ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6638/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6638/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului civil de față:

Deliberând în

cauză, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 407 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj s-a respins

acțiunea reclamanților P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M. și P.S. în

contradictoriu cu pârâții Stătu' Român prin Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, Ministerul Educației si Cercetării și Universitatea Babeș-Bolyai.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea promovată de

reclamanți s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor de

trecere în proprietatea Statului Român a

imobilelor, proprietatea antecesorilor,

înscrisă în C.F. nr. 2670 Cluj,

în temeiul Legii nr. 176/1948 și a Legii nr. 266/1948, să

se dispună rectificarea cărților funciare, în

sensul radierii dreptului de proprietate al S

tatului Român în favoarea Ministerului învățământului Public și a

dreptului de

folosință în

favoarea Universității Babeș-Bolyai, să fie obligați pârâții să recunoască

reclamanților

dreptul de proprietate și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al

reclamanților în cartea funciară.

Reclamanții

au formulat petite întemeiate și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

pentru că cele două categorii de petite nu au

putut fi judecate împreună, la termenul

din 10 februarie 2006 s-a dispus

disjungerea petitelor întemeiate pe dreptul comun, care au fost înregistrate

sub nr. 1812/2006.

Reclamanții au arătat în acțiune că, sunt

moștenitorii proprietarilor tabulari ai

imobilelor din litigiu și că la

23 februarie 1949 sub nr. 702 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului

Român în favoarea Ministerului învățământului Public conform Legilor nr. 176 și

nr. 266 din 1948, iar la 18 septembrie 2000, în baza Ordinului

nr. 4455 din 6 august 2000, asupra imobilului în

litigiu s-a înscris dreptul de folosință în

favoarea Universității

Babeș-Bolyai Cluj.

Prevederile

Legilor nr. 176 și nr. 266/1948 erau în contradicție cu Constituția

României în vigoare la acea dată și cu Declarația

universală a drepturilor omului.

S-au invocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998

cu privire la constatarea nulității absolute a actului de expropriere și

dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996

pentru

rectificarea C.F. nr. 2670 Cluj ca urmare a constatării nulității absolute.

Î

n temeiul art. 480 C. civ. raportat la art. 16 din

Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le

recunoască dreptul de proprietate.

Potrivit

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat, fără titlu

valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi

revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac

obiectul unor legi speciale de reparație.

Per

a contrario

, dacă bunurile au fost preluate de stat în baza unui titlu

valabil,

sau dacă fac obiectul unor legi

speciale de reparație, nu este admisibilă o acțiune

întemeiată pe

dreptul comun, ci este obligatorie procedura prevăzută de legea

specială, în speță, cea prevăzută de Legea nr.

10/2001, având în vedere în special că

reclamanții au formulat petite

întemeiate și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca urmare a formulării unei

notificări în temeiul acestei legi.

Invocarea

art. 16 din Legea nr. 10/2001 ca temei legal pentru obligarea pârâților să

recunoască dreptul de proprietate reclamanților în cadrul unei proceduri de

drept

comun, nu poate fi reținută, fără a

se urma procedura administrativă prealabilă.

Instanța

de apel a reținut în esență că reclamanții au sesizat instanța la 15 august 2005

cu o acțiune prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a acelor

de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor, proprietate a

antecesorilor lor, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj,

în temeiul Legilor nr. 176 și nr. 266 din

1948, să se dispună rectificarea acestei cărți funciare în sensul

radierii dreptului de

proprietate al statului în favoarea Ministerului

învățământului Public și a dreptului de folosință în favoarea Universității

Babeș-Bolyai, să fie obligați pârâții la

recunoașterea

dreptului de proprietate și la predarea în posesie în termenul de 3 ani de la

data pronunțării Legii nr. 247/2005 a imobilelor casă și teren, situate în

Cluj-

Napoca, înscrise în C.F. nr.

2670 Cluj și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al

reclamanților în C.F. cu titlul de drept dobândit prin lege în

indiviziune.

