprietatea autorului reclamanților, în

proprietatea statului, s-a făcut prin expropriere pentru cauză de utilitate

publică și pentru „nevoile învățământului” instanțele erau datoare să verifice,

pe bază de probe, dacă exproprierea și-a atins scopul și proporția în care

terenul expropriat este în prezent afectat de „nevoile învățământului”, adică

este afectat cauzei de utilitate publică pentru care a fost schimbată

destinația bunului.

În adevăr, potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994 „dacă bunurile imobile

expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru

care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost

începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o

nouă declarare de utilitate publică”.

Pe cale de consecință, în baza art. 314 C. proc. civ., se impune

admiterea recursurilor, casarea deciziei dată în apel, cu consecința reluării

judecății la aceeași instanță pentru ca, prin suplimentarea probelor, să se

verifice dacă terenul în litigiu a fost utilizat în scopul pentru care a fost

expropriat și în ce proporție și dacă pentru bunul respectiv s-a făcut ori nu o

nouă declarare de utilitate publică.

Cu privire la terenul în suprafață de 1380 mp deținut de pârâții C.Ș. și

C.M., aceștia au opus acțiunii în retrocedare promovată de reclamanți sentința

civilă nr. 6717 din 22 iunie 1998 a Judecătoria sectorului 3 București. Prin

această hotărâre s-a admis acțiunea introdusă de C.M. și C.Ș. împotriva

„Consiliului Local al Primăriei sectorului 3” București și s-a constatat că

reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de

1535 mp din București, Șos. I. nr. 197, sector 3, prin uzucapiune și asupra

construcției formată din 2 camere și bucătărie, prin accesiune.

Or, cât timp uzucapiunea nu a fost opusă adevăratului proprietar al

nemișcătorului, iar judecata s-a purtat în contradictoriu cu o persoană ce nu

deținea, nici aparent, dreptul de proprietate asupra terenului, greșit sentința

a fost socotită ca reprezentând un titlu valabil și opus, ca lucru judecat,

reclamanților.

Trebuie făcută deosebirea între excepția peremptorie a lucrului judecat,

al cărui rost este pur procedural, de a împiedica repetarea proceselor și lucru

judecat ca dovadă în justiție, menit a asigura prestigiul hotărârilor

judecătorești. Sub acest al doilea aspect, se cer condițiuni în plus pentru ca

o hotărâre judecătorească să poată fi invocată ca dovadă a lucrului judecat: pe

de o parte, să fie definitivă; pe de altă parte, să fi constatat în adevăr o

situațiune de fond, ceea ce nu este cazul atunci când uzucapiunea și accesiunea

au fost opuse unui neproprietar, nici măcar aparent, pentru că de o atare

judecată formală legea nu leagă prezumția de adevăr.

Întrucât instanța de apel a soluționat litigiul fără a stabili corect

cadrul și natura juridică a acțiunii, în considerarea celor de mai sus, se

impune reluarea judecății, urmând ca celelalte critici aduse prin recursurile

declarate să fie analizate, în rejudecare, sub formă de apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de reclamanții P.M.N., P.F.

și P.P.L. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.

1360 A din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie

2007.