ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6638/2007

Asupra recursului civil de față: Deliberând în cauză, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 407 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea reclamanților P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M. și P.S. în contradictoriu cu pârâții Stătu' Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Educației si Cercetării și Universitatea Babeș-Bolyai. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea promovată de reclamanți s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor, proprietatea antecesorilor, înscrisă în C.F.

nr. 2670 Cluj, în temeiul Legii nr. 176/1948 și a Legii nr. 266/1948, să se dispună rectificarea cărților funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al S tatului Român în favoarea Ministerului învățământului Public și a dreptului de folosință în favoarea Universității Babeș-Bolyai, să fie obligați pârâții să recunoască reclamanților dreptul de proprietate și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară. Reclamanții au formulat petite întemeiate și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și pentru că cele două categorii de petite nu au putut fi judecate împreună, la termenul din 10 februarie 2006 s-a dispus disjungerea petitelor întemeiate pe dreptul comun, care au fost înregistrate sub nr. 1812/2006.

Reclamanții au arătat în acțiune că, sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilelor din litigiu și că la 23 februarie 1949 sub nr. 702 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în favoarea Ministerului învățământului Public conform Legilor nr. 176 și nr. 266 din 1948, iar la 18 septembrie 2000, în baza Ordinului nr. 4455 din 6 august 2000, asupra imobilului în litigiu s-a înscris dreptul de folosință în favoarea Universității Babeș-Bolyai Cluj. Prevederile Legilor nr. 176 și nr. 266/1948 erau în contradicție cu Constituția României în vigoare la acea dată și cu Declarația universală a drepturilor omului. S-au invocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 cu privire la constatarea nulității absolute a actului de expropriere și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea C.F.

nr. 2670 Cluj ca urmare a constatării nulității absolute. Î n temeiul art. 480 C. civ. raportat la art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le recunoască dreptul de proprietate. Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat, fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Per a contrario , dacă bunurile au fost preluate de stat în baza unui titlu valabil, sau dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație, nu este admisibilă o acțiune întemeiată pe dreptul comun, ci este obligatorie procedura prevăzută de legea specială, în speță, cea prevăzută de Legea nr. 10/2001, având în vedere în special că reclamanții au formulat petite întemeiate și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca urmare a formulării unei notificări în temeiul acestei legi.

Invocarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 ca temei legal pentru obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate reclamanților în cadrul unei proceduri de drept comun, nu poate fi reținută, fără a se urma procedura administrativă prealabilă. Instanța de apel a reținut în esență că reclamanții au sesizat instanța la 15 august 2005 cu o acțiune prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a acelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor, proprietate a antecesorilor lor, înscrise în C.F.

nr. 2670 Cluj, în temeiul Legilor nr. 176 și nr. 266 din 1948, să se dispună rectificarea acestei cărți funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului în favoarea Ministerului învățământului Public și a dreptului de folosință în favoarea Universității Babeș-Bolyai, să fie obligați pârâții la recunoașterea dreptului de proprietate și la predarea în posesie în termenul de 3 ani de la data pronunțării Legii nr. 247/2005 a imobilelor casă și teren, situate în Cluj- Napoca, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. cu titlul de drept dobândit prin lege în indiviziune. În drept s-au invocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 34 din Legea nr. 7/1996, art. 480 C. civ., art. 16 din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Ulterior, la data de 18 august 2005, reclamanții și-au modificat al treilea capăt de cerere, în sensul că obligarea pârâților să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2760 Cluj și pârâții Universitatea Babeș-Bolyai și Ministerul Educației Naționale să emită dispoziție motivată, prin care să le restituia în natură respectivul imobil, invocând dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Această instanță a considerat că susținerea apelanților reclamanți referitoare la faptul că prima instanță a refuzat să judece cauza pe fond raportat la primul capăt de cerere, nu poate fi reținută, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 statuează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembre 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate de către stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesori acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, instanțele fiind competente să stabilească valabilitatea titlului.

S-a menționat că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlul valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparatoriu pentru care urmează să se adopte acte normative speciale. Astfel, s-a reținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care cad sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestui act normativ sub sancțiunea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu, formulată în condițiile dreptului comun [art. 480-481 C. civ., art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], nu mai poate fi, în principiu, primită, ea fiind inadmisibilă, iar persoanele interesate trebuie să recurgă la procedura administrativă prealabilă pe care legea o prevede, ori de câte ori imobilele preluate abuziv nu au fost înstrăinate și se găsesc în administrarea, folosința sau, după caz, în exploatarea autorităților și instituțiilor publice.