În drept

s-au invocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 34 din Legea

nr. 7/1996, art. 480 C. civ., art. 16 din Legea

nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Ulterior, la data de 18 august 2005, reclamanții

și-au modificat al treilea capăt de cerere, în sensul că obligarea pârâților să

le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2760

Cluj și pârâții Universitatea Babeș-Bolyai și Ministerul Educației Naționale să

emită dispoziție motivată, prin care să le restituia

în natură respectivul imobil, invocând dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Această instanță a considerat că susținerea

apelanților reclamanți referitoare la

faptul

că prima instanță a refuzat să judece cauza pe fond raportat la primul capăt de

cerere, nu poate fi reținută, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998

statuează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembre 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor la care

România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Bunurile

preluate de către stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin

vicierea consimțământului pot fi revendicate de

foștii proprietari sau de succesori

acestora, dacă nu fac obiectul unor

legi speciale de reparație, instanțele fiind competente să stabilească

valabilitatea titlului.

S-a

menționat că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 de

către stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv

cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite indiferent dacă imobilele au fost preluate

cu sau fără titlul valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data

preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu

caracter reparatoriu pentru care urmează să se

adopte acte normative speciale.

Astfel,

s-a reținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate

imobilele care cad sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține

repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestui act normativ sub

sancțiunea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent.

După

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor

preluate fără titlu, formulată în condițiile dreptului comun [art. 480-481 C.

civ., art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], nu mai poate fi, în principiu,

primită, ea fiind inadmisibilă, iar persoanele interesate trebuie să recurgă la

procedura administrativă prealabilă pe care legea o prevede, ori de câte ori

imobilele preluate

abuziv nu au fost

înstrăinate și se găsesc în administrarea, folosința sau, după caz, în

exploatarea

autorităților și instituțiilor publice.

Pentru

că reclamanții au formulat notificarea cerută de Legea nr. 10/2001, pentru

declanșarea procedurii administrative prealabile și obligatorie, și au sesizat

instanța de fond cu o cerere privind obligarea

pârâților Universitatea Babeș-Bolyai și Ministerul Educației Naționale de a

emite dispoziție motivată pentru restituirea în

natură a imobilelor în

litigiu, respectiva instanță va analiza valabilitatea sau

nevalabilitatea titlului statului în cadrul

procedurii judiciare facultative și subsidiară,

prevăzută de art. 25 din

lege.

S-a

reținut ca nefondată critica reclamanților referitoare la faptul că prima

instanță nu a observat că cel de al treilea capăt de cerere a fost modificat și

că nu s-a pronunțat asupra lui, constatându-se că cererea de modificare din 18

august 2005 a fost soluționată de către instanță.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții P.A.C., P.A.S.,

P.B., P.I., P.M., și

P.S., invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ.

O primă critică se referă la

faptul că, apelul a fost respins pe „motive contradictorii și de neînțeles și

străine naturii pricinii'".

Se

precizează că instanța de apel pe de o parte nu a stabilit cauza soluției

pronunțate de către instanța de fond, iar pe de altă parte, în situația

reținerii

inadmisibilității acțiunii nu a

pus în discuția părților această excepție.

In al doilea rând, se arată că, în urma

disjungerii ilegale a capetelor de cerere

despre care s-a susținut că nu

ar fi fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a respins acțiunea în

constatarea nulității absolute a actelor prin care imobilul

proprietatea antecesorilor For a trecut în

proprietatea Statului Român, precum și

acțiunea în revendicare de drept

comun, ca inadmisibile în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

fără a se pronunța în prealabil pe toate capetele de cerere.

Se

arată că, față de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale, a

căror forță juridică a fost „amplificată" prin adoptarea Declarației

Universale a Drepturilor Omului au solicitat ca drepturile în materie de

expropriere cuprinse în Legile nr. 176 și nr. 266 din 1948, menite în mod

abuziv să lipsească o persoană de proprietatea sa dobândită licit, erau

neconstituționale în raport cu chiar Legea fundamentală în vigoare la data

promulgării ei, fiind încălcate și regulile de drept internațional.

