ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC D.R. SRL
Constanța, a chemat în judecată pe pârâta R.A.T.C. Constanța solicitând
obligarea acesteia să nu mai efectueze cursele pe traseul Constanța – Năvodari,
să fie obligată la plata sumei de 1.710.000.000 lei despăgubiri și la
cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanța, prin
sentința civilă 9666/ Com din 18 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea, a
obligat pe pârâtă la plata sumei de 8.764.465.000 lei prejudiciu cauzat prin
efectuarea curselor pe traseul menționat, a respins capătul de cerere privind
încetarea efectuării curselor pe traseul Constanța – Năvodari ca rămas fără
obiect și a obligat pe pârâtă la 119.739.650 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut,
în esență, că fapta ilicită a pârâtei constând în efectuarea transportului de
persoane pe traseul Constanța Năvodari fără a deține licență de traseu, a
cauzat un prejudiciu estimat de expertiza contabilă la suma de 8.764.465.000
lei, iar pe parcursul soluționării procesului a încetat activitatea.
Curtea de Apel Constanța,
prin decizia civilă 23/ Com din 26 ianuarie 2006, a admis apelul pârâtei, a
schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins și capetele de cerere
privind despăgubirile și cheltuielile de judecată, a menținut celelalte
dispoziții ale instanței de fond și a obligat pe reclamantă la 173.319.825 lei
cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a
considerat existența unei fapte ilicite, prin efectuarea de transport de
persoane fără licență, însă în privința prejudiciului acesta nu este nici cert
nici evaluabil cât timp reclamanta nu a putut acoperi capacitatea maximă de
transport aprobată din lipsa în patrimoniul societății a mijloacelor necesare,
astfel încât așa cum expertiza contabilă a stabilit, indiferent de fapta
ilicită a R.A.T.C., aceasta nu a prejudiciat pe reclamantă întrucât a folosit
capacitatea de transport fără a atinge capacitatea autorizată.
Împotriva deciziei astfel
pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Recurenta susține că
prejudiciul este cert iar instanța de apel greșit a interpretat că acesta nu
poate fi determinat decât prin raportare la biletele vândute fără scăderea
cheltuielilor materiale aferente activității.
Mai consideră reclamanta
irelevantă pentru determinarea prejudiciului, motivația potrivit căreia nu a
efectuat activitatea de transport la capacitate maximă.
Recursul este nefondat și va
fi respins.
Principiul răspunderii
civile delictuale este mărginit de dispozițiile legale (art. 998 – 1003 C. civ.)
la angajarea răspunderii pentru o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Ea
apare astfel o sancțiune civilă în considerarea patrimoniului persoanei, cu
funcție reparatorie, a cărui element substanțial îl constituie despăgubirea
pentru pierderea suferită prin încălcarea dreptului subiectiv.
Prejudiciul patrimonial pe
care-l invocă recurenta, a fost judicios caracterizat de instanța de apel ca
fiind incert; iar acesta a rezultat din analiza probelor administrate,
expertizele efectuate concluzionând asupra faptului că reclamanta a efectuat cu
71 de curse mai mult decât prevedea caietul de sarcini în temeiul căruia s-a
eliberat licența de transport (226 curse în loc de 155 aprobate).
Analiza temeiniciei
hotărârii judecătorești nu mai face obiectul recursului astfel încât situațiile
de fapt stabilite de instanța de apel capătă autoritate deplină.
Critica deciziei
susmenționate referitoare la lipsa temeiului legal a încălcării sau aplicării
greșite a legii este neîntemeiată. Acțiunea susținută pe dispozițiile art. 998
– art. 999 C. civ., era supusă condițiilor stabilite de răspundere civilă
delictuală între care paguba este izvorul obligației de despăgubire.
Prejudiciul trebuie să fie cert adică susceptibil de evaluare, iar simpla
posibilitate a producerii sale nu poate întemeia dreptul la reparație.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va
respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile 23/ Com din
26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta SC D.R. SRL prin administrator judiciar SC M. SRL
Constanța, împotriva deciziei civile nr. 23/ COM din 26 ianuarie 2006 a Curții
de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 februarie 2007.