Pentru că reclamanții au formulat notificarea cerută de Legea nr. 10/2001, pentru declanșarea procedurii administrative prealabile și obligatorie, și au sesizat instanța de fond cu o cerere privind obligarea pârâților Universitatea Babeș-Bolyai și Ministerul Educației Naționale de a emite dispoziție motivată pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, respectiva instanță va analiza valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului în cadrul procedurii judiciare facultative și subsidiară, prevăzută de art. 25 din lege. S-a reținut ca nefondată critica reclamanților referitoare la faptul că prima instanță nu a observat că cel de al treilea capăt de cerere a fost modificat și că nu s-a pronunțat asupra lui, constatându-se că cererea de modificare din 18 august 2005 a fost soluționată de către instanță.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M., și P.S., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. O primă critică se referă la faptul că, apelul a fost respins pe „motive contradictorii și de neînțeles și străine naturii pricinii'". Se precizează că instanța de apel pe de o parte nu a stabilit cauza soluției pronunțate de către instanța de fond, iar pe de altă parte, în situația reținerii inadmisibilității acțiunii nu a pus în discuția părților această excepție.

In al doilea rând, se arată că, în urma disjungerii ilegale a capetelor de cerere despre care s-a susținut că nu ar fi fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor prin care imobilul proprietatea antecesorilor For a trecut în proprietatea Statului Român, precum și acțiunea în revendicare de drept comun, ca inadmisibile în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fără a se pronunța în prealabil pe toate capetele de cerere.

Se arată că, față de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, a căror forță juridică a fost „amplificată" prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului au solicitat ca drepturile în materie de expropriere cuprinse în Legile nr. 176 și nr. 266 din 1948, menite în mod abuziv să lipsească o persoană de proprietatea sa dobândită licit, erau neconstituționale în raport cu chiar Legea fundamentală în vigoare la data promulgării ei, fiind încălcate și regulile de drept internațional. Susțin reclamanții că acest capăt de cerere trebuia soluționat anterior discutări admisibilității acțiunii și că ar constitui prerogativa tribunalului, conform prevederilor art. 2 pct. l lit. e) C. proc.

civ., sesizat cu cererea pentru declararea nulității absolute a actului de expropriere. Nepronunțându-se în prealabil disjungerii capetelor de cerere fundamentate pe dreptul comun, de cele fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța și-a creat premisa greșită a disjungerii celor două capete de cerere, hotărârea pronunțată fiind nelegală. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamanții au promovat la 14 aprilie 2006 acțiunea prin care au cerut să se constatenulitatea absolută a actelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor proprietatea antecesorilor lor, înscrise în C.F.

nr. 2670 Cluj în temeiul Legilor nr. 176 și nr. 266/1948, să se radieze dreptul de proprietate al Statului Român în favoarea Ministerului învățământului Public și al dreptului de folosință în favoarea Universității Babeș Bolyai, iar pârâții să fie obligați să le recunoască dreptul de proprietate și să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilele casă și teren situate în Cluj-Napoca, și să le fie intabulat în Cartea funciară acest drept cu titlul de lege în indiviziune. Toate aceste petite s-au întemeiat pe dreptul comun, dar au fost invocate și dispozițiile Legii nr. 10/2001. Față de împrejurarea celor două categorii de petite întemeiate pe dreptul comun și altele pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, la 10 februarie 2006, s-a disjuns judecata celor privind dreptul comun, care au primit o nouă înregistrare.

Prin modificarea celui de a treilea petit al acțiunii, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor și să emită dispoziție motivată prin care să li se restituie imobilul în natură. Î n ceea ce privește prima critică referitoare la refuzul instanței de a judeca în fond cauza raportat la primul capăt de cerere, corect s-a reținut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, care stabilește că, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și cele dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu condiția ca preluarea să se fi făcut în baza unui titlu valabil. Dacă bunurile au fost preluate de stat cu titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, cu condiția să nu facă obiectul unor legi speciale de reparație.

Î n aceste împrejurări este clar că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot obține reparații pentru toate imobilele ce cad sub incidența sa, numai în condițiile acestui act normativ. În principiu, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunile foi revendicare formulate în condițiile dreptului comun nu mai pot fi primite, persoanele îndreptățite având posibilitatea să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută de această lege. Î n raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acțiunea promovată pe dispozițiile dreptului comun devine inadmisibilă, deoarece titularul dreptului la restituirea bunului are deschisă pentru valorificarea acestui drept numai procedura administrativă prevăzută de legea specială.

Având în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și principiul de drept specialia generalibus derogam , corect s-a soluționat cauza de către instanța de apel care a menținut soluția instanței de fond. Imobilul revendicat de reclamanți face obiectul unei legi speciale de reparație care a intrat în vigoare anterior promovării acțiunii. Trebuie reținut că reclamanții au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru declanșarea procedurii administrative prealabilă și obligatorie prevăzută de acest act normativ și au sesizat instanța competentă cu un capăt de cerere prin care au cerut obligarea pârâtelor din speță să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilelor în litigiu.

Această instanță va trebui să analizeze valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului în cadrul procedurii speciale prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Toate celelalte critici sunt nefondate și ele ar fi putut fi analizate în condițiile în care reclamanții ar fi urmat procedura prevăzută de legile speciale. Pentru considerentele expuse, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.A.C. , P.A.S., P.B., P.I., P.M. și P.S. împotriva deciziei nr. 192 din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2007.