Susțin

reclamanții că acest capăt de cerere trebuia soluționat anterior discutări

admisibilității acțiunii și că ar constitui prerogativa tribunalului, conform

prevederilor art. 2 pct. l lit. e) C. proc. civ.,

sesizat cu cererea pentru declararea nulității

absolute a actului de

expropriere.

Nepronunțându-se

în prealabil disjungerii capetelor de cerere fundamentate pe dreptul comun, de

cele fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța și-a creat

premisa greșită a disjungerii celor două capete de cerere, hotărârea pronunțată

fiind nelegală.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanții au promovat la 14 aprilie 2006

acțiunea prin care au cerut să se

constatenulitatea

absolută a actelor de trecere în proprietatea Statului Român a

imobilelor

proprietatea antecesorilor lor, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj în temeiul Legilor

nr. 176 și nr. 266/1948, să se radieze dreptul de proprietate al Statului Român

în favoarea Ministerului învățământului Public și al dreptului de folosință în favoarea

Universității Babeș Bolyai, iar pârâții să fie obligați să le recunoască dreptul

de proprietate și să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie

imobilele casă și teren situate în Cluj-Napoca, și să le fie intabulat în

Cartea funciară acest drept cu titlul de lege în indiviziune.

Toate

aceste petite s-au întemeiat

pe dreptul

comun, dar au fost invocate și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Față de împrejurarea celor două categorii de

petite întemeiate pe dreptul comun

și

altele pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, la 10 februarie 2006, s-a disjuns

judecata celor

privind dreptul comun, care au primit o nouă

înregistrare.

Prin

modificarea celui de a treilea petit al acțiunii, reclamanții au solicitat

obligarea pârâtelor să le recunoască dreptul de

proprietate asupra imobilelor și să

emită

dispoziție motivată prin care să li se restituie imobilul în natură.

Î

n ceea ce privește prima critică referitoare la

refuzul instanței de a judeca în

fond cauza

raportat la primul capăt de cerere, corect s-a reținut că, potrivit art. 6

din

Legea nr. 213/1998, care stabilește că, fac

parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților

administrativ teritoriale și cele dobândite de stat în perioada

6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu condiția ca preluarea să se fi făcut în baza unui

titlu valabil.

Dacă bunurile au fost preluate de stat cu titlu

valabil, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii

acestora, cu condiția să nu facă obiectul unor legi speciale de reparație.

Î

n aceste împrejurări este clar că, prin intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001,

persoanele îndreptățite pot obține

reparații pentru toate imobilele ce cad sub incidența sa, numai în condițiile

acestui act normativ.

În

principiu, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunile foi

revendicare formulate în condițiile dreptului comun nu mai pot fi primite,

persoanele

îndreptățite având posibilitatea

să recurgă la procedura administrativă prealabilă

prevăzută de această lege.

Î

n raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acțiunea promovată

pe dispozițiile dreptului comun

devine

inadmisibilă, deoarece titularul dreptului la restituirea bunului are deschisă

pentru valorificarea acestui drept numai procedura

administrativă prevăzută de legea

specială.

Având

în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și principiul de

drept

specialia generalibus derogam

, corect

s-a soluționat cauza de către instanța de apel care a menținut soluția

instanței de fond. Imobilul revendicat de reclamanți

face obiectul unei

legi speciale de reparație care a intrat în vigoare anterior promovării

acțiunii.

Trebuie

reținut că reclamanții au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru

declanșarea procedurii administrative prealabilă și obligatorie prevăzută de

acest act normativ și au sesizat instanța

competentă cu un capăt de cerere prin care au cerut obligarea pârâtelor din

speță să emită dispoziție motivată de restituire în

natură a imobilelor în

litigiu.

Această

instanță va trebui să analizeze valabilitatea sau nevalabilitatea titlului

statului în cadrul procedurii speciale prevăzută

de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Toate celelalte critici sunt nefondate și ele ar fi

putut fi analizate în condițiile în

care

reclamanții ar fi urmat procedura prevăzută de legile speciale.

Pentru

considerentele expuse, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.A.C.

, P.A.S., P.B., P.I., P.M. și P.S.

împotriva deciziei nr. 192 din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15

octombrie 2007.